• Înapoi

Dezvoltarea sufletului.... Spirit original....

În fiecare perioadă de dezvoltare, spiritualul se maturizează, iar o singură perioadă poate fi de asemenea suficientă pentru ca spiritualul să se înalțe atât de mult prin creații încât să se poată întrupa ca ființă umană și să treacă cu succes ultimul test al voinței.... Dar pentru această spiritualizare a substanțelor sufletești împietrite pot fi necesare și mai multe astfel de perioade, dacă rezistența lor este atât de mare, încât dezvoltarea ascensională nu se desfășoară decât lent și chiar existența ca ființă umană reprezintă un pericol ca substanța spirituală să se scufunde din nou în abis. Pentru că liberul arbitru este decisiv, care trebuie testat în etapa de ființă umană. Cu toate acestea, acest liber arbitru este legat în prealabil. Spiritualul împietrit este într-adevăr smuls de Dumnezeu din voia potrivnicului prin acest curs de dezvoltare prin creațiile Pământului.... dar substanțele individuale nu se mai pot mișca acum prin voință liberă, ci sunt controlate de voința lui Dumnezeu, adică își parcurg cursul de dezvoltare într-o stare de constrângere, ele se află sub voința lui Dumnezeu, care le atribuie tuturor ființelor sarcina lor în lucrările de creație. Îndeplinind această sarcină în legea constrângerii, ele urcă încet, adică rezistența lor se slăbește, îndeplinesc un scop util și pot ajunge încet la starea în care li se poate reda liberul arbitru. Iar acest curs de dezvoltare necesită o schimbare constantă a formei exterioare.... este o ascensiune lentă, este o asimilare în legile naturii și, prin urmare, o subordonare la voința lui Dumnezeu, deși cu o anumită constrângere care, totuși, nu face decât să ajute ființa să se elibereze și este menită să îi ofere din nou libertatea de a gândi, de a dori și de a acționa din nou după propria voință. Iar această cale prin lucrările creației nu poate fi eliminată pentru ca ființa spirituală să se întoarcă din nou la Dumnezeu, de Care s-a îndepărtat atât de infinit prin apostazia sa față de El, încât nu ar putea niciodată să depășească singură această distanță și nici nu ar fi eliberată de adversarul lui Dumnezeu pentru această întoarcere, dacă Dumnezeu nu i-ar smulge ființa tocmai pentru a o izgoni în materie, în creațiile de pe acest Pământ. Adversarul lui Dumnezeu are un drept asupra substanței spirituale căzute, deoarece aceasta l-a urmat de bună voie în abis.... Dar Dumnezeu are același drept pentru că ființele au apărut din puterea Sa. Din acest motiv, Dumnezeu este îndreptățit să le elibereze de sub controlul adversarului, dar în schimb lui i se dă dreptul de a influența din nou spiritualul atunci când acesta trăiește pe Pământ în stare umană. Iar pentru aceasta, ființa spirituală trebuie să fi ajuns din nou la un grad de maturitate în care să fie capabilă să-și folosească voința pentru a decide liber pentru Domnul său. Dar ființa nu poate fi pusă brusc de Dumnezeu într-o astfel de stare, ea trebuie să parcurgă cursul ascendent la fel de treptat cum a făcut-o în adâncuri, trebuie să renunțe încet la rezistență și nu poate fi frântă violent. Iar acest lucru necesită nenumărate modificări de formă, prin lumea de piatră, prin lumea vegetală și animală până la cea umană.... Cu fiecare schimbare a formei exterioare scade și rezistența, pentru că ființa a făcut un serviciu în starea constrânsă, ceea ce îi aduce o modificare de formă tot mai ușoară. Dar păcatul apostaziei față de Dumnezeu este atât de incomensurabil de mare, încât distanța față de El este, prin urmare, și ea incomensurabil de mare, ceea ce înseamnă că sunt necesare nenumărate modificări de formă pentru a reduce această distanță, pentru a se apropia din nou de Dumnezeu, unde acum ca și ultima modificare de formă este necesară doar ultima decizie liberă a voinței să se desprindă din ființa spirituală.... ca ființa să se întoarcă din nou la Tatăl, de la Care a provenit. Și tot acest curs de dezvoltare a creațiilor Pământului este o luptă neîntreruptă.... Ființa caută să frângă forma exterioară pentru că o simte ca pe o piedică, dar simte de asemenea frângerea formei ca pe o binecuvântare de fiecare dată, indiferent de nivelul de maturitate la care a ajuns.... Și de aceea, lupta pe care voi, oamenii, o puteți observa în regnul animal, pare crudă doar pentru ochii voștri, în timp ce fiecare animal simte schimbarea formei sale exterioare ca pe o ușurare. Prin urmare, Dumnezeu permite sau intenționează ca cel slab să cedeze în fața celui puternic, ca cel puternic să pună capăt vieții celui slab și astfel, ca să spunem așa, să servească creaturii pentru a se dezvolta în continuare. Atâta timp cât creatura se află sub legea constrângerii, totul este determinat de voința lui Dumnezeu, inclusiv sfârșitul și noua ei modificare de formă. Dar de îndată ce creatura a ajuns la stadiul de ființă umană și și-a recăpătat liberul arbitru, voința lui Dumnezeu se retrage.... Și apoi, ființei umane i se dau legi pe care trebuie să le respecte pentru ca viața sa pământeană să aibă succes.... Pe de o parte, el este legat de legile naturii, iar pe de altă parte, i se prezintă voința lui Dumnezeu, căreia trebuie să i se supună pentru ca dezvoltarea sa să progreseze și să fie dusă la bun sfârșit, deoarece scopul este de a se elibera de orice formă exterioară și de a intra în împărăția luminii ca un spirit liber.... să se întoarcă la casa Tatălui, la Dumnezeu, de la care ființa a provenit odată....

