• Indietro

La causa del sorgere della Creazione

Ciò che si è verificato nel Regno degli Spiriti, era la causa dell’origine della Creazione, dell’intero universo con tutte le sue Creazioni di specie spirituale e materiale. Prima della formazione di queste Creazioni esisteva soltanto il Regno spirituale. Era un mondo di incommensurabili Beatitudini, in cui degli esseri si rallegravano della loro esistenza e potevano creare in possesso di forza e luce secondo la loro destinazione. E questo “creare” era di nuovo costituito da Creazioni spirituali, nella realizzazione di pensieri ed idee, che a questi esseri affluivano da Dio e che loro effettuavano soltanto in incommensurabile beatitudini, perché a loro era a disposizione la forza e potevano anche utilizzare il loro libero arbitrio. E questa condizione di beatitudine di questi esseri spirituali non avrebbe mai dovuto cambiare, loro non avevano ne un limite della loro forza, ne da temere una diminuzione della luce, fintanto che in loro rimaneva invariato l’amore per il loro Dio e Creatore e perciò loro venivano irradiati da Lui con la Luce divina dell’Amore. Ma questo stato di beatitudine degli esseri spirituali non avrebbe mai dovuto cambiare, non avevano da temere né una limitazione della loro forza, né una diminuzione di Luce, finché rimaneva in loro invariato l’Amore del loro Dio e Creatore e quindi venivano da Lui irradiati con la Luce dell’Amore divino. Ma poi capitò una condizione nella quale agli esseri si dischiuse un nuovo aspetto nel quale veniva messo di fronte, dal portatore di Luce Lucifero, il primo essere creato, il dubbio sull’esistenza dell’Eterna Divinità per il fatto che era invisibile e mise sé stesso come Colui dal Quale tutti gli esseri spirituali sono proceduti e dai quali ora pretendeva anche il riconoscimento di Dio e Creatore. Ora gli esseri venivano posti in un equivoco, perché il loro amore era per Colui che li aveva creati. Ma la rappresentazione di Lucifero li confondeva, anzi sembrava loro più credibile, perché Lucifero brillava in luce e splendore e non riuscivano a vedere un essere al di sopra di loro. Soltanto in loro c’era ancora la luce della conoscenza, per la quale opponevano anche un dubbio alla rappresentazione di Lucifero. Ed ora cominciavano ad alternarsi delle fasi piene di luce con altre leggermente offuscate e più l’essere si dedicava alle ultime, più si prolungavano le fasi del pensare oscurato oppure, i pensieri si schiarivano e l’essere riconosceva in piena luce la sua vera origine ed agli ultimi Lucifero non riusciva più ad offuscare la loro conoscenza. I primi però cadevano presto nel suo potere e si aggregavano a lui e vedevano in lui il loro Dio e Creatore perché si opponevano ai momenti pieni di luce che, anche in loro, apparivano ripetutamente prima che avvenisse la caduta definitiva nella profondità. La forza illimitata di Lucifero all’inizio aveva chiamato in vita un innumerevole esercito di esseri spirituali beati e da questa pienezza delle sue creazioni crebbe in lui una falsa auto consapevolezza. Egli non vide più la “Fonte”, dalla quale aveva attinto questa forza, ma egli vide solamente più le “prove” della Forza, che lo aveva attraversato, e questa lui la voleva possedere solamente per se stesso, anche se sapeva, che apparteneva anche a Colui da Cui egli poteva attingere la Forza. Ma non voleva possedere soltanto loro, ma offuscare anche in questi esseri la luce che a loro rivelava molto chiaramente la loro provenienza. E lui riuscì dunque a far precipitare gli esseri in una discordia, che però sminuiva anche la loro beatitudine ed impediva la loro attività creativa, finché si sono decisi definitivamente per il loro Signore, e perciò sia gli esseri che anche “il portatore di luce” persero la loro forza e la luce e precipitarono nell’oscurità. E quel processo spirituale, che a voi uomini può venir spiegato soltanto in grandi linee, era motivo per la Creazione di innumerevoli Creazioni di specie spirituale e materiale. Queste Creazioni sono soltanto dello spirituale deformato, caduto. Attraverso questa caduta da Dio cioè a distanza infinitamente lontana da Lui, più lontano cadeva, egli, nella sua sostanza, diventava sempre più duro. Questo deve essere compreso nel modo che la forza spiritual da Dio, che incita ad attività sempre più vivaci, non poteva più toccare questo spirituale, perché si opponeva da sé a questo tocco. E così