• Retour

Autres traductions:

Création de l’homme – Le Péché

Comme vous le voyez maintenant, il a fallu un temps infiniment long à l'esprit déchu pour s’élever, et il a fallu également un temps infiniment long à chacune de Mes créations (qui devaient se développer en même temps que l'esprit contenu en elles) pour inclure en elles toujours plus d'esprit mature. De nouvelles formes se créaient sans cesse ayant chaque fois une nouvelle vocation particulière.

Cela vous montre bien que la création de la terre ne s’est pas faite en un seul instant, mais il se passa de très nombreuses longues périodes évolutives jusqu'à ce que l'esprit, à des degrés divers de maturité, prenne la forme correspondante, parce que la maturité sans cesse croissante nécessitait chaque fois une nouvelle création.

Tant que l'esprit était conditionné par la loi de la contrainte, mon œuvre créatrice était la création de la terre comme station de maturation pour l'esprit déchu, et devait lui permettre de parvenir à la maturité, permettant à l'esprit déchu de recouvrer le libre arbitre qu'il avait jadis galvaudé.

Il a fallu créer sans cesse une forme nouvelle pour cet esprit devenu mature, de manière à ce que le libre arbitre puisse être mis de nouveau à l’épreuve, et ce fut la création de l’homme qui se différenciait des précédentes créatures par la dotation d’un intellect, d’une pensée et d’une raison avec la conscience de soi-même ainsi qu’un langage lui permettant de communiquer avec ses semblables, rendant ainsi possible l'épreuve du libre-arbitre au travers de l'existence commune.

La forme extérieure de l'être humain était déjà incluse au dernier stade dans la loi de la contrainte, et destinée à incorporer un nombre incalculable de substances d'âmes mûres. Toutefois, ces êtres vivants agissaient encore sous la loi de contrainte comme la loi de la nature l’exigeait et n'étaient donc pas responsables de leur comportement. Ils n'étaient capables de penser que dans une toute petite mesure, mais ils étaient en tant que réceptacle d'esprit lentement mûri, également des créatures que Mon amour et Ma sagesse avaient formées pour cet esprit. Seuls, les êtres vivants dotés du libre-arbitre, de la raison et de la conscience de soi-même étaient à considérer comme des êtres Humains.

C'est alors que Mon Plan de Spiritualisation entrait en vigueur et celui-ci exigeait que les êtres - les hommes - soient instruits par Moi, et qu'ils utilisent leur faculté de penser, leur raison et leur libre-arbitre selon Mon enseignement. C'est ainsi que forts de leur volonté, ils pouvaient vivre et agir sur terre, ils pouvaient devenir des dieux. Mais ils pouvaient aussi s'opposer à Ma volonté et à Mes enseignements et retomber dans les ténèbres d'où ils étaient sortis.

C’est ainsi que J’ai créé l'homme. Je donnai à l'esprit ayant atteint un certain degré de maturité une forme conforme à Mon amour et Ma sagesse et Je lui donnai aussi une vocation. La forme ne devint un être vivant que lorsque l'esprit l'habita (composition d'un nombre incalculable de particules, qui en tant qu’"âme" de la forme, lui donna la vie).

L'esprit est continuellement une force agissante ; il était, certes, emprisonné pendant tout le temps de l'évolution et par conséquent incapable d'agir librement, mais dans sa dernière forme, en tant qu'Homme, il peut de nouveau agir. Il peut développer sa propre puissance et l'accroître à l'infini par l'union avec Moi.

Les premiers hommes disposaient de la puissance de Mon énergie d’Amour sans mesure. Ils étaient merveilleusement dotés, parce que leur vie à l'essai sur terre, devait les amener à se spiritualiser complètement, leur permettant d’abandonner leur revêtement charnel sans appréhension, et de revenir à la MAISON DU PÈRE en tant que Mes véritables enfants.

Cependant, ils devaient subir une mise à l'épreuve de leur libre arbitre comme tous les êtres créés. Et, leur réussite aurait considérablement aidé leurs successeurs à atteindre le but final.

