• Retour

Autres traductions:

L’Etre créé le premier.... Le Porteur de lumière.... La Séparation de Dieu....

Votre raison humaine ne saisit que jusqu’à un certain degré la vérité la plus profonde ; car tout ce qui est purement spirituel ne peut s’expliquer que spirituellement ; cette explication est reçue par l’esprit en vous ; ensuite, en passant par l’âme, elle est en effet transmise à la raison ; mais celle-ci est encore trop accablée par du terrestre, donc elle n’arrive pas à pénétrer suffisamment en profondeur le savoir spirituel pour pouvoir y voir clair. Nonobstant ceci, Mon esprit se manifeste en vous par l’étincelle spirituelle, et celui qui a l’amour saisira bien le sens de ce que Je lui annonce :

Ma volonté de former était immense, et Je trouvais Ma béatitude dans la réalisation de Mes idées et de Mes plans. Et cette béatitude voulait se communiquer, Mon amour voulait gratifier quelqu’un, Je voulais qu’un autre être en dehors de Moi se réjouisse de ce qui Me rendait indiciblement heureux. Je ressentais Ma solitude comme un manque auquel Je pouvais remédier à tout moment, dès que Je le voudrais.... Et Je voulais Me retrouver dans un être qui devait être relié étroitement à Moi, que Je voulais former en miroir de Moi-même, en Mon image pour pouvoir lui préparer des béatitudes infinies, tout en augmentant encore Ma Béatitude propre. Je voulais créer un tel être, et cette volonté suffisait, car Ma volonté était force, et se réalisait toujours en amour et en sagesse. L’être extériorisé était bien Mon portrait, mais il ne pouvait pas Me voir, étant donné qu’il aurait péri de béatitude s’il avait pu Me contempler, parce qu’aucun être, même s’il était Mon portrait le plus parfait, n’est jamais autre chose qu’un produit de Ma force aimante, tandis que Je suis, Moi, la force aimante même dont la force d’irradiation dépasse tout d’une manière incomparable ; pour cette raison, Je n’étais pas visible par l’être que J’avais extériorisé de Moi. Cependant, en cet être, Je M’étais créé un vase en qui Ma force aimante pouvait se déverser sans cesse, un être qui recevait donc outre mesure, par l’influx continuel de la force venant de Moi, Ma volonté de former, Ma vigueur, Ma sagesse et Mon amour. Il pouvait donc maintenant éprouver la même béatitude, il pouvait à volonté extérioriser sa force, il pouvait exercer, pour son propre bonheur, sa force créatrice, et donc accroître toujours Ma béatitude, parce que c’était Ma force qui rendait capable cet être ; et Je Me réjouissais de son bonheur....

Et maintenant un nombre infini d’êtres semblables provenait de cet être-là.... C’étaient tous des enfants de Mon amour, baignés d’une lumière éblouissante, toujours dans une suprême perfection, car il ne pouvait ressortir de l’image de Moi-même, et de Mon amour infini, que toujours du suprêmement parfait, étant donné que notre volonté à nous deux était la même, que notre amour à nous deux se retrouvait dans les êtres créés, étant donné qu’il n’y avait rien d’imparfait tant que Ma volonté et Mon amour agissaient à travers cet être créé en premier. C’était un monde d’esprits pleins de lumière, c’était un grand nombre d’esprits originellement créés.... La force venant de Moi affluait sans limites à l’être que Je M’étais élu comme porteur de la lumière et de la force.... Et l’être lui-même était plus que bienheureux.... Cependant, Je voulais encore augmenter cette béatitude-là ; Je voulais qu’il ne fût pas lié à Ma volonté, mais qu’il se manifeste selon sa propre volonté qui .... à condition que l’être soit et restât parfait.... était Ma volonté.... Car l’être, en tant qu’être créé par Moi, n’était pas capable de vouloir autrement que Moi. Mais Moi, Je voulais qu’il pût agir selon son bon plaisir.... parce que cela seulement caractérise un être divin, et Je voulais que l’amour soit si puissant en lui qu’il soit déterminant et orienté dans le même sens que Moi.... Tel était l’amour que Je voulais recevoir de Mon être premièrement créé, amour qui aurait en même temps valu à l’être la perfection suprême, de sorte qu’il n’aurait plus agi en être créé d’après Ma volonté, mais qu’il aurait joui d’une béatitude illimitée en tant qu’être entré dans Ma volonté par amour....