l’attività cessò, la mobilità s’irrigidì e la Vita era sì forza primaria irradiata da Dio, ma era diventata del tutto inefficiente e ciò che rimase era sostanza totalmente indurita. L’Amore e la Saggezza di Dio aveva attribuito allo spirituale originariale un’altra destinazione: Attività ininterrotta secondo la Sua Volontà, che però doveva essere anche la volontà dell’essere. Gli esseri spirituali avevano agito contrariamente alla loro destinazione. Loro volevano usare la loro forza nella volontà contraria alla divina, ma non lo potevano più fare, perché loro stessi si erano derubati della loro forza tramite la loro caduta. Ora l’Amore di Dio afferrò di nuovo lo spirituale che non conobbe più sé stesso perché era soltanto nulla di più che un ammasso di sostanze spirituali contrarie a Dio. La Sua Forza d’Amore sparse queste sostanze, e ne fece scaturire le più svariate opere della Creazione. Quindi Egli trasformò quindi quasi la forza irradiata un tempo da Lui. Egli diede ad ogni singola opera di creazione la sua destinazione, che è stata anche adempiuta nella Legge del Dovere, in modo che lo spirituale dissolto venne ora costretto ad attività, ma senza una coscienza dell’io che l’essere aveva posseduto prima. Le Creazioni in fondo non sono altro che ciò che primariamente ha fatto la sua uscita da Dio come “essere”, soltanto in uno stato del tutto differente per quanto riguarda la sua perfezione. Perché tutte le Creazioni ospitano soltanto dello spirituale imperfetto che è sulla via di ritorno verso Dio. Gli esseri spirituali perfetti non necessitano delle creazioni materiali, loro hanno emesso da se stessi soltanto le loro idee e pensieri. Ma questi erano di nuovo soltanto dei prodotti spirituali del loro volere e pensare e della loro forza illimitata. Era un mondo nel quale si muoveva a sua volta soltanto del “perfetto”. Non vi esistevano alcune manchevolezze, alcune limitazioni e alcuna insufficienza. Queste apparivano soltanto quando l’Universo di Dio celava degli esseri infedeli, e come dello spirituale imperfetto necessitava degli involucri nei quali veniva costretto ad attività. Dovunque si trovano delle forme, vi è anche bandito dello spirituale imperfetto; e più queste forme sono solide, più è indurito e contrario a Dio lo spirituale quivi legato. Ma anche la forma stessa, la materia, è costituita da tali sostanze imperfette, che vengono tenute insieme soltanto dalla forza d’amore di Dio, per servire allo scopo: come portatore di entità spirituali ed aiutare questi nella salita. Tutte queste sostanze sono avvolte dalla forza d’Amore di Dio, ma non agisce su loro come costrizione, per non spezzare violentemente la resistenza. L’Opera di Creazione deve compiere una certa attività secondo la Volontà di Dio, ma lo spirituale in questo non viene costretto nel “volgersi a Dio”. E perciò può anche succedere che un essere primario appartenente allo spirituale abbia percorso l’intero passaggio attraverso le opere della Creazione fino all’ultima incorporazione come uomo e non abbia malgrado ciò ceduta la resistenza contro Dio, perché questo lo deve stabilire la sua libera volontà, che può anche rivolgersi di nuovo al signore dell’oscurità. Ma l’attività nella legge del dovere sovente causa la cessione della resistenza contro Dio, perché l’entità percepisce già con la minima attività propria un certo benessere, dato che un’espressione di forza corrisponde al suo essere primario. Gli innumerevoli mondi stellari e tutte le creazioni quivi contenute, sono la conseguenza della caduta di quella volta nel Regno degli Spiriti. Esisteranno ancora per delle eternità, usciranno di continuo nuove creazioni, per rendere possibile la via del ritorno a Dio a tutti i caduti di allora. Passeranno delle eternità, prima che l’Opera di Rimpatrio sia completata, prima che anche l’ultimo spirituale più duro sia dissolto e possa iniziare la via del ritorno. Ma una volta tutte quelle Creazioni saranno spiritualizzate una volta ci sarà di nuovo un “mondo spirituale”, quando tutto lo spirituale sarà attivo nella stessa volontà con Dio e indescrivibilmente beato, una volta Dio avrà raggiunto la meta, perché Egli avrà intorno a Sé non soltanto delle “creature”, ma dei “figli”, ai quali Egli può preparare delle massime Beatitudini, perché il Suo infinito Amore Lo spinge a costante felicità e non permette nemmeno a Lui di essere calmo, finché non abbia raggiunto la Sua meta.

