• Indietro

Da dove è venuto il male?

Voi non potete misurare l’abissale distanza in cui si è recato lo spirito primo caduto con la sua resistenza nei Miei confronti, il suo Dio e Creatore da Eternità. Lui Mi riconosceva, lui si trovava in una Pienezza di Luce che escludeva ogni manchevolezza del riconoscere. Lui ha ricevuto per delle Eternità la conferma del Mio Amore e Forza. Egli sapeva, che era proceduto da Me, che Io lo avevo fatto venire all’esistenza. Lui era incommensurabilmente beato nel ricevere la Mia Forza d’Amore e lui ha usato questa Forza secondo la sua volontà, che aumentava continuamente la sua beatitudine – e lo stesso lui se ne andò via da Me. Lui si è ribellato a Me, ha respinto il Mio Amore e precipitò in profondità sconfinate – egli è diventato il Mio polo opposto, lui, che Io una volta avevo creato come Mia Immagine. Ed ora voi uomini ponete la domanda, come questo sia stato possibile, perché il primo essere – il portatore di luce – era perfetto, dato che da Me non può procedere nulla di imperfetto. A questa domanda può essere risposto solamente così che la Perfezione non conosce nemmeno alcun limite, alcuna restrizione, che può dischiudersi in tutte le direzioni, senza venirne impedito. E per la Perfezione ci vuole assolutamente la libera volontà. Fa parte della Perfezione, che tutto abbia la giusta misura, e questo significa però anche che la libera volontà può oltrepassare la giusta misura e che da questo l’Ordine legale viene rovesciato. L’Ordine legale è la giusta misura in tutte le cose. Se ora la libera volontà si allontana dalla giusta misura, subentra anche un disordine – una situazione, che non coincide più con la Mia Volontà, con il Mio eterno Ordine. Quindi si trasforma qualcosa di originariamente divino, buono, in non divino, in qualcosa contrario a Dio. E’ questo perciò il concetto di “peccato”. Poter superare la “giusta misura” deve d’altronde essere possibile, altrimenti la “libera volontà” non potrebbe venire messa in attività, che però può rimanere anche ugualmente nell’eterno Ordine. Ora è ben possibile, che un essere da Me creato può muoversi nel pensare ed volere errato, perché possiede questa libera volontà. Ma non viene mai spinto da Me Stesso in questo pensare e volere errato, perché questo sarebbe impossibile, perché Io come l’Essere più Perfetto, potessi mai avere un pensiero errato, - quindi l’affermazione é falsa, che Io abbia anche in Me il male. Anche l’essere esternato da Me non aveva in se il male quando Io lo creai. Tutto in esso era presente in giusta misura, in modo che non doveva cadere. Ma dato che il pensare e volere del perfetto era illimitato, poteva anche oltrepassare la giusta misura – poteva perdersi ed uscire dall’eterno Ordine. Questa confusione spirituale dell’essere poteva avere luogo anche soltanto quando si è distolto da Me, quando cioè impediva che la Mia Parola risuonasse in lui – perché la Mia Parola non poteva dare e pretendere altro che “Perfezione”. La Mia Parola non avrebbe mai indotto l’essere, di uscire dal Mio eterno Ordine. Ma appena il legame con Me fu allentato e l’essere non ascoltava più la”Mia Voce”, esso poteva anche pensare e volere nella direzione sbagliata, perché questa possibilità era libera a causa della sua decisione di volontà. Ma il “peccato” era sempre, il volere errato, all’esterno da Me, Io che potevo sempre soltanto pensare e volere nel giusto Ordine. Io Stesso ero perfetto! Io creai esseri perfetti e questi rimasero perfetti, fintanto che mantenevano con Me il collegamento, che però potevano anche sciogliere in segno che possedevano la libera volontà. Il collegamento con Me però garantisce giusto pensare e volere. Il distacco da Me aveva l’effetto del pensare e volere errato. Perché ora l’essere tendeva a qualcosa “che sta al di fuori di Me”. Lucifero, portatore di luce, ha messo se stesso al Mio posto, anche se bensì Mi riconosceva quale Fonte Originale e gli esseri proceduti da “Noi” misero Lucifero al Mio Posto, anche se loro possedevano pure la luce della conoscenza. Quindi loro effettuarono la dissoluzione da Me volontariamente e non si trovavano più nel giusto Ordine. In loro non vi era più la ‘giusta misura, ma sovrabbondava il negativo – mentre nel giusto Ordine sovrabbonda il positivo, oppure anche: la Perfezione andò perduta e qualcosa di imperfetto procedette da questo cambiamento di volontà che si manifestò in modo negativo e quindi si allontanò sempre di più da Me. In qualcosa che stava al di fuori di Me è avvenuto anche qualcosa fuori dal giusto Ordine, perché soltanto in Me, L’Essere più Perfetto, può essere nel giusto Ordine e perché tutto ciò che non corrisponde a questo Ordine, è cattivo – cioè peccato. E così la domanda trova in sé stessa la risposta: Io porto in Me il male? In Me non può essere alcun male, altrimenti Io non Sarei perfetto. E cattivo è solamente sempre ciò che esce da questa Perfezione ed inverte tutta la giusta misura, cioè rovescia l’eterno Ordine, che è Principio di Base del Mio Essere. Io dovevo però dare ad ogni essere in dimostrazione della Mia Divinità la libera volontà e questa doveva avere la possibilità di rivolgersi in ogni direzione. E così quell’essere stesso ha creato il male quando Mi è diventato infedele, quando è uscito dall’eterno Ordine, quando in modo negativo voleva sfruttare la sua forza per agire contro di Me – quando si è allontanato da Me. E’ per via della Mia ultima meta – che le Mie creature diventano “figli”, Io non ho impedito l’essenziale. Non aveva bisogno di diventare peccaminoso e di cadere; poteva rimanere perfetto nella libera volontà e godere della più sublime beatitudine, a cui però ha rinunciato liberamente. Non può comunque venire negato che l’uomo ha il male in sé; perché non si trova ancora nel giusto Ordine, egli sta ancora “al di fuori di Me” e deve dapprima essere entrato di nuovo nell’Ordine da Eternità, per poi aver respinto da se anche tutto il male, per essere un essere divino: la Mia Immagine.

