• Volver

El amor al prójimo

Cuando os hacéis cargo del prójimo que se encuentra en desgracia, esto siempre será en vuestro propio bien. Porque entonces siempre cumplís con mi Voluntad que se manifiesta en mis Mandamientos del amor a Dios y al prójimo. Pero debéis ejercer el amor al prójimo en toda libertad de vuestra voluntad... debéis sentiros empujados desde vuestro interior... porque solamente entonces encendéis en vosotros la chispa del Amor, y sólo entonces maduraréis en vuestra alma.

Para que vuestro pensar, hablar y actuar pueda surtir un efecto espiritual, debe ser llevado por el amor, porque de lo contrario siempre sólo cumpliréis con vuestras obligaciones mundanas de lo que vuestro alma no saca el menor provecho.

Siempre sólo se trata del amor... del íntimo impulso de hacer el bien y de ayudar donde haya desgracia, y a deleitar y alegrar donde se dé la ocasión... se trata de la entidad íntima del ser humano que debe brotar en el amor a Mí y al prójimo, que supera toda clase de egoísmo y que está colmado de amor, de modo que ahora también Yo mismo puedo estar presente en el ser humano y surtir efecto en él mediante mi Espíritu.

Entonces el hombre ya no puede ser sino bueno y vivir en unión conmigo... la vida mundana ya no le puede seducir, sino sus pensamientos siempre permanecerán en el mundo espiritual porque el Espíritu en él determina su pensar y querer. Pero mientras los pensamientos del hombre estén cautivados por el mundo, tampoco le resultará posible hacer que en él se desarrolle el amor, porque el mundo siempre estimulará al amor egoísta –con el que siempre cumple primero–, lo que siempre perjudica al amor al prójimo.

Entonces, de manera demostrativa, hay que mostrarle frecuentemente la miseria de su prójimo, pues debe ver mucha desgracia para que esto le estimule a ayudar... y para que entonces se pueda encender en él la Chispa de Amor - cuando en sí mismo nota la bendición de una buena acción. Es por eso que aún tiene que pasar mucha desgracia por la Tierra, dado que el amor entre los seres humanos se ha enfriado... pues mis mensajeros del Amor están poco considerados, y por eso hay una desgracia considerable entre los hombres que sólo puede ser eliminada por el amor.

31 de marzo de 1960

La falta de amor entre los hombres es una desgracia espiritual que siempre arrastra con ella una terrenal, por lo que esta en el tiempo final aún aumentará, para todavía remover más corazones humanos, y para que en estas se encienda el compasivo amor al prójimo.

Pero habrá pocos hombres que escapan a esta desgracia espiritual porque el amor propio aumenta demasiado, lo que también significa que el amor al mundo aumenta cada vez más... que los hombres se abandonan a la materia y al aspirar por esta se crean su propio hado - que ellos mismos volverán a ser materia, a la que hace tiempos ya habían superado...

No hay más que un solo recurso para evitar este nuevo cautiverio35 - un recurso que sigue siendo el amor... Del Mandamiento de poner el amor en práctica ni siquiera mi Amor os puede dispensar, porque el amor es Ley predominante, pues nadie puede llegar a ser bienaventurado sin el amor.

Amén.

Iubirea de aproapele....

Vă va aduce întotdeauna mântuire dacă aveți grijă de aproapele vostru în nevoi.... Atunci veți împlini întotdeauna voința Mea, care este exprimată în poruncile Mele de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele. Dar ar trebui să practicați iubirea față de aproapele vostru în mod liber, ar trebui să vă simțiți împinși din interior, numai atunci veți aprinde scânteia iubirii în voi înșivă și numai atunci vă veți maturiza în suflet. Toate gândurile, discursurile și acțiunile voastre trebuie să fie susținute de iubire dacă vreți să aibă un efect spiritual, altfel veți respecta întotdeauna doar îndatoririle pământești, dar sufletul vostru nu va obține niciun beneficiu de pe urma lor..... Întotdeauna este vorba doar despre dragoste.... îndemnul interior de a face bine, de a ajuta acolo unde este nevoie, de a mulțumi și de a bucura acolo unde se ivește ocazia.... este vorba despre natura interioară a ființei umane care va fi absorbită de iubirea față de Mine și față de aproapele, care depășește orice iubire de sine și este complet umplută de iubire, astfel încât acum Eu Însumi să pot fi prezent în ea și astfel să lucrez în ea prin spiritul Meu. Atunci ființa umană nu mai poate fi decât bună și trăiește mereu în contact cu Mine, atunci lumea pământească nu o mai poate irita, ci gândurile sale vor fi mereu în lumea spirituală, pentru că spiritul din ea determină toate gândurile și dorințele sale. Dar atâta timp cât gândurile ființei umane sunt legate de lume, nici ea nu va putea să dezvolte iubirea în sine, pentru că atunci iubirea de sine va fi în continuare abordată de lume și aceasta va fi îndeplinită mai întâi, ceea ce va fi întotdeauna în detrimentul iubirii față de aproapele. Și atunci, greutățile semenilor săi trebuie să i se facă deseori evidente, trebuie să vadă multă mizerie pentru ca ea să fie inspirată să ajute și atunci scânteia iubirii se poate aprinde în ea când simte binecuvântarea unei fapte bune în ea însăși. Și de aceea multe greutăți trebuie să se abată încă asupra Pământului, pentru că dragostea s-a răcit în rândul oamenilor, pentru că mesagerii Mei de dragoste sunt puțin respectați și pentru că, prin urmare, greutățile spirituale sunt și ele foarte mari, care nu pot fi remediate decât prin dragoste. (31.03.1960). Lipsa de iubire a oamenilor este o suferință spirituală și duce întotdeauna la suferințe pământești, motiv pentru care va crește și mai mult în zilele din urmă, pentru a atinge încă inimile oamenilor, astfel încât să se aprindă în ei iubirea milostivă față de aproapele. Dar vor rămâne doar câțiva oameni care vor scăpa de această adversitate spirituală, pentru că iubirea egoistă câștigă controlul, ceea ce înseamnă că iubirea lumească va deveni din ce în ce mai mare, că oamenii vor cădea pradă materiei și, luptând pentru ea, își vor crea propria soartă viitoare, că ei înșiși vor redeveni materie, pe care au depășit-o deja cu mult timp în urmă. Și nu există decât o singură cale de ieșire pentru a scăpa de această izgonire, iar această cale de ieșire este și rămâne dragostea.... Nici măcar iubirea Mea nu vă poate elibera de porunca de a practica iubirea, căci iubirea este prima lege și fără iubire nimeni nu poate deveni binecuvântat....

Amin