• Back

저세상의 혼들의 운명.

너희는 아직 이 땅에 옷을 입고 있고 아직 너희 혼은 겉형체에 둘러싸여 있다. 이 겉형체가 혼이 가볍게 영의 나라로 날아가지 못하게 한다. 너희는 아직 이 땅에 묶여 있다. 그러나 혼이 스스로 이 땅의 영역인 세상에서 자신을 올라가게 해서 혼에게 더 이상 장애물이 없는 혼이 시간과 공간을 통과하고 빛나는 높은 곳에서 축복을 누릴 수 있는 할 수 있는 영역으로 들어갈 정도의 많은 능력을 얻으면, 혼이 혼의 겉형체를 벗어나는 시간이 오고 이 땅이 혼을 더 이상 붙잡을 수 없는 시간이 오고 혼이 높은 곳으로 날아 올라가는 시간이 온다.

그러나 이렇게 높은 곳으로 날아오르기 위해는 능력이 필요하다. 이 능력을 생명력과 혼돈해서는 안 된다. 이 능력은 혼이 그의 하나님 아버지와 영원한 힘의 원천과 긴밀한 연결을 이루면, 혼이 위험과 고난이 더 이상 없는 단지 축복과 영원한 생명 만이 있는 아버지 집으로 귀환하면, 혼이 충만하게 되는 능력이다.

그러나 죽음의 순간도 혼에게 큰 변화를 의미하지 않게 될 수 있다. 혼은 실제 이 땅의 육체를 벗어날 수 있지만 혼이 무능력하게 되고 이 땅에 영역으로부터 날아오를 수 없고 자유롭지 못하게 될 수 있다. 왜냐면 혼의 생각의 세계가 단지 세상이었고 혼이 이 땅에서 전적으로 물질이 자신을 지배하게 했고 절대로 하나님의 사랑의 힘이 들어올 수 없게 했기 때문이다.

그러면 혼은 실제 영의 영역에 있지만 다시 말해 혼은 이 땅의 세상에 밖에 거하지만 그러나 이제 혼에게 생명의 능력이 부족하고 혼은 아무 일도 하지 못하는 저주를 받는다. 이는 혼에게 고통의 상태이고 무기력하고 빛이 없는 상태이다. 그러나 혼은 자기 자신을 의식한다.

죽음은 성장 과정의 한 단계를 마치는 것이고 혼은 어떤 경우이든지 거하는 장소를 바꾼다. 그러나 혼이 이제 거하게 될 영역은 얼마나 서로 다를 수 있는가! 사람은 이 땅에서 스스로 죽음 후의 혼의 운명을 만든다. 그러므로 혼은 매일 매일을 측량할 수 없는 은혜의 선물로 여기고 활용해야 한다. 그는 모든 시간을 아껴서 자신의 혼을 구원을 위해 활용해야 한다. 그는 세상 기쁨과 즐거움으로 만족해서는 안 된다. 왜냐면 영의 나라의 축복이 세상의 것보다 천 배 이상으로 크기 때문이다.

사람은 넘치는 축복을 얻을 수 있는 일을 자신의 손에 가지고 있다는 것을 생각해야 한다. 그러나 그가 짧은 이 땅의 삶을 사는 동안에 육체를 행복하게 해주지만 그러나 혼에게 도움이 되지 않는 것을 포기할 자세가 되어 있어야만 함을 항상 생각해야 한다. 혼은 자신이 이 땅에서 사는 동안에 자유롭게 만들어야 할 겉형체로 둘러싸여 있다.

아직 혼에게 붙어 있는 불순물들이 하나님으로부터 온 사랑의 빛이 들어갈 수 없게 막는다. 불순물들은 이 전에 사라져야만 한다. 이로써 이제 사랑의 빛이 혼을 충만하게 채워줄 수 있게 되야 한다. 이는 혼이 육체의 죽음 후에 전적으로 어려움이 없이 자신을 들어 올려, 축복된 영역으로 들어갈 수 있다는 것을 의미한다. 불순물이 사라지게 하는 것은 하나님에게 드리는 긴밀한 기도와 사랑을 행하는 일과 여러 가지 종류의 육체적인 고통이다.

사랑과 고난은 순수하게 만드는데 가장 효과가 있는 수단이다. 사랑과 고난은 사람을 내적으로 만든다. 사랑과 고난은 세상과 세상의 즐거움으로부터 거리를 두게 한다. 사랑과 고난의 길은 예수가 간 길이다. 그는 자신을 따르게 불렀고 자신을 따르는 사람들에게 생명을 약속했다. 왜냐면 예수의 길은 확실하게 목표로 인도하기 때문이다.

