• Volver

Sentido de justicia. Condenar al prójimo

El sentido de justicia debe estar inherente al hombre, porque de lo contrario no puede establecer una sentencia sobre una manera de obrar que parece dura de corazón. Aquel que se siente tan sublime que no admite contradicción porque se toma por infalible, él nunca pensará de manera justa, porque no atribuye a los hombres los mismos derechos como a sí mismo.

Hay que hacer una gran diferencia entre los hombres. El que a sí mismo y a su actividad somete una crítica severa, también procurará siempre a examinar a los demás de manera justa. Pero aquel que busca las faltas sólo en su semejante y a sí mismo se considera sin defectos, él observa toda actividad sólo desde su punto de vista muy soberbio, por lo que su juicio es erróneo. Cada hombre puede errar... cada hombre puede faltar... Pero debe reconocerse a sí mismo, porque entonces puede luchar en contra de sus faltas y ennoblecerse de esta manera.

Pero el que no reconoce una falta propia, tampoco aspira a su perfección. Si actúa sin amor, no se entera de esto, no depura responsabilidades y es incapaz de juzgar su propia actividad de manera justa. Pues carece de sentido justiciero, siempre considerará su propia acción como inviolable, y por las faltas de poca importancia del prójimo siempre procurará discriminarle.

El hombre debe ser consciente de que no tiene derecho de reprochar al prójimo una acción vil, mientras él mismo no se encuentre en un nivel de moralidad muy elevado. Cuando al semejante quiere reprocharle sus deficiencias, ¡que siempre esté consciente de sus propias!

Pero aquel que tiene el sentido justiciero inherente, no se permitirá tan fácilmente dictar un juicio sobre el prójimo; pues procurará ponerse en el mismo lugar, y así encontrará comprensión por las debilidades y faltas del otro. Sólo que para poder hacer esto, él debe ser muy puro, pues debe ver las cosas tal como son...

A sí mismo el hombre no debe valorarse demasiado alto, y al otro no demasiado bajo, porque en este caso medirá sus propias faltas con otra medida que las del semejante, lo que hará imposible pensar y juzgar de manera justa.

¡El proceder severamente consigo es sumamente importante, porque entonces el hombre se queda fiel a sí mismo! Entonces no sucederá que él, por amor egoísta y con aires de grandeza, cause una injusticia a su semejante, condenando injustamente su manera de obrar.

De modo que el hombre primero observe a sí mismo y su acción... antes de criticar la de sus semejantes y de asumir el papel de juez sobre ellos.

Amén.

Sentimentul de dreptate.... Condamnarea semenilor tăi....

Ființa umană trebuie să aibă un simț inerent al dreptății, altfel ar fi incapabilă să judece un comportament aparent lipsit de iubire. Oricine se simte atât de înălțat încât nu va tolera nici o contradicție pentru că se crede infailibil nu va gândi niciodată corect, pentru că nu le acordă oamenilor același drept ca și lui însuși. Trebuie să se facă o diferență substanțială între oameni. Cel care se supune pe sine și acțiunile sale unei critici stricte se va strădui întotdeauna să îi judece pe ceilalți oameni în mod corect. Dar cel care caută toate defectele doar la semenii săi și se crede pe sine însuși lipsit de defecte, privește fiecare acțiune dintr-un punct de vedere superior și, prin urmare, judecata sa este greșită. Orice om poate greși, orice ființă umană poate face greșeli.... Dar el trebuie să se cunoască pe sine însuși, atunci poate lupta împotriva defectelor sale și astfel se poate înnobila.... Dar cel care nu recunoaște un defect în el însuși nu se străduiește să atingă perfecțiunea. Dacă acționează cu răutate, el nu este conștient de aceasta, nu își dă seama de ea și este incapabil să își judece corect acțiunile. Îi lipsește simțul dreptății, va considera întotdeauna că propriile acțiuni sunt inviolabile, dar va încerca să-și înjosească semenii pentru cea mai mică greșeală. Omului trebuie să îi fie clar că nu are dreptul să acuze o altă ființă umană, atâta timp cât el însuși nu se află la un nivel moral ridicat. El ar trebui să se gândească întotdeauna la propriile neajunsuri atunci când le reproșează pe cele ale semenilor săi. Dar cel care are un simț al dreptății nu va fi atât de rapid în a-și judeca semenii, pentru că va încerca să se pună pe sine în aceeași poziție și apoi va avea înțelegere pentru slăbiciunile și defectele celuilalt. Pentru a putea face acest lucru, însă, el trebuie să fie și sincer, să vadă lucrurile așa cum sunt.... nu trebuie să aibă o părere prea înaltă despre sine și o părere prea joasă despre semenii săi, pentru că atunci își va măsura propriile greșeli cu un alt etalon decât greșelile celuilalt, ceea ce exclude orice gândire și judecată dreaptă. Este incomparabil de valoros să fii strict cu tine însuți, atunci ființa umană rămâne fidelă sieși și nu-și va nedreptăți semenii din cauza iubirii de sine, condamnându-le pe nedrept comportamentul și simțindu-se superioară lor. Și astfel, omul ar trebui să se privească mai întâi pe sine și comportamentul său înainte de a-și critica semenii și de a se erija în judecătorul lor.....

Amin