• Zurück

Soziale Abgaben....

Wie oft seid ihr Menschen darauf angewiesen, daß euch Hilfe geleistet wird, und wie oft ist es euch möglich, diese zu erwidern, denn kein Mensch kann auf sich allein sich stützen, jeder bedarf der Hilfe seines Mitmenschen, wie auch jeder in Lagen kommt, seinem Mitmenschen zu helfen. Doch das Bestreben der Menschen geht dahin, sich völlig unabhängig zu machen vom Nächsten und auch jede Hilfeleistung von sich abzuwälzen.... Sie suchen das, was freiwillige Hilfeleistung sein sollte, gesetzmäßig zu regeln, und ein jeder sucht aus dieser Regelung wieder den größtmöglichsten Vorteil für sich selbst herauszuziehen.... Es wird das, was als uneigennützige Nächstenliebe überaus hoch bewertet würde für die Seele des einzelnen, zu einer unfreiwilligen Abgabe umgewandelt, und ein Nutzen für die Seele springt dabei nicht heraus, solange jede freiwillige Liebetätigkeit ausgeschaltet ist. Nach menschlichem Ermessen könnte auf diese Weise jegliche irdische Not von den Menschen abgewendet werden, und es ist dies wohl auch das Streben derer, die sich verantwortlich fühlen für die Notlage der Menschen, weil sie nicht zu verheimlichen sind und jene belasten.... Und solange die Lieblosigkeit unter der Menschheit herrscht, sind auch solche Bestrebungen von Segen insofern, als daß die Menschen nicht im Elend untergehen.... Jedoch der geistige Tiefstand der Menschen kann dadurch nicht behoben werden, denn dazu ist ein Wirken in uneigennütziger Nächstenliebe erforderlich.... Es müssen die Menschen angerührt werden von der Not des Mitmenschen, auf daß diese Liebe in ihnen entzündet wird.... Es muß Not sein unter den Menschen, die solcher Art ist, daß sie einen liebewilligen Menschen anregt zur Liebetätigkeit.... Hilfe kann dem Mitmenschen in jeder Weise geleistet werden durch tröstenden Zuspruch, durch liebevolle Anteilnahme, durch tatkräftigen Beistand.... Doch im menschlichen Leben geht es ganz besonders um die Überwindung der Materie.... um die Wandlung der Ichliebe zur uneigennützigen Nächstenliebe. Was dem Menschen selbst begehrenswert ist, davon soll er sich lösen, um es dem Mitmenschen zuzuwenden, der in Not ist.... Es ist darum auch der Besitz ungleichmäßig verteilt, um gerade diesen Gebewillen anzuregen, weil gleichzeitig der Mensch selbst sich in der Überwindung der Materie üben kann und weil er sich selbst dadurch das größte Geschenk macht, wenn er sich löset von materiellem Gut, um die Not des Mitmenschen zu lindern.... Nur, was freiwillig hingegeben wird, das wird dem Menschen reichlich vergolten werden, denn nur der freie Wille beweiset die Liebe, während alle anderen Abgaben, die der Mensch leisten muß, gänzlich der Liebe entbehren, ja eher das Herz eines Menschen verhärten können, der darum jeglichen Gebewillen in sich zurückdrängt, weil er glaubt, genug getan zu haben für das Wohl der Mitmenschen. Doch ob die Menschen noch so sehr bemüht sind, in dieser Weise wirtschaftliche Not zu lindern.... es tritt die Not in anderer Form dennoch an den Menschen heran, einerseits ihm selbst zum Segen, doch andererseits, um wieder das Herz des Mitmenschen zur Hilfeleistung zu bestimmen.... um es anzurühren, daß sich der Liebefunke entzündet, daß die Liebe nicht völlig erkaltet unter den Menschen.... Und oft werden gerade die Menschen betroffen von Nöten nicht-materieller Art, deren Herzen sehr verhärtet sind, daß sie einen anderen Weg gehen müssen, soll ihnen geholfen werden: Ihnen wird die Freude am irdischen Besitz genommen.... was sie nicht selbst hingeben wollten zur Linderung der Not anderer, das können sie selbst nun nicht mehr genießen.... Die Materie verliert nun ihren Wert, und gesegnet der Mensch, der nun damit arbeitet in der rechten Weise.... der sich freiwillig nun dessen entäußert, um es dem notleidenden Mitmenschen zukommen zu lassen.... Gesegnet, der sich noch in letzter Zeit die Liebe der Mitmenschen erringt durch gute Werke, die allein ihm nachfolgen in die Ewigkeit.... Dann war seine Not nicht erfolglos für seine Seele....

