• Volver

¿De dónde viene el mal?....

No podéis entender la profunda distancia, a la cual se ha metido el espíritu inicialmente caído por su oposición contra Mí, Su Dios y creador eterno. Me había reconocido, había estado en la plenitud de la luz y que excluía cualquier imperfección del conocimiento.... a través de eternidades había recibido la prueba de Mi amor y fuerza; sabía que había salido de Mí, que Yo le había creado; estaba eternamente feliz recibiendo a Mi fuerza del amor, y utilizaba esta fuerza según Mi voluntad, lo que aumentaba aún más a su felicidad.... Y a pesar de esto se alejaba de Mí.... Se oponía a Mí, rechazaba a Mi amor y cayó a la profundidad sin fondo.... Se convirtió en Mi polo opuesto, el cual había creado en antaño como Mi viva imagen.... Y ahora los hombres preguntan cómo fue posible, que el primer ser, el portador de la luz fue creado como un ser perfecto, salido de Mí, no podía ser imperfecto.... Solo se puede contestar a esta pregunta que lo perfecto tampoco tiene límites, ninguna limitación, que se puede expandir a todas las direcciónes sin que se pueda frenarlo. Y para la perfección se necesita la voluntad libre absoluta.... para tener la perfección se necesita la medida correcta de todo, pero esto significa también que la voluntad libre puede sobrepasarse de la medida justa y que se derrumbe por esto la orden legal.... La orden legal es la medida justa de todas las cosas. Si entonces la voluntad libre se aleja de la medida justa, se causa un caos, un estado que no corresponde ya con Mi voluntad, con Mi orden eterno. Algo originalmente divino y bueno, cambia en algo impuro y contrario a Dios.... Y esto entonces es el término “pecado”.... Sobrepasar la “justa medida” tiene que ser posible, sino la voluntad libre no se podría realizar en acciones, igual que se puede quedarse en las márgenes del orden eterno. Es posible que un ser creado por Mi se mueve en pensamientos y deseos equivocados, porque se mueve con su voluntad libre.... pero no fue empujado a estos pensamientos erróneos nunca por Mi Mismo, porque sería imposible que Yo como el ser más perfecto tendría en cualquier momento un pensamiento mal dirigido, entonces la afirmación está equivocada que Yo también llevo el mal dentro de Mi.... Tampoco el ser salido de Mi tiene el mal manifestado dentro de sí mismo cuando Yo le creo.... Todo estaba bien equilibrado en la medida justa, de modo que no tenía que caer.... Pero como la mente y la voluntad del ser perfecto estaba ilimitada, podían sobrepasarse también de la medida justa.... podía perderse y salirse del orden eterno....

