• Zurück

Wo kam das Böse her?....

Ihr könnt die abgrundtiefe Entfernung nicht ermessen, in die sich der erst-gefallene Geist begeben hat durch seinen Widerstand gegen Mich, seinen Gott und Schöpfer von Ewigkeit. Er erkannte Mich, er stand in einer Lichtfülle, die jede Mangelhaftigkeit des Erkennens ausschloß.... er hat Ewigkeiten hindurch den Beweis Meiner Liebe und Kraft empfangen; er wußte, daß er von Mir ausgegangen war, daß Ich ihn hatte erstehen lassen; er war unermeßlich selig im Empfang Meiner Liebekraft, und er nützte diese Kraft nach seinem Willen, was seine Seligkeit stets mehr erhöhte.... Und er ging dennoch von Mir.... Er lehnte sich auf wider Mich, wies Meine Liebe zurück und stürzte in grundlose Tiefen.... Er wurde zu Meinem Gegenpol, den Ich einst als Mein Ebenbild erschaffen hatte.... Und nun stellt ihr Menschen die Frage, wie dies wohl möglich gewesen sei, da das erste Wesen, der Lichtträger, doch vollkommen erschaffen wurde, da aus Mir nichts Unvollkommenes hervorgehen konnte.... Es ist diese Frage nur so zu beantworten, daß das Vollkommene auch keine Begrenzung kennt, keine Einschränkung, daß es nach allen Richtungen hin sich entfalten konnte, ohne daran gehindert zu werden. Zur Vollkommenheit gehört unbedingt der freie Wille.... zur Vollkommenheit gehört, daß alles das gerechte Maß hat, und das bedeutet aber auch, daß der freie Wille das gerechte Maß überschreiten kann und daß dadurch die gesetzliche Ordnung umgestoßen wird.... Gesetzliche Ordnung ist gerechtes Maß in allen Dingen. Wenn also der freie Wille vom gerechten Maß abgeht, tritt auch eine Unordnung ein, ein Zustand, der nicht mehr mit Meinem Willen, mit Meiner ewigen Ordnung, übereinstimmt. Es wandelt sich also etwas ursprünglich Göttliches, Gutes, in Ungöttliches.... in Gott-Gegnerisches.... Und das also ist der Begriff "Sünde".... Das "gerechte Maß" zu überschreiten muß aber wiederum möglich sein, ansonsten der freie Wille nicht in Tätigkeit gesetzt werden könnte, der aber auch genausogut bei der ewigen Ordnung verbleiben kann. Es ist nun wohl möglich, daß sich ein von Mir geschaffenes Wesen in verkehrtem Denken und Wollen bewegen kann, weil es diese Willensfreiheit besitzt.... es ist aber niemals von Mir Selbst in dieses verkehrte Denken und Wollen gedrängt, weil solches unmöglich wäre, daß Ich als das vollkommenste Wesen je einen verkehrten Gedanken haben könnte, also die Behauptung falsch ist, daß Ich auch das Böse in Mir habe.... Auch das aus Mir herausgestellte Wesen hatte nicht das Böse in sich, als Ich es erschuf.... Es war alles in gerechtem Maß in ihm vorhanden, so daß es nicht fallen mußte.... Doch weil das Denken und Wollen des Vollkommenen unbegrenzt war, konnte es auch das gerechte Maß überschreiten.... es konnte sich verlieren und aus der ewigen Ordnung heraustreten.