Amen

De unde a apărut răul?....

Nu puteți măsura distanța abisală în care s-a plasat primul spirit căzut prin opoziția sa față de Mine, Dumnezeul și Creatorul său din eternitate. El M-a recunoscut pe Mine, s-a aflat într-o plinătate de lumină care excludea orice deficiență de recunoaștere.... a primit dovada iubirii și a puterii Mele din eternitate; a știut că a ieșit din Mine, că Eu l-am lăsat să se ridice; a fost nemărginit de fericit primind puterea Mea de iubire, iar el a folosit această putere conform voinței sale, ceea ce i-a sporit constant fericirea.... și totuși el s-a îndepărtat de Mine.... S-a răzvrătit împotriva Mea, a respins iubirea Mea și s-a scufundat în adâncuri fără fund.... El a devenit antiteza Mea, pe care o creasem cândva după chipul Meu.... Și acum, voi, oamenii, vă întrebați cum a fost posibil acest lucru, din moment ce prima ființă, purtătoarea luminii, a fost creată perfectă, întrucât nimic imperfect nu putea ieși din Mine.... La această întrebare nu se poate răspunde decât în așa fel încât și perfecțiunea să nu cunoască nicio limitare, nicio restricție, să se poată desfășura în toate direcțiile fără a fi împiedicată. Liberul arbitru este o parte esențială a perfecțiunii.... Perfecțiunea include faptul că totul are o măsură justă, dar acest lucru înseamnă, de asemenea, că liberul arbitru poate depăși măsura justă și că ordinea legală este astfel răsturnată. Ordinea legală este justa măsură în toate lucrurile. Prin urmare, atunci când voința liberă se abate de la măsura justă, apare și o dezordine, o stare care nu mai este în acord cu voința Mea, cu ordinea Mea eternă. Astfel, ceva inițial divin, bun, se transformă în ceea ce nu este dumnezeiesc.... în ceea ce se opune lui Dumnezeu.... Și acesta este, așadar, conceptul de "păcat".... Dar trebuie să fie posibilă depășirea "dreptei măsuri", altfel voința liberă nu ar putea fi pusă în acțiune, ci ar putea la fel de bine să rămână în acord cu ordinea eternă. Or, este cu siguranță posibil ca o ființă creată de Mine să se miște în gândire și voință greșit, deoarece posedă această libertate a voinței.... dar ea nu este niciodată împinsă de Mine Însumi în această gândire și voință greșită, deoarece ar fi imposibil ca Eu, ca Ființa cea mai perfectă, să am vreodată o gândire greșită, astfel că afirmația că am și rău în Mine este greșită.... Nici măcar ființa care a ieșit din Mine nu avea răul în sine atunci când am creat-o.... Totul era prezent în ea în justa măsură, astfel încât nu a trebuit să cadă.... Dar pentru că gândirea și voința perfectului erau nelimitate, putea de asemenea să depășească măsura justă.... putea să se piardă pe sine și să iasă din ordinea eternă.

