• Înapoi

Vocea puternică a lui Dumnezeu. Sfârșitul luptei

Vocea lui Dumnezeu va răsuna puternic și ferm, și soarta națiunilor va fi decisă, pentru că Dumnezeu Însuși va pronunța judecata prin forțele naturii. Și nimeni nu se va putea opune sentinței Sale, pentru că va fi dreaptă și îi va lovi pe oamenii care sunt vinovați de marea mizerie și care nu vor să vadă nedreptatea lor. Va fi un eveniment extrem de trist și nenumărați oameni își vor pierde viața, dar evenimentul este de asemenea de neoprit, deoarece oamenii nu mai pot fi zguduiți de nimic de ceea ce realizează voința umană și, prin urmare, trebuie să fie tulburați de un eveniment pe care voința umană nu-l poate evita sau curma și care, prin urmare, provoacă o mare groază, deoarece fiecare vede moartea în fața ochilor săi și trebuie să se pregătească pentru sfârșitul temporal.

Și acest eveniment se apropie tot mai mult, trece zi după zi fără ca omenirea să se schimbe, iar îndelunga răbdare a lui Dumnezeu încă ezită pentru a le mai da oamenilor posibilitatea de a se întoarce înainte ca vocea Lui să răsune.

Dar acum, evenimentele mondiale se apropie și ele de sfârșit, pentru că evenimentele naturale se pregătesc, pentru că interiorul Pământului este în agitație și așteaptă doar momentul în care Dumnezeu dă libertate forțelor naturii pentru a se putea dezlănțui. Pentru că oamenii nu pot găsi nici un scop, Dumnezeu intervine și îi pune capăt. Lucrurile rele se vor sfârși, dar rezultatul va fi și mai rău, pentru că oamenii vor fi într-o suferință teribilă și vor fi complet dezorientați în fața forțelor naturii dezlănțuite. Ei nu pot nici să fugă, nici să-și oprească sau să-și reducă furia, sunt la mila lor și au un singur Salvator în care se pot încrede în necazul lor, pe care Îl pot chema în ajutor și care are puterea de a-i ajuta.

Dar numai câțiva Îl recunosc, câțiva se simt vinovați și așteaptă cu umilință sentința Lui în cunoașterea păcătoșeniei lor. Iar Dumnezeu îi va accepta și pe acești puțini în orele de distrugere pe care voința divină le va permite să vină, pentru că altfel adversitatea spirituală nu poate fi remediată, iar adversitatea pământească este în mod constant sporită de voința umană. Și pentru că oamenii nu pot găsi un scop, Dumnezeu stabilește sfârșitul unei lupte care mișcă întreaga lume.

Și un strigăt de groază va răsuna pe tot Pământul, care îi va face pe oameni să încremenească, pentru că amploarea nenorocirii îi face pe toți să asculte și să tremure în fața unei repetări. Și acesta este intenția lui Dumnezeu, ca întreaga omenire să ia parte, să asculte sentința Lui, să-și recunoască vinovăția și dreptatea lui Dumnezeu. Pentru că fiecare luptător se crede încă în drept, doar puterea este încă apreciată și nu dreptatea, iar binecuvântarea lui Dumnezeu nu se poate baza pe acțiuni care sunt detestabile pentru că ele încalcă porunca divină a iubirii.

Și Dumnezeu îi va pedepsi pe oameni cu același lucru pe care îl fac ei, doar că lucrarea Sa de distrugere este și mai puternică, astfel încât ei Îl vor recunoaște prin ea. Pentru că se indignează și spiritualul care, încă neeliberat, este smuls din ordinea divină și simte această stare în mod chinuitor, căci chiar dacă a devenit liber prin voința umană nu se poate bucura de libertatea sa, pentru că nu este libertatea desăvârșirii, ci spiritualul este privat de posibilitatea de activitate pentru care se indignează. Și va fi activ acolo unde i se oferă o oportunitate. Dar, în special, se va conecta cu spiritualul încă exilat și, de asemenea, va încerca să-l miște ca să își detoneze acoperământul, lucru care îi este de ajutor.

