• Zurück

Leiden und Prüfungen Mittel zur Vollendung....

Die Prüfungen und Leiden, die dem Menschen auferlegt sind, werden selten erkannt als Mittel zur höchsten Vollendung. Gott kennt den Reifegrad eines jeden einzelnen Menschen, Er kennt deren Herzen, und Ihm entgeht wahrlich nicht die kleinste Regung, die für oder wider Ihn spricht. Und also weiß Er auch, welchen Entwicklungsgrad er noch erreichen kann auf Erden, und entsprechend bedenkt Er nun den Menschen mit Leid oder Schicksalsschlägen, so darin noch eine Möglichkeit besteht, die Seelenreife zu erhöhen. Es hat die Seele vor ihrer Verkörperung als Mensch sehr wohl um ihren Erdenlebensgang gewußt, sie ist mit voller Zustimmung diese letzte Verkörperung eingegangen, in der Hoffnung, daß sie als Sieger daraus hervorgehen werde. Sie sah sowohl ihre Freuden wie auch ihre Leiden auf ihrem Lebenswege und hat sich doch nicht davon zurückschrecken lassen, weil sie auch andererseits um die Hilfe Gottes und Seine Gnade wußte und die Möglichkeit ersah, gänzlich aus der Materie herauszuwachsen und ihrer Hülle ledig zu werden. Und darum nimmt manche Seele ein besonders schweres Erdenlos auf sich, weil sie die Auswirkung eines recht gelebten Erdenlebens gleichfalls ersah und um das letzte Ziel weiß und ihr dieses Ziel erreichbar dünkt. Doch im Erdenleben verliert sie das Rückbewußtsein, und darum nützet sie auch die Gelegenheiten nicht aus, und sie ist in Gefahr, ihr Ziel auf Erden nicht zu erreichen. Und deshalb kommt Gott ihr zu Hilfe, indem Er ihr auf der Erde noch Möglichkeiten schafft, an denen sie ausreifen kann. Und dann muß der Mensch erhöhte Widerstände besiegen, ihm ist Leid und Trübsal beigegeben auf der Erde, zu dessen Überwindung er sich von Gott Kraft erbitten muß. Ein Leben ohne Kampf würde ihn auf immer gleicher Entwicklungsstufe stehenlassen, und sein Leben wäre vergeblich gelebt. Es geht nicht darum, daß er seine Sünden abbüßen muß auf Erden, wie dies fälschlicherweise gelehrt wird, sondern es geht nur darum, daß er aus der Tiefe, in der er sich noch befindet, zur Höhe gelangt, daß er sich wandelt in ein Wesen des Lichtes, daß er an sich selbst arbeitet, um alles abzulegen, was ihn noch an der Entgegennahme ungeahnter Lichtfülle hindert. Er muß gewissermaßen eine Hülle, die noch lichtundurchlässig ist, durch Leid und Trübsal läutern, er muß jede Unreinheit von ihr entfernen, damit das Licht sie nun durchstrahlen kann, denn diese Läuterung muß durch eigenen Willen vor sich gehen, sie kann nicht von Gott aus ohne den Willen des Menschen durchgeführt werden. Leid und Liebe sind die einzigen Mittel, von allen Unreinheiten entschlackt zu werden, und ein großes Maß von Leid ist gleichzeitig der Ausdruck großer göttlicher Liebe, die dem Menschen helfen will, so zu werden, daß Gott ihn unendlich beglücken kann in der Ewigkeit. Und darum sind die schwergeprüften Menschen auf Erden von Seiner Liebe besonders erfaßt, wenngleich ihnen dies unverständlich erscheint. Das Erdenleben ist kurz, gemessen an der Ewigkeit, und voller Dank und Lobpreisung wird die Seele dereinst auf die kurze Erdenzeit zurückblicken, die ihr durch das Leid auch eine höhere Reife eingetragen hat, die sie ohne Leid nimmermehr erreicht hätte. Es stehen dem Menschen auf Erden ungemessene Gnaden zur Verfügung, so daß er auch das schwerste Leid ertragen kann, so er sich in innigem Gebet Kraft holt von Gott, denn diese hat Er ihm zugesichert. Er läßt niemanden ungestärkt von Sich gehen, der Ihm seine Not vorträgt im zuversichtlichen Glauben, daß Er ihm helfen kann und auch helfen wird. Denn niemals ist das Leid größer als Der, Der es auferlegt, Dessen Macht wahrlich genügt, dem Menschen Hilfe zu bringen in jeder Not. Darum haltet euch stets Seine Liebe, Weisheit und Allmacht vor Augen, so euch tiefes Leid drückt, und ihr werdet getröstet sein und geduldig Seine Hilfe erwarten....

