Kundgabe mit Übersetzung vergleichen
Öftere Frage: Warum ließ der Gott der Liebe einen Menschen so leiden?....
Ihr Menschen könnet euch nicht die Auswirkung eurer Ursünde vorstellen, wenn sie nicht hätte getilgt werden können.... Immer wieder sage Ich es auch, daß ihr nur Begrenztes zu fassen vermögt, jene Auswirkung der Ursünde aber unbegrenzt wäre, weil Meine Gesetze ewig nicht umgestoßen werden können. Und eine Sünde, die wider Mich begangen wurde, die so groß und schwer war wie der Abfall von Mir wider bessere Erkenntnis, mußte laut göttlicher Gerechtigkeit eine ebenso entsetzliche Folge nach sich ziehen, die für jene Wesen auf ewig in Unglückseligkeit bestand.... in einem Zustand ewiger Qualen und Finsternis.... Also unzählige Wesen hätten diesen Zustand zu gewärtigen, weil Meine Gerechtigkeit nicht einfach eine Schuld streichen konnte, die ungesühnt war. Es waren aber diese Wesen selbst nicht fähig, die Sühne zu leisten, denn es ging nicht allein darum, daß die Wesen ein Maß von Strafe ertrugen und damit die Sündenschuld getilgt gewesen wäre.... sondern es ging darum, daß diese Wesen sich versündigt hatten gegen die Liebe Selbst und daß eine Entsühnung der Schuld darum wieder nur in einem Liebewerk bestehen konnte.... Es ging darum, daß die Wesen die Liebe in sich entzünden mußten, sie dann die Größe ihrer Schuld erkennen und in inniger Liebe Mich anrufen mußten um Vergebung.... Dazu aber waren die gefallenen Wesen nicht mehr fähig, denn sie waren gänzlich bar jeder Liebe.... Und abtragen konnten sie diese unermeßliche Schuld ebensowenig, weil sie, als völlig verhärtet, ihr Ichbewußtsein verloren hatten und also keine bewußte Verbindung mehr mit Mir bestand. Es war etwas zum Leben-Erschaffenes zum Tode gekommen und unfähig zur Rückkehr zu Mir aus eigener Kraft. Nun konnte Ich dieses Tote aus Meiner Liebe, Weisheit und Kraft heraus wohl wieder zu einem schwachen Leben erwecken.... die große Ursünde aber blieb bestehen, die das Wesen endlos weit von Mir entfernt hielt, und bevor diese Schuld nicht getilgt war, gab es keine restlose Rückkehr zu Mir. Und wiederum war keines der gefallenen Wesen dazu fähig, weil sie gänzlich ohne Liebe waren.... Dieses alles ersah Ich von Ewigkeit und hätte doch nicht den Abfall der Wesen von Mir verhindern können, wollte Ich ihnen nicht die Freiheit des Willens nehmen.... Aber Ich ersah auch von Ewigkeit einen Weg der Rückkehr dieser gefallenen Wesen zu Mir, und Ich entwarf einen Rückführungsplan und führte diesen durch.... Und an der Durchführung des Heilsplans von Ewigkeit beteiligen sich alle bei Mir verbliebenen Wesen, die darin ihre Seligkeit finden.... Diese sind ständig von Meiner Liebe durchstrahlt und im Vollbesitz von Licht und Kraft.... Und ihre Liebe treibt sie unaufhörlich zur Hilfeleistung für das gefallene Geistige, das durch die zum Zwecke der Rückführung erstandenen Schöpfungswerke hindurchgeht.... Ihre Liebe treibt sie selbst an, schaffend und gestaltend tätig zu sein, um Formen zu schaffen für das den Weg durch die Schöpfung gehende gefallene Geistige. Und so erreicht dieses auch den Reifegrad, wo es sich erneut frei entscheiden kann. Und dennoch ist seine große Urschuld nicht getilgt und konnte auch ewig nicht getilgt werden, weil die Wesen ohne Liebe sind, die sie einst freiwillig hingaben. Und daher erbot Sich ein Lichtwesen zur Tilgung dieser Schuld freiwillig, weil Es liebeerfüllt war und die Liebe alles auf sich nimmt, um zu beglücken und zu helfen, wo sie Elend und Leid sieht. Könntet ihr Menschen nun die Größe der Urschuld ermessen, dann würdet ihr auch verstehen, warum zur Tilgung jener Schuld ein Maß von Leiden ertragen werden mußte, das weit über menschliche Kraft hinausging.... das auch niemals ein "Mensch" hätte ertragen können, wenn nicht die Liebe Ihm die Kraft geschenkt hätte, denn die Liebe ist Kraft, und nur die Liebe ertrug diese Schmerzen und Leiden, die