• Indietro

Serio esame del patrimonio spirituale con il Sostegno di Dio

A nessun uomo viene negato il diritto di formare da sé stesso un giudizio, ma deve anche sapere, che l’intelletto da solo non è una garanzia per un giusto pensare, per quanto sia fortemente sviluppato. Questo vale in particolare per il giudicare del sapere spirituale, per il quale non si possono portare delle conferme. Se un tale sapere ora sia la Verità oppure no, l’uomo lo può giudicare solamente se si rivolge a Dio Stesso per l’illuminazione del suo pensare, altrimenti è incapace di un esame, di un giusto giudizio. Ma l’uomo ha anche il diritto di rifiutare, ciò che non può riconoscere, premesso che egli sia di buona volontà ed esamini non prevenuto. Egli perciò non deve credere ciecamente, ma deve riflettere su tutto ciò che gli viene richiesto di credere, ma per questo deve chiedere il Sostegno di Dio, affinché lo spirito in lui lo istruisca giustamente. Allora si vede anche il vero desiderio per la Verità, ed allora gli verrà anche offerta la Verità, ed egli la potrà anche riconoscere come Verità. Ma agli uomini viene offerto come Verità molto di ciò che si contraddice, ed allora dipende da ogni uomo stesso di sondare, che cosa è la Verità. Ma chi crede di poter afferrarlo soltanto con il suo intelletto, può essere certo che si imbriglia ancora di più nell’errore, perché l’intelletto può essere influenzato dall’avversario della Verità, dal principe della tenebra, che fa di tutto per distogliere gli uomini dalla Verità, ma guida a loro l’errore. L’uomo però può proteggersi dall’errore, quando si rivolge a Dio Stesso, quando chiede a Lui, che gli doni la conoscenza della Verità. E perciò nessun uomo deve presentare la scusa, di esser capace di un giudizio sulla Verità e sull’errore. Appena si collega con Dio, appena Gli chiede l’illuminazione dello spirito, riconoscerà anche percettibilmente, se si deve rivolgere o distogliere dal patrimonio spirituale offertogli. Ed allora avrà anche la sicurezza interiore di giudicare nel modo giusto, perché allora sa, che non egli stesso si è formato il suo giudizio, ma che Dio ha illuminato il suo pensare. Ma ci vuole sempre la buona volontà, per riconoscere e fare la cosa giusta. Un uomo d’intelletto però non esamina sé stesso, ciò che lo stimola ad accettare o rifiutare ciò che gli è offerto. In lui lavora soltanto l’intelletto, che però percorre le proprie vie e non chiede consiglio a Dio, ma crede capace sé stesso di esaminare. Per questo un tale uomo sbaglia sovente, perché Dio non vuole essere escluso, e perché soltanto da Lui procede la Verità. D’altra parte l’esame di un patrimonio spirituale non deve essere omesso, perché l’uomo apparentemente non si sente in grado di formare un giusto giudizio, perché una volta dovrà rendere conto, ed allora non potrà appellarsi al giudizio di altri, di ciò che egli ha accettato spensieratamente, perché così è stato da lui richiesto. Egli stesso deve giungere ad una fede viva, e questo richiede anche la riflessione su ciò che gli viene insegnato. Soltanto la fede viva viene valutata da Dio, ed una fede morta, una fede di forma è tanto quanto nessuna fede. Ed affinché possiate decidervi, a voi uomini viene sempre di nuovo data l’occasione, di prendere posizione per uno o l’altro insegnamento, per ogni patrimonio spirituale trasmessovi, e farete bene se vi rivolgete a Dio Stesso, perché Lui, come l’eterna Verità Stessa, vi renderà anche accessibile la Verità. Egli vi metterà poi nel cuore che siete capaci di formarvi un proprio giudizio, un giudizio, che corrisponde anche alla Verità. Soltanto che non dovete confidare sulla vostra sola forza, perché come Dio non può includerSi per via della vostra libera volontà, dato che voi non rivolgete la vostra volontà a Lui, dato che non Gli chiedete l’illuminazione, allora si includerà un altro, e questo si serve soltanto del vostro intelletto. Ed allora vi allontanerete sempre di più dalla Verità, perché quello non riposa prima che non abbia raggiunto la sua meta.

Amen

Examinarea serioasă a binelui duhovnicesc cu sprijinul lui Dumnezeu....