Amin

Entwicklung der Seele.... Urgeist....

In jeder Entwicklungsperiode reifet Geistiges aus, und es kann auch eine Periode dazu genügen, daß das Geistige durch die Schöpfungen hindurch so weit emporsteigt, daß es sich als Mensch verkörpern und die letzte Willensprobe mit Erfolg zurücklegen kann.... Es können aber auch mehrere solcher Perioden nötig sein für diese Vergeistigung der verhärteten Seelensubstanzen, wenn der Widerstand dieser so groß ist, daß die Aufwärtsentwicklung nur langsam vor sich geht und auch das Dasein als Mensch eine Gefahr ist, daß das Geistige wieder absinkt zur Tiefe. Denn es ist der freie Wille ausschlaggebend, der im Stadium als Mensch erprobt werden soll. Dieser freie Wille ist aber zuvor gebunden.... Das verhärtete Geistige ist zwar dem Willen des Gegners von Gott durch diesen Entwicklungsgang durch die Schöpfungen der Erde entwunden.... aber die einzelnen Substanzen können sich nun nicht im freien Willen bewegen, sondern sie sind vom Willen Gottes beherrscht, d.h., sie legen ihren Entwicklungsgang in einem Mußzustand zurück, sie stehen unter dem Willen Gottes, der allem Wesenhaften in den Schöpfungswerken seine Aufgabe zuweiset. Durch das Erfüllen dieser Aufgabe im Mußgesetz steigen sie langsam zur Höhe, d.h., ihr Widerstand lockert sich, sie führen eine dienende Bestimmung aus und können langsam den Zustand erreichen, wo ihnen der freie Wille zurückgegeben werden kann. Und dieser Entwicklungsgang erfordert ständigen Wechsel der Außenform.... es ist ein langsamer Aufstieg, es ist ein Einordnen in die Gesetze der Natur und somit ein Unterordnen dem Willen Gottes, wenn auch in einem gewissen Zwang, der aber nur dem Wesen zur Erleichterung verhilft und ihm einmal wieder die Freiheit verschaffen soll, wo es wieder denken, wollen und handeln kann im eigenen Willen. Und dieser Gang durch die Schöpfungswerke ist nicht auszuschalten, soll das geistige Wesen wieder zurückkehren zu Gott, von Dem es sich so endlos weit entfernt hatte durch seinen Abfall von Ihm, daß es aus eigener Kraft niemals diese Entfernung überwinden könnte und auch niemals vom Gegner Gottes zu dieser Rückkehr freigelassen würde, wenn Gott diesem nicht das Wesenhafte entwinden würde eben zum Zweck der Bannung in der Materie, in den Schöpfungen auf dieser Erde. Der Gegner Gottes besitzt ein Anrecht an das gefallene Geistige, weil es ihm freiwillig zur Tiefe gefolgt ist.... Gott aber besitzt das gleiche Anrecht, weil die Wesen aus Seiner Kraft hervorgegangen sind. Darum ist das Entwinden dieser aus der Gewalt des Gegners von seiten Gottes berechtigt, aber dafür ist jenem das Recht gegeben, daß er auf das Geistige wieder einwirken kann, wenn es im Stadium als Mensch über die Erde geht. Und zu diesem Zweck