• Zurück

Gerechtigkeitsgefühl.... Verurteilen des Mitmenschen....

Das Gerechtigkeitsgefühl muß dem Menschen innewohnen, ansonsten er kein Urteil fällen kann über eine lieblos erscheinende Handlungsweise. Wer sich selbst so erhaben fühlt, daß er keinen Widerspruch duldet, weil er sich unfehlbar glaubt, der wird auch niemals gerecht denken, denn er billigt dem Menschen nicht das gleiche Recht zu wie sich selbst. Es ist ein großer Unterschied zu machen zwischen den Menschen. Wer sich selbst und sein Handeln einer strengen Kritik unterzieht, der wird sich auch stets bemühen, andere Menschen gerecht zu beurteilen. Wer jedoch alle Fehler nur bei dem Mitmenschen sucht und sich selbst frei von Fehlern glaubt, der betrachtet jede Handlungsweise nur vom Standpunkt des Erhabenen, und also ist sein Urteil falsch. Ein jeder Mensch kann irren, ein jeder Mensch kann fehlen.... Doch er muß sich selbst erkennen, dann kann er ankämpfen gegen seine Fehler und also sich veredeln.... Wer aber nicht einen Fehler an sich selbst erkennt, der strebt auch nicht nach Vollkommenheit. So er lieblos handelt, wird es ihm nicht bewußt, er gibt sich keine Rechenschaft darüber und ist unfähig, sein Handeln gerecht zu beurteilen. Es mangelt ihm an Gerechtigkeitsgefühl, er wird immer sein eigenes Handeln unantastbar finden, den Mitmenschen aber um geringer Fehler willen herabzusetzen versuchen. Darüber muß der Mensch sich klar sein, daß er kein Recht hat, dem Mitmenschen eine unedle Handlung zum Vorwurf zu machen, solange er selbst nicht auf einer sittlich hohen Stufe steht. Er soll immer an seine eigene Unzulänglichkeit denken, wenn er die des Mitmenschen ihm vorwerfen will. Wem aber der Gerechtigkeitssinn innewohnt, wird auch nicht so schnell urteilen über den Mitmenschen, denn er wird versuchen, sich in die gleiche Lage zu versetzen, und dann auch Verständnis haben für die Schwächen und Fehler des anderen. Um das zu können, muß er aber auch wahrhaftig sein, er muß die Dinge sehen, wie sie sind.... er darf sich nicht zu hoch einschätzen, den Mitmenschen aber zu niedrig, denn dann wird er seine eigenen Fehler mit einem anderen Maßstabe messen als die Fehler des anderen, und das scheidet jedes gerechte Denken und Urteilen aus. Es ist so unvergleichlich wertvoll, streng mit sich selbst ins Gericht zu gehen, es bleibt der Mensch dann sich selbst treu, und er wird nicht durch Eigenliebe dem Mitmenschen ein Unrecht zufügen, indem er dessen Handlungsweise ungerecht verurteilt und sich selbst erhaben fühlt ihm gegenüber. Und so betrachte der Mensch zuerst sich und sein Handeln, bevor er das des Mitmenschen kritisiert und sich zu dessen Richter aufwirft....

Amen

Sentimentul de dreptate.... Condamnarea semenilor tăi....

Ființa umană trebuie să aibă un simț inerent al dreptății, altfel ar fi incapabilă să judece un comportament aparent lipsit de iubire. Oricine se simte atât de înălțat încât nu va tolera nici o contradicție pentru că se crede infailibil nu va gândi niciodată corect, pentru că nu le acordă oamenilor același drept ca și lui însuși. Trebuie să se facă o diferență substanțială între oameni. Cel care se supune pe sine și acțiunile sale unei critici stricte se va strădui întotdeauna să îi judece pe ceilalți oameni în mod corect. Dar cel care caută toate defectele doar la semenii săi și se crede pe sine însuși lipsit de defecte, privește fiecare acțiune dintr-un punct de vedere superior și, prin urmare, judecata sa este greșită. Orice om poate greși, orice ființă umană poate face greșeli.... Dar el trebuie să se cunoască pe sine însuși, atunci poate lupta împotriva defectelor sale și astfel se poate înnobila.... Dar cel care nu recunoaște un defect în el însuși nu se străduiește să atingă perfecțiunea. Dacă acționează cu răutate, el nu este conștient de aceasta, nu își dă seama de ea și este incapabil să își judece corect acțiunile. Îi lipsește simțul dreptății, va considera întotdeauna că propriile acțiuni sunt inviolabile, dar va încerca să-și înjosească semenii pentru cea mai mică greșeală. Omului trebuie să îi fie clar că nu are dreptul să acuze o altă ființă umană, atâta timp cât el însuși nu se află la un nivel moral ridicat. El ar trebui să se gândească întotdeauna la propriile neajunsuri atunci când le reproșează pe cele ale semenilor săi. Dar cel care are un simț al dreptății nu va fi atât de rapid în a-și judeca semenii, pentru că va încerca să se pună pe sine în aceeași poziție și apoi va avea înțelegere pentru slăbiciunile și defectele celuilalt. Pentru a putea face acest lucru, însă, el trebuie să fie și sincer, să vadă lucrurile așa cum sunt.... nu trebuie să aibă o părere prea înaltă despre sine și o părere prea joasă despre semenii săi, pentru că atunci își va măsura propriile greșeli cu un alt etalon decât greșelile celuilalt, ceea ce exclude orice gândire și judecată dreaptă. Este incomparabil de valoros să fii strict cu tine însuți, atunci ființa umană rămâne fidelă sieși și nu-și va nedreptăți semenii din cauza iubirii de sine, condamnându-le pe nedrept comportamentul și simțindu-se superioară lor. Și astfel, omul ar trebui să se privească mai întâi pe sine și comportamentul său înainte de a-și critica semenii și de a se erija în judecătorul lor.....

Amin