• Indietro

Cremazione, processo accelerato di dissoluzione

Tutto va incontro alla dissoluzione, perché deve percorrere il cammino dello sviluppo in Alto. Se ora lo spirituale si separa dalla materia, allora ha superato quest’ultima; ma non sempre lo spirituale è maturato così perfetto, che non necessiti più di alcun involucro terreno ed allora prende di nuovo dimora in una nuova forma che è pure materia. Se ora però l’anima, lo spirituale nell’uomo, esce dal corpo, la formazione terrena è finita, cioè l’anima sfugge all’ultima forma sulla Terra, per entrare ora alleggerita da ogni materia in un nuovo Regno, che è totalmente diverso dalla Terra. Ora il corpo, l’ultima forma terrena, è esposto al dissolvimento, cioè le sostanze spirituali di cui è formato anche il corpo terreno – dato che sono l’essenziale che si trova ancora nello stadio iniziale dello sviluppo – devono pure assolvere il percorso dello sviluppo in Alto ed associarsi a questo scopo di nuovo alle Opere divine della Creazione, il cui scopo è appunto lo sviluppo in Alto dello spirituale. Ora questo può avvenire in molti modi, ma gli deve sempre essere data la possibilità di una attività di servizio, quindi queste sostanze si devono associare ad una tale Opera di Creazione, dove ha da svolgere un qualsiasi compito, per servire attraverso l’adempimento di questo compito, perché soltanto attraverso il servire l’essenziale può maturare. Se gli viene tolta la possibilità del servire, allora il percorso di sviluppo verso l’Alto viene interrotto, che significa per l’essenziale uno stato estremamente tormentoso. Il periodo di sofferenza dello spirituale può anche venire abbreviato, ma lo spirituale non ringrazia l’uomo che interviene nel suo percorso di sviluppo e lo impedisce nel servire. Appena il corpo dell’uomo viene ostacolato nella sua naturale dissoluzione, mentre si cerca di accelerare il suo processo di dissoluzione mediante cremazione dello stesso, oppure anche per via chimica, allora questo spirituale percorre una via molto più straziante, e la deve anche percorrere, perché questo processo trasgredisce l’Ordine divino, contro la destinazione, che Dio ha dato ad ogni Opera di Creazione. Questo è un arbitrario modo di fare degli uomini, che non coincide con la Volontà divina. Il corpo umano deve essere affidato alla Terra, com’è la sua destinazione. “Dalla Terra sei stato preso, Terra devi di nuovo diventare”, in quanto Dio Stesso non decida diversamente, mediante il Suo Intervento e Terminare di una vita umana in altro modo, che attraverso la naturale morte del corpo dell’uomo. Se l’anima si è disfatta del corpo, allora il compito del corpo – quindi dello spirituale di cui è formato il corpo – è adempiuto nei confronti dell’anima. Ma finché questo non si è totalmente dissolto, gli sono date ancora ulteriori possibilità di entrare in azione servendo, anche se questo appare all’uomo poco comprensibile, mentre alla rimanenza non incombe la minima attività di un processo accelerato di dissoluzione. Per questo è l’opinione incredibilmente errata, che il corpo dell’uomo si sia associato all’anima mediante un tale processo procurato di purificazione. Lo spirituale della forma esteriore ha bensì la stessa destinazione, di unirsi un giorno con incalcolabili sostanze animiche per percorrere di nuovo, per così dire, come anima umana l’ultimo cammino dello sviluppo sulla Terra. Ma questo non si svolge mai così come gli uomini credono erroneamente, perché a tutto l’essenziale è concesso un determinato tempo per il suo sviluppo, che l’uomo non può abbreviare secondo il proprio benestare mediante un processo esteriore, se non sfrutta pienamente l’unica possibilità dello sviluppo spirituale in Alto, cioè che attraverso il suo modo di vivere, la sua giusta predisposizione verso Dio, la sua fede e mediante vivace attività d’amore conquisti un grado di maturità, che può anche abbreviare la via terrena all’involucro corporeo, ma deve sempre essere affidato alla Volontà di Dio, quale compito di servizio Lui gli assegna ancora.

Amen

Ardere.... Proces accelerat de dizolvare....