예수는 어두움의 나라로부터 빛의 나라로 인도한다. 그는 자기를 사랑하고 자기를 따르기 원하는 사람의 십자가가 무거워 보이면, 그가 예수에게 즉 하나님의 십자가를 지는 자에게 도움을 청하면, 십자가 지는 일을 돕는다. 혼이 육체의 겉형체를 벗고 영원의 문을 통과하면, 혼은 기뻐하고 환호할 것이다. 그러면 혼은 자신의 이 땅의 삶의 목적을 성취한 것이다. 혼은 영원한 생명과 영원한 축복이 있는 자신의 진정한 고향으로 돌아간다.

아멘

Destinul sufletelor din lumea de dincolo....

Cât încă mai purtați haina pământească, sufletul vostru este încă închis într-un înveliș care îi refuză zborul lipsit de griji în împărăția spirituală; sunteți încă legați de acest Pământ.... Dar vine ceasul în care sufletul iese din carapacea sa trupească, când Pământul nu-l mai poate ține și se înalță în sus, când a dobândit atâta putere încât se ridică din tărâmul pământesc într-o lume în care nu mai există obstacole pentru el, unde se poate grăbi prin timp și spațiu și se poate bucura de fericire în înălțimi strălucitoare. Pentru acest zbor de fantezie, însă, este nevoie de forță.... o forță care nu mai poate fi confundată cu forța vitală, ci care îl umple atunci când a intrat în uniune intimă cu sursa de forță din eternitate, cu Dumnezeul și Tatăl său.... atunci când s-a întors acasă, în casa Tatălui său, unde nu mai există nici o dificultate și nici o suferință, unde există doar fericire și viață veșnică. Dar nici ceasul morții nu poate însemna o mare schimbare pentru suflet.... El poate într-adevăr să părăsească trupul pământesc și totuși să nu fie liber, de îndată ce este neputincios și nu se poate înălța din sferele pământești pentru că lumea sa de gândire a fost doar materie, pentru că s-a lăsat complet dominat de ea pe Pământ și nu a permis niciodată să pătrundă forța divină a iubirii. Atunci, cu siguranță, el locuiește și în sfere spirituale, adică este în afara acestei lumi pământești, dar acum îi lipsește vitalitatea și este condamnat la inactivitate. Și aceasta este o stare de agonie pentru suflet, o stare de neputință și de lipsă de lumină, dar el este conștient de el însuși. Moartea este sfârșitul unei etape de dezvoltare, sufletul își schimbă locul de reședință în fiecare caz.... dar cât de diferită poate fi sfera în care locuiește acum sufletul....? Iar omul își creează pe Pământ singur soarta sufletului său după moarte. Și de aceea trebuie să profite din plin de fiecare zi ca de un dar neprețuit al harului, să fie zgârcit cu fiecare oră și să se folosească de ea pentru mântuirea sufletului său.... nu trebuie să se mulțumească cu bucuriile și plăcerile pământești, căci fericirile din împărăția spirituală le depășesc de o mie de ori. Ființa umană ar trebui să fie mereu conștientă de faptul că este în mâinile sale să dobândească o abundență de fericire, dar că trebuie să fie pregătită să renunțe în timpul scurtei perioade de timp a vieții pământești la ceea ce creează bunăstare pentru trup, dar nu este benefic pentru suflet. Căci sufletul este închis într-un înveliș din care ar trebui să se elibereze în viața pământească. Zgura care se mai agață de un suflet împiedică raza de lumină de iubire de la Dumnezeu să intre în el.... Ea trebuie să fie dizolvată mai întâi pentru ca lumina iubirii să poată pătrunde complet în suflet, iar acest lucru înseamnă, de asemenea, că sufletul se poate înălța după moarte fără griji și poate intra pe tărâmurile celor binecuvântați. Iar dizolvarea acestui înveliș o produce: Rugăciunea intimă către Dumnezeu, faptele de iubire și, de asemenea, suferințe trupești de diferite feluri..... Iubirea și suferința sunt cele mai eficiente mijloace de purificare, iubirea și suferința îi fac pe oameni să se interiorizeze, iubirea și suferința creează o distanță față de lumea cu bucuriile ei.... Calea iubirii și a suferinței este calea pe care a mers Iisus. El a chemat la ucenicie și a promis viață celor care îl urmează. Căci calea Lui duce cu siguranță la țintă. El conduce din împărăția întunericului în împărăția luminii și, de asemenea, ajută pe oricine îl iubește și vrea să îl urmeze să poarte crucea cea mică atunci când aceasta pare prea grea pentru ființa umană și se întoarce la El, purtătorul divin al crucii, pentru ajutor..... Dar când învelișul fizic este lepădat, atunci sufletul se bucură când intră pe poarta veșniciei. Atunci și-a împlinit scopul vieții sale pe Pământ, s-a întors la adevărata sa casă, unde există viață veșnică și fericire eternă....

Amin