• Indietro

L’Immortalità dell’anima

La dottrina dell’immortalità dell’anima è inammissibile per molti uomini, perché usano la misura del mondo – caduco. Sulla Terra non esiste nulla che abbia consistenza, tutto è soltanto passeggero secondo l’opinione di questi uomini, quindi credono, di non fare nessuna eccezione di questa legge della natura. Il corpo terreno decade proprio così, cioè, apparentemente si dissolve e passa; ma l’uomo non riflette, che l’apparente passare è soltanto un mezzo per una nuova formazione. Con qualche riflessione dovrà riconoscere che tutto il terreno serve a qualche scopo ed egli osserverà, che persino le Creazioni più insignificanti sono in un certo collegamento e quindi non sono senza scopo. Se ora una tale Opera di Creazione passa, allora innumerevoli altre Creazioni assumono in loro i resti della prima e quindi servono a queste e continuano a vivere nelle nuove Creazioni. Deve soltanto osservare seriamente un cambiamento esteriore, allora deve anche ammettere, che la vita interiore non può passare. E questa vita interiore deve concedere almeno anche all’uomo, deve rendersi conto, che l’anima dell’uomo, la vita dei sentimenti, non è da finire arbitrariamente, che questa vita dei sentimenti è il vero senso per ogni incorporazione. La forma esteriore non serve a nulla, se non viene riconosciuto il nucleo interiore da parte dell’umanità.

Nemurirea sufletului....

Doctrina nemuririi sufletului este inacceptabilă pentru mulți oameni, deoarece ei aplică standardul la lucrurile pământești perisabile. Nu există nimic pe Pământ care să dureze, totul este doar temporar, după părerea acestor oameni, așa că ei cred că nu pot face nicio excepție de la această lege a naturii. Corpul pământesc se descompune într-adevăr în același mod, adică aparent se dizolvă și dispare; dar omul nu consideră că această aparentă dispariție este doar mijlocul pentru o nouă formare. Cu un pic de gândire, va trebui să recunoască faptul că tot ceea ce este pământesc servește unui anumit scop și va observa că până și cele mai puțin vizibile creații au o anumită legătură între ele și, prin urmare, nu sunt lipsite de scop. Dacă o astfel de operă de creație dispare acum, numeroase alte creații iau din nou în ele rămășițele celei dintâi și, astfel, aceasta le servește și continuă să trăiască în noile creații. Trebuie doar să se gândească serios la o transformare exterioară, apoi trebuie să recunoască și faptul că viața interioară nu poate să piară. Și trebuie să considere cel puțin această viață interioară omului ca atare.... el trebuie să înțeleagă că sufletul ființei umane, viața emoțională, nu se poate încheia în mod voit.... că această viață emoțională este sensul real al întregii întrupări. Forma exterioară nu este de nici un folos dacă miezul interior nu este recunoscut de către umanitate.

Amin