Totul merge spre răscumpărare pentru că trebuie să urmeze cursul unei dezvoltări superioare. Dacă spiritualul se separă acum de materie, atunci el a depășit-o pe aceasta din urmă; dar spiritualul nu este întotdeauna atât de complet de matur încât să nu mai aibă nevoie de o formă pământească (transformare), și atunci se instalează din nou într-o nouă formă, care este tot materie. Dar atunci când sufletul, substanța spirituală din ființa umană, părăsește trupul, transformarea pământească încetează, adică sufletul scapă de ultima formă de pe Pământ pentru a intra într-o nouă împărăție, care este complet diferită de Pământ, neîngrădită de orice materie. Corpul, ultima formă pământească, este acum expus din nou disoluției, adică substanțele spirituale, din care este format și corpul pământesc, trebuie, întrucât sunt ființe aflate încă în stadiul inițial de dezvoltare, să treacă și ele prin procesul de dezvoltare superioară și, în acest scop, să se alăture din nou lucrărilor divine de creație, al căror scop este tocmai dezvoltarea superioară a spiritualului. Or, acest lucru se poate întâmpla în mai multe moduri, însă trebuie să i se dea întotdeauna posibilitatea unei activități de slujire, astfel că aceste substanțe trebuie să se alăture unei astfel de opere de creație în care trebuie să îndeplinească o anumită sarcină pentru a sluji prin îndeplinirea acestei sarcini, căci ființa nu se poate maturiza decât prin slujire. Dacă i se ia posibilitatea de a sluji, atunci cursul dezvoltării superioare este întrerupt, ceea ce înseamnă o stare extrem de chinuitoare pentru ființă. Timpul de suferință al ființei spirituale poate fi aparent scurtat, dar ființa spirituală nu este recunoscătoare ființei umane care intervine în cursul său de dezvoltare și o împiedică să slujească. De îndată ce corpul uman este împiedicat să se descompună în mod natural, încercând să accelereze procesul de dezintegrare prin ardere sau prin mijloace chimice, această substanță spirituală ia o cale mult mai chinuitoare și trebuie să o urmeze și ea, deoarece acest proces încalcă ordinea divină, scopul pe care Dumnezeu l-a dat fiecărei lucrări a creației. Acesta este un mod arbitrar de a acționa din partea ființelor umane, care nu este în conformitate cu voința divină. Corpul uman trebuie predat pământului, așa cum este destinul său.... "Din pământ ai fost luat, în pământ te vei întoarce", dacă Dumnezeu Însuși nu stabilește încheierea unei vieți umane altfel prin intervenția Sa, într-un alt mod decât prin moartea fizică naturală a ființei umane. Dacă sufletul s-a golit de trup, atunci sarcina trupului.... adică a spiritualului din care este format trupul.... a fost îndeplinită în raport cu sufletul. Dar până când corpul nu s-a dizolvat complet, el mai are încă posibilități de a acționa în mod slujitor, chiar dacă acest lucru pare puțin inteligibil pentru ființa umană, în timp ce nici cea mai mică activitate de slujire a rămășiței nu îi revine unui proces accelerat de dizolvare. Presupunerea că trupul ființei umane se alătură sufletului printr-un proces de purificare realizat în acest fel este, prin urmare, extrem de eronată. Substanța spirituală a formei exterioare are cu siguranță același destin, acela de a se uni într-o zi cu nenumărate substanțe sufletești pentru a parcurge din nou ultimul curs de dezvoltare pe Pământ ca suflet uman. Totuși, acest lucru nu se va întâmpla niciodată, așa cum cred în mod eronat oamenii, deoarece pentru dezvoltarea tuturor ființelor este stabilit un anumit timp, pe care ființa umană nu-l poate scurta la discreția sa printr-o procedură exterioară.... dacă nu folosește pe deplin singura posibilitate de dezvoltare spirituală superioară pe Pământ, adică dacă dobândește un grad de maturitate prin modul său de viață, prin atitudinea corectă față de Dumnezeu, prin credință și prin activitate activă de iubire, care poate scurta și ea viața pământească a învelișului fizic, totuși trebuie lăsată întotdeauna în seama voinței lui Dumnezeu, sarcina de slujire pe care i-o atribuie în continuare....

Amin