• Back

‚JA MOJU MILOST PODARUJEM PONIZNIMA....‘

(Jakovljeva 4:6)

Moja se snaga usavršuje u slabosti (2 Korinćanima 12:9).... Ali to ne znači da čovjekova vjera može biti slaba, umjesto toga, to se u cjelosti tiče poniznosti srca, tako da osoba prepozna sebe kao slabog i nedostojnog i to prizna preda Mnom i da Me zaklinje za milost, koja će onda također teći ka njemu u izobilju. Moj Duh može djelovati jedino u istinski poniznoj osobi, jer on će sebe u cjelosti izručiti Meni, on ne potražuje ništa za sebe samoga nego to prepušta Meni da odlučim što ću mu dati. I uistinu ponizna osoba će doista primiti obilje blagoslova. On će ih iskoristiti i također biti samostalno aktivan s Ljubavlju, budući je posljedica istinske poniznosti da ona potpaljuje srdačnu Ljubav za Mene i njegova bližnjega. Ponizan čovjek je već oslobodio sebe od prevlasti Mojeg protivnika čije je temeljno obilježje oholost. Otud on će jedino smatrati približavanje Meni kao nešto vrijedno stremljenja i takva će žudnja biti poduprta s Moje strane.... drugim Riječima: duhovna iskra u ljudskom biću se stremi sjediniti sa vječnim Ocem-Duhom, time Ja također mogu izliti Mojeg Duha na nju. Međutim, Moj Duh ne može nikada raditi gdje se i dalje može pronaći oholost koja je obilježje Mojeg protivnika. Jer ovo bi istovremeno naznačavalo Moju su-radnju sa njime.... Čovjek je morao ući u poniznost prije nego Ja mogu postati učinkovit u njemu.... Ali što treba biti shvaćeno kao istinska poniznost?....

Istinska poniznost ne treba biti vidljiva ijednoj osobi kroz izvanjsko držanje, kroz izražaje na licu ili izvanjsko ponašanje spram njegovih bližnjih ljudskih bića, Ja jedino gledam na poniznost srca, unutarnje priznavanje slabosti i grješnosti, unutarnje priznavanje nedostojnosti bića spram njegova Boga i Stvoritelja i time također priznavanje njegove krivnje kao rezultat prošlog grijeha otpadništva. Sva bića su zasigurno jednom bila na Moju sliku i, kao njihova Stvoritelja, njihova zračeća ljepota Me je razveseljavala.... Ali oni nisu ostali kakvi su bili.... njihova se cijela priroda promijenila u protivno i u ovom stanju oni više nisu bili sposobni postojati pred Mojim očima. I u njihovoj obmani oni su se čak pobunili protiv Mene, budući su prihvatili prirodu Mojeg protivnika (Lucifera), koji je bio iznimno ponosan. Povratak k Meni prema tome nije moguć sve dok biće nije odbacilo njegovu oholost, sve dok ju ono nije promijenilo u najdublju poniznost, sve dok ono ne prepozna njegovu ogromnu izopačenost i golemu udaljenost od Mene i naknadno ispruži svoje ruke čeznutljivo spram Mene za milosrđe. Onda Ja doista više neću oklijevati, Ja ću uhvatiti njegove ruke i privući biće blizu k Meni, jer u njegovoj poniznosti ono postaje Moje dijete, kojeg Otac s Ljubavlju privlači na Njegovo srce i onda ga obasipa sa dokazom Njegove Ljubavi, sa obiljem blagoslova.... kojeg On također može iznova osvijetliti sa Njegovim Duhom.

Onda će snaga Duha biti sposobna sebe jasno očitovati, osoba će prikazati darove koji su naizgled natprirodni ali koji su, u stvari, jedino izvorna obilježja bića bez kojih je savršeno biće nezamislivo: Osoba će biti puna svjetla i snage, to jest, on će raspolagati izvanrednim znanjem baš kao i sposobnostima koje osoba inače ne posjeduje. Međutim, unatoč njegovoj očiglednoj vezi sa Bogom on će unatoč tome ostati vrloduboko ponizan, jer poniznost je Božansko obilježje koje se jedino promijenilo u nasuprotno kao rezultat pada. I zato ćete vi ljudi također uvijek trebati stremiti spram istinske poniznosti ako želite da Moj Duh isto tako postane učinkovit u vama, jer svatko tko i dalje gaji iskru oholosti u njemu još nije sebe oslobodio od Mojeg protivnika (Sotone), i potonji će uložiti neprestani napor da ga drži okovanog. A svijet mu nudi mnoge prilike za ovo, tako da će osoba tražiti rastuće više slave i časti i s visina pogledavati na sve što je malo i skromno. Ali ovo je takođe definitivan dokaz njegovog pripadništva protivniku, kojeg vi ljudi ne bi trebali zanemariti već se čuvati takvih unutarnjih stavova, koji su doista daleko udaljeni od istinske poniznosti. Unatoč tome, ako želite da Ja Osobno budem silan i moćan u vama, vi također morate postati svjesni vaše slabosti, jer Ja jedino podarujem Moju milost poniznima.