Mais pour passer cette épreuve de volonté et d’amour, il devait pouvoir se mouvoir dans un libre arbitre absolu. Il ne Me voyait pas, mais il Me reconnaissait, car il était dans la lumière.... Mais il voyait les innombrables êtres que sa volonté avait fait surgir, et il se sentait lui-même comme leur procréateur, bien que sachant qu’il avait reçu la force de Ma part.... Mais cet être M’enviait cette force.... Il était lui-même visible par ses créatures, et bien qu’il fût conscient d’être issu de Moi, il s’attribua le pouvoir sur ses créatures en s’imposant à elles comme source de la force, comme seule puissance qui puisse créer.... Pour ainsi dire, il donnait congé à l’amour pour Moi pour pouvoir dominer.... Un tel comportement est insaisissable pour vous autres hommes : qu’un être qui s’est reconnu lui-même puisse se perdre dans une pensée tout à fait fausse ; mais c’est le libre arbitre qui l’explique car, pour se manifester, il devait pouvoir choisir négativement, sans y être obligé.

D’un côté, le porteur de lumière et de force voyait les preuves de la force conduite à travers lui ; mais il ne voyait pas la source même de la force. Donc, il s’érigeait, lui, en maître des esprits créés, en cherchant à Me présenter à eux comme si Je n’existais pas. Il cherchait à leur transmettre sa volonté dès lors détournée de Moi.... Alors vint le moment décisif pour ces êtres de faire à leur tour la preuve de leur perfection en tant qu’êtres créés par le porteur de lumière avec la force de Mon énergie.... Ma force était dans tous ces êtres, ils étaient extrêmement lumineux, et ils brûlaient d’amour pour Moi Qu’ils ne voyaient pas, mais Qu’ils reconnaissaient tout de même. En même temps, ils aimaient leur procréateur, parce que la force qui les avait créés était l’amour, au travers de l’être premièrement créé en le rendant capable de créer.... Au moment où il fallut que cet amour se décide, il se décida pour lui-même.... Il s’installa un désarroi irréversible parmi les esprits qui se sentaient obligés de prendre une décision. Ma force aimante agissant en tant que lumière, il était bien compréhensible que la tendance vers la source de force originelle soit plus forte dans beaucoup d’êtres, et que leur amour pour celui qui se séparait de Moi diminuât, et, qu’avec une violence accrue, elle les poussât vers Moi.... Car la lumière en eux, était la conscience que Moi, J’étais l’amour de toute éternité. Il est vrai que chaque être avait cette conscience, mais il avait aussi le libre arbitre qui n’était pas déterminé par cette conscience – autrement il n’aurait pas été libre. Ainsi le monde spirituel se partagea en deux.... L’être extérieur à Moi avait ses partisans, tout comme Moi-même, bien que Je ne fusse pas visible. Mais la force originaire de Moi agissait si fortement que beaucoup d’êtres se détournaient de celui qui voulait s’opposer à Moi.... Leur volonté gardait la bonne direction, tandis que le porteur de lumière avec ses partisans donnèrent une fausse direction à leur volonté, c'est-à-dire qu’ils se séparaient de Moi dans leur volonté, et cela signifiait la chute dans la profondeur....

Ainsi, le porteur de lumière, l’être le plus lumineux extériorisé par Moi, est devenu Mon adversaire, tandis que ce qui était issu de lui, créé par la volonté aimante de nous deux, s’est tourné en partie vers Moi, en partie vers lui, selon l’ardeur d’amour dont ils étaient remplis. Car dès le moment où le porteur de lumière se fut séparé de Moi, les êtres commencèrent à ressentir un vague désir pour un pôle solidifié. Le libre arbitre commença à se déployer.... ils n’étaient pas influencés obligatoirement ni par Mon adversaire ni par Moi, ils n’étaient qu’irradiés par nos forces respectives, chacune d’elles voulant gagner chaque être pour elle. Mon afflux de force n’était qu’amour, et touchait si violemment les êtres qu’ils Me reconnaissaient, même sans Me voir, mais ils reconnaissaient en même temps le changement de volonté de Mon être premièrement créé. Mais comme ils pouvaient voir cet être, beaucoup le suivaient, c’est à dire se soumettaient à sa volonté, et donc ils aspiraient à une autre direction que la mienne. Mais d’autres êtres originellement créés se sentaient comme Mes enfants, et de par leur libre arbitre ils Me restaient fidèles, seulement leur nombre était beaucoup moins élevé. C’étaient les êtres premièrement créés issus de l’ardente volonté créatrice de Mon porteur de lumière et de la force aimante illimitée qui affluait en lui. Et cette force aimante était également propre à ces êtres et les poussait sans cesse vers Moi, car ils reconnaissaient comme fausse la volonté présente de leur procréateur, et ils se détournèrent donc de lui. Il aurait été possible aux autres êtres aussi de Me reconnaître, mais eux suivaient aveuglement celui qu’ils pouvaient voir, et leur volonté fut respectée, et Je ne l’influençais nullement, parce qu’il fallait cette décision de la volonté pour former les créatures en êtres parfaits indépendants. L’être qui M’avait quitté a fait choir dans les profondeurs avec lui une clientèle nombreuse, car en s’éloignant de Moi on aspire à la profondeur, on vise à un état complètement différent, ce qui signifie obscurité et impuissance, manque d’entendement et de force, tandis que Mes enfants restaient dans la lumière la plus éblouissante en gardant une force indicible dans la béatitude.

