• Înapoi

Harul vieții pământești ca ființă umană....

Fiecare suflet uman este un spirit primordial căzut, care este aproape de perfecțiunea sa, adică al cărui drum nu mai este decât unul scurt până la unificarea cu Mine, cu condiția să se afle în ultimul stadiu de dezvoltare.... ca ființă umană.... să își îndrepte voința sa liberă spre Mine, ca astfel să Mă mărturisească din nou pe Mine, pe Care a refuzat cândva să Mă recunoască. Și fiecare suflet uman are în spate un drum de dezvoltare infinit de lung, pentru că acest lucru a fost necesar pentru a ieși din abisul fără fund, pentru a se înălța la înălțimea unde locuia inițial.... În acest stadiu de ființă umană, sufletul este, de asemenea, din nou receptiv pentru o lumină, adică poate dobândi din nou un grad de cunoaștere pe care îl pierduse atunci când s-a îndepărtat de Mine.... Pentru că sufletul este conștient de sine, el poate gândi și vrea din nou ca la început, doar într-un grad slab, dar îl poate spori în timpul vieții sale pământești.... Gradul de cunoaștere este de asemenea decisiv pentru suflet atunci când acesta a părăsit existența sa ca ființă umană și intră acum în împărăția spirituală, căci acest grad de cunoaștere înseamnă lumină, fără de care sufletul nu poate fi niciodată fericit. Ființa umană însăși poate dobândi un grad ridicat de lumină în timpul existenței sale pământești, poate fi mult avansată în cunoaștere dacă își folosește existența pământească pentru a-și modela natura în iubire, care a fost starea sa inițială și care trebuie neapărat să fie atinsă din nou pentru a putea locui în împărăția spirituală în uniune fericită cu Mine. Această transformare în iubire este o muncă pe care ființa umană trebuie să o realizeze singură, dar pe care o poate face și pentru că i se acordă ajutor în toate privințele. Dar la începutul întrupării sale, natura ființei umane este încă în iubire perversă, ca urmare a căderii sale în păcat în împărăția spirituală și, de asemenea, a căderii în păcat reînnoite a primilor oameni.... Iubirea de sine îl domină, iar aceasta trebuie schimbată în iubire dezinteresată față de aproapele. În acest scop, ființa umană se află pe Pământ sau, de asemenea: Spiritul primordial căzut trebuie să realizeze el însuși această transformare în iubire în liberul arbitru, astfel încât să realizeze divinizarea sa și să poată acum să creeze și să lucreze în unire cu Mine în libertate, lumină și putere.... Iar această transformare în iubire este scopul vieții pământești și nici o ființă nu poate fi scutită de ea, căci ea este în același timp trecerea testului de voință ca ființă.... Este dovada divinității ființei, care a apărut din Mine și a fost creată perfectă, dar care acum trebuie să lupte pentru această perfecțiune în voința liberă însăși, pentru a putea exista alături de Mine ca ființă divină, pentru a putea locui cu Mine ca "copilul Meu", de la Care a provenit cândva ca "creatură".... Divinizarea ființelor create de Mine a fost și este scopul Meu, pe care îl voi atinge cu siguranță, dar a cărui durată este determinată de ființa însăși. Iar odată ce a ajuns la stadiul de ființă umană, este aproape de țelul său, iar ființa umană ar trebui acum să depună toate eforturile pentru a folosi bine ultima perioadă scurtă de timp pentru perfecționarea sa finală. Ea ar trebui să dobândească cunoașterea scopului vieții sale pământești, a tuturor corelațiilor și a voinței Mele, deoarece împlinirea voinței Mele înseamnă a lucra în iubire, iar lucrul în iubire îi aduce și lumină.... cunoașterea care corespunde adevărului, cunoaștere care îi oferă o cunoaștere deplină și care îl împinge să urmărească doar scopul de a se desăvârși pe Pământ, să își modeleze natura în iubire și astfel să stabilească mereu legătura cu Mine, care este apoi indisolubilă și atingerea scopului este acum și ea asigurată. Omul ar trebui să își evalueze și conștiința de sine, adică să se gândească la el însuși, și atunci Eu îi voi fi mereu alături, îi voi ghida corect gândurile și Eu Însumi îl voi sprijini în toate felurile, astfel încât să își atingă scopul. Cu toate acestea, într-o zi remușcările sale vor fi amare dacă va lăsa timpul pe Pământ să treacă nefolosit și va ști despre cursul nesfârșit al dezvoltării înainte.... Cu toate acestea, ca ființă umană, nu trebuie să i se dea această amintire, deoarece atunci o viață de liber arbitru ar fi imposibilă, pentru că atunci ar trăi în frică și deci sub o anumită constrângere, iar voința și acțiunile sale nu ar putea fi judecate ca o decizie liberă a voinței.... Nu trebuie să uitați niciodată că viața pământească ca ființă umană este un har pe care trebuie doar să-l folosiți corect pentru a deveni binecuvântați....

