• Zurück

Weitere Übersetzungen:

Erschaffung des Menschen.... Sündenfall....

Endlos lange Zeit benötigte das gefallene Geistige zu seiner Aufwärtsentwicklung, und endlos lange Zeit erforderten auch Meine einzelnen Schöpfungen, die gleichsam mit dem darin gebundenen Geistigen auch sich entwickeln mußten, um immer reiferes Geistiges in sich bergen zu können. Immer wieder wurden neue Formen erschaffen und immer wieder diesen Formen eine Bestimmung zugewiesen.... Es entstand also die irdische Schöpfung nicht im Augenblick, sondern unendlich lange Zeiträume sind vergangen, bis das Geistige in allen Reifegraden die für dieses erforderliche Außenform fand, weil die immer ansteigende Reife auch immer wieder neue Schöpfungen bedingte, die es aufnehmen konnten. Solange aber das Geistige im Mußgesetz wandelte, bedeutete also Meine schöpferische Tätigkeit: Erschaffen der Erde als Ausreifungsstation für das zutiefst gefallene Geistige, das darin eine Reife erlangen sollte, die dem gebundenen Geistigen den freien Willen zurückgab, den es einst mißbraucht hatte....

Nun aber mußte auch eine Außenform geschaffen werden für dieses ausgereifte Geistige, damit es in dieser Form wieder den freien Willen erproben konnte.... Es war dieses Schöpfungswerk der Mensch, der sich von allen zuvor erstandenen Schöpfungen insofern unterschied, als daß er nebst dem freien Willen auch mit Verstand und Vernunft begabt war.... mit einer Denkfähigkeit, mit Ichbewußtsein und mit der Fähigkeit, sich durch die Sprache austauschen zu können mit seinen Mitmenschen, weil das Zusammenleben zur Willenserprobung die nötigen Voraussetzungen ergab. Die äußere Form des Menschen war schon in den letzten Stadien im Mußzustand vorhanden und zur Aufnahme unzähliger ausgereifter Seelensubstanzen bestimmt worden, doch diese Lebewesen handelten noch im Mußzustand, wie es das Naturgesetz verlangte, und waren sonach nicht für ihr Handeln verantwortlich.... sie waren nur in ganz geringem Maß denkfähig, jedoch als Sammelbecken für das in endlos langer Entwicklungszeit ausgereifte Geistige ebenfalls Schöpfungswerke, die Meine Weisheit und Liebe für dieses Geistige geformt hatte. Als Menschen waren aber erst die Lebewesen anzusprechen, die im Besitz des freien Willens, des Verstandes und des Ichbewußtseins waren....