În acest fel, încearcă să forțeze oamenii să fie din nou activi într-un mod constructiv, astfel încât să aibă din nou posibilitatea de a obține noi creații pentru a putea continua cursul dezvoltării. Iar Dumnezeu nu împiedică spiritualul devenit liber prin voința umană, așa cum El își dă acordul și atunci când materia se agită în Pământ, când spiritualul se străduiește să se apropie de lumină și încearcă să-și detoneze acoperământul. Dumnezeu își retrage pentru o scurtă perioadă de timp voința Sa și dă frâu liber voinței spirituale, care însă, fiind încă complet imatură, înseamnă o lucrare de distrugere de proporții imense.

Și astfel, voinței umane i se opune o voință care o întrece pe cea dintâi, aparent lipsită de toată iubirea și înțelepciunea divină și care găsește deplina aprobare a lui Dumnezeu. Dar omenirea nu se pleacă în fața lui Dumnezeu, nu se oprește în lupta ei de distrugere, este infestată de demoni și se lasă condusă de ei, cade din ce în ce mai mult în puterea răului și arată acest lucru în acțiunile și măsurile sale. Și pentru a pune capăt acestui declin, voința și omnipotența lui Dumnezeu intră în mod evident în acțiune.

El zguduie Pământul și, odată cu el, omenirea, pentru ca aceasta să-și revină și să se schimbe. Pentru că este ultimul timp care mai poate fi folosit pentru suflete. Și de aceea, Dumnezeu lasă să răsune vocea Sa, puternică și plină de tărie, și îi cheamă pe oameni: Opriți-vă din furia voastră, care vă sfâșie sufletele în pierzanie; schimbați-vă înainte de a fi prea târziu și amintiți-vă de Cel care stăpânește Cerul și Pământul, care este Creatorul și Susținătorul vostru și a Cărui iubire o călcați în picioare. Reflectați la sfârșitul vostru, căci este aproape.

Amin

Gewaltige Stimme Gottes.... Ende des Kampfes....

Laut und eindringlich wird die Stimme Gottes ertönen, und das Schicksal der Völker wird sich entscheiden, denn Gott Selbst wird das Urteil sprechen durch die Naturgewalten. Und Seinem Richterspruch wird sich niemand widersetzen können, denn er wird gerecht sein und die Menschen treffen, die großes Elend verschuldet haben und ihr Unrecht nicht einsehen wollen. Es wird ein überaus trauriges Geschehen sein, und zahllose Menschen werden ums Leben kommen, doch es ist das Geschehen auch unaufhaltsam, weil die Menschen durch nichts mehr erschüttert werden können, was Menschenwille bewerkstelligt, und darum durch ein Geschehen aufgestört werden müssen, das menschlicher Wille nicht abwenden oder beenden kann und das darum ein großes Entsetzen hervorruft, weil ein jeder den Tod vor Augen sieht und sich gefaßt machen muß auf das zeitliche Ende. Und es rückt dieses Geschehen immer näher, es vergeht Tag für Tag, ohne daß die Menschheit sich wandelt, und die Langmut Gottes zögert noch immer, um den Menschen noch Gelegenheit zu geben zur Umkehr, bevor Seine Stimme ertönt. Doch nun neigt sich auch das Weltgeschehen seinem Ende zu, weil das Naturgeschehen sich vorbereitet, weil das Erdinnere in Aufruhr gerät und nur des Momentes harrt, wo Gott den Naturgewalten Freiheit gibt, daß sie sich entfesseln können. Denn die Menschen finden kein Ende, also greift Gott ein und gebietet Einhalt. Schlimmes wird beendet, aber noch Schlimmeres wird die Folge davon sein, denn die Menschen geraten in furchtbare Not und sind in völliger Ratlosigkeit den entfesselten Naturgewalten gegenüber. Sie können weder flüchten, noch ihr Wüten aufhalten oder verringern, sie sind ihnen ausgeliefert und haben nur einen Retter, Dem sie sich anvertrauen können in ihrer Not, Den sie anrufen können um Hilfe und Der die Macht hat, ihnen zu helfen. Doch wenige nur erkennen Ihn an, wenige fühlen sich schuldig und harren ergeben auf Seinen Richterspruch in der Erkenntnis ihrer Sündhaftigkeit. Und dieser wenigen wird Gott Sich auch annehmen in den Stunden der Vernichtung, die göttlicher Wille kommen läßt, weil anders die geistige Not nicht behoben werden kann und die irdische Not durch Menschenwillen ständig in die Höhe getrieben wird. Und weil die Menschen kein Ende finden, bestimmt Gott das Ende eines Kampfes, der die ganze Welt bewegt. Und es wird ein Entsetzensschrei über die Erde hallen, der die Menschen erstarren läßt, denn die Größe des Unglücks lässet alle aufhorchen und zittern vor einer Wiederholung. Und dies bezwecket Gott, daß die gesamte Menschheit Anteil nimmt, daß sie horchet auf Seinen Richterspruch, daß sie erkennet die Schuldigen und Gottes Gerechtigkeit. Denn noch wähnet sich jeder Kämpfende im Recht, noch wird die Macht allein bewertet und nicht das Recht, und es kann der Segen Gottes nicht auf Handlungen ruhen, die verabscheuungswürdig sind, weil sie gegen das göttliche Gebot der Liebe verstoßen....

