• Zurück

Kraftlosigkeit im Jenseits.... Gesetz....

Untätig bleibt die Seele, die keine Kraft empfängt. Und dieser Untätigkeitszustand kann nicht anders behoben werden als durch Liebeswirken, wozu jedoch der Seele es am Willen mangelt, so sie im Jenseits in diesem kraftlosen Zustand sich befindet. Auf Erden aber kann dieser Wille angeregt werden durch das Wort Gottes. Es kann dem Menschen vorgestellt werden, daß ein Liebeswirken für ihn zum Segen ist, und er kann nun das Wort Gottes beherzigen, er kann darüber nachdenken und sich nun aus eigenem Antrieb zum Liebeswirken entschließen. Denn auf Erden mangelt es ihm nicht an Kraft, das, was er will, zur Ausführung zu bringen. Und dann geht der Seele geistige Kraft zu und fördert sie in der Entwicklung. Anders aber ist es im Jenseits, wo die kraftlose Seele nichts mehr tun kann als nur wollen.... Und wie dieser Wille ist, davon hängt es ab, ob dem Wesen Kraft zugeführt wird. Es ist also die Seele im Jenseits abhängig von der Hilfe reiferer Wesen, während der Mensch auf Erden unabhängig von geistigen Kräften handeln kann je nach seinem Willen. Und darum darf der Mensch nicht irrtümlich sorglos bleiben in der Ansicht, daß er, so er auf Erden sein Ziel nicht erreicht, im Jenseits nachholen kann, was er auf Erden versäumt hat an seiner Entwicklung. Es ist dies eine trügerische Hoffnung, die er dereinst bitter bereuen wird, wenngleich der Zustand im Jenseits nicht ganz hoffnungslos bleibt. Es sind unsagbare Qualen, die die Seele durchzumachen hat und die sie sich auf Erden leicht abwenden kann durch ernsthaftes Streben nach oben. Kraftlosigkeit ist etwas unsagbar Trostloses, es ist ein Zustand, dem die Seele nicht beliebig abhelfen kann, sondern sie auf die Liebe anderer Wesen angewiesen ist. Und diese Liebe ist mitunter nur schwach erkennbar für die Seele und entsprechend ihrer eigenen Liebe zu den mitleidenden Seelen. So kann eine lieblose Seele Ewigkeiten in ihrer Kraftlosigkeit zubringen müssen, ohne daß sich ihr ein liebetätiges Wesen naht, wenn sie selbst gleichfort in der Eigenliebe verharrt, wenn sie nur an sich und ihr Los denkt und für das Los der sie umgebenden Seele kein Mitgefühl hat. Sie kann laut göttlichem Gesetz nicht anders bedacht werden, als sie selbst andere Seelen bedenkt, und ihre Eigenliebe ist hinderlich für die Lichtwesen, sich ihr zu nahen und ihr Erleichterung zu bringen. Und da sie selbst nicht gebe- oder hilfswillig ist, kann auch ihr nicht gegeben oder geholfen werden. Und das ist das Bitterste, daß der Seele nun auch nicht das Wort Gottes vermittelt werden kann, das sie aus ihrer geistigen Blindheit herausführen könnte, denn das Wort Gottes ist Licht, und Licht-empfänglich ist die Seele noch nicht durch ihre Lieblosigkeit. Auf Erden dagegen wird das Wort Gottes auch den lieblosen Menschen dargeboten, denn dies ist die Gnade, die Gott dem Unerlösten auf Erden gewährt, die sie annehmen, aber auch ablehnen können je nach ihrem Willen. Während im Jenseits die Gnade Gottes nur insofern das Wesen berührt, als daß es ihm freigestellt ist, zu wollen und liebende Gedanken in sich zu erwecken, worauf ihm dann gleichfalls Kraft vermittelt wird. Manche Seele aber ist so verhärtet, daß sie keines liebenden Gedanken fähig ist, und dann ist es für sie ein unerträglicher Zustand, den sie nicht beenden kann von sich aus. Es sind diese Seelen jedoch von Leidensgenossen umgeben, an deren Schicksal sich ihre Liebe entzünden kann, und deshalb können sie jederzeit sich selbst eine Besserung ihrer Lage schaffen, sowie sie die Liebe in sich aufkommen lassen. Denn schon der leiseste Wille, diesen Leidensgenossen zu helfen, führt ihnen Kraft zu, und sowie sie dieser Kraftzufuhr Beachtung schenken, werden sie auch tätiger im Liebeswirken, und es bereitet ihnen die Hilfeleistung an anderen Seelen eine innere Beglückung, und dann ist der kraftlose Zustand, der Zustand der völligen Untätigkeit, überwunden. Dann kann ihnen auch das Wort Gottes vermittelt werden, d.h., es können lehrende Wesen in ihre Nähe kommen und ihnen vorstellen, welche Gebote Gott gegeben hat und warum diese erfüllt werden müssen. Es muß die lehrende Tätigkeit der Lichtwesen nun einsetzen, auf daß die unwissenden Seelen Licht und Kraft empfangen, d.h. ein Wissen, das sie nun weiterleiten können in liebender Fürsorge um das Los der leidenden Seelen. Doch Ewigkeiten hindurch können solche kraftlosen Seelen darben müssen, und es ist dieser Zustand leicht zu umgehen, so der Mensch auf Erden die Gelegenheiten auswertet, um in einer Reife in das Jenseits eingehen zu können, die ihm Licht und Kraft einträgt und ihn zu beglückender Tätigkeit im geistigen Reiche befähigt....