(10.6.1960) Dar această confuzie spirituală a ființei nu putea avea loc decât atunci când se îndepărta de Mine, când împiedica astfel Cuvântul Meu să răsune în ea, căci Cuvântul Meu nu putea da și cere decât perfecțiune.... Cuvântul Meu nu ar fi determinat niciodată ființa să iasă din ordinea Mea eternă, dar de îndată ce legătura cu Mine s-a slăbit și ființa nu a mai ascultat vocea Mea, ea a putut de asemenea să gândească și să vrea în direcția greșită, deoarece această posibilitate i-a fost deschisă datorită deciziei sale de voință. Cu toate acestea, "păcatul".... a fost întotdeauna voința greșită.... în afara Mea, în care Eu nu puteam gândi și vrea decât într-o ordine justă. Eu Însumi am fost perfect, am creat ființe perfecte și ele au rămas perfecte atâta timp cât au menținut legătura cu Mine, pe care, totuși, o puteau și elibera, ca semn că posedau liberul arbitru. Dar legătura cu Mine garanta voința și gândirea corectă.... detașarea de Mine a dus la voință și gândire greșite. Căci ființa tindea acum spre ceva în afara Mea.... Lucifer, purtătorul de lumină, s-a pus în locul Meu, deși Mă recunoștea ca sursă primordială.... Ființele care au apărut din noi l-au pus pe Lucifer în locul Meu, deși aveau și ele lumina cunoașterii.... Astfel, ele au efectuat detașarea de Mine în mod voit și acum nu mai erau în ordinea corectă, măsura justă nu mai era în ele, ci acum predomina negativul.... în timp ce în ordinea justă predomină pozitivul, sau de asemenea: Perfecțiunea s-a pierdut, și din această schimbare de voință a apărut ceva imperfect care s-a exprimat în mod negativ și astfel s-a îndepărtat tot mai mult de Mine. Ceva din afara Mea s-a mișcat, de asemenea, în afara ordinii drepte, pentru că numai în Mine, ca Ființa cea mai perfectă, poate fi ordinea dreaptă și pentru că tot ceea ce nu corespunde acestei ordini este rău.... adică păcatul. Și astfel, întrebarea dacă port răul în Mine se răspunde de la sine. Nimic rău nu poate fi în Mine, altfel nu aș fi perfect. Iar răul este întotdeauna doar ceea ce iese din această perfecțiune și pervertește orice măsură justă, răsturnând astfel ordinea eternă care este principiul fundamental al ființei Mele. Dar a trebuit să dau fiecărei ființe liberul arbitru ca dovadă a divinității sale, iar aceasta trebuie să aibă posibilitatea de a se schimba în fiecare direcție.... Și astfel, ființa însăși a creat răul atunci când a apostaziat față de Mine, când a ieșit din ordinea eternă, când a vrut în mod negativ să-și folosească forța pentru a lucra împotriva Mea.... când s-a îndepărtat de Mine. Și de dragul scopului Meu suprem.... ca creaturile Mele să devină "copii".... nu am împiedicat ființa spirituală, ci aceasta putea la fel de bine să rămână cu Mine, nu era nevoie să devină păcătoasă și să cadă, putea rămâne perfectă în liberul arbitru și să se bucure de fericirea supremă la care, totuși, a renunțat în mod voluntar.

Amin