Und Gott wird die Menschen strafen mit dem gleichen, das sie tun.... nur daß Sein Zerstörungswerk noch gewaltiger ist, auf daß sie Ihn daran erkennen. Denn auch das Geistige empöret sich, das, noch unfrei, aus der göttlichen Ordnung herausgerissen wird und diesen Zustand qualvoll empfindet, denn ob es auch durch menschlichen Willen frei wurde, es kann sich nicht seiner Freiheit erfreuen, weil es nicht die Freiheit der Vollkommenheit ist, sondern dem Geistigen die Möglichkeit einer Tätigkeit genommen ist, worüber es sich empört. Und es wird sich betätigen, wo ihm Gelegenheit geboten wird. Insbesondere aber wird es sich verbinden mit dem noch gebannten Geistigen und dieses gleichfalls zur Sprengung seiner Hülle zu bewegen suchen, wobei es ihm behilflich ist. Es sucht dadurch die Menschen zu zwingen, sich wieder aufbauend zu betätigen, damit ihm wieder die Möglichkeit gegeben ist, neue Schöpfungen zu beziehen, um den Entwicklungsgang fortsetzen zu können. Und Gott hindert das durch menschlichen Willen frei gewordene Geistige nicht, wie Er auch Seine Zustimmung gibt, so sich die Materie im Erdinneren rührt, so das Geistige dem Licht zustrebt und seine Hülle zu sprengen sucht. Es zieht Gott für kurze Zeit Seinen Willen zurück, und Er läßt dem Willen des Geistigen freien Lauf, was jedoch, da dieses noch völlig unreif ist, ein Zerstörungswerk von ungeheurem Ausmaß bedeutet. Und so stellt sich dem menschlichen Willen ein Wille entgegen, der ersteren übertrumpft, der scheinbar jede göttliche Liebe und Weisheit vermissen läßt und der die volle Zustimmung Gottes findet.... Doch die Menschheit beugt sich nicht vor Gott, sie hält nicht in ihrem Vernichtungskampf ein, sie ist von Dämonen befallen und läßt sich von ihnen treiben, sie verfällt immer mehr der bösen Gewalt und zeigt dies in ihren Werken und Maßnahmen. Und um diesem Niedergang Einhalt zu gebieten, tritt Gottes Wille und Allmacht offensichtlich in Aktion. Er rüttelt die Erde und mit ihr die Menschheit, auf daß sie zur Besinnung komme und sich wandle. Denn es ist die letzte Zeit, die noch genützt werden kann für die Seelen. Und darum lässet Gott Seine Stimme ertönen, kraftvoll und gewaltig, und Er rufet den Menschen zu: Haltet ein in eurem Wüten, das eure Seelen ins Verderben reißt; wandelt euch, ehe es zu spät ist, und gedenket Dessen, Der da regieret über Himmel und Erde, Der euer Schöpfer und Erhalter ist und Dessen Liebe ihr mit Füßen tretet.... Besinnet euch auf euer Ende, denn es steht nahe bevor....

Amen