• Indietro

L’imperiturità – L’Eternità – Il suicidio

Il problema dell’imperiturità – il concetto dell’Eternità – l’uomo non lo può risolvere, perché non afferra intellettualmente ciò che va oltre i concetti terreni, ma non gli può essere nemmeno data una spiegazione spirituale che sarebbe sufficiente per la comprensione di ciò. Soltanto l’ingresso nelle Regioni di Luce dà all’essere una parziale chiarificazione, ma anche allora gli rimane ancora un problema che non può mai essere risolto definitivamente, come l’eterna Divinità. Questo deve essere premesso per rendere comprensibile ciò che ora segue. In tempi di miseria spirituale gli uomini si sentono tentati di credere di porre una fine alla loro vita e con ciò al loro “essere” secondo il loro beneplacito, perché credono di esistere soltanto in uno spazio di tempo limitato e si sentono autorizzati e capaci di abbreviarlo. A loro manca semplicemente la comprensione dell’imperiturità, per uno spazio di tempo illimitato, per l’Eternità. Che loro non smetteranno mai di esistere, è per loro nulla di dimostrabile, ma è più gradevole il pensiero di sapere che una volta la vita termina. E l’uomo sente qualche volta un disagio in vista della fine temporale, ma si accontenta di questo pensiero, piuttosto che con una continuazione della vita dopo la morte, perché ha riconosciuto che sulla Terra tutto è limitato nel tempo e perciò non vuole mai credere in una imperiturità del suo “Io”. Voler rendere poi chiaro ad un uomo il pensiero del concetto “eterno”, sarebbe semplicemente impossibile. Il pensiero che qualcosa che è in collegamento più stretto con lui, non debba mai smettere di esistere, l’opprime e risveglia in lui la sensazione di responsabilità perché comprensibilmente la vita è da considerare totalmente diversa appena si deve ammettere una costante esistenza.

Interruzione

Nemurirea.... Eternitate.... Sinucidere....

Problema nemuririi.... conceptul de eternitate.... nu poate fi rezolvată de ființa umană, deoarece, pe de o parte, ea nu poate înțelege intelectual nimic din ceea ce transcende conceptele pământești, dar, pe de altă parte, nu i se poate da o explicație spirituală care să fie suficientă pentru a o înțelege. Doar intrarea în regiunile de lumină îi oferă ființei informații parțiale, dar chiar și atunci rămâne pentru ea o problemă care, ca și în cazul divinității eterne, nu poate fi niciodată rezolvată și înțeleasă în totalitate. Acest lucru trebuie presupus pentru a face ca cele ce urmează să fie ușor de înțeles: În momentele de suferință spirituală, oamenii se simt tentați să creadă că pot pune capăt vieții lor și, prin urmare, ființei lor după bunul plac, deoarece cred că există doar pentru o perioadă limitată de timp și, prin urmare, se consideră și ei îndreptățiți și împuterniciți să o scurteze. Pentru că pur și simplu le lipsește înțelegerea pentru caracterul nepieritor, pentru o perioadă de timp nelimitată, pentru eternitate..... Faptul că nu vor înceta niciodată să existe nu este un lucru pe care îl pot dovedi, dar gândul de a ști că viața se va sfârși o dată le este mult mai plăcut..... Iar ființa umană este cu siguranță uneori neliniștită de sfârșitul temporal, dar este mai dispusă să accepte acest gând decât cel al unei continuări a vieții după moarte, deoarece a recunoscut totul pe Pământ ca fiind limitat temporal și, prin urmare, nu vrea și nu poate crede niciodată în nemurirea eu-lui său. A încerca să explici conceptul de "etern" unei astfel de persoane ar fi pur și simplu imposibil..... Gândul că ceva care se află în cea mai strânsă legătură cu el nu ar trebui să înceteze niciodată să fie, îl împovărează și îi trezește un sentiment de responsabilitate, deoarece este de înțeles, că viața trebuie privită cu totul altfel de îndată ce trebuie să se țină cont de existența permanentă. (Întrerupere)