Après cette chute de Lucifer, du porteur de lumière, sa force fut brisée.... Il ne pouvait plus agir en créant et en formant, bien que Je ne lui retirasse pas la force, parce que c’était Ma création. C’était ses partisans qui maintenant faisait sa puissance et sa force, et sur qui il régnait en Prince des Ténèbres. Mais ils sont aussi les produits de Mon amour et Je ne les abandonnerai pas éternellement à Mon adversaire. Tant que ces êtres portent en eux sa volonté, ils lui appartiennent ; mais dès que Je réussis à tourner leur volonté vers Moi, il les a perdus, donc sa force diminue au fur et à mesure que Je délivre ses serfs de sa puissance ; mais ceci présuppose toujours le libre arbitre de l’être.

Voici le but de Mon plan de salut d’éternité qui est appuyé par tous les habitants du royaume de la lumière, par Mes anges et archanges, de la façon la plus zélée et la plus aimante ; car ce sont tous Mes coopérateurs qui s’efforcent de rendre à leurs frères déchus la béatitude que ceux-ci jadis ont gâchée volontairement.... Et cette œuvre de délivrance sera accomplie, même si cela devait prendre un temps infini pour que le dernier être déchu retourne auprès de Moi, et aussi pour que Mon être premièrement créé par Mon amour se rapproche de nouveau de Moi, poussé par son désir de retrouver Mon amour.... jusqu’à ce que lui aussi, pénétré de repentir, rentre dans la maison paternelle que jadis il a quittée volontairement....

Amen

Traducteurs

Ființa creată pentru prima dată.... Purtător de lumină.... Apostazia de la Dumnezeu....

În calitate de ființă umană, intelectul vostru nu înțelege adevărul profund decât într-o anumită măsură, deoarece lucrurile pur spirituale pot fi explicate doar în mod spiritual, această explicație este primită de spiritul din voi și, cu siguranță, este transmisă și intelectului prin intermediul sufletului, însă acesta este încă prea împovărat de povara pământească și, prin urmare, nu poate pătrunde în cunoașterea spirituală atât de adânc încât totul să fie clar pentru el. Spiritul Meu, însă, se anunță prin scânteia spirituală și oricine are iubire va înțelege și el sensul a ceea ce îi anunț:

Voința Mea de a da formă era extrem de mare, puterea Mea era inepuizabilă și Mi-am găsit beatitudinea în realizarea gândurilor și planurilor Mele. Și această fericire a vrut să se împărtășească, iubirea Mea a vrut să se dăruiască, am vrut ca o altă ființă în afară de Mine să se bucure de ceea ce Mă făcea nespus de fericit. Simțeam că singurătatea Mea era un neajuns pe care îl puteam remedia oricând, de îndată ce aș fi vrut.... Și am vrut să Mă regăsesc într-o ființă care trebuia să fie cel mai strâns unită cu Mine, pe care am vrut să o formez ca o oglindă a Mea, ca imaginea Mea, pentru a-i putea oferi o fericire nelimitată și astfel să-Mi sporesc din nou fericirea. Am vrut să creez o astfel de ființă, iar această voință a fost suficientă, pentru că voința Mea a fost putere și a lucrat întotdeauna în dragoste și înțelepciune. Ființa care a ieșit din Mine era într-adevăr imaginea Mea, dar nu M-a putut vedea pentru că, dacă ar fi putut să Mă vadă, ar fi murit de fericire, deoarece nicio ființă nu putea suporta să Mă vadă, pentru că orice ființă, chiar și cea mai perfectă imagine a Mea, nu este decât un produs al forței iubirii Mele, în timp ce Eu Însumi sunt puterea iubirii și eclipsez totul cu o forță incomparabilă, dar de aceea nu eram vizibil pentru ființa care a ieșit din Mine. Cu toate acestea, în această ființă am creat un recipient pentru Mine Însumi, în care puterea Mea de iubire putea curge în mod constant, o ființă care, prin urmare, primea de asemenea voința Mea creatoare, puterea Mea, înțelepciunea Mea și iubirea Mea din abundență de la Mine, prin afluxul constant de putere de la Mine. Prin urmare, acum era capabilă să simtă aceeași fericire, putea să se despoaie de forța sa, după voința sa, putea să fie creativă, să se facă fericită și astfel să-Mi sporească în mod constant fericirea, pentru că forța Mea îi permitea acest lucru și Eu Mă bucuram de fericirea ei....