Amen

Neputința în lumea de dincolo.... Lege....

Sufletul care nu primește putere rămâne inactiv. Iar această stare de inactivitate nu poate fi remediată decât printr-o activitate iubitoare, pentru care însă sufletul nu are voință dacă se află în această stare de neputință în lumea de dincolo. Pe Pământ, însă, această voință poate fi stimulată prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. Ființei umane i se poate prezenta faptul că o activitate de iubire este o binecuvântare pentru ea, iar atunci ea poate lua la inimă Cuvântul lui Dumnezeu, se poate gândi la el și apoi se poate decide să fie activă în iubire din proprie inițiativă. Căci pe Pământ nu-i lipsește puterea de a realiza ceea ce dorește. Și atunci puterea spirituală ajunge la suflet și îi promovează dezvoltarea. Dar este diferit în lumea de dincolo, unde sufletul neputincios nu poate face nimic mai mult decât să vrea.... Și cum este această voință, depinde dacă ființei i se furnizează sau nu forță. Astfel, sufletul din lumea de dincolo este dependent de ajutorul unor ființe mai mature, în timp ce ființa umană de pe Pământ poate acționa independent de forțele spirituale, conform voinței sale. Și de aceea, ființa umană nu trebuie să rămână în mod eronat nepăsătoare în opinia că, dacă nu-și atinge scopul pe Pământ, poate recupera în lumea de dincolo ceea ce a ratat în dezvoltarea sa pe Pământ. Aceasta este o speranță înșelătoare, pe care o va regreta amarnic într-o zi, chiar dacă starea din lumea de dincolo nu va rămâne cu totul fără speranță. Sunt chinuri de nedescris prin care sufletul trebuie să treacă și pe care le poate evita cu ușurință pe Pământ, străduindu-se serios în sus. Neputința este ceva nespus de dezolant, este o stare pe care sufletul nu o poate remedia după bunul plac, ci depinde de dragostea altor ființe. Iar această iubire este uneori doar slab recognoscibilă pentru suflet și în concordanță cu propria sa iubire față de semenii suferinzi. Astfel, un suflet neiubitor poate fi nevoit să petreacă veacuri întregi în neputința sa, fără a fi abordat de o ființă iubitoare, dacă continuă să persiste în iubirea de sine, dacă se gândește doar la sine și la soarta sa și nu are nicio compasiune pentru soarta sufletului care îl înconjoară. Conform legii divine, nu se poate gândi la el altfel decât se gândește el însuși la alte suflete, iar iubirea sa de sine este un obstacol pentru ca ființele de lumină să se apropie de el și să-i aducă ușurare. Și, din moment ce el însuși nu este dispus să dea sau să ajute, nu poate fi nici el dăruit sau ajutat. Și acesta este lucrul cel mai amar, că nu i se poate împărtăși sufletului nici Cuvântul lui Dumnezeu, care l-ar putea scoate din orbirea sa spirituală, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este lumină, iar sufletul nu este încă receptiv la lumină din cauza lipsei sale de iubire. Pe Pământ, însă, Cuvântul lui Dumnezeu este oferit și oamenilor lipsiți de iubire, căci acesta este harul pe care Dumnezeu îl acordă celor nerăscumpărați pe Pământ, pe care aceștia îl pot accepta, dar și respinge, după voia lor. În timp ce în lumea de dincolo harul lui Dumnezeu afectează ființa doar în măsura în care aceasta este liberă să vrea și să trezească în ea gânduri de iubire, după care i se împărtășește la fel de bine puterea. Dar unele suflete sunt atât de împietrite încât sunt incapabile de gânduri de iubire, și atunci este pentru ele o stare insuportabilă, căreia nu-i pot pune capăt de bunăvoie. Totuși, aceste suflete sunt înconjurate de semeni în suferință a căror soartă le poate aprinde iubirea și, prin urmare, își pot îmbunătăți singure situația în orice moment, de îndată ce lasă să se nască iubirea în ele însele. Căci chiar și cea mai mică voință de a-i ajuta pe acești semeni în suferință le furnizează forță și, de îndată ce acordă atenție acestei rezerve de forță, devin și ele mai active în munca lor de iubire, iar ajutorul acordat altor suflete le oferă fericire interioară și atunci starea de neputință, starea de inactivitate completă, este depășită. Atunci le poate fi transmis și Cuvântul lui Dumnezeu, adică ființe învățătoare se pot apropia de ele și le pot prezenta care sunt poruncile pe care le-a dat Dumnezeu și de ce trebuie îndeplinite. Activitatea de învățătură a ființelor de lumină trebuie să înceapă acum, astfel încât sufletele ignorante să primească lumină și putere, adică cunoștințe pe care le pot transmite acum cu dragoste și grijă pentru soarta sufletelor suferinde. Cu toate acestea, astfel de suflete slabe pot fi nevoite să trăiască în lipsuri timp de veacuri, iar această stare poate fi evitată cu ușurință dacă ființa umană de pe Pământ se folosește de posibilități pentru a putea intra în lumea de dincolo într-o stare de maturitate care să-i ofere lumină și putere și să-i permită să activeze în mod fericit în împărăția spirituală....

Amin