Amen

Contribuții la asigurări sociale....

Cât de des sunteți voi, oamenii, dependenți de ajutorul care vi se oferă și cât de des este posibil să îl oferiți în schimb, pentru că nicio ființă umană nu se poate baza doar pe ea însăși, fiecare are nevoie de ajutorul semenilor săi, așa cum fiecare se află în situații pentru a-și ajuta semenii. Cu toate acestea, oamenii se străduiesc să se facă complet independenți de aproapele lor și, de asemenea, să îndepărteze orice asistență de la ei înșiși.... Ei încearcă să reglementeze ceea ce ar trebui să fie ajutor voluntar conform legii, iar fiecare încearcă să extragă cel mai mare avantaj posibil pentru el însuși din această reglementare..... Ceea ce ar fi foarte valoros ca iubire altruistă față de aproapele pentru sufletul individului se transformă într-o contribuție involuntară și nu există niciun beneficiu pentru suflet atâta timp cât este eliminată orice activitate voluntară de iubire. Potrivit judecății umane, toate greutățile pământești ar putea fi astfel evitate de la oameni și aceasta este cu siguranță și aspirația celor care se simt responsabili de greutățile oamenilor, pentru că nu pot fi ascunse și îi împovărează.... Și atâta timp cât omenirea va fi lipsită de bunătate, astfel de eforturi vor fi o binecuvântare, în măsura în care oamenii nu vor pieri în mizerie.... Cu toate acestea, nivelul spiritual scăzut al oamenilor nu poate fi remediat prin aceasta, pentru că este nevoie de o activitate de iubire dezinteresată față de aproapele.... Oamenii trebuie să fie atinși de nevoia semenilor lor, astfel încât această iubire să se aprindă în ei.... Trebuie să existe o nevoie printre oameni de așa natură încât să stimuleze o persoană care este dispusă să iubească activitatea.... Ajutorul poate fi acordat semenilor în orice mod, prin încurajare reconfortantă, prin simpatie iubitoare, prin asistență energică.... Dar în viața omului este vorba mai ales de depășirea.... transformarea iubirii de sine în iubire altruistă față de aproapele. Ceea ce este de dorit pentru omul însuși, el trebuie să se detașeze de el însuși pentru a se oferi semenilor săi care au nevoie de el..... De aceea, bunurile sunt distribuite în mod inegal pentru a stimula tocmai această voință de a dărui, pentru că, în același timp, ființa umană poate exersa depășirea materiei și pentru că, astfel, își face cel mai mare dar atunci când se desprinde de bunurile materiale pentru a ușura nevoile semenilor săi.... Numai ceea ce este dat de bună voie va fi răsplătit din plin de ființa umană, deoarece numai voința liberă demonstrează iubire, în timp ce toate celelalte contribuții pe care ființa umană trebuie să le facă sunt complet lipsite de iubire, ba chiar pot mai degrabă să împietrească inima unei persoane care, prin urmare, reprimă orice dorință de a dărui în interiorul său, deoarece crede că a făcut suficient pentru binele semenilor săi. Dar oricât de mult ar încerca oamenii să atenueze dificultățile economice în acest fel.... nevoia se apropie totuși de ființa umană sub o altă formă, pe de o parte pentru propriul său beneficiu, dar pe de altă parte pentru a câștiga din nou inima semenilor săi... să o atingă pentru ca scânteia iubirii să se aprindă, pentru ca iubirea să nu se răcească complet printre oameni.... Și, adesea, tocmai oamenii care sunt afectați de nevoi de natură nematerială, ale căror inimi sunt atât de împietrite încât trebuie să urmeze o cale diferită dacă vor să fie ajutați: Sunt lipsiți de bucuria bunurilor pământești.... ceea ce nu au vrut să dea ei înșiși pentru a ușura nevoia altora, de care ei înșiși nu se mai pot bucura acum.... Materia își pierde acum valoarea, și binecuvântată este persoana care acum lucrează cu ea în mod corect.... care acum se leapădă de ea în mod voluntar pentru a o da semenilor săi nevoiași.... Ferice de cel care, în ultimele sale zile, câștigă prin fapte bune dragostea semenilor săi, care singuri îl vor urma în veșnicie.... Atunci nevoia lui nu a fost zadarnică pentru sufletul său....

Amin