• Zurück

"Dem Demütigen schenke Ich Meine Gnade...."

Mein Geist ist in dem Schwachen mächtig.... Das soll aber nicht heißen, daß des Menschen Glaube schwach sein darf, sondern es geht allein um die Demut des Herzens, daß sich der Mensch schwach und unwürdig erkennet und bekennet vor Mir und daß er Mich um Meine Gnade angeht, die Ich ihm dann auch reichlich zufließen lasse. Es kann Mein Geist nur in einem wahrhaft demütigen Menschen wirken, denn dieser gibt sich Mir auch gänzlich hin, er fordert nichts für sich, sondern überlässet Mir, was Ich ihm schenke. Und ein wahrhaft demütiger Mensch wird auch reich mit Gnaden gesegnet werden. Er wird diese nützen, und er wird auch aus innerem Antrieb liebetätig sein, weil dies der wahren Demut Begleiterscheinung ist, daß sich die Liebe im Herzen zu Mir und zum Nächsten entzündet. Ein demütiger Mensch hat sich schon von der Herrschaft Meines Gegners frei gemacht, dessen Grundeigenschaft der Hochmut ist. Also ist auch die Annäherung an Mich für ihn allein erstrebenswert, und ein solches Verlangen wird auch Meinerseits unterstützt.... oder auch: Der Geistesfunke im Menschen strebt die Vereinigung mit seinem Vatergeist von Ewigkeit an, und also kann Ich auch Meinen Geist ausgießen über ihn. Niemals aber kann Mein Geist dort wirken, wo noch das Merkmal Meines Gegners, der Hochmut, anzutreffen ist. Denn es wäre das gleichsam ein Zusammenwirken von Mir mit ihm.... Es muß der Mensch in die Demut gegangen sein, bevor Ich in ihm wirksam werden kann.... Doch was ist unter wahrer Demut zu verstehen?.... Es braucht die wahre Demut keinem Menschen offensichtlich zu sein durch äußeres Gebaren, durch Mienenspiel oder äußerliches Verhalten dem Mitmenschen gegenüber, Ich sehe allein auf die Demut des Herzens, auf das innere Eingeständnis der Schwäche und Sündhaftigkeit, auf das Bekennen der Unwürdigkeit des Wesens seinem Gott und Schöpfer gegenüber und also auch auf das Eingeständnis seiner Schuld durch die einstige Sünde des Abfalls. Alle Wesen waren einstmals wohl Ebenbilder von Mir, die in strahlender Schönheit auch Mich Selbst, als ihren Schöpfer, erfreuten.... Aber sie blieben nicht, was sie waren.... ihr ganzes Wesen verkehrte sich in das Gegenteil, und in diesem Zustand konnten sie nicht mehr vor Meinen Augen bestehen. Aber in ihrer Verblendung warfen sie sich noch wider Mich auf, weil sie Meines Gegners Wesen angenommen hatten, der voller Hochmut war. Die Rückkehr zu Mir ist daher nicht eher möglich, als bis das Wesen seinen Hochmut abgelegt, bis es ihn gewandelt hat zu tiefster Demut, bis es seine große Verworfenheit und die weite Entfernung von Mir erkennt und nun verlangend Mir die Hände entgegenstreckt um Erbarmung. Dann werde Ich wahrlich nicht lange zögern, Ich werde seine Hände erfassen und das Wesen zu Mir ziehen, denn in seiner Demut wird es zu Meinem Kind, das der Vater liebevoll an Sein Herz zieht und das Er nun auch überschüttet mit Seinen Liebebeweisen, mit Gnaden im Übermaß.... das Er nun auch wieder anstrahlen kann mit Seinem Geist. Und nun wird auch die Kraft des Geistes sichtlich zutage treten, es wird der Mensch Gaben aufweisen, die scheinbar übernatürlich sind, die aber im Grunde nur jene Eigenschaften sind, die das Wesen uranfänglich besaß, ohne die ein vollkommenes Wesen nicht zu denken ist: Es wird der Mensch licht- und kraftvoll sein, d.h. über ein ungewöhnliches Wissen verfügen und auch über Fähigkeiten, die sonst einem Menschen nicht eigen sind. Aber er wird auch trotz seiner nun offensichtlichen Bindung mit Gott in tiefster Demut verbleiben, denn es ist die Demut eine der göttlichen Eigenschaften, die nur durch den Fall verkehrt wurde in das Gegenteil. Und so werdet ihr Menschen auch stets die wahre Demut anstreben müssen, wollet ihr, daß Mein Geist in euch wirksam werde, denn wer noch einen Funken Hochmut in sich trägt, der hat sich noch nicht von Meinem Gegner gelöst, und es wird dessen ständiges Bemühen sein, ihn weiter in seinen Fesseln zu halten. Und die Welt bietet ihm dazu viele Gelegenheiten, so daß der Mensch stets mehr Ruhm und Ehre sucht und auf alles herabschaut, was klein und niedrig ist. Aber es ist dies auch ein sicherer Beweis seiner Zugehörigkeit zum Gegner, den ihr Menschen nicht solltet unbeachtet lassen und euch hüten vor solchen inneren Gesinnungen, die wahrlich noch weit entfernt sind von rechter Demut. Wollet ihr aber, daß Ich Selbst in euch mächtig werde, dann müsset ihr euch auch eurer Schwäche bewußt sein, denn nur dem Demütigen schenke Ich Meine Gnade....