AMEN

"Celor smeriți le dau harul Meu...."

Duhul Meu este puternic în cei slabi.... Totuși, acest lucru nu înseamnă că credința ființei umane poate fi slabă, ci este vorba doar de umilința inimii, că ființa umană se recunoaște și se mărturisește slabă și nevrednică în fața Mea și că apelează la Mine pentru harul Meu, pe care apoi îl voi lăsa să curgă din belșug și către ea. Spiritul Meu nu poate lucra decât într-o persoană cu adevărat umilă, pentru că și ea Mi se dăruiește complet, nu cere nimic pentru ea însăși, ci lasă la latitudinea Mea ceea ce îi ofer. Iar o persoană cu adevărat umilă va fi și ea binecuvântată din belșug cu binecuvântări. Se va folosi de ele și va fi, de asemenea, activă în mod iubitor din impuls interior, pentru că aceasta este concomitența adevăratei smerenii, că dragostea se aprinde în inimă pentru Mine și pentru aproapele. O persoană umilă s-a eliberat deja de sub dominația adversarului Meu, a cărui caracteristică de bază este aroganța. Prin urmare, merită să se depună eforturi și pentru apropierea doar de Mine, iar o astfel de dorință este susținută și de partea Mea.... sau, de asemenea: Scânteia spirituală din ființa umană se străduiește să se unifice cu Spiritul-Tată din veșnicie, și astfel pot să Îmi revărs și Eu duhul asupra sa. Dar spiritul Meu nu poate lucra niciodată acolo unde se mai găsește încă caracteristica adversarului Meu, mândria. Căci aceasta ar fi, ca să zic așa, o interacțiune a Mea cu el.... Ființa umană trebuie să fi intrat în umilință înainte ca Eu să pot deveni eficient în ea.... Dar ce înseamnă adevărata umilință?.... Adevărata smerenie nu trebuie să fie evidentă pentru nici o ființă umană prin comportamentul exterior, prin expresiile faciale sau prin comportamentul exterior față de alți oameni, Eu mă uit doar la smerenia inimii, la recunoașterea interioară a slăbiciunii și a păcătoșeniei, la mărturisirea nevredniciei ființei față de Dumnezeul și Creatorul său și, prin urmare, și la recunoașterea vinovăției sale prin păcatul trecut al apostaziei. Toate ființele au fost cândva, cu siguranță, imagini ale Mele, care, în frumusețea lor radiantă, Mă încântau și pe Mine Însumi ca și Creator al lor.... Dar ele nu au rămas ceea ce au fost.... întreaga lor ființă s-a transformat în opusul lor, iar în această stare nu mai puteau exista în fața ochilor Mei. Dar, în iluzia lor, s-au aruncat totuși împotriva Mea, deoarece adoptaseră natura adversarului Meu, care era plină de aroganță. Prin urmare, întoarcerea la Mine nu este posibilă până când ființa nu se leapădă de aroganța sa, până când nu o schimbă în cea mai profundă umilință, până când nu-și recunoaște marea depravare și marea sa distanță față de Mine și atunci Îmi întinde mâna pentru milă. Atunci, cu adevărat, nu voi ezita mult timp, îi voi apuca mâinile și voi atrage ființa la Mine, pentru că, în umilința sa, ea va deveni copilul Meu pe care Tatăl îl atrage cu iubire la inima Sa și pe care acum, de asemenea, îl copleșește cu dovezile Sale de iubire, cu binecuvântări din belșug.... pe care acum poate, de asemenea, să le lumineze din nou cu spiritul Său. Și acum, puterea spiritului va deveni și ea vizibilă, ființa umană va prezenta daruri care par supranaturale, dar care, în fond, sunt doar acele caracteristici pe care ființa le poseda la început, fără de care o ființă perfectă este de neconceput: Ființa umană va fi plină de lumină și de putere, adică va avea cunoștințe neobișnuite, dar și capacități care, altfel, nu sunt inerente unei ființe umane. Dar el va rămâne, de asemenea, în cea mai profundă umilință, în ciuda legăturii sale acum evidente cu Dumnezeu, deoarece umilința este unul dintre atributele divine care a fost inversat în opusul său doar prin cădere. Și astfel, și voi, oamenii, va trebui să vă străduiți mereu să ajungeți la adevărata umilință, dacă vreți ca spiritul Meu să devină eficient în voi, căci oricine poartă încă în sine o scânteie de aroganță nu s-a desprins încă de adversarul Meu și va trebui să depună un efort constant pentru a-l ține în lanțurile sale. Iar lumea îi oferă multe ocazii de a face acest lucru, astfel încât ființa umană caută mereu mai multă faimă și onoare și privește cu dispreț tot ceea ce este mic și umil. Dar și aceasta este o dovadă certă a afilierii sale la adversar, pe care voi, oamenii, nu ar trebui să o ignorați și să vă feriți de astfel de atitudini interioare care sunt cu adevărat încă departe de adevărata umilință. Dar dacă vreți ca Eu Însumi să devin puternic în voi, atunci trebuie să fiți conștienți și de slăbiciunea voastră, căci Eu nu acord harul Meu decât celor umili....

Amin