Avec les premiers hommes, Je M'étais créé des êtres qui, malgré leur insuffisance (c'est-à-dire leur ignorance due à la perte de lumière occasionnée par leur chute), pouvaient atteindre néanmoins la connaissance d’un Créateur puisqu'ils pouvaient se reconnaître eux-mêmes en tant que créatures, et par conséquent reconnaître Ma Sainte Volonté et l'accomplir grâce à leur faculté de penser et de leur libre arbitre. Je Me suis créé des êtres de qui Je pouvais Me faire comprendre, malgré l’abîme qui nous séparait, ce qui était auparavant impossible dans l'état du non libre-arbitre.

Donc l'homme était la première créature terrestre renfermant l’esprit originel déchu, avec la possibilité de retrouver son état originel, afin que esprit de nouveau libre puisse agir en union intime avec Moi. Cela était la vocation des premiers hommes créés, et demeure celle de tous les hommes jusqu'à la fin, jusqu'à la spiritualisation complète de tous les esprits déchus. La mise à l'épreuve à laquelle le premier homme était soumis n'était pas tellement difficile. Toutefois, Mon adversaire avait aussi le droit de l'influencer. Et l'homme succomba. Il se détourna une deuxième fois de Moi. Ce fut le premier péché sur cette terre. Le péché que l'humanité connait, même si elle ignore celui de la première chute de l’esprit. Cependant celle-ci explique tout, car le premier homme n’aurait pas péché s’il avait été Ma première créature tangible, celle qui aurait été en pleine possession de la lumière et de la puissante énergie de l’amour originel, puisque seule la perfection peut sortir de Moi. Dès lors, aucune force adverse n'aurait pu l'influencer. Mais la cause de son péché réside dans la chute originelle de l’esprit, donc de l'âme immature de l'homme qui devait faire ses preuves, mais n’y était pas contraint.

L'Homme possédait la raison et le libre-arbitre, une responsabilité vis-à-vis de son âme ; il fallait donc qu'il paie. Mon adversaire garda le pouvoir sur l'esprit incarné en tant qu'homme, ce qui signifie pour chaque homme, un pénible passage sur terre, lutte et souffrance, avec pour but d'échapper à sa puissance. Un but que l'homme peut désormais atteindre, parce que JÉSUS CHRIST est venu aider l'homme affaibli par le péché d'Adam, et la rédemption est acquise pour chacun de ceux qui Le reconnaissent et Le suivent comme FILS DE DIEU, LE REDEMPTEUR DE L’HUMANITE ET DU MONDE MATERIEL.

Le premier homme aurait pu construire le pont sur lequel ses descendants auraient pu Me joindre. Mais comme il fauta, l'humanité dût rester encore longtemps sous la domination de Satan, jusqu'à ce que LE REDEMPTEUR ET SAUVEUR - JÉSUS CHRIST - vint sur terre, établissant un pont avec le royaume spirituel, par Sa souffrance et Sa mort sur la Croix.

La décision qui fut demandée à Mon premier esprit créé - Lucifer - n'était pas du tout à considérer comme un commandement, mais bien au contraire, il fut laissé entièrement libre d'orienter sa volonté, mais celle-ci ne visait uniquement que le pouvoir et la domination. Il était parfaitement conscient d'être issu de Moi, mais parce qu'il ne ME voyait pas, il croyait être seul à régner. Pourtant il était conscient de son origine en MOI, MAIS IL NE VOULAIT PAS ME RECONNAÎTRE. Et cette volonté d’opposition et de reniement ne provenait pas de Moi, mais bien de lui-même, de son libre-arbitre dont Je l'avais doté.

Voilà la différence entre la première chute de Lucifer et le péché du premier homme. - car celui-ci portait encore en lui le libre-arbitre dévoyé. - C'est pourquoi JE lui donnai un commandement à respecter - un commandement qu'il lui aurait été facile de tenir si l'esprit de l'adversaire ne l'avait pas influencé - or, cette influence était encore très forte en lui parce qu'en somme, il lui appartenait encore - donc un commandement à respecter, parce que l'âme n'avait pas encore atteint sa maturité parfaite qui aurait rendu la chute impossible.