(10.6.1960) Es konnte aber auch erst dann diese geistige Verwirrung des Wesens stattfinden, als es sich von Mir abwandte, als es also verhinderte, daß Mein Wort in ihm erklang, denn Mein Wort konnte nichts anderes als Vollkommenes geben und verlangen.... Es hätte Mein Wort niemals das Wesen veranlaßt, aus Meiner ewigen Ordnung herauszutreten, aber sowie die Bindung mit Mir gelockert war und das Wesen nicht mehr auf Meine Stimme hörte, konnte es auch denken und wollen in verkehrter Richtung, weil diese Möglichkeit ihm freistand seines Willensentscheides wegen. Doch immer war die "Sünde".... das verkehrte Wollen.... außerhalb von Mir, Der Ich immer nur in gerechter Ordnung denken und wollen konnte. Ich Selbst war vollkommen, Ich schuf vollkommene Wesen, und diese blieben vollkommen, solange sie mit Mir die Bindung aufrechterhielten, die sie aber auch lösen konnten als Zeichen, daß sie einen freien Willen besaßen. Die Bindung mit Mir aber garantierte rechtes Wollen und Denken.... das Lösen von Mir wirkte sich in verkehrtem Wollen und Denken aus. Denn es strebte nun das Wesen etwas außer Mir Stehendes an.... Luzifer, der Lichtträger, stellte sich selbst an Meine Stelle, obwohl er Mich erkannte als Urquell.... Die aus uns hervorgegangenen Wesen stellten Luzifer an Meine Stelle, wenngleich sie auch das Licht der Erkenntnis hatten.... Also sie vollzogen die Löse von Mir willensmäßig und befanden sich nun nicht mehr in der rechten Ordnung, es war nicht mehr das gerechte Maß in ihnen, sondern es überwog nun das Negative.... während in der gerechten Ordnung das Positive überwiegt, oder auch: Die Vollkommenheit ging verloren, und es ging etwas Unvollkommenes aus dieser Willenswandlung hervor, das sich in negativer Weise äußerte und also immer weiter von Mir sich entfernte. Etwas Außer-Mir-Stehendes hat sich auch außerhalb der gerechten Ordnung begeben, weil nur in Mir, als dem vollkommensten Wesen, die gerechte Ordnung sein kann und weil alles, was dieser Ordnung nicht entspricht, böse.... also Sünde.... ist. Und so beantwortet sich die Frage von selbst, ob Ich das Böse in Mir trage. In Mir kann nichts Böses sein, ansonsten Ich nicht vollkommen wäre. Und böse ist immer nur, was aus dieser Vollkommenheit heraustritt und alles gerechte Maß verkehrt, also die ewige Ordnung umstößt, die Grundprinzip Meines Wesens ist. Ich mußte aber jedem Wesen als Beweis seiner Göttlichkeit den freien Willen geben, und dieser muß die Möglichkeit haben, sich nach jeder Richtung hin zu wandeln.... Und so hat das Wesen selbst das Böse geschaffen, als es Mir abtrünnig wurde, als es aus der ewigen Ordnung heraustrat, als es in negativer Weise seine Kraft nützen wollte zum Wirken gegen Mich.... als es sich entfernte von Mir. Und um Meines letzten Zieles willen.... daß aus Meinen Geschöpfen "Kinder" werden.... hinderte Ich das Wesenhafte nicht, doch es konnte genausogut bei Mir verbleiben, es brauchte nicht sündig zu werden und zu fallen, es konnte vollkommen bleiben im freien Willen und höchste Seligkeit genießen, die es jedoch freiwillig hingegeben hatte.

Amen

De unde a apărut răul?....

Nu puteți măsura distanța abisală în care s-a plasat primul spirit căzut prin opoziția sa față de Mine, Dumnezeul și Creatorul său din eternitate. El M-a recunoscut pe Mine, s-a aflat într-o plinătate de lumină care excludea orice deficiență de recunoaștere.... a primit dovada iubirii și a puterii Mele din eternitate; a știut că a ieșit din Mine, că Eu l-am lăsat să se ridice; a fost nemărginit de fericit primind puterea Mea de iubire, iar el a folosit această putere conform voinței sale, ceea ce i-a sporit constant fericirea.... și totuși el s-a îndepărtat de Mine.... S-a răzvrătit împotriva Mea, a respins iubirea Mea și s-a scufundat în adâncuri fără fund.... El a devenit antiteza Mea, pe care o creasem cândva după chipul Meu.... Și acum, voi, oamenii, vă întrebați cum a fost posibil acest lucru, din moment ce prima ființă, purtătoarea luminii, a fost creată perfectă, întrucât nimic imperfect nu putea ieși din Mine.... La această întrebare nu se poate răspunde decât în așa fel încât și perfecțiunea să nu cunoască nicio limitare, nicio restricție, să se poată desfășura în toate direcțiile fără a fi împiedicată. Liberul arbitru este o parte esențială a perfecțiunii.... Perfecțiunea include faptul că totul are o măsură justă, dar acest lucru înseamnă, de asemenea, că liberul arbitru poate depăși măsura justă și că ordinea legală este astfel răsturnată. Ordinea legală este justa măsură în toate lucrurile. Prin urmare, atunci când voința liberă se abate de la măsura justă, apare și o dezordine, o stare care nu mai este în acord cu voința Mea, cu ordinea Mea eternă. Astfel, ceva inițial divin, bun, se transformă în ceea ce nu este dumnezeiesc.... în ceea ce se opune lui Dumnezeu.... Și acesta este, așadar, conceptul de "păcat".... Dar trebuie să fie posibilă depășirea "dreptei măsuri", altfel voința liberă nu ar putea fi pusă în acțiune, ci ar putea la fel de bine să rămână în acord cu ordinea eternă. Or, este cu siguranță posibil ca o ființă creată de Mine să se miște în gândire și voință greșit, deoarece posedă această libertate a voinței.... dar ea nu este niciodată împinsă de Mine Însumi în această gândire și voință greșită, deoarece ar fi imposibil ca Eu, ca Ființa cea mai perfectă, să am vreodată o gândire greșită, astfel că afirmația că am și rău în Mine este greșită.... Nici măcar ființa care a ieșit din Mine nu avea răul în sine atunci când am creat-o.... Totul era prezent în ea în justa măsură, astfel încât nu a trebuit să cadă.... Dar pentru că gândirea și voința perfectului erau nelimitate, putea de asemenea să depășească măsura justă.... putea să se piardă pe sine și să iasă din ordinea eternă.