(10 de junio 1969) La perdición espiritual del ser podía tener lugar a partir del alejamiento de Mi, cuando impedía que resonara la palabra Mía en él, porque Mi palabra no podía hacer otra cosa que dar y pedir algo perfecto.... Mi palabra nunca hubiera empujado al ser de salir de Mi orden eterno, pero cuando la unión Conmigo fue soltada y el ser ya no escuchaba a Mi voz, podría pensar y dirigirse a la dirección equivocada, porque esta posibilidad le fue posible por culpa de la decisión de su libre voluntad. Pero el “pecado”.... al anhelo erróneo.... siempre estaba fuera de Mí, Yo que solo puede pensar en el orden justo. Yo Mismo soy perfecto, creaba seres perfectos, y se quedaron perfectos mientras mantenían la unión Conmigo, pero podía soltarla como señal que poseían una voluntad libre. La conexión Conmigo fue garantía de una voluntad y mente correcta.... pero el desapego de Mí se efectuaba en una voluntad y mente mal dirigida. Porque el ser buscaba a lo que estaba fuera de Mi.... Lucifer, el portador de la luz, se puso en Mí lugar, aunque Me reconocía como fuente del origen.... Lucifer puso a los seres que habían salido de nosotros en Mí lugar, aunque llevaban la luz de la comprensión.... Entonces efectuaban el desapego voluntariamente y ahora ya no se encontraban en el orden auténtico, la medida justa les faltaba ahora y sobresalía lo negativo.... mientras en el orden justo sobresale lo positivo, o también: La perfección se perdió y del cambio de la voluntad salió algo imperfecto que se expresaba de manera negativa y se alejaba cada vez más de Mí. Algo fuera de Mí se ha movido fuera del orden justo, porque solo en Mí, como el ser más perfecto, puede estar el orden justo y porque todo lo que no es conforme con este orden, es malo.... o pecado. Entonces la pregunta se contesta por sí mismo si Yo llevo el mal dentro de Mí. En Mí no puede existir el mal, sino Yo no sería perfecto. Y malo solo es lo que salga de este orden y lo que malusa la medida justa, entonces se derriba el orden eterno, que es el principio básico de Mi ser. Pero tengo que dejar a cada ser, como prueba de su deidad, la voluntad libre, y tiene que tener la oportunidad de desarrollarse a cada dirección.... Y entonces el ser ha creado el mal por sí mismo, cuando se volvía apóstata, cuando salió del orden eterno cuando quería usar a su fuerza de manera negativa con acciones contra Mí.... cuando se alejaba de Mí. Y por el bien de Mi última meta.... que Mis criaturas se conviertan en “hijos”.... no frenó a los seres, pero igualmente hubiera podido quedarse Conmigo, no hacía falta pecar y caer, podría haberse quedado perfecto por voluntad libre y con la felicidad exorbitante, pero lo abandonó voluntariamente....

amén

De unde a apărut răul?....

Nu puteți măsura distanța abisală în care s-a plasat primul spirit căzut prin opoziția sa față de Mine, Dumnezeul și Creatorul său din eternitate. El M-a recunoscut pe Mine, s-a aflat într-o plinătate de lumină care excludea orice deficiență de recunoaștere.... a primit dovada iubirii și a puterii Mele din eternitate; a știut că a ieșit din Mine, că Eu l-am lăsat să se ridice; a fost nemărginit de fericit primind puterea Mea de iubire, iar el a folosit această putere conform voinței sale, ceea ce i-a sporit constant fericirea.... și totuși el s-a îndepărtat de Mine.... S-a răzvrătit împotriva Mea, a respins iubirea Mea și s-a scufundat în adâncuri fără fund.... El a devenit antiteza Mea, pe care o creasem cândva după chipul Meu.... Și acum, voi, oamenii, vă întrebați cum a fost posibil acest lucru, din moment ce prima ființă, purtătoarea luminii, a fost creată perfectă, întrucât nimic imperfect nu putea ieși din Mine.... La această întrebare nu se poate răspunde decât în așa fel încât și perfecțiunea să nu cunoască nicio limitare, nicio restricție, să se poată desfășura în toate direcțiile fără a fi împiedicată. Liberul arbitru este o parte esențială a perfecțiunii.... Perfecțiunea include faptul că totul are o măsură justă, dar acest lucru înseamnă, de asemenea, că liberul arbitru poate depăși măsura justă și că ordinea legală este astfel răsturnată. Ordinea legală este justa măsură în toate lucrurile. Prin urmare, atunci când voința liberă se abate de la măsura justă, apare și o dezordine, o stare care nu mai este în acord cu voința Mea, cu ordinea Mea eternă. Astfel, ceva inițial divin, bun, se transformă în ceea ce nu este dumnezeiesc.... în ceea ce se opune lui Dumnezeu.... Și acesta este, așadar, conceptul de "păcat".... Dar trebuie să fie posibilă depășirea "dreptei măsuri", altfel voința liberă nu ar putea fi pusă în acțiune, ci ar putea la fel de bine să rămână în acord cu ordinea eternă. Or, este cu siguranță posibil ca o ființă creată de Mine să se miște în gândire și voință greșit, deoarece posedă această libertate a voinței.... dar ea nu este niciodată împinsă de Mine Însumi în această gândire și voință greșită, deoarece ar fi imposibil ca Eu, ca Ființa cea mai perfectă, să am vreodată o gândire greșită, astfel că afirmația că am și rău în Mine este greșită.... Nici măcar ființa care a ieșit din Mine nu avea răul în sine atunci când am creat-o.... Totul era prezent în ea în justa măsură, astfel încât nu a trebuit să cadă.... Dar pentru că gândirea și voința perfectului erau nelimitate, putea de asemenea să depășească măsura justă.... putea să se piardă pe sine și să iasă din ordinea eternă.

