• Zurück

Unsterblichkeit der Seele....

Die Lehre der Unsterblichkeit der Seele ist für viele Menschen unannehmbar, weil sie den Maßstab anlegen am Irdisch-Vergänglichen. Es gibt nichts auf Erden, was Bestand hat, alles ist nur vorübergehend da nach der Meinung dieser Menschen, also glauben sie, von diesem Naturgesetz keine Ausnahme zu machen. Der irdische Leib verfällt zwar genauso, d.h., er löst sich scheinbar auf und vergeht; der Mensch überlegt sich aber nicht, daß das scheinbare Vergehen nur das Mittel ist zu einer Neugestaltung. Bei einigem Nachdenken wird er alles Irdische als irgendeinem Zweck dienend erkennen müssen, und er wird beobachten, daß selbst die unscheinbarsten Schöpfungen in einem gewissen Zusammenhang miteinander stehen und also nicht zwecklos sind. Vergeht nun ein solches Schöpfungswerk, so nehmen wieder zahlreiche andere Schöpfungen die Überreste des ersteren in sich auf, und also dienet es diesen und lebt in den neuen Schöpfungen fort. Er braucht nur eine äußere Wandlung ernsthaft betrachten, dann muß er auch zugeben, daß das innere Leben nicht vergehen kann. Und dieses innere Leben muß er zum mindesten auch dem Menschen zusprechen.... er muß sich klarmachen, daß die Seele des Menschen, das Gefühlsleben, nicht beliebig zu beenden ist.... daß dieses Gefühlsleben der eigentliche Sinn jeglicher Verkörperung ist. Die äußere Form ist zu nichts nütze, so nicht der innere Kern erkannt wird von seiten der Menschheit....

Nemurirea sufletului....

Doctrina nemuririi sufletului este inacceptabilă pentru mulți oameni, deoarece ei aplică standardul la lucrurile pământești perisabile. Nu există nimic pe Pământ care să dureze, totul este doar temporar, după părerea acestor oameni, așa că ei cred că nu pot face nicio excepție de la această lege a naturii. Corpul pământesc se descompune într-adevăr în același mod, adică aparent se dizolvă și dispare; dar omul nu consideră că această aparentă dispariție este doar mijlocul pentru o nouă formare. Cu un pic de gândire, va trebui să recunoască faptul că tot ceea ce este pământesc servește unui anumit scop și va observa că până și cele mai puțin vizibile creații au o anumită legătură între ele și, prin urmare, nu sunt lipsite de scop. Dacă o astfel de operă de creație dispare acum, numeroase alte creații iau din nou în ele rămășițele celei dintâi și, astfel, aceasta le servește și continuă să trăiască în noile creații. Trebuie doar să se gândească serios la o transformare exterioară, apoi trebuie să recunoască și faptul că viața interioară nu poate să piară. Și trebuie să considere cel puțin această viață interioară omului ca atare.... el trebuie să înțeleagă că sufletul ființei umane, viața emoțională, nu se poate încheia în mod voit.... că această viață emoțională este sensul real al întregii întrupări. Forma exterioară nu este de nici un folos dacă miezul interior nu este recunoscut de către umanitate.

Amin