Un homme parfait n’aurait pas pu chuter. Il aurait été incapable d'outrepasser ce commandement, car l'esprit parfait en l'homme l'aurait empêché de faire quoi que ce soit contre Dieu. La création de l'homme fut le RÉSULTAT DE LA CHUTE DE LUCIFER ET DE SES PARTISANS, car JE n'avais vraiment pas besoin de donner une forme à l’esprit, appelé par Moi à la vie.

La forme de l'homme renfermait donc l'esprit déchu. Aussi Adam était déjà pénalisé par le péché qu'il aurait pu pourtant maîtriser et annihiler s'il avait respecté Mon commandement - il lui aurait été alors possible de s'acquitter de la dette originelle. - Hélas, sa chute retarda pour longtemps le retour de l'esprit déchu vers Moi - retour rendu pourtant possible par l'ŒUVRE RÉDEMPTRICE DE L'HOMME JÉSUS QUI, sans un tel commandement de Ma part, a fait ce qu'Adam aurait dû faire : c'est-à-dire accomplir entièrement Ma Sainte Volonté par une vie consacrée à l'amour, et s'unir de nouveau à Moi pour atteindre pleinement de nouveau la lumière et la puissance de l’Amour originel.

Amen

Traducteurs

Crearea omului.... Căderea omului....

Spiritele căzute au avut nevoie de un timp infinit de lung pentru dezvoltarea lor ascendentă, iar creațiile Mele individuale au avut nevoie, de asemenea, de un timp infinit de lung, care, ca să spunem așa, trebuiau să se dezvolte și ele cu spiritele legate în ele pentru a putea conține spirite tot mai mature. Din nou și din nou au fost create noi forme și din nou și din nou un scop a fost atribuit acestor forme. Astfel, creația terestră nu a luat naștere într-o clipă, ci au trecut perioade de timp infinit de lungi până când spiritualul, în toate gradele de maturitate, a găsit forma exterioară necesară pentru el, deoarece maturitatea mereu în creștere a necesitat, de asemenea, din nou și din nou, noi creații care să-l poată găzdui. Dar atâta timp cât substanța spirituală trăia în legea constrângerii, activitatea Mea creatoare a însemnat crearea Pământului ca stație de maturizare pentru substanța spirituală profund decăzută, care urma să atingă în el o maturitate care să redea substanței spirituale legate liberul arbitru de care abuzase cândva....

Dar acum trebuia creată și o formă exterioară pentru această substanță spirituală maturizată, pentru ca ea să poată testa din nou liberul arbitru în această formă.... Această operă de creație a fost omul, care se deosebea de toate celelalte creații apărute anterior prin faptul că, pe lângă liberul arbitru, era înzestrat și cu intelect și rațiune.... cu capacitatea de a gândi, cu conștiința de sine și cu capacitatea de a comunica cu semenii săi prin intermediul limbajului, deoarece conviețuirea a oferit condițiile necesare pentru testarea voinței. Forma exterioară a ființei umane era deja prezentă în ultimele stadii în stare de constrângere și era destinată să primească nenumărate substanțe sufletești mature, însă aceste ființe vii acționau încă în stare de constrângere, așa cum cere legea naturală, și, prin urmare, nu erau responsabile pentru acțiunile lor. Ele nu erau capabile să gândească decât într-o foarte mică măsură, însă, în calitate de rezervor pentru substanțele spirituale care s-au maturizat într-un timp infinit de lung de dezvoltare, ele erau, de asemenea, opere de creație pe care înțelepciunea și iubirea Mea le-au modelat pentru aceste substanțe spirituale. Cu toate acestea, doar acele ființe vii care posedă liberul arbitru, intelectul și conștiința de sine trebuiau să fie considerate ființe umane....

