• Retour

Vérification sérieuse des biens spirituels avec l’appui de Dieu....

Le droit de se faire soi-même une opinion ne sera interdit à personne, mais en même temps il faut savoir que l’intelligence seule ne garantit pas de penser correctement, aussi développée soit-elle. Ceci est surtout vrai pour tout savoir spirituel au sujet duquel aucune preuve ne peut être faite. A partir du moment où l’humain s’adresse à Dieu Lui-même en Le priant d’éclairer sa pensée, il pourra juger de la vérité ou non d’un tel savoir.... sinon il sera incapable d’une vérification, d’un jugement objectif. En même temps, chacun a le droit de récuser ce qu’il ne peut pas accepter, à condition qu’il y mette de la bonne volonté et qu’il le vérifie sans préjugés. Il ne doit pas croire aveuglement, il doit méditer sur ce qu’on lui demande de croire, et il doit demander l’appui de Dieu, il doit savoir que c’est l’esprit en lui qui l’instruit. Ainsi il sera évident qu’il aspire sincèrement à la vérité, et dès lors la vérité lui sera offerte et il pourra la reconnaître comme vérité. En effet beaucoup de choses sont suggérées aux hommes comme vérités qui pourtant souvent se contredisent entre elles, et c’est alors à l’homme lui-même de discerner ce qui est la vérité. Mais celui qui croit pouvoir se débrouiller à l’aide de sa seule intelligence, que celui-là s’attende à s’empêtrer encore plus dans l’erreur, l’intelligence étant influencée par l’adversaire de la vérité, le prince des ténèbres, qui risque tout pour écarter les hommes de la vérité, et leur présenter l’erreur.

Mais l’homme peut s’en défendre en abordant Dieu Lui-même, en Lui demandant en cadeau la connaissance de la vérité. C’est pourquoi aucun homme ne peut prétendre ne pas être capable de juger définitivement si un bien spirituel est vérité ou erreur.... Dès qu’il s’attache à Dieu, dès qu’il Lui demande d’éclaircir son esprit, il reconnaîtra par le sentiment s’il doit s’occuper ou non du bien spirituel qui lui est offert…. Et dans son for intérieur il sera sûr d’avoir fait la bonne décision parce qu’il sait que ce n’est pas lui-même qui s’est fait une opinion, mais que c’est Dieu qui a élucidé sa pensée. Mais rien ne va sans la bonne volonté de reconnaître et de faire ce qui est juste.... Mais un esprit positif ne se sonde pas lui-même pour savoir ce qui le décide à accepter ou à refuser une chose.... Il n’y a que son intelligence qui agit en s’engageant dans ses propres voies, elle ne consulte pas Dieu Même, mais s’imagine être elle-même capable de vérifier. Et un tel homme se trompera souvent parce que Dieu ne veut pas être écarté et que la vérité ne procède que de Lui seul.

Mais l’homme ne doit pas non plus se dispenser de vérifier un bien spirituel parce qu’il se dit incapable d’en juger proprement.... Car un jour il faudra qu’il en réponde, et il ne pourra pas se réclamer du jugement d’autrui qu’il aurait accepté sans réfléchir parce qu’on l’aurait exigé de lui.... Il doit arriver à une foi vivante, ce qui nécessite entre autre la réflexion sur ce qui lui est enseigné. Ce n’est que la foi vivante qu’apprécie Dieu, tandis qu’une foi morte, une foi formelle n’est pas comptée....Et ainsi, toujours de nouveau, en tant qu’hommes vous aurez l’occasion de prendre position envers quelque doctrine, envers un bien spirituel qui vous est communiqué, et vous ferez bien de vous référer à Dieu Même, car alors Lui, en tant que Vérité Eternelle, vous rendra accessible la vérité, il vous mettra au cœur la certitude d’être capables d’établir un jugement par vous-mêmes, et ce jugement correspondra à la vérité. Seulement vous ne devez pas vous fier à votre force seule, car du moment où, par votre volonté, votre prière, Dieu ne peut pas intervenir, ce sera un autre qui interviendra, et cet autre se servira de votre intelligence.... Et alors, vous vous éloignerez de plus en plus de la vérité parce que cet autre n’aura de cesse avant d’avoir atteint son but....

Amen

Examinarea serioasă a binelui duhovnicesc cu sprijinul lui Dumnezeu....

