• Back

No one will enter the kingdom of heaven who pays homage to the world....

To pay tribute to the world is to forfeit the kingdom of heaven, since the human being cannot gain both at the same time. And anyone who pays homage to the world will not endeavour to attain the heavenly kingdom either, for he will only recognise the earthly world and its attraction and not believe in a kingdom beyond this world. And yet the path to the kingdom of heaven has to be taken through this earthly world, it cannot be avoided, for the human being lives in this world, he has to cover the last stage of his development on earth, in the midst of the realm which belongs to God's adversary. But he can overcome this kingdom, he can pass through the earthly world without allowing himself to be extraordinarily impressed by it, without coveting it with his senses.... he can experience it and yet be its master....

And it is your task to overcome the world, for it was given to you as a means for your soul to become fully mature therein, to detach itself voluntarily from everything pertaining to the world, because this separation is at the same time also a separation from the one who is lord of this world, and a turning towards the spiritual kingdom and its Lord. Hence it is understandable that anyone enslaving himself to the world will never be able to take possession of the spiritual kingdom, neither in earthly life nor after the human being's death.... it is understandable that the lord of the world will keep him tied up because the human being gives him the right to do so himself, for the separation from his power, the separation from the material world, has to be endeavoured towards and accomplished by the individual himself.

He has to wage battle against himself; he has to be able to go without in order to gain something valuable, he has to resist all temptations during his short lifetime on earth in order to then take possession of the spiritual kingdom with all its glories, which will compensate him a thousand fold for his renunciation on earth.... And he will only do so if he recognises the irrelevance and impermanence of what he deems desirable on earth. Only this realisation will give him the strength to change his will correctly, and he can gain this realisation by merely contemplating the material world .... For he cannot be forced to change his will.... he can only be prompted by experiences into inner contemplation, at which point the result is up to him. And God can only help him by time and again demonstrating the fleeting nature of things, so He allows the destruction of what the human being loves on earth, He intervenes by affecting him painfully, taking from him what his heart is set on.... just to point out to him how worthless the goals of his endeavours are.

But those who learn from such experiences can consider themselves fortunate, for they will gradually change the direction of their will and relinquish the world in order to occupy the spiritual kingdom one day.... But no one should believe that he can make compromises, no one should believe that he can pay homage to the world with impunity.... All striving will have an effect after his death, and if it related to the world then it will result in spiritual death, then he will have relinquished the spiritual kingdom for the sake of earthly gain and the world will have brought him death.... Then he will have handed himself over again to the power of the one in the abyss, and the path of ascent will yet again take an infinitely long period of time....

Amen

Nimeni nu atinge împărăția Cerurilor dacă aduce omagiu lumii....

A aduce un omagiu lumii înseamnă a pierde împărăția Cerurilor, deoarece omul nu le poate câștiga pe amândouă în același timp. Și cine aduce omagiu lumii nu se străduiește nici el să atingă împărăția Cerurilor, pentru că pentru el există doar lumea pământească cu atracțiile ei și nu crede într-o împărăție în afara ei. Și totuși, calea spre împărăția Cerurilor trebuie parcursă prin această lume pământească, ea nu poate fi eliminată, căci ființa umană trăiește în această lume, trebuie să parcurgă ultima etapă a dezvoltării sale pe Pământ, în mijlocul împărăției care aparține adversarului lui Dumnezeu. Dar el poate depăși această împărăție, poate trece prin lumea pământească fără să fie impresionat în mod neobișnuit de ea, fără să o dorească cu simțurile sale.... el poate trăi prin ea și totuși să fie stăpânul ei.... Și aceasta este sarcina voastră de a birui lumea, căci ea v-a fost dată în acest scop, pentru ca sufletul vostru să se maturizeze în ea, să se desprindă de bunăvoie de tot ceea ce aparține lumii, căci această desprindere este în același timp și o desprindere de stăpânul acestei lumi și o întoarcere spre împărăția spirituală și spre stăpânul ei. Și astfel este de înțeles că oricine se face sclavul lumii nu va putea niciodată să intre în posesia împărăției spirituale, nici în viața pământească, nici după moartea ființei umane.... Este de înțeles că stăpânul lumii îl ține în sclavie pentru că însăși ființa umană îi dă dreptul să facă acest lucru, deoarece ființa umană însăși trebuie să se străduiască și să realizeze eliberarea de sub controlul său, eliberarea din lumea materială. El trebuie să ducă o luptă cu el însuși, trebuie să fie capabil să renunțe pentru a obține ceva valoros, trebuie să reziste tuturor tentațiilor în timpul scurtei sale vieți pământești pentru a putea ocupa apoi împărăția spirituală cu toate gloriile ei, care îl va compensa de o mie de ori pentru renunțarea sa pe Pământ.... Și el va face acest lucru numai dacă va recunoaște lipsa de valoare și efemeritatea a ceea ce îi apare dezirabil pe Pământ. Numai această conștientizare îi dă puterea de a-și direcționa corect voința, iar el poate dobândi această conștientizare dacă se gândește doar la materialismul lumii.... Căci el nu poate fi forțat să își schimbe voința.... El poate fi doar stimulat de experiențe să reflecteze în interior, dar cu ce succes, acesta îl determină singur. Iar Dumnezeu îl poate ajuta numai în măsura în care El îi dovedește în mod repetat caracterul său trecător, că El abandonează decăderea ceea ce este iubirea umană pe Pământ, că El intervine într-un mod care atinge ființa umană în modul cel mai dureros, că îi ia ceea ce îi este atașat în inimă.... întotdeauna doar pentru a-i da un indiciu despre cât de inutile sunt scopurile strădaniei sale. Cu toate acestea, cei care învață din astfel de experiențe se pot considera norocoși, căci își schimbă încet-încet direcția voinței și renunță la lume pentru a ocupa într-o zi împărăția spirituală.... Dar nimeni nu trebuie să creadă că poate face compromisuri, nimeni nu trebuie să creadă că poate omagia lumea cu impunitate.... Orice strădanie are un efect după moarte, iar dacă a fost pentru lume, atunci îi aduce și moarte spirituală, atunci a renunțat la împărăția spirituală de dragul câștigului pământesc, iar lumea i-a adus moartea.... Atunci el s-a dat din nou în puterea celui care este în adâncuri, iar drumul spre înălțime durează din nou un timp nesfârșit....

Amin