Și abia acum a început planul de spiritualizare a acestor creaturi.... care acum cerea ca aceste ființe.... oamenii.... care au fost instruiți de Mine.... trebuiau să-și folosească capacitatea de gândire, intelectul și liberul arbitru în conformitate cu instrucțiunile Mele și care, în virtutea liberului lor arbitru, erau acum capabili să trăiască și să creeze pe Pământ.... care puteau să se transforme în dumnezei, dar care puteau, de asemenea, să acționeze complet împotriva instrucțiunilor Mele și a voinței Mele și să se întoarcă în abisul din care se înălțaseră.... Eu l-am creat pe om.... Am dat ființei spirituale, care atinsese un anumit grad de maturitate, o formă exterioară care corespundea din nou înțelepciunii și iubirii Mele și, de asemenea, sarcinii pe care ființa umană trebuia să o îndeplinească acum.... Forma exterioară a devenit o ființă vie doar atunci când substanța spirituală și-a stabilit reședința în ea - compoziția nenumăratelor particule care acum dădeau viață formei ca "suflet". Căci spiritualul este o putere activă în mod constant și, cu siguranță, a fost legat în timpul etapelor preliminare, în cursul nesfârșit de lung al dezvoltării, și incapabil de o activitate neîngrădită; dar în ultima formă exterioară, în ființa umană, poate deveni din nou activ. Ea își poate desfășura propria forță și o poate spori fără restricții prin unirea cu Mine..... Forța Mea a fost pusă la dispoziția primelor ființe umane fără măsură; ele au fost echipate într-un mod neobișnuit, deoarece viața lor de încercare pe Pământ era menită să aibă ca rezultat lepădarea învelișului lor pământesc ca fiind complet spiritualizate și întoarcerea din nou în casa Tatălui lor ca adevărați copii.... Dar trebuia să li se supună testul voinței, pe care Eu îl cer de la fiecare ființă creată; trecerea acestui test de către primii oameni ar fi permis cu ușurință tuturor oamenilor care au urmat să atingă scopul final.... (1.11.1953) Prin primele ființe umane am creat ființe pentru Mine Însumi care, în ciuda inadecvării lor.... adică a lipsei lor de perfecțiune ca urmare a apostaziei față de Mine...., au fost totuși capabile să ajungă să Mă cunoască pe Mine Însumi, care s-au recunoscut pe ele însele ca ființe.... care, prin urmare, au fost capabile să recunoască și să îndeplinească voința Mea prin capacitatea lor de a gândi și prin voința lor liberă.... Îmi creasem ființe cărora Mă puteam face înțeles, în ciuda distanței lor față de Mine, care puteau să audă Cuvântul Meu și să lase ca acesta să aibă un efect asupra lor, ceea ce era anterior imposibil în starea de voință legată.... Astfel, ființa umană a fost prima operă pământească a creației care purta în sine un spirit primordial căzut și care trebuia acum să ajute acest spirit primordial să se întoarcă la starea sa inițială pentru a putea crea și lucra din nou ca ființă spirituală liberă în uniune eternă cu Mine.... Aceasta a fost sarcina primei ființe umane create și rămâne sarcina tuturor ființelor umane până la sfârșit, până la spiritualizarea completă a tot ceea ce a căzut.... A fost un test de voință nu prea dificil pe care primul om a trebuit să-l treacă.... Dar pentru acest test trebuia să i se acorde și adversarului Meu dreptul de a-l influența.... Iar omul a cedat acestei influențe.... El a devenit apostat față de Mine a doua oară, și aceasta a fost prima cădere în păcat pe acest Pământ.... cădere în păcat despre care omenirea are cunoștință, chiar dacă nu știe nimic despre apostazia anterioară a spiritualului față de Mine.... Dar acest lucru nu face decât să explice totul.... Căci primul om nu ar fi putut cădea dacă ar fi fost prima operă esențială a creației de la Mine, care ar fi trebuit să fie în deplinătatea puterii și a luminii, deoarece numai perfecțiunea poate