Und nun erst setzte der Plan der Vergeistigung dieser Geschöpfe ein.... der nun erforderte, daß diese Wesen.... die Menschen.... von Mir belehrt wurden.... die ihre Denkfähigkeit, ihren Verstand und ihren freien Willen nützen sollten diesen Meinen Belehrungen gemäß und die nun kraft ihres freien Willens leben und schaffen konnten auf Erden.... die sich zu Göttern gestalten, aber auch gänzlich Meinen Belehrungen und Meinem Willen zuwiderhandeln konnten und zur Tiefe zurückkehren, aus der sie emporgestiegen waren.... Ich schuf den Menschen.... Ich gab dem in einem bestimmten Reifegrad stehenden Geistigen eine Außenform, die wieder Meiner Weisheit und Meiner Liebe entsprach und auch der Aufgabe, die nun der Mensch zu erfüllen hatte.... Die Außenform wurde erst zu einem lebenden Wesen, als das Geistige darin Aufenthalt nahm.... die Zusammensetzung unzähliger Partikelchen, die nun als "Seele" der Form das Leben gab. Denn das Geistige ist ständig wirkende Kraft und war wohl während der Vorstadien, während des endlos langen Entwicklungsganges, gebunden und zu ungehemmter Tätigkeit unfähig; doch in der letzten Außenform, im Menschen, kann es wieder tätig werden. Es kann seine ihm eigene Kraft entfalten und sie durch den Zusammenschluß mit Mir unbeschränkt vermehren.... Den ersten Menschen stand Meine Kraft ungemessen zu Gebote; sie waren ausgestattet in ungewöhnlicher Weise, weil ihr Probeleben auf der Erde dazu führen sollte, daß sie als völlig vergeistigt ihre irdische Hülle ablegen und wieder zurückkehren sollten als rechte Kinder in ihr Vaterhaus.... Doch die Willensprobe mußte ihnen gestellt werden, die Ich von einem jeden erschaffenen Wesen fordere; das Bestehen dieser Probe der ersten Menschen hätte alle nachfolgenden Menschen leicht das letzte Ziel erreichen lassen.... (1.11.1953) In den ersten Menschen hatte Ich Mir Wesen geschaffen, die trotz ihrer Unzulänglichkeit.... d.h. ihrer mangelnden Vollkommenheit als Folge des Abfalles von Mir.... doch zur Erkenntnis Meiner Selbst gelangen konnten, die sich selbst erkannten als Geschöpfe.... die also durch ihre Denkfähigkeit und ihren freien Willen Meinen Willen erkennen und ausführen konnten.... Ich hatte Mir Wesen geschaffen, denen Ich Mich trotz ihres Abstandes von Mir verständlich machen konnte, die Mein Wort vernehmen und auf sich wirken lassen konnten, was zuvor, im Zustand des gebundenen Willens, unmöglich war.... Der Mensch also war das erste irdische Schöpfungswerk, das einen gefallenen Urgeist in sich trug und nun diesem Urgeist wieder verhelfen sollte, auch in seinen Urzustand zurückzukehren, um wieder als freies Geistiges in ewiger Vereinigung mit Mir schaffen und wirken zu können.... Das war die Aufgabe des ersten erschaffenen Menschen, und es bleibt die Aufgabe aller Menschen bis zum Ende, bis zur restlosen Vergeistigung alles Gefallenen.... Es war eine nicht allzu schwere Willensprobe, die der erste Mensch abzulegen hatte.... Doch zu dieser Erprobung mußte auch Meinem Gegner das Recht zugebilligt werden, auf ihn einzuwirken.... Und diesem Einwirken erlag der Mensch.... Er wurde ein zweites Mal Mir abtrünnig, und es war dies der erste Sündenfall auf dieser Erde.... der Sündenfall, von dem die Menschheit Kenntnis hat, auch wenn sie nichts von dem einstigen Abfall des Geistigen von Mir weiß.... Dieser aber erklärt erst alles.... Denn der erste Mensch hätte nicht fallen können, wenn er das erste wesenhafte Schöpfungswerk aus Mir gewesen wäre, das im Vollbesitz von Kraft und Licht hätte stehen müssen, weil aus Mir nur Vollkommenes hervorgehen kann. Denn es hätte dann noch keine Gegenkraft auf ihn einwirken