• Zurück

Geisteszustand.... Gottlosigkeit....

Der Geisteszustand, der eine Reformierung der bestehenden Lebensverhältnisse bedingt, muß einer näheren Prüfung unterzogen werden, soll der Mensch für die kommenden Naturereignisse das rechte Verständnis aufbringen. Es muß zunächst die Einstellung der Menschen zu Gott in Betracht gezogen werden.... und es wird sich kein anderes Urteil bilden lassen, als daß die Menschheit fast gänzlich ohne Gott lebt. Daß sie wohl traditionell noch von Ihm spricht oder sich auch nach außen zu Ihm bekennt, daß aber das eigentliche Leben unabhängig von Ihm geführt wird und der Gottbegriff fast ausschließlich etwas Unglaubwürdiges für die Menschen bedeutet. Denn es ist immer nur die innere Einstellung zu Gott maßgebend, nicht das formelle Bekennen nach außen hin. Und gerade die innerste Einstellung ist nur äußerst selten so zu finden, wie sie Gott von den Menschen fordert. Es bemühen sich viele, das Wesen der Gottheit zu ergründen, doch selten nur tun sie dies in der Weise, daß sie sich zu Ihm direkt wenden um Aufklärung. Es ist dies der einzige und sichere Weg, jedoch diese Frage stellen sie erst dann, wenn sie innerlich schon die Gottheit bejahen.... Solange sie dies jedoch nicht können, grübeln sie verstandesmäßig darüber nach und kommen nicht zum Resultat. Also haben sie keinen Glauben, und sie suchen den Glauben in günstigstem Falle durch verstandesmäßiges Forschen zu ersetzen. Dieser Weg aber ist falsch. Um Gott zu erkennen, muß Er erst anerkannt werden. Nur die Gott bejahende Einstellung kann auch das rechte Verhältnis zu Gott nach sich ziehen. Und dies muß innerlich empfunden werden.... Es muß das Wesen, das aus Gott ist, seinen Ursprung erkennen, es muß die Zusammengehörigkeit mit Gott spüren, um sich Ihm wieder zu nähern. Zur Zeit aber ist menschliches Denken weit von der rechten Erkenntnis entfernt. Gott ist für die Menschen nur noch der Begriff eines unendlich fernstehenden Wesens oder aber eine von den Menschen selbst ins Leben gerufene Lichtgestalt, die aller Wahrscheinlichkeit entbehrt. Und also sucht man auch nicht mit einem so unbewiesenen Wesen in Verbindung zu treten, ja man versucht viel eher, sich von diesem Begriff frei zu machen. Man lebt also das Leben bewußt ohne Gott. Eine Vereinigung mit Gott kann niemals angestrebt werden, so man die ewige Gottheit nicht anerkennt. Und es ist fast nichts mehr imstande, das irrige Denken der Menschen zu ändern. Denn alles, was über den Menschen kommt an Leid und Kummer, läßt ihn nicht die Erkenntnis finden, daß dies Sendungen sind von eben dieser Gottheit, Die nicht anerkannt wird. Alles suchen sie irdisch, d.h. dem menschlichen Verstand angepaßt, zu erklären, und immer fraglicher wird die Existenz der ewigen Gottheit hingestellt, immer mehr macht sich die Menschheit von den zu Gott hinweisenden Gedanken frei, und es gerät dadurch die Seele in einen Zustand, der jeglichen geistigen Fortschritt in Frage stellt.... (Unterbrechung)

Starea spirituală.... Lipsa de Dumnezeu....

Starea spirituală, care necesită o reformare a condițiilor de viață existente, trebuie să fie supusă unei examinări mai atente, pentru ca omul să aibă o înțelegere corectă a evenimentelor naturale care vor urma. Atitudinea oamenilor față de Dumnezeu trebuie mai întâi să fie luată în considerare.... și nu se poate forma o altă judecată decât aceea că omenirea trăiește aproape în întregime fără Dumnezeu, că, cu siguranță, încă mai vorbește în mod tradițional despre El sau chiar Îl mărturisește în exterior, dar că viața reală este dusă independent de El și că conceptul de Dumnezeu înseamnă aproape exclusiv ceva de necrezut pentru oameni. Pentru că întotdeauna doar atitudinea interioară față de Dumnezeu este decisivă, nu și mărturisirea exterioară formală. Și tocmai atitudinea interioară este cea care nu se regăsește decât extrem de rar în modul în care Dumnezeu le cere oamenilor. Mulți încearcă să pătrundă esența divinității, dar rareori fac acest lucru în așa fel încât să se adreseze direct Lui pentru a fi iluminați. Aceasta este singura cale sigură, dar ei își pun această întrebare doar atunci când deja afirmă în interior Divinitatea.... Dar atâta timp cât nu pot face acest lucru, ei meditează asupra ei în mod intelectual și nu ajung la rezultat. Deci ei nu au credință, iar în cel mai favorabil caz caută să înlocuiască credința cu cercetarea intelectuală. Dar această cale este greșită. Pentru a-L recunoaște pe Dumnezeu, El trebuie mai întâi să fie recunoscut. Numai o atitudine de afirmare față de Dumnezeu poate duce la o relație corectă cu Dumnezeu. Iar aceasta trebuie să fie simțită în interior.... Ființa, care provine din Dumnezeu, trebuie să-și recunoască originea, trebuie să simtă unitatea cu Dumnezeu pentru a se apropia din nou de El. În prezent, însă, gândirea umană este departe de această corectă cunoaștere. Pentru oameni, Dumnezeu este doar conceptul unei ființe infinit de îndepărtate sau o figură de lumină adusă la viață de oamenii înșiși, care este lipsită de orice probabilitate. Și astfel, nu se caută să se intre în contact cu o astfel de ființă nedovedită, ba chiar se încearcă mai degrabă să se elibereze de acest concept. Prin urmare, se trăiește viața în mod conștient fără Dumnezeu. O unire cu Dumnezeu nu poate fi niciodată căutată dacă nu se recunoaște divinitatea eternă. Și aproape nimic nu este capabil să schimbe gândirea eronată a oamenilor. Căci tot ceea ce se abate asupra oamenilor în termeni de suferință și durere nu îi face să realizeze că acestea sunt transmisii tocmai de la această Divinitate care nu este recunoscută. Ei încearcă să explice totul într-un mod pământesc, adică adaptat la intelectul uman, iar existența divinității veșnice este din ce în ce mai mult pusă la îndoială, omenirea se eliberează tot mai mult de gândurile îndreptate spre Dumnezeu și, ca urmare, sufletul cade într-o stare care pune sub semnul întrebării orice progres spiritual....

(întrerupere)