Niciunei ființe umane nu i se refuză dreptul de a-și forma propria judecată, dar ar trebui să știe, de asemenea, că doar intelectul nu este o garanție pentru o gândire corectă, indiferent cât de bine este dezvoltat el. Acest lucru se aplică în special la judecata cunoașterii spirituale, pentru care nu se poate aduce nicio dovadă. Dacă o astfel de cunoaștere este adevăr sau nu, poate fi judecat de om de îndată ce se îndreaptă spre Dumnezeu Însuși pentru luminarea gândirii sale.... în caz contrar, el este incapabil de o examinare, de o judecată corectă. Dar fiecare om are, de asemenea, dreptul de a respinge ceea ce nu poate recunoaște, cu condiția să fie de bunăvoință și să examineze fără prejudecăți. El nu trebuie să creadă orbește, trebuie să se gândească la ceea ce i se cere să creadă și să ceară sprijinul lui Dumnezeu pentru aceasta, trebuie să știe că spiritul din el îl instruiește. Atunci va fi evidentă și dorința corectă pentru adevăr, iar atunci adevărul îi va fi oferit și lui și va fi capabil să-l recunoască drept adevăr. Pentru că oamenilor li se oferă multe lucruri ca fiind adevărul, dar care, de multe ori, se contrazic pe ele însele, și atunci depinde de om să înțeleagă ce este adevărul. Dar oricine crede că poate afla doar cu ajutorul intelectului său poate fi sigur că se va încurca și mai mult în eroare, pentru că intelectul este influențat de adversarul adevărului, de prințul întunericului, care face tot ce-i stă în putință pentru a-i îndepărta pe oameni de adevăr și pentru a-i conduce în eroare. Dar omul se poate apăra de acest lucru dacă se adresează lui Dumnezeu Însuși, dacă îi cere să îi acorde cunoașterea adevărului. Prin urmare, nici un om nu poate ridica obiecția că este incapabil de o judecată corectă despre adevăr sau eroare.... De îndată ce se va uni cu Dumnezeu, de îndată ce se va apropia de El pentru iluminarea spiritului, el va ști cu emoție dacă trebuie să se îndrepte sau să se îndepărteze de cunoașterea spirituală care i se oferă.... Și va avea întotdeauna certitudinea interioară de a judeca corect, pentru că știe că nu el însuși și-a format judecata, ci că Dumnezeu i-a luminat gândirea. Dar întotdeauna este nevoie de bunăvoință pentru a recunoaște și a face ceea ce este corect.... Dar un om intelectual nu se testează pe sine însuși în privința a ceea ce îl îndeamnă să accepte sau să respingă.... Doar intelectul său funcționează, dar merge pe alte căi, nu îl consultă pe Dumnezeu Însuși, ci se crede capabil de o examinare. Și de multe ori va greși pentru că Dumnezeu nu vrea să fie eliminat și pentru că adevărul emană numai de la El. Dar nici examinarea cunoașterii spirituale nu trebuie omisă, doar pentru faptul că omul se presupune că nu se simte capabil să judece corect..... Pentru că într-o zi va trebui să răspundă pentru el însuși și nu se va putea referi la judecata altora, pe care a acceptat-o fără ezitare pentru că așa i s-a cerut.... El trebuie să dobândească o credință vie, iar acest lucru necesită, de asemenea, o reflecție asupra a ceea ce este învățat. Numai credința vie este prețuită de Dumnezeu, dar o credință moartă, o credință formală, este la fel de bună ca și cum nu ar fi nici o credință..... Astfel, voi, oamenii, veți avea de fiecare dată ocazia să luați poziție în legătură cu o învățătură sau alta, cu cunoștințele spirituale care v-au fost transmise, și faceți bine să vă adresați lui Dumnezeu Însuși, pentru că El, ca Adevăr etern, vă va face și vouă accesibil adevărul, vă va pune în inimă că sunteți capabili să vă formați propria judecată și că această judecată corespunde și ea adevărului. Dar nu trebuie să vă bazați doar pe puterea voastră, căci, de îndată ce Dumnezeu nu va putea interveni prin voința voastră, prin rugăciunea voastră, va interveni altcineva, și se va folosi de intelectul vostru..... Și atunci vă veți îndepărta tot mai mult de adevăr, pentru că el nu se va odihni până nu-și va atinge scopul....

Amin