Și acum nenumărate ființe identice au ieșit din acea ființă.... Toți erau copii ai iubirii Mele, în lumină radiantă, în perfecțiune supremă, căci numai cele mai perfecte lucruri puteau ieși vreodată din imaginea Mea și din iubirea Mea infinită creată de Mine, pentru că ambele noastre voințe erau identice, ambele iubiri se reflectau în ființele create, pentru că nu exista nimic imperfect atâta timp cât voința și iubirea Mea lucrau prin acea primă ființă creată. Era o lume de spirite pline de lumină, existau spirite create inițial în număr mare.... puterea de la Mine curgea fără restricții către ființa pe care o alesesem să fie purtătoare de lumină și putere....

Iar ființa în sine era fericită.... Totuși, am vrut și să sporesc această fericire; am vrut ca ea să nu fie legată de voința Mea, ci să fie activă prin voința sa proprie, ceea ce a fost voia Mea.... dacă ființa era și rămânea perfectă..... Căci ființa, fiind creată de Mine, era incapabilă de orice altă voință. Dar am vrut ca ea să poată face ce vrea, pentru că aceasta era prima caracteristică a unei ființe divine: Iubirea este atât de puternică în ea încât determină o voință îndreptată în egală măsură spre Mine. Am vrut să primesc această iubire de la prima Mea ființă creată, dar, în același timp, a fost menită să aducă ființa la cea mai înaltă perfecțiune, astfel încât ea să nu mai lucreze ca ființă creată conform voinței Mele, ci, după ce a intrat în voința Mea din iubire, să se bucure de o fericire nelimitată.... Dar, pentru a trece acest test de voință și de iubire, a trebuit să se miște în deplină libertate de voință. Nu M-a văzut, dar M-a recunoscut, pentru că stătea în lumină.... Dar a văzut nenumăratele ființe pe care voința sa le adusese la existență și s-a simțit producătorul lor, deși știa că primise puterea de la Mine.... Și ființa mi-a invidiat puterea.... Fiind vizibilă pentru ființele pe care le-a creat, era totuși conștientă de originea sa din Mine, dar și-a revendicat dreptul de a domni asupra acestor ființe pentru sine, prezentându-se în fața lor ca sursă de forță, ca singura putere capabilă să creeze.... Practic, a denunțat iubirea față de Mine pentru a putea să domine.... Acest proces este de neînțeles pentru voi, oamenii, faptul că o ființă care se cunoaște pe sine ar putea să se abată spre o gândire complet greșită, însă liberul arbitru explică acest lucru, care, pentru a putea acționa, ar putea de asemenea să aleagă în mod negativ, dar nu a fost nevoit să aleagă.

Purtătorul de lumină și de putere a văzut pe de o parte dovada puterii ghidate prin el, dar nu a văzut sursa puterii în sine. Astfel, el s-a ridicat la poziția de conducător al spiritelor create și a încercat, de asemenea, să Mă prezinte pe Mine Însumi ca fiind inexistent. El a căutat să-și transfere voința, acum întoarsă de la Mine, către ei.... Și acum a venit momentul deciziei, dovada perfecțiunii lor, și pentru aceste ființe create de purtătorul de lumină cu ajutorul forței Mele.... Puterea Mea era în toate aceste ființe, erau pline de lumină și străluceau de iubire pentru Mine, pe Cel care nu-L vedeau, dar pe care totuși Îl recunoșteau. Dar ele erau, de asemenea, îndreptate spre Creatorul lor cu iubire, pentru că puterea care le-a creat era iubirea care curgea prin prima ființă creată și care i-a permis să creeze. Această iubire trebuia acum să decidă, și s-a împărțit....