der Mensch Jesus freiwillig auf Sich genommen hatte. Er wußte um alles und also auch um die Hoffnungslosigkeit des Gefallenen, jemals zu Gott und zur Seligkeit zurückkehren zu können, wenn die Schuld nicht getilgt wurde.... Er erbot Sich als Lichtgeist dazu, das Erlösungswerk zu leisten, denn als Lichtwesen konnte Er es ermessen, was Ihm bevorstand, aber die Liebe war größer als das Schicksal, dem Er als Mensch entgegenging.... Denn das Lichtwesen wußte Sich ständig mit Mir verbunden, und Es wußte auch, daß Es von Mir ständig mit Kraft versorgt werden würde, weil Liebe Mein Urwesen ist und Ich also mit Meinem Urwesen in dem Menschen Jesus gewesen bin.... Wohl trug der "Mensch" Jesus ein unausdenkbares Maß von Leiden und Schmerzen, doch angesichts der Größe der Urschuld unzähliger Wesen war ein solches Übermaß von Leiden nötig, um Meiner Gerechtigkeit Sühne zu leisten, die nicht umgangen werden konnte.... ansonsten Ich aus Erbarmung die Schuld gestrichen hätte aus übergroßer Liebe. Der unglückselige Zustand der gefallenen Wesen war ein Ewigkeitszustand ohne den Akt des Sühneopfers.... Die Leiden Jesu aber waren zeitlich begrenzt, und Jesus brachte das Opfer Mir gern dar, weil Er damit die ganze Welt erlöst hat von der Urschuld, wenngleich den Zeitpunkt seiner Erlösung ein jedes Wesen selbst bestimmt durch seinen Willen. Jesus ist den Tod am Kreuz gestorben für alle Menschen der Vergangenheit, der Gegenwart und der Zukunft, und Sein unermeßliches Leid hat allen gefallenen Wesen die Vergebung ihrer Urschuld gebracht. Einem jeden Wesen ist der Weg der Rückkehr zu Mir gangbar geworden, es ist durch Seine übergroße Liebe auch wieder die Möglichkeit gegeben, daß die Menschen selbst die Liebe in sich entzünden, daß sie ihr Wesen wandeln und die Vereinigung mit Mir stattfinden kann, die ohne die Tilgung der Urschuld unmöglich war....
Amen
Übersetzer
Întrebare frecventă: De ce a lăsat Dumnezeul iubirii ca o ființă umană să sufere în felul acesta?....
Voi, oamenii, nu vă puteți imagina efectul păcatului vostru originar dacă nu ar fi putut fi răscumpărat.... În repetate rânduri vă spun, de asemenea, că sunteți capabili să înțelegeți doar lucruri limitate, dar că efectul păcatului originar ar fi nelimitat, deoarece legile Mele nu pot fi răsturnate pentru totdeauna. Iar un păcat săvârșit împotriva Mea, care era la fel de mare și de grav ca și apostazia față de Mine împotriva unei mai bune cunoașteri, trebuia să aibă o consecință la fel de cumplită, conform justiției divine, care consta în nefericirea veșnică a acelor ființe.... într-o stare de veșnic chin și întuneric.... Astfel, nenumărate ființe ar fi trebuit să îndure această stare, deoarece dreptatea Mea nu putea pur și simplu să anuleze o vină care nu a fost iertată. Dar aceste ființe nu au fost capabile să facă ele însele ispășirea, pentru că nu era vorba doar de faptul că ființele purtau o măsură a pedepsei și astfel vina păcatului ar fi fost stinsă.... ci despre faptul că aceste ființe au păcătuit împotriva iubirii însăși și că o ispășire a vinovăției nu putea, prin urmare, consta din nou decât într-o lucrare de iubire.... Era vorba despre faptul că ființele trebuiau să aprindă iubirea în ele însele, apoi trebuiau să recunoască amploarea vinovăției lor și să Mă cheme cu dragoste sinceră pentru iertare..... Dar ființele căzute nu mai erau capabile să facă acest lucru pentru că erau complet lipsite de iubire.... Și erau la fel de incapabile să achite această imensă vină pentru că, fiind complet împietrite, își pierduseră conștiința de sine și, astfel, nu mai exista nicio legătură conștientă cu Mine. Ceva creat pentru viață ajunsese la moarte și era incapabil să se întoarcă la Mine prin propriile forțe. Acum am putut într-adevăr să trezesc această ființă moartă la o viață slabă din nou din iubirea, înțelepciunea și puterea Mea.... dar a rămas marele păcat originar, care ținea ființa