Amen

"Celor smeriți le dau harul Meu...."

Duhul Meu este puternic în cei slabi.... Totuși, acest lucru nu înseamnă că credința ființei umane poate fi slabă, ci este vorba doar de umilința inimii, că ființa umană se recunoaște și se mărturisește slabă și nevrednică în fața Mea și că apelează la Mine pentru harul Meu, pe care apoi îl voi lăsa să curgă din belșug și către ea. Spiritul Meu nu poate lucra decât într-o persoană cu adevărat umilă, pentru că și ea Mi se dăruiește complet, nu cere nimic pentru ea însăși, ci lasă la latitudinea Mea ceea ce îi ofer. Iar o persoană cu adevărat umilă va fi și ea binecuvântată din belșug cu binecuvântări. Se va folosi de ele și va fi, de asemenea, activă în mod iubitor din impuls interior, pentru că aceasta este concomitența adevăratei smerenii, că dragostea se aprinde în inimă pentru Mine și pentru aproapele. O persoană umilă s-a eliberat deja de sub dominația adversarului Meu, a cărui caracteristică de bază este aroganța. Prin urmare, merită să se depună eforturi și pentru apropierea doar de Mine, iar o astfel de dorință este susținută și de partea Mea.... sau, de asemenea: Scânteia spirituală din ființa umană se străduiește să se unifice cu Spiritul-Tată din veșnicie, și astfel pot să Îmi revărs și Eu duhul asupra sa. Dar spiritul Meu nu poate lucra niciodată acolo unde se mai găsește încă caracteristica adversarului Meu, mândria. Căci aceasta ar fi, ca să zic așa, o interacțiune a Mea cu el.... Ființa umană trebuie să fi intrat în umilință înainte ca Eu să pot deveni eficient în ea.... Dar ce înseamnă adevărata umilință?.... Adevărata smerenie nu trebuie să fie evidentă pentru nici o ființă umană prin comportamentul exterior, prin expresiile faciale sau prin comportamentul exterior față de alți oameni, Eu mă uit doar la smerenia inimii, la recunoașterea interioară a slăbiciunii și a păcătoșeniei, la mărturisirea nevredniciei ființei față de Dumnezeul și Creatorul său și, prin urmare, și la recunoașterea vinovăției sale prin păcatul trecut al apostaziei. Toate ființele au fost cândva, cu siguranță, imagini ale Mele, care, în frumusețea lor radiantă, Mă încântau și pe Mine Însumi ca și Creator al lor.... Dar ele nu au rămas ceea ce au fost.... întreaga lor ființă s-a transformat în opusul lor, iar în această stare nu mai puteau exista în fața ochilor Mei. Dar, în iluzia lor, s-au aruncat totuși împotriva Mea, deoarece adoptaseră natura adversarului Meu, care era plină de aroganță. Prin urmare, întoarcerea la Mine nu este posibilă până când ființa nu se leapădă de aroganța sa, până când nu o schimbă în cea mai profundă umilință, până când nu-și recunoaște marea depravare și marea sa distanță față de Mine și atunci Îmi întinde mâna pentru milă. Atunci, cu adevărat, nu voi ezita mult timp, îi voi apuca mâinile și voi atrage ființa la Mine, pentru că, în umilința sa, ea va deveni copilul Meu pe care Tatăl îl atrage cu iubire la inima Sa și pe care acum, de asemenea, îl copleșește cu dovezile Sale de iubire, cu binecuvântări din belșug.... pe care acum poate, de asemenea, să le lumineze din nou cu spiritul Său. Și acum, puterea spiritului va deveni și ea vizibilă, ființa umană va prezenta daruri care par supranaturale, dar care, în fond, sunt doar acele caracteristici pe care ființa le poseda la început, fără de care o ființă perfectă este de neconceput: Ființa umană va fi plină de lumină și de putere, adică va avea cunoștințe neobișnuite, dar și capacități care, altfel, nu sunt inerente unei ființe umane. Dar el va rămâne, de asemenea, în cea mai profundă umilință, în ciuda legăturii sale acum evidente cu Dumnezeu, deoarece umilința este unul dintre atributele divine care a fost inversat în opusul său doar prin cădere. Și astfel, și voi, oamenii, va trebui să vă străduiți mereu să ajungeți la adevărata umilință, dacă vreți ca spiritul Meu să devină eficient în voi, căci oricine poartă încă în sine o scânteie de aroganță nu s-a desprins încă de adversarul Meu și va trebui să depună un efort constant pentru a-l ține în lanțurile sale. Iar lumea îi oferă multe ocazii de a face acest lucru, astfel încât ființa umană caută mereu mai multă faimă și onoare și privește cu dispreț tot ceea ce este mic și umil. Dar și aceasta este o dovadă certă a afilierii sale la adversar, pe care voi, oamenii, nu ar trebui să o ignorați și să vă feriți de astfel de atitudini interioare care sunt cu adevărat încă departe de adevărata umilință. Dar dacă vreți ca Eu Însumi să devin puternic în voi, atunci trebuie să fiți conștienți și de slăbiciunea voastră, căci Eu nu acord harul Meu decât celor umili....

Amin