Niciunei ființe umane nu i se refuză dreptul de a-și forma propria judecată, dar ar trebui să știe, de asemenea, că doar intelectul nu este o garanție pentru o gândire corectă, indiferent cât de bine este dezvoltat el. Acest lucru se aplică în special la judecata cunoașterii spirituale, pentru care nu se poate aduce nicio dovadă. Dacă o astfel de cunoaștere este adevăr sau nu, poate fi judecat de om de îndată ce se îndreaptă spre Dumnezeu Însuși pentru luminarea gândirii sale.... în caz contrar, el este incapabil de o examinare, de o judecată corectă. Dar fiecare om are, de asemenea, dreptul de a respinge ceea ce nu poate recunoaște, cu condiția să fie de bunăvoință și să examineze fără prejudecăți. El nu trebuie să creadă orbește, trebuie să se gândească la ceea ce i se cere să creadă și să ceară sprijinul lui Dumnezeu pentru aceasta, trebuie să știe că spiritul din el îl instruiește. Atunci va fi evidentă și dorința corectă pentru adevăr, iar atunci adevărul îi va fi oferit și lui și va fi capabil să-l recunoască drept adevăr. Pentru că oamenilor li se oferă multe lucruri ca fiind adevărul, dar care, de multe ori, se contrazic pe ele însele, și atunci depinde de om să înțeleagă ce este adevărul. Dar oricine crede că poate afla doar cu ajutorul intelectului său poate fi sigur că se va încurca și mai mult în eroare, pentru că intelectul este influențat de adversarul adevărului, de prințul întunericului, care face tot ce-i stă în putință pentru a-i îndepărta pe oameni de adevăr și pentru a-i conduce în eroare. Dar omul se poate apăra de acest lucru dacă se adresează lui Dumnezeu Însuși, dacă îi cere să îi acorde cunoașterea adevărului. Prin urmare, nici un om nu poate ridica obiecția că este incapabil de o judecată corectă despre adevăr sau eroare.... De îndată ce se va uni cu Dumnezeu, de îndată ce se va apropia de El pentru iluminarea spiritului, el va ști cu emoție dacă trebuie să se îndrepte sau să se îndepărteze de cunoașterea spirituală care i se oferă.... Și va avea întotdeauna certitudinea interioară de a judeca corect, pentru că știe că nu el însuși și-a format judecata, ci că Dumnezeu i-a luminat gândirea. Dar întotdeauna este nevoie de bunăvoință pentru a recunoaște și a face ceea ce este corect.... Dar un om intelectual nu se testează pe sine însuși în privința a ceea ce îl îndeamnă să accepte sau să respingă.... Doar intelectul său funcționează, dar merge pe alte căi, nu îl consultă pe Dumnezeu Însuși, ci se crede capabil de o examinare. Și de multe ori va greși pentru că Dumnezeu nu vrea să fie eliminat și pentru că adevărul emană numai de la El. Dar nici examinarea cunoașterii spirituale nu trebuie omisă, doar pentru faptul că omul se presupune că nu se simte capabil să judece corect..... Pentru că într-o zi va trebui să răspundă pentru el însuși și nu se va putea referi la judecata altora, pe care a acceptat-o fără ezitare pentru că așa i s-a cerut.... El trebuie să dobândească o credință vie, iar acest lucru necesită, de asemenea, o reflecție asupra a ceea ce este învățat. Numai credința vie este prețuită de Dumnezeu, dar o credință moartă, o credință formală, este la fel de bună ca și cum nu ar fi nici o credință..... Astfel, voi, oamenii, veți avea de fiecare dată ocazia să luați poziție în legătură cu o învățătură sau alta, cu cunoștințele spirituale care v-au fost transmise, și faceți bine să vă adresați lui Dumnezeu Însuși, pentru că El, ca Adevăr etern, vă va face și vouă accesibil adevărul, vă va pune în inimă că sunteți capabili să vă formați propria judecată și că această judecată corespunde și ea adevărului. Dar nu trebuie să vă bazați doar pe puterea voastră, căci, de îndată ce Dumnezeu nu va putea interveni prin voința voastră, prin rugăciunea voastră, va interveni altcineva, și se va folosi de intelectul vostru..... Și atunci vă veți îndepărta tot mai mult de adevăr, pentru că el nu se va odihni până nu-și va atinge scopul....

Amin