• Retour

Sens de l’équité .... Jugement du prochain ....

Il faut que l’homme porte en lui le sens de l’équité, sinon il ne peut pas rendre un jugement sur une action paraissant peu charitable. Celui qui se sent lui-même assez supérieur pour ne pas admettre qu’on le contredise, se croyant infaillible, ne pensera jamais d’une façon équitable, car il ne concède pas à l’autre le même droit qu’à lui même. Il faut faire une distinction très claire entre les hommes. Celui qui se critique lui-même ainsi que ses propres actions d’une manière sévère s’efforcera toujours de juger justement les autres aussi. Par contre, celui qui cherche seulement tous les défauts auprès de son prochain, se croyant lui-même sans défauts, considérera toute action uniquement du point de vue d’une personne supérieure, et donc son jugement sera faux.

Chacun peut se tromper, chacun peut faire des fautes .... Mais il faut qu’il se reconnaisse lui-même, alors il pourra combattre ses défauts, aussi s’ennoblira-t-il .... Mais celui qui ne se connaît pas un seul défaut n’aspire pas à la perfection. Si son action est peu charitable, il n’en a pas conscience, et comme il ne s’en rend pas compte, il est incapable de bien juger de ses propres actions. Le sens de l’équité lui manque, il trouvera toujours impeccable sa propre manière d’agir, tout en cherchant à abaisser son prochain en l’accusant d’erreurs insignifiantes. Il faut se rendre compte qu’on n’a pas le droit d’accuser le prochain d’une action ignoble tant qu’on ne se trouve pas à un haut niveau moral soi-même. Qu’on se rappelle toujours sa propre insuffisance avant d’en accuser le prochain.

Mais celui qui est équitable ne sera point incliné à juger sans autre son prochain, car il cherchera à s’imaginer d’être dans une situation semblable, et alors il aura de la compréhension pour les faiblesses et les défauts de l’autre. Mais pour pouvoir le faire, il faut aussi qu’il soit sincère, il lui faut voir les choses telles qu’elles sont .... Il n’a pas le droit de se surestimer, mais de sous-estimer le prochain, car alors il mettra une mesure différente à ses propres défauts qu’aux défauts de l’autre, et cela empêche toute réflexion et tout jugement juste.

C’est un atout incomparable que de se critiquer soi-même avec sévérité, car ainsi l’homme restera fidèle à lui-même, et on ne fera pas de tort au prochain par amour-propre en condamnant injustement ses actions et en se sentant meilleur soi-même par rapport à lui. Donc, que l’homme s’observe lui-même ainsi que ses actions avant de critiquer celles du prochain en s’érigeant en son juge ....

Amen

Sentimentul de dreptate.... Condamnarea semenilor tăi....

Ființa umană trebuie să aibă un simț inerent al dreptății, altfel ar fi incapabilă să judece un comportament aparent lipsit de iubire. Oricine se simte atât de înălțat încât nu va tolera nici o contradicție pentru că se crede infailibil nu va gândi niciodată corect, pentru că nu le acordă oamenilor același drept ca și lui însuși. Trebuie să se facă o diferență substanțială între oameni. Cel care se supune pe sine și acțiunile sale unei critici stricte se va strădui întotdeauna să îi judece pe ceilalți oameni în mod corect. Dar cel care caută toate defectele doar la semenii săi și se crede pe sine însuși lipsit de defecte, privește fiecare acțiune dintr-un punct de vedere superior și, prin urmare, judecata sa este greșită. Orice om poate greși, orice ființă umană poate face greșeli.... Dar el trebuie să se cunoască pe sine însuși, atunci poate lupta împotriva defectelor sale și astfel se poate înnobila.... Dar cel care nu recunoaște un defect în el însuși nu se străduiește să atingă perfecțiunea. Dacă acționează cu răutate, el nu este conștient de aceasta, nu își dă seama de ea și este incapabil să își judece corect acțiunile. Îi lipsește simțul dreptății, va considera întotdeauna că propriile acțiuni sunt inviolabile, dar va încerca să-și înjosească semenii pentru cea mai mică greșeală. Omului trebuie să îi fie clar că nu are dreptul să acuze o altă ființă umană, atâta timp cât el însuși nu se află la un nivel moral ridicat. El ar trebui să se gândească întotdeauna la propriile neajunsuri atunci când le reproșează pe cele ale semenilor săi. Dar cel care are un simț al dreptății nu va fi atât de rapid în a-și judeca semenii, pentru că va încerca să se pună pe sine în aceeași poziție și apoi va avea înțelegere pentru slăbiciunile și defectele celuilalt. Pentru a putea face acest lucru, însă, el trebuie să fie și sincer, să vadă lucrurile așa cum sunt.... nu trebuie să aibă o părere prea înaltă despre sine și o părere prea joasă despre semenii săi, pentru că atunci își va măsura propriile greșeli cu un alt etalon decât greșelile celuilalt, ceea ce exclude orice gândire și judecată dreaptă. Este incomparabil de valoros să fii strict cu tine însuți, atunci ființa umană rămâne fidelă sieși și nu-și va nedreptăți semenii din cauza iubirii de sine, condamnându-le pe nedrept comportamentul și simțindu-se superioară lor. Și astfel, omul ar trebui să se privească mai întâi pe sine și comportamentul său înainte de a-și critica semenii și de a se erija în judecătorul lor.....

Amin