• Zurück

Genügsamkeit....

Ein genügsames Leben solltet ihr führen schon von Jugend an, und es wird euch die Überwindung der Materie leichter fallen, ihr werdet nicht begehren nach irdischen Genüssen, und es wird euch nicht schwer sein, davon abzustehen um geistigen Gewinnes willen. Je mehr aber die Gier erweckt wird nach irdischem Genuß, desto mehr hat die Seele dagegen anzukämpfen, denn sie wird immer gehindert werden durch ihre Begierden an dem Streben nach geistigem Gut, weil ihre Sinne gefangen sind und sich nicht leicht zu lösen vermögen von materiellen Dingen, die nur dem Körper Wohlbehagen schaffen, für die Seele aber schädlich sind und bleiben werden. Darum ist es schon ratsam, den Menschen ein gewisses "Fasten" anzuempfehlen, aber dieses Fasten besteht nur in einer Begrenzung dessen, was die Sinne lebhaft begehren. Es ist dem Menschen nicht der gänzliche Genuß verboten, nur kann er sich selbst durch das Maß schädigen, indem er dann ebendie Sinne untauglich macht für die Entgegennahme geistigen Gutes, während ein "Überwinder", ein Mensch, der sich selbst beherrschen kann und mit wenig zufrieden ist, leicht aufgeschlossen ist für Güter geistiger Art, weil diesen die Materie nicht mehr hindert, sondern er selbst sie sich untertan macht durch seinen Willen. Genügsamkeit kann niemals schaden, immer aber nützen.... wohingegen ein Übermaß immer schädigend ist und niemals der Mensch in den Besitz von geistigem Gut kommen wird, der nur seines Körpers Bedürfnisse stillt und darin kein Maß findet. Solange der Mensch sich selbst in der Gewalt hat, ist auch bei ihm ein Öffnen für geistigen Zustrom zu erwarten; wird aber der Körper übermäßig bedacht.... was jede Erfüllung von Begierden bedeutet.... dann verschließt sich der Mensch geistigem Zustrom, weil für beides zugleich keine Möglichkeit besteht, weil die Materie das Geistige ausschließt, weil es zwei verschiedene Reiche sind, die ihr Anteil abgeben, und beide zugleich nicht im Herzen Widerhall finden können. Aber ein gewisses Maß ist dem Menschen zugebilligt worden, denn was der Körper braucht zum Bestehen, das darf der Mensch begehren und sich zu eigen machen.... Doch je geringer dieses Maß in Anspruch genommen wird, desto mehr Vorteil zieht die Seele daraus, indem sie überreichlich bedacht wird mit den Gütern, die allein von Wert sind, weil sie unvergänglich sind und hinübergenommen werden in das Reich, das allein wirklich ist, das die Seele betreten wird, wenn sie sich von ihrem Leib löst und eingeht in das jenseitige Reich.... Dann wird sie in Fülle erhalten, weil sie zufrieden war mit wenigem, als ihr auf Erden alles zu Gebote stand.... Dann wird sie sich keinen Zwang mehr anzulegen brauchen, sie wird empfangen, was sie begehrt, und sie wird beglückt werden in Ewigkeit....

Amen

Modestia....

Ar trebui să duci o viață modestă încă din tinerețe și îți va fi mai ușor să depășești materia, nu vei dori plăcerile pământești și nu îți va fi greu să te abții de la ele de dragul câștigului spiritual. Dar cu cât se trezește mai mult lăcomia pentru plăcerile pământești, cu atât mai mult sufletul va trebui să lupte împotriva ei, pentru că va fi mereu împiedicat de poftele sale să se străduiască pentru binele spiritual, deoarece simțurile sale sunt prinse și nu se pot detașa cu ușurință de lucrurile materiale care creează doar confort pentru trup, dar sunt și vor rămâne dăunătoare pentru suflet. Din acest motiv, este recomandabil să le recomandăm oamenilor un anumit "post", dar acest post constă doar în limitarea a ceea ce simțurile doresc cu ardoare. Ființei umane nu-i este interzis să se complacă complet, doar că prin moderație își poate face rău, făcându-și simțurile nepotrivite pentru a primi bunurile spirituale, în timp ce un "învingător", o persoană care se poate controla și se mulțumește cu puțin, este ușor receptiv la bunurile de natură spirituală, pentru că materia nu-l mai împiedică, ci el însuși o supune prin voința sa. Frugalitatea nu poate dăuna niciodată, ci poate fi întotdeauna benefică, în timp ce excesul este întotdeauna dăunător, iar o persoană care își satisface doar nevoile trupului și nu găsește o măsură în el nu va intra niciodată în posesia bunurilor spirituale. Atâta timp cât ființa umană este stăpână pe ea însăși, este de așteptat ca ea să fie deschisă și la influxul spiritual; dar dacă trupul este preocupat în mod excesiv, ceea ce înseamnă orice satisfacere a poftelor, atunci ființa umană se închide în fața influxului spiritual, deoarece nu există posibilitatea de a le avea pe amândouă în același timp, deoarece materia exclude spiritualul, deoarece sunt două domenii diferite care își dau partea lor și ambele nu pot găsi rezonanță în inimă în același timp. Dar omului i s-a acordat o anumită măsură pentru ceea ce are nevoie trupul pentru a exista, pentru ca omul să-și dorească și să-și facă..... Totuși, cu cât această măsură este mai puțin luată, cu atât mai mult sufletul profită de ea, fiind din belșug aprovizionat cu bunuri care sunt singurele care au valoare pentru că sunt nepieritoare și sunt preluate în împărăția care este singura reală, în care sufletul va intra atunci când se va desprinde de trup și va intra în împărăția celor de dincolo.... Atunci va primi belșug, pentru că s-a mulțumit cu puțin atunci când totul era la dispoziția sa pe Pământ.... Atunci nu va mai fi nevoie să se forțeze, va primi ceea ce-și dorește și va fi fericită pentru eternitate....

Amin