(10.6.1960) Dar această confuzie spirituală a ființei nu putea avea loc decât atunci când se îndepărta de Mine, când împiedica astfel Cuvântul Meu să răsune în ea, căci Cuvântul Meu nu putea da și cere decât perfecțiune.... Cuvântul Meu nu ar fi determinat niciodată ființa să iasă din ordinea Mea eternă, dar de îndată ce legătura cu Mine s-a slăbit și ființa nu a mai ascultat vocea Mea, ea a putut de asemenea să gândească și să vrea în direcția greșită, deoarece această posibilitate i-a fost deschisă datorită deciziei sale de voință. Cu toate acestea, "păcatul".... a fost întotdeauna voința greșită.... în afara Mea, în care Eu nu puteam gândi și vrea decât într-o ordine justă. Eu Însumi am fost perfect, am creat ființe perfecte și ele au rămas perfecte atâta timp cât au menținut legătura cu Mine, pe care, totuși, o puteau și elibera, ca semn că posedau liberul arbitru. Dar legătura cu Mine garanta voința și gândirea corectă.... detașarea de Mine a dus la voință și gândire greșite. Căci ființa tindea acum spre ceva în afara Mea.... Lucifer, purtătorul de lumină, s-a pus în locul Meu, deși Mă recunoștea ca sursă primordială.... Ființele care au apărut din noi l-au pus pe Lucifer în locul Meu, deși aveau și ele lumina cunoașterii.... Astfel, ele au efectuat detașarea de Mine în mod voit și acum nu mai erau în ordinea corectă, măsura justă nu mai era în ele, ci acum predomina negativul.... în timp ce în ordinea justă predomină pozitivul, sau de asemenea: Perfecțiunea s-a pierdut, și din această schimbare de voință a apărut ceva imperfect care s-a exprimat în mod negativ și astfel s-a îndepărtat tot mai mult de Mine. Ceva din afara Mea s-a mișcat, de asemenea, în afara ordinii drepte, pentru că numai în Mine, ca Ființa cea mai perfectă, poate fi ordinea dreaptă și pentru că tot ceea ce nu corespunde acestei ordini este rău.... adică păcatul. Și astfel, întrebarea dacă port răul în Mine se răspunde de la sine. Nimic rău nu poate fi în Mine, altfel nu aș fi perfect. Iar răul este întotdeauna doar ceea ce iese din această perfecțiune și pervertește orice măsură justă, răsturnând astfel ordinea eternă care este principiul fundamental al ființei Mele. Dar a trebuit să dau fiecărei ființe liberul arbitru ca dovadă a divinității sale, iar aceasta trebuie să aibă posibilitatea de a se schimba în fiecare direcție.... Și astfel, ființa însăși a creat răul atunci când a apostaziat față de Mine, când a ieșit din ordinea eternă, când a vrut în mod negativ să-și folosească forța pentru a lucra împotriva Mea.... când s-a îndepărtat de Mine. Și de dragul scopului Meu suprem.... ca creaturile Mele să devină "copii".... nu am împiedicat ființa spirituală, ci aceasta putea la fel de bine să rămână cu Mine, nu era nevoie să devină păcătoasă și să cadă, putea rămâne perfectă în liberul arbitru și să se bucure de fericirea supremă la care, totuși, a renunțat în mod voluntar.

Amin