3209 Semnele sfârșitului vremurilor.... Lupta de credință.... Haos....

august 2, 1944: Carte 42

Determinarea (cunoașterea?) momentului de cotitură spirituală nu ar fi benefică pentru omenire, deoarece cunoașterea exactă a acestuia ar afecta liberul arbitru, deoarece atunci oamenii s-ar simți obligați să-și schimbe modul de viață pe măsură ce se apropie momentul prestabilit. Dar nu este în conformitate cu voia lui Dumnezeu ca oamenii să fie informați dinainte când va veni ziua și ceasul în care El îi va judeca, ci doar să știe că sfârșitul este aproape și să recunoască acest sfârșit prin semnele timpului. Dar dacă oamenii credincioși Îi cer informații, El le va da un răspuns, deoarece este benefic pentru mântuirea lor.... Judecata de Apoi este precedată de timpul sfârșitului, iar acesta acoperă o perioadă de doar câteva luni, caracterizat de o luptă de credință extraordinar de riguroasă. De îndată ce bătălia credinței va fi purtată în mod evident, de îndată ce orice secret va fi ignorat și se va acționa în mod deschis și nemilos împotriva tuturor eforturilor spirituale, de îndată ce vor fi emise porunci și decrete care să interzică oamenilor orice efort spiritual, de îndată ce niciuna dintre poruncile divine nu va mai fi respectată, de îndată ce va începe persecuția împotriva tuturor oamenilor credincioși și nu li se va mai acorda nici un drept, timpul sfârșitului va fi intrat în faza finală și Judecata de Apoi poate fi așteptată zilnic și din oră în oră.... Cu toate acestea, înainte ca această bătălie a credinței să izbucnească, omenirea va fi într-un haos spiritual și pământesc; peste tot va fi doar un declin, care va fi de asemenea, luat în considerare. Iar acest declin va fi cauzat de oameni care sunt controlați de Satana. El se va exprima prin distrugere pământească, prin decrete nedrepte, printr-un mod de viață care se opune lui Dumnezeu, prin revoltă și indignare împotriva puterii conducătoare și opresiunea brutală din partea acesteia, prin limitarea libertății și eludarea legii și a justiției. Dar aceste condiții vor apărea după un cutremur puternic care va avea loc prin voia lui Dumnezeu pentru a încheia o luptă între națiuni pe care voința umană nu o poate încheia. Acest cutremur va însemna o schimbare de viață pentru oamenii afectați de el, o perioadă de renunțare maximă și de condiții de viață foarte dificile, iar această perioadă va fi cu siguranță potrivită pentru răspândirea Cuvântului divin, dar nu va însemna niciodată un avânt pentru o putere ecleziastică lumească. Într-adevăr, oamenii se vor strădui cu ardoare să obțină o îmbunătățire a condițiilor lor de viață pe Pământ. Dar aceste eforturi nu vor fi compatibile cu lupta spirituală, cu credința într-o Putere care le cere socoteală și cu poruncile divine care cer iubire. Și, prin urmare, tot ceea ce reprezintă un obstacol va fi atacat pentru a restabili vechea viață bună. Și de aceea, bătălia credinței va începe la scurt timp după intervenția divină care va îndrepta evenimentele mondiale într-o altă direcție. Evenimentele se vor succeda rapid pentru că starea de slăbiciune spirituală a oamenilor le accelerează, iar această slăbiciune spirituală este recunoscută prin acțiunile neprietenoase ale oamenilor, prin gândirea lor, care mărturisește cea mai profundă corupție și pregătește acțiuni care trebuie considerate satanice. Și prin aceasta, voi, oamenii, veți recunoaște și momentul în care este de așteptat intervenția lui Dumnezeu. Veți avea un cronometru al evenimentelor mondiale în sine, veți vedea din acțiunile de care sunt capabili oamenii că aceștia s-au îndepărtat complet de Dumnezeu, iar acest lucru va infirma în mod clar opinia că se mai poate aștepta o înflorire spirituală în rândul acestei rase umane. Oamenii care sunt credincioși lui Dumnezeu își vor întări într-adevăr relația intimă cu El, vor fi cu adevărat Biserica Sa care se va afirma prin suferință și necazuri. Cu toate acestea, numărul lor este mic, dar lumea Îl neagă pe Dumnezeu, urăște tot ceea ce este pentru Dumnezeu, iar această adversitate spirituală este un indiciu al sfârșitului apropiat.... De aceea, fiți atenți la semnele vremurilor, fiți atenți la comportamentul umanității, la apostazia ei față de Dumnezeu și la înclinația ei spre lume, dacă oamenii se află în mod evident sub influența Satanei, dacă sunt robiți de el și fac tot ceea ce contravine poruncilor divine, dacă nimic nu mai este sacru pentru ei, nici viața semenilor lor, nici bunurile lor; dacă minciuna triumfă și adevărul este combătut, știți că sfârșitul nu este departe. Atunci veți putea urmări evenimentele așa cum vă sunt anunțate, căci totul se va petrece în epoca unui bărbat care, într-o anumită măsură, accelerează disoluția, care aduce omagiu principiului distructiv, care, prin urmare, nu este activ în a construi, ci în a distruge. Iar odată cu sfârșitul acestui bărbat a venit și sfârșitul lumii, adică sfârșitul Pământului în forma sa actuală și sfârșitul oamenilor care animă Pământul actual, care se află în afara celor care aparțin lui Dumnezeu. Și astfel știți că nu va trece o perioadă lungă de timp, că nu vă este dată o perioadă lungă de timp, că sfârșitul va veni peste voi în cel mai scurt timp. De aceea, trebuie să vă pregătiți, trebuie să trăiți ca și cum fiecare zi ar fi ultima, pentru că nu știți când veți fi chemați și dacă veți mai trăi sfârșitul pe Pământ. Dar dacă este nevoie de voi ca luptători ai lui Dumnezeu în timpul bătăliei de dinaintea sfârșitului, Dumnezeu vă va ghida corect gândirea și veți recunoaște când a sosit momentul.... momentul intervenției divine prin dezlănțuirea forțelor naturii, momentul bătăliei credinței și momentul Judecății de Apoi..... Dumnezeu vrea ca tu să-i faci pe oameni conștienți, așa că El îți va lumina spiritul și îți va ghida gândirea în așa fel încât să recunoști ceea ce este corect și să spui doar ceea ce este recunoscut ca fiind corect și să le transmiți semenilor tăi....

Amin

Translated by: Ion Chincea

Această comunicare este menționată în următoarele caiete tematice:
Caiet tematic Titlu Descarcă
37 Desfășurarea catastrofei ePub   PDF   Kindle  
51 Așa se va întâmpla ePub   PDF   Kindle  

Downloads

Oferte de descărcare pentru cartea _book
 ePub  
 Kindle  
  Alte descărcări

Această comunicare
Ascultă
Descarcă ca și MP3
Vizualizare imprimare
 Scrieri de mână

Translations