• Retour

L'Immortalité de l'âme

La construction de chaque être humain demande toujours les mêmes composantes, le corps, l'âme et l'esprit. Le corps, c'est-à-dire l'enveloppe extérieure, exécute les fonctions que l'âme détermine. Donc le corps est seulement l'organe au moyen duquel est exécutée la volonté de l'âme. A l'instant de la mort l'âme n'a plus besoin d'aucun organe pour la servir comme sur la Terre dans une Œuvre de Création visible, parce qu'elle change son lieu de séjour et passe dans des sphères où il n’y a rien de visible à l'extérieur. Le corps qui était seulement le moyen pour le parcours terrestre où l'âme devait se former en tant que porteuse de l'Esprit divin est devenu inutile. L'esprit, la troisième composante de l'être vivant, somnole dans chaque homme, et il entre en action seulement lorsque la volonté de l'âme lui offre plus d'attention qu'au corps, c’est à dire lorsque l'âme ne prend plus aussi sérieusement les exigences terrestres en regard des exigences qu’imposent l'esprit, ce qui signifie s'éloigner toujours plus des besoins des terrestres. Parce que corps, âme et esprit sont certes ensemble, mais ils peuvent poursuivre des buts séparés. L'âme peut tourner sa volonté davantage vers des demandes du corps, mais elle peut aussi les laisser inaperçues et rendre sa volonté disponible seulement à l'esprit en elle, et justement cette orientation de sa volonté détermine sa vie dans l'au-delà, c'est-à-dire l'état dans lequel l'âme séjourne après la vie terrestre, état qui peut lui apporter le bonheur ou la souffrance. Donc la vie terrestre, autrement dit la fonction du corps, est seulement un stade transitoire, dans lequel se trouve l'âme. L'âme le pousse à l’action sur la Terre, mais il n'est pas imaginable qu’elle cesse d’exister lorsque le corps ne peut plus exécuter sa fonction. L'âme abandonne le corps, parce qu'elle prend demeure dans des régions où elle n'a plus besoin d'une enveloppe extérieure. Et considérer l'âme comme ayant une fin serait une opinion totalement fausse de la part de son essence, parce que l'âme est quelque chose qui ne peut pas disparaître. Elle ne peut plus déterminer le corps dans ses fonctions à la mort corporelle de l'homme, mais au travers d’un état de maturité imparfaite, c'est-à-dire lorsqu’elle a donné trop de peu de considération à l'esprit en elle, elle tombe dans un état d'inactivité ; mais elle ne peut jamais «ne plus exister». Parce qu'elle est quelque chose de spirituel qui est impérissable, alors que le corps est constitué de substance terrestre, de matière et donc il est soumis à un constant changement, mais à la fin il se dissout dans sa composante d’Ur, dès que l'âme a abandonné le corps.

Amen

Nemurirea sufletului....

Construcția unei ființe umane necesită întotdeauna aceleași componente, trup, suflet și spirit. Trupul.... învelișul exterior.... îndeplinește funcțiile pe care sufletul le stabilește. Așadar, trupul este doar organul prin care se realizează voința sufletului. Odată cu momentul morții, sufletul nu mai are nevoie de un organ pe care îl slujește ca pe Pământ.... astfel în activitatea vizibilă de creație.... pentru că își schimbă locuința și trece în regiuni în care nu mai este nevoie să se facă nimic vizibil în exterior. Trupul a devenit desuet, care era doar mijlocul pentru cariera pământească în care sufletul trebuia să se transforme în purtător al spiritului divin. Spiritul, cea de-a treia componentă a ființei vii, doarme cu siguranță în fiecare om, dar intră în acțiune doar atunci când voința sufletului îi acordă mai multă atenție decât trupului, deci atunci când sufletul nu ia în serios cerințele pământești la fel de mult ca pe cele pe care i le impune spiritul, ceea ce înseamnă întotdeauna o subordonare a nevoilor pământești. Pentru că trupul, sufletul și spiritul aparțin cu siguranță unul altuia, dar pot urmări obiective separate. Sufletul își poate îndrepta voința mai mult spre cerințele trupului, dar poate și să le ignore și să facă voința sa utilă doar spiritului din el însuși, și tocmai această direcție a voinței determină viața sa în lumea de dincolo, adică starea în care sufletul locuiește după viața pământească, care îi poate aduce fericire sau suferință. Prin urmare, viața pământească, funcția trupului, este doar o etapă temporară în care se află sufletul. Sufletul este împins la orice activitate pe Pământ, dar el nu trebuie nicidecum considerat ca stins dacă trupul nu-și mai poate îndeplini funcția.... Sufletul a părăsit cu siguranță trupul, pentru că acum își are reședința în regiuni unde nu mai are nevoie de un înveliș exterior. Dar a considera că sufletul s-a sfârșit la fel ar fi o viziune complet greșită asupra naturii sale.... Căci sufletul este ceva ce nu poate pieri. El poate, într-adevăr, prin moartea trupească a ființei umane, să nu mai determine corpul pentru funcțiile sale, poate, de asemenea, prin lipsă de maturitate, adică dacă a acordat prea puțină atenție spiritului în sine, să cadă într-o stare de inactivitate; dar niciodată nu poate "să nu mai fie"..... Pentru că este ceva spiritual, care este veșnic, în timp ce trupul este format din substanță pământească, din materie, și de aceea este supus unei schimbări constante, dar în cele din urmă se dizolvă în componentele sale originale de îndată ce sufletul a părăsit trupul....

Amin