• Retour

Servir ou combattre - Différent but de la souffrance

Dans l’état de liberté de la volonté l'être n'a pas à craindre l'adversaire de Dieu, si seulement il marche dans l'amour. Car il l’aura vaincu, du fait que l'adversaire de Dieu est totalement impuissant contre l'amour. Donc l'homme pourra aussi se libérer des tentations et des agressions, parce que celles-ci n'ont aucune influence sur lui dès qu'il est actif dans l'amour. Mais cela dépend d'une libre volonté de l'homme et donc l'homme lui-même est le motif d'une existence terrestre qui est faite d'une lutte constante ou bien passée dans l'amour de servir. Dieu voit le cœur de chacun et Il laisse venir sur l'homme ce dont il a besoin, de même qu’Il fait aussi languir celui qui n'a pas besoin de Son Aide, de Son Courage et de Son Encouragement, parce qu'intérieurement il est contre Lui, donc il n'exerce aucun amour qui témoignerait d’une volonté tournée vers Dieu. Amour et Dieu sont Un, et ainsi un homme affectueux est relié avec Dieu et maintenant il doit être supérieur à l'adversaire de Dieu. Si l'homme est de bonne volonté pour s'activer dans l'amour servant pour le prochain, il ne sera alors pas aussi opprimé par les tentations du monde, et pour ainsi dire il les aura déjà dépassées, ce qui cependant n'exclut pas qu’il doive supporter la souffrance, parce que la souffrance ne doit pas mener à Dieu seulement l'homme qui est encore avec une volonté détournée de Dieu, mais elle doit aussi purifier l'homme tourné vers Dieu. Toutefois la souffrance est perçue différemment dans les deux cas. Le premier cherche à s’en sortir, parce qu'il ne veut pas encore se plier sous Sa Puissance, laquelle le limite dans la jouissance de la vie. Il cherche encore le monde et sent la souffrance comme une rétrogradation, comme une jouissance imparfaite de la vie et donc comme une contrainte qu’il ne veut pas reconnaître. Et il peut être nécessaire de beaucoup de souffrance avant qu'il se rende, et une telle lutte est l'œuvre de l'adversaire qui cherche toujours à conquérir l'homme avec le monde et ses joies, en tenant tout cela devant les yeux de l'homme pour augmenter son désir pour cela et donc pour le détourner de Dieu. Mais si l'homme est capable d'aimer, alors la souffrance sert seulement pour son perfectionnement, pour le mûrissement de son âme, alors l'adversaire de Dieu a peu de pouvoir sur lui, il se détourne alors du monde et au travers de la souffrance il s'approche toujours plus étroitement de Dieu. Cette différence doit être reconnue, si la diversité de la souffrance est considérée lorsqu’en sont frappés des hommes bons et mauvais, des hommes qui sont encore totalement détachés de Dieu, et ceux qui n'ont apparemment plus besoin de la souffrance pour Le trouver. La souffrance a toujours un but, mais le but final est la totale unification avec Dieu. Le danger majeur pour l'homme est l'attachement au monde et son absence d'amour, parce qu'alors il est encore entièrement au pouvoir de celui qui veut le ruiner. Et alors il a besoin de moyens âpres pour l'inciter au changement. Seulement lorsque l'attachement au monde diminue, l'amour peut s'allumer en lui, et seulement alors la souffrance peut prendre d’autres formes, mais elle ne peut pas lui être entièrement épargnée tant que l'âme n'est pas totalement libre de scories. L'exercice de l'amour pour le prochain est donc déterminant pour le degré de son développement, il est déterminant pour la profondeur de la souffrance, parce que là où est exercé l'amour et où est Dieu Lui-Même, là la souffrance sera aussi plus facile à porter, parce que l'homme peut recevoir le Rayonnement de la Force de Dieu et donc la souffrance ne l'écrasera pas. Il n'a plus besoin de combattre, mais seulement de supporter et d’attendre l'Aide de Dieu qui enlèvera de lui toute souffrance lorsque le temps sera venu. L'homme doit servir ou combattre, c'est-à-dire en fonction de sa volonté et de sa capacité d'aimer. Servir lui sera facile, mais combattre lui demandera une grande force s'il ne veut pas succomber au pouvoir qui emploie tout pour attirer son âme dans l'obscurité et qui a une influence sur l'homme tant qu’il marche sans amour, parce qu'alors il est aussi encore loin de Dieu. Seulement l'amour rend libre ce pouvoir, seulement l'amour le rend fort parce qu'un homme affectueux se trouve en union avec Dieu et tire de Lui sa Force pour vaincre l'adversaire de Dieu.

Amen

A sluji sau a lupta.... Scopul diferit al suferinței....