ieși din Mine. Căci atunci nicio forță opusă nu ar fi putut avea efect asupra lui. Dar motivul căderii sale se găsește în apostazia spiritelor și, prin urmare, în sufletul ființei umane care nu era încă pe deplin maturizat, care putea să se dovedească pe sine, dar nu trebuia să se dovedească pe sine.... Omul avea totuși intelect și voință liberă și, prin urmare, trebuia să poarte și responsabilitatea pentru sufletul său.... Și, prin urmare, omul trebuia să ispășească vina sa.... Adversarul Meu și-a păstrat puterea asupra spiritului întrupat ca ființă umană, iar pentru fiecare ființă umană acest lucru înseamnă un curs laborios al vieții pământești asociat cu lupta și suferința cu scopul de a scăpa de controlul său.... un scop pe care ființa umană îl poate atinge și ea, deoarece Iisus Hristos a venit în ajutorul rasei umane slăbite de căderea lui Adam în păcat, și astfel răscumpărarea este garantată pentru oricine îl recunoaște ca Fiu al lui Dumnezeu și Răscumpărător al lumii și îl urmează de bunăvoie.... Prima ființă umană ar fi putut construi podul pe care toți urmașii săi ar fi putut ajunge apoi la Mine.... dar, deoarece a căzut, omenirea a trebuit să rămână în robia lui Satana pentru o lungă perioadă de timp până la venirea Răscumpărătorului, până când Iisus Hristos a coborât pe Pământ pentru a construi acum un pod către împărăția spirituală prin suferința și moartea Sa.... prin moartea Sa pe cruce.... (2.11.1953) Decizia de voință, care a fost luată de prima ființă creată de Mine.... de către Lucifer.... nu trebuia în niciun caz să fie privită ca o poruncă, ci mai degrabă, a fost în întregime la latitudinea ființei de a-și îndrepta voința într-o direcție, iar direcția voinței sale s-a bazat exclusiv pe dorința sa de putere și de stăpânire exclusivă. Era foarte conștientă de faptul că a ieșit din Mine, dar se credea capabilă să conducă singură, deoarece nu Mă vedea pe Mine..... Mă recunoștea ca fiind originea sa, dar nu dorea să Mă recunoască.... Și nu Eu am plasat această voință în ființă, ci ființa însăși a schimbat astfel voința liberă pe care i-am dat-o Eu.... Aceasta a fost diferența dintre prima cădere a lui Lucifer și căderea în păcat a primei ființe umane.... căci aceasta din urmă purta încă în sine voința greșită și de aceea i-am dat o poruncă pe care nu trebuia să o încalce.... o poruncă pe care ar fi putut să o respecte cu ușurință dacă nu ar fi fost influențat de spiritul opus, care a avut, prin urmare, o influență puternică asupra ființei umane pentru că, în fond, era încă partea lui.... pentru că nu își recăpătase încă perfecțiunea care făcea imposibilă o cădere. O ființă umană perfect creată nu ar fi putut cădea, adică nu ar fi putut încălca această poruncă, pentru că spiritul desăvârșit din ființa umană l-ar fi reținut de la orice activitate potrivnică lui Dumnezeu..... Cu toate acestea, crearea ființei umane a fost doar rezultatul căderii lui Lucifer și a urmașilor săi, altfel, cu adevărat, nu ar fi fost nevoie să dau substanței spirituale chemate la viață de către Mine forme exterioare ca acoperire. Dar forma ființei umane conținea substanța spirituală căzută și, astfel, ființa umană Adam era deja împovărată de acest păcat trecut, pe care, totuși, l-ar fi putut respinge dacă ar fi ascultat de porunca Mea.... Ar fi fost posibil ca el să răscumpere datoria moștenită.... căderea sa a întârziat la nesfârșit întoarcerea ființei spirituale căzute din nou la Mine, însă a devenit posibilă prin lucrarea de răscumpărare a omului Iisus, Care, fără o poruncă din partea Mea, a făcut ceea ce trebuia să facă omul Adam.... să intre complet în voința Mea și, printr-o viață de iubire, să se unească din nou cu Mine pe Pământ și să ajungă la posesia deplină a puterii și a luminii....

Amin

Traducteurs