• Zurück

Gnadenmittel.... Gebet und Liebetätigkeit....

Und der innere Friede wird das Zeichen sein, daß Gott in ihm ist. Denen es aber an der göttlichen Gnade mangelt, weil sie solche weder begehrten noch in Empfang nahmen, so sie ihnen geboten wurde, ist der Weg zur Höhe so beschwerlich, daß sie ihn nie zurücklegen können, denn ihre Kraft ist zu gering, und sie fordern sich keine Kraft von Gott an, obwohl sie ihnen zu Gebote steht. Sie nützen keines der Gnadenmittel, und ihre Seele ist schwach und unfähig, sich zur Höhe zu erheben. Und dennoch lässet auch diesen Gott die Gnadensonne leuchten, indem Er Sein Wort den Menschen gibt und durch dieses sie hinweiset, ihrer Seele zu gedenken. Er gibt ihnen Kenntnis von dem Gnadenmaß, das einem jeden Menschen zusteht. Er will, daß sie aufmerken und nicht ungewarnt durch das Erdenleben gehen. Und so geht auch dem Menschen unbewußt die göttliche Gnade zu und will nur ergriffen werden.... Und wieder ist es der freie Wille des Menschen, die Hand Gottes zu erfassen und die göttliche Gnade anzunehmen, die ihm so liebreich geboten wird, und.... so er einmal dieser Gnade teilhaftig wurde, sie immer und immer wieder zu erbitten und dadurch Kraft zu empfangen, um sich selbst zu erlösen während seines Erdenlebenswandels. Sein Wille ist also nur erforderlich, um alles vollbringen zu können, was seiner Seele zum Heil gereicht. Sein Wille muß Gott suchen, sein Wille muß sich Ihm unterstellen, und sein Wille muß bewußt Ihm zustreben und dazu die Kraft anfordern von Gott.... Er stellt dann die Verbindung her mit seinem Vater von Ewigkeit, er will zu Gott. Und dieser Wille ist seine Erlösung.... Und Gott kommt ihm immer und überall entgegen, Er fordert von dem Menschen nicht mehr, als dieser erfüllen kann, Er trägt ihm alle Hilfsmittel an, die ihm den Emporstieg möglich machen, und fordert von dem Wesen nur, daß es sich nicht abweisend verhält, sondern dankend die Gnaden in Empfang nimmt, die den Aufstieg zur Höhe gewährleisten. Doch den Willen des Menschen zwingt Gott nicht, und daher kann ihm die Gnade Gottes auch nicht zugehen ohne dessen Willen, weil sonst die Seele zur Höhe gedrängt würde, also nicht in voller Willensfreiheit nach oben verlangt, sondern zwangsmäßig diesen Weg zur Höhe zurücklegen würde. Denn die göttliche Gnade ist Kraft aus Gott, die wieder zu Gott zurückverlangt.... Also kann diese Kraft nur dann dem Wesen vermittelt werden, wenn es aus freiem Willen gleichfalls zu Gott verlangt. Darum ist der freie Wille unerläßlich, so sich das Wesen erlösen will aus seiner letzten Verkörperung auf Erden....

Amen

Mijloace de har.... Rugăciune și bunăvoință....

Iar pacea interioară va fi semnul că Dumnezeu este în el. Dar cei cărora le lipsește harul divin, pentru că nu l-au dorit și nici nu l-au primit atunci când le-a fost oferit, găsesc calea de urcare atât de dificilă încât nu vor putea niciodată să o parcurgă, pentru că puterea lor este prea mică și nu cer putere de la Dumnezeu, deși le este la dispoziție. Ei nu folosesc niciunul dintre mijloacele harului, iar sufletul lor este slab și incapabil să se înalțe. Și totuși, Dumnezeu lasă să strălucească soarele harului și asupra lor, dându-le oamenilor Cuvântul Său și instruindu-i prin el să-și amintească de sufletul lor. El le oferă cunoașterea măsurii de har la care fiecare persoană are dreptul. El vrea ca ei să fie atenți și să nu treacă prin viața pământească fără să fie avertizați. Și astfel, harul divin ajunge și el inconștient la ființa umană și vrea doar să fie cuprins.... Și, din nou, este voința liberă a omului de a apuca mâna lui Dumnezeu și de a accepta harul divin care îi este oferit cu atâta dragoste și.... odată ce a fost făcut părtaș la acest har, să îl ceară din nou și din nou și astfel să primească puterea de a se răscumpăra în timpul vieții sale pământești. Astfel, voința sa este necesară doar pentru a putea realiza tot ceea ce este benefic pentru mântuirea sufletului său. Voința lui trebuie să-L caute pe Dumnezeu, voința lui trebuie să se supună Lui, iar voința lui trebuie să se îndrepte conștient spre El și să ceară putere de la Dumnezeu pentru a face acest lucru.... El stabilește apoi legătura cu Tatăl său din veșnicie, el vrea să meargă la Dumnezeu. Și această voință este salvarea lui.... Iar Dumnezeu vine în întâmpinarea lui întotdeauna și pretutindeni, nu cere de la ființa umană mai mult decât poate ea să îndeplinească, îi oferă toate mijloacele de ajutor care fac posibilă ascensiunea și nu cere ființei decât să nu se comporte cu respingere, ci să accepte cu recunoștință binecuvântările care îi garantează ascensiunea. Dar Dumnezeu nu forțează voința ființei umane și, prin urmare, harul lui Dumnezeu nu poate fi acordat fără voința ființei umane, altfel sufletul ar fi forțat să se înalțe, deci nu ar dori să se înalțe în deplină libertate de voință, ci ar parcurge în mod obligatoriu această cale de înălțare. Pentru că harul divin este putere de la Dumnezeu care cere să ne întoarcem din nou la Dumnezeu.... Prin urmare, această putere poate fi împărtășită ființei doar atunci când aceasta se adresează lui Dumnezeu prin voință liberă. Prin urmare, liberul arbitru este indispensabil dacă ființa vrea să se răscumpere din ultima ei întrupare pe Pământ....

Amin