• Retour

Le repentir dans l'au-delà – la montée

Vous vous repentirez un jour amèrement pour le temps perdu dans la vie terrestre, lorsque vous reconnaîtrez dans l'au-delà ce à quoi vous avez renoncé dans la vie terrestre. Or le temps perdu dans vie terrestre est chaque journée qui a été vécue seulement d’une manière mondaine et dans laquelle vous n'avez laissé aucune place à une pensée spirituelle, ce qui donc ne correspondait pas au vrai but sur lequel est fondé votre incorporation comme homme. Tant que vous séjournez sur la Terre, vous ne prenez pas cette connaissance au sérieux, même lorsque vous la possédez. Mais dans le Royaume de l'au-delà elle pèsera sur vous comme une lourde pierre que vous ne pourrez pas déplacer. Ces jours vous viendront toujours de nouveau à l’esprit, et vous vous repentirez amèrement de chaque action inutile, comme vous vous repentirez aussi de chaque occasion non utilisée, lorsque vous pouviez agir pour le bien de votre âme. Et vous êtes encore à compter parmi les favorisés lorsque cette connaissance vous vient dans le Royaume spirituel, puisque vous ne faites pas partie de ceux qui ont été précipité totalement dans l'obscurité et qui ne sentent aucun repentir, parce qu'ils ne reconnaissent simplement pas ce qu'ils se sont infligés à eux-mêmes, parce qu’ils devront combattre encore beaucoup de temps pour arriver dans l'état où ils voient une petite lueur, et seulement alors ils se rendront compte combien inutile a été leur vie terrestre. Parce que dès qu’il y a cette lueur de Lumière, l'amer repentir peut pousser l'âme à entrer en elle et à changer ses pensées et sa volonté. Et maintenant il peut lui être apporté assez de Force pour que maintenant elle puisse être active en aidant les âmes souffrantes, et alors elle est assurée d’une remontée, même si cela nécessite des conditions bien plus difficiles que celles qu’elle aurait dû supporter dans la vie terrestre. Le repentir doit donc précéder une remontée, parce que seulement l'âme qui commence à comprendre, cherchera à changer son état, et chaque connaissance lui fera ressortir sa vie terrestre inutile, et un amer repentir en sera toujours la conséquence, mais cela signifie aussi un tournant dans son état malheureux. Donc pour l'homme il est de la plus grande importance d’arriver déjà sur la Terre à une connaissance même faible du but de la vie terrestre et de travailler sur lui-même, avant qu'il décède de ce monde. Parce que pouvoir passer dans l’au-delà avec une connaissance même minime signifie toujours une lueur de Lumière pour cette âme, elle n'est pas transférée dans l'obscurité complète après sa mort, elle se retrouvera dans une lumière crépusculaire, et comme des écailles lui tomberont des yeux, et ensuite elle fera tout pour se procurer la Lumière. Elle reconnaîtra même que dans le Royaume spirituel beaucoup de travail l’attend si seulement elle est de bonne volonté pour s’y prêter, et la petite lueur de Lumière lui indique aussi la voie juste, qu'elle veut parcourir bien qu’avec un sentiment de repentir de ne pas avoir exploité à juste titre la vie terrestre, mais aussi avec l’espoir constant dans une aide qui lui sera certainement concédée dès qu'elle aura reconnu Jésus Christ et qu’elle L’aura prié pour de l'Aide. Elle n'est alors pas perdue sans espoir, elle peut monter en haut, seulement elle ne pourra jamais atteindre le degré qui fait gagner la béatitude illimitée au Cœur du Père, la filiation divine, qui est le sort de ceux qui cherchent à s'acquitter sur la Terre de la tâche qui leur est imposée c'est-à-dire de chercher et de trouver déjà sur la Terre la liaison avec leur Père d'Éternité.

Amen

Pocăința în Viața de Apoi.... Ascensiune....

Într-o zi veți regreta amarnic timpul pierdut în viața pământească, când veți recunoaște în lumea de dincolo ceea ce ați pierdut din propria vină în viața pământească. Iar viața pământească pierdută este fiecare zi trăită doar în mod lumesc, în care nu ați lăsat loc niciunui gând spiritual în voi.... și care, prin urmare, nu a corespuns scopului real care justifică întruparea voastră ca ființă umană. Atâta timp cât rămâneți pe Pământ, nu luați în serios această cunoaștere, chiar dacă o dețineți. Dar în împărăția de dincolo va fi ca o piatră grea pe care nu o veți putea rostogoli. De fiecare dată aceste zile se vor întoarce la voi și veți regreta fiecare faptă inutilă, așa cum veți regreta cu amărăciune fiecare ocazie nefolosită când ați fi putut lucra pentru mântuirea sufletului vostru. Și veți fi numiți binecuvântați dacă această cunoaștere vă vine în împărăția spirituală, dacă nu faceți parte dintre cei care sunt complet cuprinși de întuneric și care nu simt nici o remușcare, pentru că pur și simplu nu recunosc ceea ce ei înșiși au provocat.... care vor trebui să lupte încă mult timp pentru a ajunge vreodată în starea în care să vadă o mică licărire de lumină și abia atunci să conștientizeze cât de zadarnică a fost viața lor pământească.... Căci, de îndată ce această licărire de lumină este prezentă, remușcările amare pot determina sufletul să privească în sine și să-și schimbe gândirea și voința.... Și acum i se poate da atât de multă putere încât poate fi acum și activ în mod util pentru sufletele nevoiașe, și atunci are și el certitudinea unei ascensiuni, chiar dacă în condiții mult mai dificile decât a fost posibil în viața pământească. De aceea, pocăința trebuie să preceadă mai întâi o ascensiune, căci numai sufletul care începe să recunoască caută să-și schimbe starea, și fiecare recunoaștere îi arată și calea zadarnică a vieții pământești, iar remușcările amare vor fi întotdeauna rezultatul, dar vor însemna și punctul de cotitură în starea sa nefericită. De aceea, este extrem de important ca ființa umană să dobândească o cunoaștere, chiar și slabă, încă de pe Pământ, atunci când începe să recunoască scopul vieții pământești și încă mai lucrează asupra sa înainte de a pleca din această lume. Pentru că a putea trece dincolo cu cea mai mică cunoaștere înseamnă întotdeauna o licărire de lumină pentru acest suflet.... el nu va fi cufundat în întunericul cel mai mare după moarte, ci va putea să se orienteze în penumbră și îi vor cădea solzii de pe ochi, iar atunci va face totul pentru a-și procura lumină. De asemenea, el va realiza că îl așteaptă multă muncă în împărăția spirituală, dacă este dispus să o facă, iar mica licărire de lumină îi va arăta și ea calea corectă pe care o va urma acum, cu siguranță cu sentimentul de remușcare pentru că nu a folosit cum trebuie viața pământească, dar și cu speranța constantă a ajutorului care îi va fi acordat cu siguranță de îndată ce îl va recunoaște pe Iisus Hristos și va apela la ajutorul Lui. Atunci nu se va pierde fără speranță, ci poate urca, numai că nu va putea atinge niciodată gradul care să-i aducă beatitudinea nelimitată la inima Tatălui.... filiația divină, care este soarta celor care caută să împlinească sarcina ce le-a fost dată pe Pământ.... care au căutat și au găsit deja unirea cu Tatăl lor din eternitate pe Pământ....

Amin