Amen

Suferințele și încercările înseamnă desăvârșire....

Încercările și suferințele impuse omului sunt rareori recunoscute ca mijloace pentru cea mai înaltă perfecțiune. Dumnezeu cunoaște gradul de maturitate al fiecărei persoane în parte, îi cunoaște inima și, cu adevărat, nu ratează nici cel mai mic impuls care vorbește pentru sau împotriva Lui. Și astfel, El știe și ce grad de dezvoltare mai poate atinge pe Pământ și, în consecință, El consideră acum omul cu suferințe sau lovituri ale sorții, dacă mai există încă o posibilitate de a crește gradul de maturitate al sufletului. Înainte de întruparea sa ca om, sufletul știa foarte bine despre cursul vieții sale pământești, a intrat în această ultimă întrupare cu deplin consimțământ în speranța că va ieși victorios. El și-a văzut atât bucuriile, cât și suferințele de pe drumul vieții și totuși nu s-a lăsat descurajat de ele, pentru că, pe de altă parte, știa și despre ajutorul lui Dumnezeu și despre harul Său și a văzut posibilitatea de a crește complet din materie și de a scăpa de învelișul său. Și acesta este motivul pentru care multe suflete își asumă o soartă pământească deosebit de dificilă, deoarece el a văzut și efectul unei vieți pământești corect trăite și știe despre scopul final și crede că acest scop poate fi atins. Dar în viața pământească își pierde conștiința din urmă și, prin urmare, nu folosește oportunitățile și riscă să nu-și atingă scopul pe Pământ. Și, prin urmare, Dumnezeu îi vine în ajutor creându-i încă oportunități pe Pământ unde se poate maturiza. Și atunci omul trebuie să învingă o rezistență sporită, suferința și necazurile îi sunt date pe Pământ, pentru a căror depășire trebuie să apeleze la Dumnezeu pentru putere. O viață fără luptă l-ar lăsa la același nivel de dezvoltare și viața lui ar fi trăită în zadar. Nu este vorba de faptul că el trebuie să-și ispășească păcatele pe Pământ, așa cum se învață în mod greșit, ci este vorba doar de faptul că el trebuie să se ridice din adâncul în care se află încă, să se transforme într-o ființă de lumină, să lucreze asupra lui însuși pentru a se lepăda de tot ceea ce îl împiedică încă să primească plinătatea nesperată de lumină. El trebuie, ca să spunem așa, să purifice un înveliș încă impermeabil la lumină prin suferință și necazuri, trebuie să înlăture din el orice impuritate pentru ca lumina să poată străluci acum prin el, căci această purificare trebuie să aibă loc prin propria voință, ea nu poate fi realizată de Dumnezeu fără voința ființei umane. Suferința și iubirea sunt singurele mijloace de a fi curățat de toate impuritățile, iar o mare măsură de suferință este în același timp expresia unei mari iubiri divine care vrea să ajute ființa umană să devină astfel încât Dumnezeu să o poată face infinit de fericită în veșnicie. Și de aceea, oamenii grav suferinzi de pe Pământ sunt deosebit de cuprinși de iubirea Sa, chiar dacă acest lucru li se pare de neînțeles. Viața pe Pământ este scurtă în comparație cu veșnicia, iar într-o zi sufletul va privi înapoi la scurta perioadă petrecută pe Pământ plin de recunoștință și laudă, care i-a adus prin suferință și o maturitate mai înaltă, la care nu ar fi ajuns niciodată fără suferință. Mulțumiri nemăsurate sunt puse la dispoziția omului pe Pământ, astfel încât acesta poate îndura și cele mai grele suferințe, dacă își trage puterea de la Dumnezeu în rugăciune sinceră, căci El l-a asigurat de acest lucru. El nu va lăsa să plece nefortificat pe nimeni care Îi prezintă greutățile sale cu convingerea încrezătoare că El poate și îl va ajuta. Căci suferința nu este niciodată mai mare decât Cel ce o impune, a cărui putere este cu adevărat suficientă pentru a aduce ajutor omului în orice adversitate. De aceea, țineți mereu minte dragostea, înțelepciunea și atotputernicia Sa atunci când sunteți profund chinuiți și veți fi mângâiați și veți aștepta cu răbdare ajutorul Său.

Amin