la nesfârșită distanță de Mine, și până la răscumpărarea acestei vinovății nu a existat o întoarcere completă la Mine. Și, din nou, niciuna dintre ființele căzute nu a fost capabilă să facă acest lucru pentru că erau complet lipsite de iubire.... Am prevăzut toate acestea din veșnicie și totuși nu aș fi putut împiedica apostazia ființelor față de Mine dacă nu aș fi vrut să le răpesc libertatea de voință.... Dar, de asemenea, am prevăzut din eternitate o cale de întoarcere a acestor ființe căzute de la Mine, am conceput un plan de întoarcere și l-am pus în aplicare..... Iar la realizarea planului de mântuire din veșnicie participă toate ființele rămase cu Mine care își găsesc beatitudinea în el.... Acestea sunt pătrunse în mod constant de iubirea Mea și în deplinătatea luminii și a puterii.... Iar dragostea lor le îndeamnă neîncetat să ajute spiritualul căzut care trece prin lucrările creației înviat pentru a se repatria.... Iubirea lor le împinge pe ele însele să fie active în a crea și a modela pentru a crea forme pentru spiritualul căzut care merge pe calea creației. Astfel, și acesta ajunge la gradul de maturitate în care poate decide din nou în mod liber. Și totuși, marele său păcat originar nu a fost răscumpărat și nici nu ar putea fi răscumpărat în veșnicie, pentru că ființele sunt lipsite de iubirea la care au renunțat cândva de bună voie. De aceea, o ființă de lumină s-a oferit de bunăvoie să răscumpere această datorie, pentru că era plină de iubire, iar iubirea ia totul asupra sa pentru a ferici și pentru a ajuta acolo unde vede mizerie și suferință. Dacă voi, oamenii, ați putea măsura acum magnitudinea păcatului originar, atunci ați înțelege și de ce a trebuit să îndurați un grad de suferință pentru a răscumpăra această vină care depășea cu mult puterea umană.... pe care o "ființă umană" nu ar fi fost niciodată capabilă să o îndure dacă dragostea nu i-ar fi dat putere, căci dragostea este putere și numai dragostea a îndurat această durere și suferință pe care omul Iisus și le-a asumat în mod voluntar asupra Sa. El știa totul și, prin urmare, știa și despre lipsa de speranță a celui căzut de a se putea întoarce vreodată la Dumnezeu și la beatitudine dacă vina nu era răscumpărată.... El s-a oferit pe Sine ca spirit de lumină pentru a înfăptui actul de mântuire, pentru că, ca ființă de lumină, a fost capabil să evalueze ceea ce Îl aștepta, dar dragostea Lui a fost mai mare decât soarta pe care o avea de înfruntat ca ființă umană.... Căci ființa de lumină știa că este în permanență unită cu Mine și știa, de asemenea, că va fi în permanență alimentată cu putere de către Mine, pentru că iubirea este natura Mea fundamentală și astfel am fost cu natura Mea fundamentală în ființa umană Iisus.... "Ființa umană" Iisus a suportat cu siguranță o cantitate de neconceput de suferință și durere, dar, având în vedere amploarea păcatului originar al nenumăratelor ființe, un astfel de exces de suferință era necesar pentru a face ispășire pentru dreptatea Mea, care nu putea fi eludată.... Altfel aș fi anulat vina din milă, din dragoste nespus de mare. Starea nenorocită a ființelor căzute era o stare de veșnicie fără actul de ispășire.... Suferința lui Iisus a fost însă limitată în timp, iar Iisus Mi-a oferit cu plăcere jertfa pentru că astfel a răscumpărat întreaga lume de păcatul originar, chiar dacă fiecare ființă își stabilește singură, prin voința sa, momentul răscumpărării. Iisus a murit pe cruce pentru toți oamenii din trecut, prezent și viitor, iar suferința Sa imensă a adus iertarea păcatului lor originar tuturor ființelor căzute. Calea de întoarcere la Mine a devenit viabilă pentru fiecare ființă, prin imensa Sa iubire s-a dat din nou posibilitatea ca oamenii să aprindă iubirea în ei înșiși, să își schimbe natura și să se realizeze unificarea cu Mine, ceea ce era imposibil fără răscumpărarea păcatului originar....
Amin
Übersetzer