(10.6.1960) Dar această confuzie spirituală a ființei nu putea avea loc decât atunci când se îndepărta de Mine, când împiedica astfel Cuvântul Meu să răsune în ea, căci Cuvântul Meu nu putea da și cere decât perfecțiune.... Cuvântul Meu nu ar fi determinat niciodată ființa să iasă din ordinea Mea eternă, dar de îndată ce legătura cu Mine s-a slăbit și ființa nu a mai ascultat vocea Mea, ea a putut de asemenea să gândească și să vrea în direcția greșită, deoarece această posibilitate i-a fost deschisă datorită deciziei sale de voință. Cu toate acestea, "păcatul".... a fost întotdeauna voința greșită.... în afara Mea, în care Eu nu puteam gândi și vrea decât într-o ordine justă. Eu Însumi am fost perfect, am creat ființe perfecte și ele au rămas perfecte atâta timp cât au menținut legătura cu Mine, pe care, totuși, o puteau și elibera, ca semn că posedau liberul arbitru. Dar legătura cu Mine garanta voința și gândirea corectă.... detașarea de Mine a dus la voință și gândire greșite. Căci ființa tindea acum spre ceva în afara Mea.... Lucifer, purtătorul de lumină, s-a pus în locul Meu, deși Mă recunoștea ca sursă primordială.... Ființele care au apărut din noi l-au pus pe Lucifer în locul Meu, deși aveau și ele lumina cunoașterii.... Astfel, ele au efectuat detașarea de Mine în mod voit și acum nu mai erau în ordinea corectă, măsura justă nu mai era în ele, ci acum predomina negativul.... în timp ce în ordinea justă predomină pozitivul, sau de asemenea: Perfecțiunea s-a pierdut, și din această schimbare de voință a apărut ceva imperfect care s-a exprimat în mod negativ și astfel s-a îndepărtat tot mai mult de Mine. Ceva din afara Mea s-a mișcat, de asemenea, în afara ordinii drepte, pentru că numai în Mine, ca Ființa cea mai perfectă, poate fi ordinea dreaptă și pentru că tot ceea ce nu corespunde acestei ordini este rău.... adică păcatul. Și astfel, întrebarea dacă port răul în Mine se răspunde de la sine. Nimic rău nu poate fi în Mine, altfel nu aș fi perfect. Iar răul este întotdeauna doar ceea ce iese din această perfecțiune și pervertește orice măsură justă, răsturnând astfel ordinea eternă care este principiul fundamental al ființei Mele. Dar a trebuit să dau fiecărei ființe liberul arbitru ca dovadă a divinității sale, iar aceasta trebuie să aibă posibilitatea de a se schimba în fiecare direcție.... Și astfel, ființa însăși a creat răul atunci când a apostaziat față de Mine, când a ieșit din ordinea eternă, când a vrut în mod negativ să-și folosească forța pentru a lucra împotriva Mea.... când s-a îndepărtat de Mine. Și de dragul scopului Meu suprem.... ca creaturile Mele să devină "copii".... nu am împiedicat ființa spirituală, ci aceasta putea la fel de bine să rămână cu Mine, nu era nevoie să devină păcătoasă și să cadă, putea rămâne perfectă în liberul arbitru și să se bucure de fericirea supremă la care, totuși, a renunțat în mod voluntar.

Amin