können. Die Begründung seines Falles aber ist in jenem Abfall der Geister zu suchen und also in der noch nicht voll ausgereiften Seele des Menschen, die sich zwar bewähren konnte, aber nicht bewähren mußte.... Es hatte der Mensch zwar den Verstand und den freien Willen und darum auch eine Verantwortung zu tragen für seine Seele.... Und also mußte der Mensch seine Schuld büßen.... Mein Gegner behielt die Macht über das als Mensch verkörperte Geistige, und das bedeutet für jeden Menschen einen mühseligen, mit Kampf und Leiden verbundenen Erdenlebensgang mit dem Ziel, sich seiner Gewalt zu entwinden.... ein Ziel, das auch der Mensch erreichen kann, weil Jesus Christus dem durch den Sündenfall Adams geschwächten Menschengeschlecht zu Hilfe kam und die Erlösung also gewährleistet ist für jeden, der Ihn anerkennt als Gottes Sohn und Erlöser der Welt und Ihm willig nachfolgt.... Der erste Mensch hätte die Brücke erbauen können, auf der dann alle seine Nachkommen zu Mir gelangen konnten.... doch da er fiel, mußte die Menschheit noch lange in der Knechtschaft des Satans verharren, bis der Erlöser kam, bis Jesus Christus zur Erde niederstieg, um nun eine Brücke zu schlagen in das geistige Reich durch Sein Leiden und Sterben.... durch Seinen Tod am Kreuze.... (2.11.1953) Der Willensentscheid, der von Meinem erstgeschaffenen Wesen.... von Luzifer.... gefordert wurde, war keineswegs als ein Gebot zu betrachten, vielmehr war es dem Wesen völlig freigestellt, nach einer Richtung hin seinen Willen zu wenden, und die Richtung seines Willens war allein in seinem Verlangen nach Macht und Alleinherrschaft begründet. Es war sich wohl bewußt, aus Mir hervorgegangen zu sein, glaubte sich jedoch auch allein regierend sein zu können, weil es Mich nicht sah.... Es erkannte Mich als seinen Ausgang, es wollte Mich aber nicht anerkennen.... Und diesen Willen hatte nicht Ich in das Wesen hineingelegt, sondern das Wesen selbst hatte den von Mir ihm geschenkten freien Willen so gewandelt.... Das war der Unterschied zwischen dem ersten Fall Luzifers und dem Sündenfall des ersten Menschen.... denn dieser trug noch den verkehrten Willen in sich, und darum gab Ich ihm ein Gebot, das er nicht übertreten sollte.... ein Gebot, das er auch leicht hätte halten können, wenn nicht der Gegengeist auf ihn eingewirkt hätte, der darum einen starken Einfluß hatte auf den Menschen, weil dieser im Grunde noch sein Anteil war.... weil er noch nicht die Vollkommenheit wiedererlangt hatte, die einen Fall unmöglich machte. Ein vollkommen erschaffener Mensch hätte nicht fallen können, d.h., er wäre zur Übertretung dieses Gebotes nicht fähig gewesen, weil das vollkommene Geistige im Menschen diesen zurückgehalten hätte von jedem Gott-widrigen Tun.... Die Erschaffung des Menschen war aber erst die Folge des Falles Luzifers und seines Anhanges, denn Ich hätte es sonst wahrlich nicht nötig gehabt, dem von Mir ins Leben gerufenen Geistigen Außenformen zu geben als Umhüllung. Die Form des Menschen aber barg das gefallene Geistige, und somit war der Mensch Adam mit jener einstigen Sünde schon belastet, die er aber abstoßen konnte, wenn er Meines Gebotes geachtet hätte.... Es wäre ihm möglich gewesen, die Erbschuld zu tilgen.... sein Fall verzögerte die Rückkehr des gefallenen Geistigen zu Mir wieder endlose Zeiten, doch sie ist möglich geworden durch das Erlösungswerk des Menschen Jesus, Der ohne ein Gebot Meinerseits das getan hat, was der Mensch Adam tun sollte.... völlig in Meinen Willen einzugehen und durch ein Liebeleben wieder auf Erden sich mit Mir zusammenzuschließen und in den Vollbesitz von Kraft und Licht zu gelangen....