În stadiul liberului arbitru, ființa nu avea nevoie să se teamă de adversarul lui Dumnezeu, dacă doar umbla în iubire. Atunci l-ar fi învins, deoarece adversarul lui Dumnezeu este complet neputincios împotriva iubirii. Astfel, ființa umană putea să se elibereze de tentații și ispite, deoarece acestea nu au nicio influență asupra ei de îndată ce este activă în iubire. Dar aceasta din urmă depinde de voința liberă a ființei umane și, prin urmare, ființa umană însăși este cauza unei existențe pământești care este fie o luptă permanentă, fie o iubire slujitoare. Dumnezeu vede inima fiecăruia și lasă să vină peste om ceea ce are nevoie, dar îl lasă în lipsă și pe cel care nu are nevoie de ajutorul, de mângâierea și de încurajarea Sa pentru că se opune în interior Lui, deci nu practică iubirea care manifestă voința sa îndreptată spre Dumnezeu.... Iubirea și Dumnezeu sunt una, și astfel o persoană iubitoare este și ea unită cu Dumnezeu și trebuie să fie acum superioară adversarului lui Dumnezeu. Dacă ființa umană este dispusă să fie activă în slujirea iubirii aproapelui, ea nu va fi atât de oprimată de ispitele lumii; într-o anumită măsură, ea le-a depășit deja, ceea ce nu exclude însă faptul că trebuie să suporte suferința, pentru că suferința nu are doar rolul de a conduce spre Dumnezeu persoana care are încă o voință întoarsă de la Dumnezeu, ci pentru că ea are și rolul de a purifica persoana care se străduiește spre Dumnezeu. Dar suferința este resimțită în mod diferit în aceste două etape. Cel dintâi se revoltă împotriva ei pentru că nu vrea încă să se plece în fața unei puteri care îl limitează în bucuria vieții. El caută încă lumea și resimte fiecare suferință ca pe un regres, ca pe o lipsă de plăcere a vieții și, prin urmare, ca pe o constrângere pe care nu vrea să o recunoască. Și poate fi nevoie de multă suferință înainte ca el să se predea, iar o astfel de luptă este opera adversarului care încă mai caută să-l cucerească pe om cu lumea și cu plăcerile ei, care îi ține toate acestea în fața ochilor pentru a-i intensifica dorința pentru ele și a-l face astfel să se îndepărteze de Dumnezeu. Dacă, însă, omul este activ din iubire, atunci suferința îi servește doar pentru desăvârșire, pentru maturizarea sufletului său, atunci adversarul lui Dumnezeu are puțină putere asupra lui, atunci devine îndepărtat de lume și, prin suferință, se atașează tot mai mult de Dumnezeu. Această diferență trebuie recunoscută atunci când se ia în considerare diferența suferinței, când oamenii buni și răi sunt afectați de ea.... Oamenii care sunt încă complet îndepărtați de Dumnezeu și cei care par să nu mai aibă nevoie de suferință pentru a-L găsi.... Suferința are întotdeauna un alt scop, dar scopul final este unirea completă cu Dumnezeu. Cel mai mare pericol pentru om este înclinația sa spre lume și lipsa de iubire, pentru că atunci se află încă complet în puterea celui care vrea să o corupă. Și atunci el are nevoie de mijloace ascuțite de educație pentru a se schimba. Numai atunci când înclinația spre lume se potolește, se poate aprinde în el dragostea și numai atunci suferința poate lua alte forme, dar el nu poate fi complet cruțat atât timp cât sufletul nu este complet purificat. Practicarea iubirii aproapelui este așadar decisivă pentru gradul său de dezvoltare, este decisivă pentru profunzimea suferinței, căci acolo unde se practică iubirea și astfel Dumnezeu Însuși este prezent, suferința va fi de asemenea mai ușor de suportat, deoarece omul poate primi emanația de putere a lui Dumnezeu și de aceea nu îl va deprima. El nu mai trebuie să lupte, ci doar să tolereze și să aștepte ajutorul lui Dumnezeu, care îi va lua orice suferință la momentul potrivit. Omul trebuie să slujească sau să lupte în funcție de voința sa și de capacitatea sa de a iubi. Să slujească îi va fi ușor, să lupte, însă, va avea nevoie de o mare putere, dacă nu vrea să cedeze în fața puterii care folosește totul pentru a-i atrage sufletul în întuneric și care are influență asupra omului atâta timp cât trăiește fără iubire, pentru că și atunci va fi tot departe de Dumnezeu. Numai iubirea îl eliberează de această putere, numai iubirea îl face puternic, pentru că omul iubitor este în unire cu Dumnezeu și își trage puterea de la El pentru a învinge adversarul lui Dumnezeu....

Amin