O confuzie nefirească a apărut în rândul ființei spirituale care s-a simțit îndemnată să ia o decizie. Dar era de asemenea de înțeles din nou.... întrucât puterea Mea de iubire funcționa ca lumină.... că îndemnul către sursa inițială de putere era mai puternic în multe ființe, că iubirea se diminua față de cel care se despărțea de Mine și se împingea spre Mine cu o forță sporită.... Pentru că lumina din ele era realizarea faptului că Eu eram iubirea din eternitate. Deși fiecare ființă avea cunoaștere, ea avea și liberul arbitru, care nu era legat de cunoaștere, altfel ar fi fost lipsită de libertate. Și lumea spirituală s-a împărțit în sine.... Ființa din afara Mea avea adepții ei, la fel ca și Eu Însumi, deși nu eram vizibil. Dar puterea venită de la Mine a avut un efect atât de puternic încât multe ființe s-au îndepărtat de cel care voia să Mi se opună.... Voința lor a rămas corect direcționată, în timp ce purtătorul de lumină și adepții săi și-au direcționat greșit voința, astfel că s-au separat de Mine în ceea ce privește voința și asta a însemnat căderea lor în abis....

Astfel, purtătorul de lumină, ființa cea mai plină de lumină care a ieșit din Mine, a devenit adversarul Meu, în timp ce ființa care a ieșit din el, creată de ambele noastre voințe de iubire, s-a întors parțial spre Mine și parțial spre el, în funcție de fervoarea de iubire cu care s-a umplut. Pentru că odată cu momentul separării de Mine a purtătorului de lumină, în ființe a apărut și o dorință nedeterminată de a avea un pol solidificat. Liberul arbitru a început să se desfășoare.... ele nu au fost influențate cu forța nici de Mine, nici de adversarul Meu, ci doar luminate de forța amândurora, pe care fiecare ființă dorea să o obțină pentru sine. Fluxul Meu de putere era doar iubire și a atins ființele cu atâta putere încât ele M-au recunoscut fără să Mă vadă, dar au fost capabile să recunoască și schimbarea de voință a Ființei Mele create inițial. Dar, de vreme ce au putut vedea această Ființă, mulți au urmat-o, adică s-au subordonat voinței ei și astfel s-au îndepărtat de Mine. Dar, în egală măsură, ființele create inițial s-au simțit copiii Mei și Mi-au rămas credincioase de bunăvoie, doar că numărul lor era mult mai mic. Acestea au fost primele ființe create, care au fost aduse la existență de cea mai fericită voință creatoare a purtătorului Meu de lumină și de puterea nemărginită a iubirii care se revarsă. Și această forță a iubirii era de asemenea inerentă în aceste ființe și le îndemna în mod constant spre Mine, pentru că recunoșteau că voința actuală a Creatorului lor este greșită și, prin urmare, se îndepărtau de El. Această recunoaștere ar fi fost posibilă și pentru celelalte ființe, dar ele l-au urmat orbește pe cel pe care îl puteau vedea, iar voința lor a fost respectată și nu a fost influențată în nici un fel de Mine, deoarece această decizie de voință trebuia luată pentru a modela ființa creată într-o perfecțiune independentă. Ființa care M-a părăsit a atras cu ea în abis o mulțime de adepți pentru că îndepărtarea de Mine înseamnă îndreptarea spre abis, apropierea de o stare complet opusă, ceea ce înseamnă, prin urmare, întuneric și neputință, lipsă de cunoaștere și de putere. În timp ce copiii Mei au rămas în cea mai strălucitoare lumină și putere nemăsurată, în fericire.

După această cădere a lui Lucifer, purtătorul de lumină, puterea lui a fost frântă..... Nu mai putea să creeze și să modeleze, deși nu l-am lipsit de putere, pentru că era creatura Mea. Puterea și forța lui erau adepții săi asupra cărora domnea acum ca prinț al întunericului. Dar ei sunt, de asemenea, produsele iubirii Mele, pe care nu le las adversarului Meu pentru totdeauna. Atâta timp cât aceste ființe îi poartă voința, ele îi aparțin; dar de îndată ce am reușit să le întorc voința spre Mine, el le-a pierdut și astfel puterea lui scade în aceeași măsură în care eliberez ființa care îi este roabă de sub controlul său, ceea ce, totuși, necesită întotdeauna voința liberă a ființei. Și acesta este scopul planului Meu veșnic de Mântuire, care este sprijinit cu cea mai mare nerăbdare și dragoste de toți locuitorii împărăției de lumină, de îngerii și arhanghelii Mei, căci toți sunt colaboratorii Mei care se străduiesc să le redea fraților căzuți fericirea la care au renunțat de bună voie.... Și această lucrare de eliberare va reuși, chiar dacă va fi nevoie de timpuri veșnice, până când ultima ființă căzută o dată se va întoarce la Mine, până când prima ființă, care a ieșit din iubirea Mea, se va apropia și ea din nou de Mine în dorința iubirii Mele.... până când se va întoarce și ea cu pocăință în casa Tatălui pe care a părăsit-o de bună voie....

Amin

Traducteurs