Amen

Übersetzer

Crearea omului.... Căderea omului....

Spiritele căzute au avut nevoie de un timp infinit de lung pentru dezvoltarea lor ascendentă, iar creațiile Mele individuale au avut nevoie, de asemenea, de un timp infinit de lung, care, ca să spunem așa, trebuiau să se dezvolte și ele cu spiritele legate în ele pentru a putea conține spirite tot mai mature. Din nou și din nou au fost create noi forme și din nou și din nou un scop a fost atribuit acestor forme. Astfel, creația terestră nu a luat naștere într-o clipă, ci au trecut perioade de timp infinit de lungi până când spiritualul, în toate gradele de maturitate, a găsit forma exterioară necesară pentru el, deoarece maturitatea mereu în creștere a necesitat, de asemenea, din nou și din nou, noi creații care să-l poată găzdui. Dar atâta timp cât substanța spirituală trăia în legea constrângerii, activitatea Mea creatoare a însemnat crearea Pământului ca stație de maturizare pentru substanța spirituală profund decăzută, care urma să atingă în el o maturitate care să redea substanței spirituale legate liberul arbitru de care abuzase cândva....

Dar acum trebuia creată și o formă exterioară pentru această substanță spirituală maturizată, pentru ca ea să poată testa din nou liberul arbitru în această formă.... Această operă de creație a fost omul, care se deosebea de toate celelalte creații apărute anterior prin faptul că, pe lângă liberul arbitru, era înzestrat și cu intelect și rațiune.... cu capacitatea de a gândi, cu conștiința de sine și cu capacitatea de a comunica cu semenii săi prin intermediul limbajului, deoarece conviețuirea a oferit condițiile necesare pentru testarea voinței. Forma exterioară a ființei umane era deja prezentă în ultimele stadii în stare de constrângere și era destinată să primească nenumărate substanțe sufletești mature, însă aceste ființe vii acționau încă în stare de constrângere, așa cum cere legea naturală, și, prin urmare, nu erau responsabile pentru acțiunile lor. Ele nu erau capabile să gândească decât într-o foarte mică măsură, însă, în calitate de rezervor pentru substanțele spirituale care s-au maturizat într-un timp infinit de lung de dezvoltare, ele erau, de asemenea, opere de creație pe care înțelepciunea și iubirea Mea le-au modelat pentru aceste substanțe spirituale. Cu toate acestea, doar acele ființe vii care posedă liberul arbitru, intelectul și conștiința de sine trebuiau să fie considerate ființe umane....

