3184 Recunoașterea luptei de credință de către Dumnezeu

iulie 9, 1944: Carte 42

Oamenii vor intra în cele mai mari conflicte spirituale din cauza dispozițiilor lumești, iar acest timp nu mai este departe. Ei vor fi presați să ia o poziție deschisă față de credința lor, iar Dumnezeu permite acest lucru pentru că este necesar ca oamenii să se confrunte cu o întrebare care privește mântuirea sufletului lor și pe care au ignorat-o până acum. El permite să fie asupriți de puterea pământească, să intre în situații de urgență de dragul credinței, pentru ca ei să poată decide clar pentru ei înșiși cum stau cu credința lor.

El lasă fiecărui om libertatea, adică nici un om nu este forțat de Dumnezeu să-L recunoască, decât dacă vocea interioară îl îndeamnă să rămână credincios lui Dumnezeu și se simte obligat în interior de această voce să-L mărturisească în fața lumii. Dumnezeu chiar va lăsa acest îndemn interior și avertizor să vorbească acolo unde îndoielile încă domină și unde omul este de o voință prea slabă. El se alătură tuturor care sunt încă nehotărâți, El le va trimite oameni credincioși și, prin ei, le va bate la inimă, se va apropia de toți în Cuvânt, în suferință și în greutăți, El li se va revela și, cu bunăvoința de a-L recunoaște pe Dumnezeu și de a-I împlini voia Sa, omul va ști și el cum trebuie să se decidă, căci atunci îl vor ajuta și ființele de lumină care îl îngrijesc și îi vor direcționa corect gândurile. Dar mulți oameni vor arunca ceea ce ar trebui să fie cel mai prețios pentru ei credința în Iisus Hristos ca Răscumpărător divin. Ei vor decide fără ezitare pentru lume și își vor aduce sufletele lor în nevoi cumplite.

Și Dumnezeu îi avertizează încă în prealabil, în timp ce El Însuși îi înfruntă prin instrumentele Sale, în timp ce El îi învață sa cunoască puterea credinței, și oferindu-le astfel dovezi extraordinare care îi pot conduce la credință, dacă nu sunt nesupuși complet lui Dumnezeu. De aceea, El permite ca lupta împotriva credinței să aibă loc, permite ca ea să adopte forme care etichetează depravarea oamenilor, pentru că El Însuși vrea să se exprime în acest timp, astfel încât oamenii care au nevoie de un mare impuls pentru a deveni credincioși să fie încă salvați.

Prin urmare El nu va împiedica puterea pământească, așa că ea va merge înainte deschis împotriva oamenilor care Îl mărturisesc pe Dumnezeu. Căci acum oamenii vor fi forțați să ia o decizie, iar această decizie este extrem de importantă pentru suflete, fiindcă ea determină soarta sufletului în eternitate, dacă se trezește la viață sau la moarte atunci când pleacă de pe acest pământ. Iar pentru ca oamenii să ia decizia corectă, Dumnezeu caută să îi ghideze în prealabil spre recunoaștere, caută să îi influențeze prin intermediul slujitorilor pământești și spirituali care li se alătură în cazul în care nu sunt siguri ce ar trebui să facă. Cu toate acestea, El nu le forțează voința și, prin urmare, este necesar ca oamenii să fie împinși să ia o decizie din partea pământească și, astfel, libertatea acțiunilor lor le este garantată.

Amin

Translated by: Ion Chincea

Această comunicare este menționată în următorul caiet tematic:
Caiet tematic Titlu Descarcă
40 Antihristul ePub   PDF   Kindle  

Downloads

Oferte de descărcare pentru cartea _book
 ePub  
 Kindle  
  Alte descărcări

Această comunicare
Ascultă
Descarcă ca și MP3
Vizualizare imprimare
 Scrieri de mână

Translations