• Înapoi

Sufletul - purtător al tuturor lucrărilor de creație....

Compoziția substanțelor sufletului are ca rezultat o structură extrem de fin construită, care ar părea magică pentru ființa umană dacă ar putea să o vadă. Căci nu există nimic care să nu fie prezent în această structură.... Ceea ce are de arătat întreaga creație se găsește într-o infinită micșorare în suflet, deoarece substanțele individuale au însuflețit fiecare operă a creației, astfel că ele păstrează și fiecare formă pe care au trăit-o, care, prin urmare, se măresc printr-o continuă fuziune, iar imaginea de ansamblu se schimbă și se perfecționează mereu. Capacitatea omului nu ar fi suficientă pentru a-și imagina toate aceste opere ale creației, dar copleșit de înțelepciunea și atotputernicia Creatorului, el va contempla într-o zi tabloul care îi va dezvălui cele mai minunate glorii. Cea mai mică și mai discretă lucrare a creației conține din nou mii de creații în miniatură, care la rândul lor arată tot ceea ce este reprezentat în marea lucrare de creație a lui Dumnezeu. Dar sufletul uman este purtătorul tuturor acestor creații, adică este compus din nenumărate substanțe, fiecare dintre ele îndeplinindu-și deja sarcina în creație și, prin urmare, i s-au permis să se unească pentru a forma ultima mare lucrare.... pentru a încheia lungul parcurs nesfârșit pe Pământ ca suflet uman. Nu există nici un miracol în întreaga mare creație a lui Dumnezeu care să fie atât de extrem de magnific modelat ca sufletul uman..... Și este o dovadă a perfecțiunii sale atunci când sufletul se poate privi pe sine ca într-o oglindă și își recunoaște propria glorie, adică atunci când se vede pe sine în cea mai strălucitoare lumină în mii de forme și chipuri și astfel auto-observarea înseamnă pentru el o fericire de neconceput, deoarece vederea întregii opere a creației este pentru el ceva copleșitor de frumos. Și nu se va sfârși niciodată cu contemplațiile sale, pentru că mereu și mereu imaginea se remodelează, mereu și mereu apar noi opere de creație care par tot mai încântătoare, pentru că gloriile lui Dumnezeu nu au sfârșit și astfel nici ceea ce oferă iubirea lui Dumnezeu creațiilor Sale, care sunt perfecte, de aceea ele stau în lumină.... Ele vor simți mereu și mereu iubirea Sa și, prin urmare, vor experimenta și ele o fericire mereu și mereu în creștere.... Nu va exista niciun sfârșit, nicio limitare a ceea ce ochiul spiritual poate contempla.... Și nimic nu va rămâne neschimbat, ceea ce înseamnă o stare de fericire pentru ființă, dar această stare de fericire va fi în mod constant sporită, ceea ce presupune o schimbare constantă a ceea ce este oferit ochiului spiritual al ființei....

Amin

A alma - portadora de todas as obras de criação....

As substâncias da alma em sua composição resultam em uma estrutura extremamente fina, que pareceria mágica para o homem se ele pudesse vê-la. Pois não há nada que não esteja presente nesta estrutura.... O que toda a criação tem a mostrar pode ser encontrado na redução infinita da alma, porque as substâncias individuais têm animado cada obra da criação, assim também retêm todas as formas que viveram, que por isso aumentam através da constante fusão e o quadro geral muda e se aperfeiçoa constantemente. A capacidade do homem não seria suficiente para imaginar todas essas obras da criação, mas, oprimido pela sabedoria e onipotência do Criador, ele um dia contemplará o quadro que lhe revela as mais maravilhosas glórias. A menor e mais discreta obra de criação contém novamente milhares de criações em miniatura, que por sua vez mostram tudo o que está representado na grande obra de criação de Deus. Mas a alma humana é a portadora de todas estas criações, ou seja, é composta por inúmeras substâncias, cada uma das quais já cumpriu a sua tarefa na criação e, portanto, foi-lhe permitido unir-se para formar a última maior tarefa.... para concluir o longo curso interminável na Terra como uma alma humana. Não há obra de maravilha em toda a grande criação de Deus que é tão gloriosamente formada como a alma humana..... E é prova da sua perfeição quando a alma pode olhar para si mesma como se estivesse num espelho e reconhecer a sua própria glória, ou seja, quando se contempla a si mesma na luz mais radiante em muitos milhares de formas e formas e assim a auto-observação significa para ela uma felicidade inconcebível, porque a visão de toda a obra da criação é algo de esmagadoramente belo para ela. E nunca chegará ao fim com as suas contemplações, pois a imagem repetidas vezes se transforma, repetidamente aparecem novas obras da criação que parecem cada vez mais encantadoras, pois as glórias de Deus não têm fim e, portanto, nem o que o amor de Deus oferece às Suas criações, que são perfeitas, assim elas ficam na luz.... Eles sentirão sempre e constantemente o Seu amor e por isso também experimentarão sempre e cada vez mais a felicidade.... Não haverá fim, não haverá limitação do que o olho espiritual possa contemplar.... E nada permanecerá inalterado, o que significa um estado de felicidade para o ser, mas este estado de felicidade será constantemente aumentado, o que pressupõe uma mudança contínua do que é oferecido ao olho espiritual do ser...._>Amém