Și abia acum a început planul de spiritualizare a acestor creaturi.... care acum cerea ca aceste ființe.... oamenii.... care au fost instruiți de Mine.... trebuiau să-și folosească capacitatea de gândire, intelectul și liberul arbitru în conformitate cu instrucțiunile Mele și care, în virtutea liberului lor arbitru, erau acum capabili să trăiască și să creeze pe Pământ.... care puteau să se transforme în dumnezei, dar care puteau, de asemenea, să acționeze complet împotriva instrucțiunilor Mele și a voinței Mele și să se întoarcă în abisul din care se înălțaseră.... Eu l-am creat pe om.... Am dat ființei spirituale, care atinsese un anumit grad de maturitate, o formă exterioară care corespundea din nou înțelepciunii și iubirii Mele și, de asemenea, sarcinii pe care ființa umană trebuia să o îndeplinească acum.... Forma exterioară a devenit o ființă vie doar atunci când substanța spirituală și-a stabilit reședința în ea - compoziția nenumăratelor particule care acum dădeau viață formei ca "suflet". Căci spiritualul este o putere activă în mod constant și, cu siguranță, a fost legat în timpul etapelor preliminare, în cursul nesfârșit de lung al dezvoltării, și incapabil de o activitate neîngrădită; dar în ultima formă exterioară, în ființa umană, poate deveni din nou activ. Ea își poate desfășura propria forță și o poate spori fără restricții prin unirea cu Mine..... Forța Mea a fost pusă la dispoziția primelor ființe umane fără măsură; ele au fost echipate într-un mod neobișnuit, deoarece viața lor de încercare pe Pământ era menită să aibă ca rezultat lepădarea învelișului lor pământesc ca fiind complet spiritualizate și întoarcerea din nou în casa Tatălui lor ca adevărați copii.... Dar trebuia să li se supună testul voinței, pe care Eu îl cer de la fiecare ființă creată; trecerea acestui test de către primii oameni ar fi permis cu ușurință tuturor oamenilor care au urmat să atingă scopul final.... (1.11.1953) Prin primele ființe umane am creat ființe pentru Mine Însumi care, în ciuda inadecvării lor.... adică a lipsei lor de perfecțiune ca urmare a apostaziei față de Mine...., au fost totuși capabile să ajungă să Mă cunoască pe Mine Însumi, care s-au recunoscut pe ele însele ca ființe.... care, prin urmare, au fost capabile să recunoască și să îndeplinească voința Mea prin capacitatea lor de a gândi și prin voința lor liberă.... Îmi creasem ființe cărora Mă puteam face înțeles, în ciuda distanței lor față de Mine, care puteau să audă Cuvântul Meu și să lase ca acesta să aibă un efect asupra lor, ceea ce era anterior imposibil în starea de voință legată.... Astfel, ființa umană a fost prima operă pământească a creației care purta în sine un spirit primordial căzut și care trebuia acum să ajute acest spirit primordial să se întoarcă la starea sa inițială pentru a putea crea și lucra din nou ca ființă spirituală liberă în uniune eternă cu Mine.... Aceasta a fost sarcina primei ființe umane create și rămâne sarcina tuturor ființelor umane până la sfârșit, până la spiritualizarea completă a tot ceea ce a căzut.... A fost un test de voință nu prea dificil pe care primul om a trebuit să-l treacă.... Dar pentru acest test trebuia să i se acorde și adversarului Meu dreptul de a-l influența.... Iar omul a cedat acestei influențe.... El a devenit apostat față de Mine a doua oară, și aceasta a fost prima cădere în păcat pe acest Pământ.... cădere în păcat despre care omenirea are cunoștință, chiar dacă nu știe nimic despre apostazia anterioară a spiritualului față de Mine.... Dar acest lucru nu face decât să explice totul.... Căci primul om nu ar fi putut cădea dacă ar fi fost prima operă esențială a creației de la Mine, care ar fi trebuit să fie în deplinătatea puterii și a luminii, deoarece numai perfecțiunea poate ieși din Mine. Căci atunci nicio forță opusă nu ar fi putut avea efect asupra lui. Dar motivul căderii sale se găsește în apostazia spiritelor și, prin urmare, în sufletul ființei umane care nu era încă pe deplin maturizat, care putea să se dovedească pe sine, dar nu trebuia să se dovedească pe sine.... Omul avea totuși intelect și voință liberă și, prin urmare, trebuia să poarte și responsabilitatea pentru sufletul său.... Și, prin urmare, omul trebuia să ispășească vina sa.... Adversarul Meu și-a păstrat puterea asupra spiritului întrupat ca ființă umană, iar pentru fiecare ființă umană acest lucru înseamnă un curs laborios al vieții pământești asociat cu lupta și suferința cu scopul de a scăpa de controlul său.... un scop pe care ființa umană îl poate atinge și ea, deoarece Iisus Hristos a venit în ajutorul rasei umane slăbite de căderea lui Adam în păcat, și astfel răscumpărarea este garantată pentru oricine îl recunoaște ca Fiu al lui Dumnezeu și Răscumpărător al lumii și îl urmează de bunăvoie.... Prima ființă umană ar fi putut construi podul pe care toți urmașii săi ar fi putut ajunge apoi la Mine.... dar, deoarece a căzut, omenirea a trebuit să rămână în robia lui Satana pentru o lungă perioadă de timp până la venirea Răscumpărătorului, până când Iisus Hristos a coborât pe Pământ pentru a construi acum un pod către împărăția spirituală prin suferința și moartea Sa.... prin moartea Sa pe cruce.... (2.11.1953) Decizia de voință, care a fost luată de prima ființă creată de Mine.... de către Lucifer.... nu trebuia în niciun caz să fie privită ca o poruncă, ci mai degrabă, a fost în întregime la latitudinea ființei de a-și îndrepta voința într-o direcție, iar direcția voinței sale s-a bazat exclusiv pe dorința sa de putere și de stăpânire exclusivă. Era foarte conștientă de faptul că a ieșit din Mine, dar se credea capabilă să conducă singură, deoarece nu Mă vedea pe Mine..... Mă recunoștea ca fiind originea sa, dar nu dorea să Mă recunoască.... Și nu Eu am plasat această voință în ființă, ci ființa însăși a schimbat astfel voința liberă pe care i-am dat-o Eu.... Aceasta a fost diferența dintre prima cădere a lui Lucifer și căderea în păcat a primei ființe umane.... căci aceasta din urmă purta încă în sine voința greșită și de aceea i-am dat o poruncă pe care nu trebuia să o încalce.... o poruncă pe care ar fi putut să o respecte cu ușurință dacă nu ar fi fost influențat de spiritul opus, care a avut, prin urmare, o influență puternică asupra ființei umane pentru că, în fond, era încă partea lui.... pentru că nu își recăpătase încă perfecțiunea care făcea imposibilă o cădere. O ființă umană perfect creată nu ar fi putut cădea, adică nu ar fi putut încălca această poruncă, pentru că spiritul desăvârșit din ființa umană l-ar fi reținut de la orice activitate potrivnică lui Dumnezeu..... Cu toate acestea, crearea ființei umane a fost doar rezultatul căderii lui Lucifer și a urmașilor săi, altfel, cu adevărat, nu ar fi fost nevoie să dau substanței spirituale chemate la viață de către Mine forme exterioare ca acoperire. Dar forma ființei umane conținea substanța spirituală căzută și, astfel, ființa umană Adam era deja împovărată de acest păcat trecut, pe care, totuși, l-ar fi putut respinge dacă ar fi ascultat de porunca Mea.... Ar fi fost posibil ca el să răscumpere datoria moștenită.... căderea sa a întârziat la nesfârșit întoarcerea ființei spirituale căzute din nou la Mine, însă a devenit posibilă prin lucrarea de răscumpărare a omului Iisus, Care, fără o poruncă din partea Mea, a făcut ceea ce trebuia să facă omul Adam.... să intre complet în voința Mea și, printr-o viață de iubire, să se unească din nou cu Mine pe Pământ și să ajungă la posesia deplină a puterii și a luminii....

Amin

Übersetzer