Amin

A graça da vida na terra como ser humano....

Cada alma humana é um espírito original caído que está próximo da sua perfeição, ou seja, cujo caminho é apenas um curto até à unificação comigo, desde que se encontre na última fase de desenvolvimento.... como ser humano.... vira o seu livre arbítrio para Mim, que assim me professa novamente, a quem uma vez se recusou a reconhecer. E cada alma humana tem atrás de si um caminho de desenvolvimento infinitamente longo, porque isso era necessário para sair do abismo sem fundo, para subir até à altura onde originalmente habitava.... Nesta fase como ser humano, a alma também está novamente receptiva a uma luz, ou seja, pode novamente ganhar um grau de conhecimento que tinha perdido quando se afastou de Mim.... Porque a alma é consciente de si mesma, pode pensar e querer novamente como no início, apenas num grau fraco mas que pode aumentar durante a sua vida terrena.... O grau de realização é também decisivo para a alma quando esta deixa a sua existência como ser humano e entra agora no reino espiritual, pois este grau de realização significa luz, sem a qual a alma nunca poderá ser feliz. O próprio ser humano pode adquirir um elevado grau de luz durante a sua existência terrena, pode estar muito avançado na realização se usar a sua existência terrena para moldar a sua natureza em amor, que era o seu estado original e que tem absolutamente de ser alcançado de novo para poder habitar no reino espiritual em união bem-aventurada comigo. Esta transformação em amor é o trabalho que o ser humano tem de realizar a si próprio, mas que também pode fazer porque lhe é concedida ajuda em todos os sentidos. Mas no início da sua encarnação a natureza do ser humano ainda está em amor perverso como resultado da sua queda em pecado no reino espiritual e também da renovada queda em pecado dos primeiros seres humanos..... O amor egoísta domina-o, e isto deve ser transformado em amor de vizinhança altruísta. Para este fim o ser humano está na terra, ou também: o espírito original caído deve realizar esta transformação para amar no próprio livre arbítrio, de modo a alcançar a sua divinização e poder agora criar e trabalhar em união comigo em liberdade, luz e força.... E esta transformação em amor é o propósito da vida terrena e nenhum ser pode ser poupado, pois é ao mesmo tempo o teste de vontade.... do ser É a evidência da divindade do ser, que emergiu de Mim e foi criada perfeita, mas agora tem de lutar por esta perfeição no próprio livre arbítrio para poder existir ao meu lado como um ser divino, para poder habitar comigo como 'Meu filho', de Quem em tempos originou como uma 'criatura' .... A divinização dos seres criados por Mim foi e é o Meu objectivo que certamente alcançarei, mas cuja duração é determinada pelo próprio ser. E uma vez atingido o estágio de ser humano, está próximo do seu objectivo, e o ser humano deve agora fazer todos os esforços para fazer bom uso do último curto período de tempo para a sua perfeição final. Ele deve adquirir o conhecimento do seu propósito de vida terrena, de todas as correlações e da Minha vontade, pois o cumprimento da Minha vontade é trabalhar no amor, e trabalhar no amor também lhe traz luz.... conhecimento que corresponde à verdade, conhecimento que lhe dá plena realização e que o impele a perseguir apenas o objectivo de se aperfeiçoar na terra, para moldar a sua natureza em amor e assim estabelecer sempre o vínculo comigo, o qual é então indissolúvel e a realização do objectivo está agora também assegurada. O ser humano deve também avaliar a sua autoconsciência, ou seja, pensar em si próprio, e então eu estarei sempre ao seu lado, guiarei correctamente os seus pensamentos e eu próprio o apoiarei em todos os sentidos para que ele atinja o seu objectivo. Contudo, um dia o seu remorso será amargo se deixar passar o tempo na terra sem uso e conhecer o curso interminável do desenvolvimento antes.... No entanto, como ser humano, não lhe deve ser dada a recordação porque então uma vida de livre arbítrio seria impossível, porque então viveria com medo e, portanto, sob uma certa compulsão e a sua vontade e acções não poderiam ser julgadas como uma decisão livre de vontade.... Nunca deve esquecer que a vida terrena como ser humano é uma graça que só precisa de usar correctamente para se tornar abençoado...._>Ámen