muß das Geistige wieder einen Reifegrad erlangt haben, wo es fähig ist, seinen Willen zu gebrauchen, um sich frei zu entscheiden für seinen Herrn. Es kann aber das Wesenhafte nicht von Gott aus schlagartig in einen solchen Zustand versetzt werden, es muß den Gang zur Höhe genauso stufenweise zurücklegen, wie es ihn in die Tiefe getan hat, es muß den Widerstand langsam aufgeben, und er kann ihm nicht gewaltsam gebrochen werden. Und das erfordert unzählige Verformungen, durch die Steinwelt, durch die Pflanzen- und Tierwelt hindurch zum Menschen.... Mit jedem Wechsel der Außenform verringert sich auch der Widerstand, denn das Wesen hat im Mußzustand einen Dienst geleistet, der ihm immer leichtere Verformung einträgt. Aber die Sünde des Abfalls von Gott ist so unermeßlich groß, daß der Abstand von Ihm daher auch unermeßlich weit ist, was soviel bedeutet, als daß unzählige Verformungen nötig sind, um diesen Abstand zu verringern, um wieder in die Gottnähe zu kommen, wo nun nur noch der letzte freie Willensentscheid nötig ist, daß auch die letzte Verformung von dem geistigen Wesen abfällt.... daß das Wesen wieder zurückkehrt zum Vater, von Dem es ausgegangen ist. Und dieser ganze Entwicklungsgang in den Schöpfungen der Erde ist ein ununterbrochener Kampf.... Es sucht das Wesenhafte, die Außenform zu sprengen, weil es diese als Fessel verspürt, aber es empfindet auch jedesmal das Sprengen der Form als Wohltat, ganz gleich, auf welcher Reifestufe es angelangt ist.... Und darum ist auch der Kampf, den ihr Menschen im Tierreich beobachten könnt, nur vor euren Augen grausam scheinend, während jedes Tier den Wechsel seiner Außenform immer wieder als Erleichterung spürt. Es ist darum auch von Gott aus zugelassen oder auch so gewollt, daß das Schwache dem Starken erliegt, daß das Starke das Leben des Schwachen beenden kann und gleichsam auch noch dadurch dem Wesenhaften dienet zur weiteren Entwicklung. Solange das Wesen also unter dem Mußgesetz steht, ist alles vom Willen Gottes bestimmt, auch sein Ende und seine neue Verformung.... Sowie aber das Wesen im Stadium als Mensch angelangt ist und seinen freien Willen wiedererhalten hat, tritt der Wille Gottes zurück.... Und dann sind dem Menschen Gesetze gegeben, nach denen er sich zu richten hat, wenn sein Erdenleben von Erfolg sein soll.... Er ist einmal an die Gesetze der Natur gebunden, und zum andernmal wird ihm der Wille Gottes unterbreitet, dem er sich unterordnen muß, soll die Entwicklung fortschreiten und zum Abschluß gebracht werden, denn das Ziel ist, von jeglicher Außenform frei zu werden und als freier Geist einzugehen in das Reich des Lichtes.... zurückzukehren in das Vaterhaus, zu Gott, von Dem das Wesen einstmals seinen Ausgang genommen hat....

Amen