Amen

Cauza originii creației....

Ceea ce a avut loc în împărăția spiritelor a fost cauza apariției creației, a întregului univers cu toate creațiile sale de natură spirituală și materială. Înainte de apariția acestor creații exista doar împărăția spirituală, era o lume de o fericire incomensurabilă în care ființele spirituale se bucurau de existența lor și puteau crea în posesia forței și a luminii, conform destinului lor. Iar această "creație" consta din nou în creații spirituale, în cunoașterea gândurilor și ideilor care curgeau către aceste ființe de la Dumnezeu și pe care ele le executau apoi într-o fericire incomensurabilă, deoarece aveau la dispoziție forța necesară pentru a face acest lucru și puteau, de asemenea, să-și folosească voinäa în mod liber. Iar starea de beatitudine a ființelor spirituale nu trebuia să se schimbe niciodată, ele nu trebuiau să se teamă de o limitare a puterii lor și nici de o reducere a luminii, atâta timp cât dragostea lor pentru Dumnezeul și Creatorul lor rămânea neschimbată și erau pătrunse de lumina divină a iubirii de la El.... Dar apoi a apărut starea în care o nouă viziune s-a deschis ființelor, în care din partea purtătorului de lumină Lucifer.... prima ființă creată...., Eterna Divinitate, pentru că nu era vizibilă, le-a fost prezentată ca îndoielnică.... în care el se prezenta ca fiind cel de la care proveneau toate ființele spirituale și care acum cerea și recunoașterea lor ca Dumnezeu și Creator.... Acum ființele erau prinse într-un conflict, căci iubirea lor era îndreptată spre Cel care le crease.... dar portretul lui Lucifer le încurca, ba chiar li se părea mai credibil, căci Lucifer strălucea în lumină și splendoare și nici nu puteau să vadă o ființă care să stea deasupra lui.... Doar lumina cunoașterii mai era încă în ei, potrivit căreia s-au îndoit și ei de reprezentarea lui Lucifer. Dar acum momentele de lumină au început să alterneze cu o tulburare liniștită, și cu cât ființa se abandona mai mult celei din urmă, cu atât mai lungi deveneau fazele de gândire întunecată, sau altfel: Gândurile se limpezeau și ființa își recunoștea cu cea mai mare ușurință adevărata origine. Iar Lucifer nu a mai fost în stare să tulbure cunoașterea acesteia..... Dar primii au ajuns curând sub controlul său și i s-au alăturat și au văzut în el pe Dumnezeul și Creatorul lor, pentru că s-au împotrivit momentelor pline de lumină care au apărut în repetate rânduri și în ei înainte de a avea loc căderea finală în abis. Puterea nedisimulată a lui Lucifer de la început a chemat la existență o armată nenumărată de ființe spirituale dintre cele mai fericite, iar din această abundență de creații ale sale a crescut în el o falsă conștiință de sine.... El nu mai vedea sursa din care își luase acea putere, ci vedea doar "dovezile" puterii care se revărsase prin el, iar pe acestea dorea să le posede doar el, doar pentru el însuși, deși știa că ele aparțineau și Celui din a Cărui putere îi era permis să le extragă.... Cu toate acestea, el nu voia doar să le posede, ci și să întunece lumina din aceste ființe care le dezvăluia cel mai clar originea.... Și astfel a reușit să cufunde ființele într-o discordie care, însă, le-a diminuat și fericirea și le-a inhibat activitatea creatoare.... până când, în cele din urmă, au decis în favoarea stăpânului lor și astfel atât ființele, cât și purtătorul de lumină și-au pierdut puterea și lumina și au căzut în întuneric.... Iar acest proces spiritual, care vă poate fi explicat vouă, oamenilor, doar în linii mari, a fost cauza apariției nesfârșitelor creații de natură spirituală și materială.... (3.7.1958) Aceste creații sunt doar lucruri spirituale transformate, apostate.... Prin această apostazie față de Dumnezeu, adică îndepărtarea nesfârșită de El, ea devenit tot mai dură în substanța sa cu cât cădea mai mult. Acest lucru trebuie înțeles în așa fel încât forța spirituală venită de la Dumnezeu, care o împinge la o activitate din ce în ce mai vie, nu a mai putut atinge această substanță spirituală, deoarece ea însăși i se împotrivea; și astfel activitatea a încetat, mobilitatea, viața, s-a încremenit.... și ceea ce a rămas a fost o substanță complet împietrită, deși inițial emana forță de la Dumnezeu, totuși devenise complet ineficientă.... Cu toate acestea, iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu intenționase inițial un alt scop pentru ființele spirituale: O activitate neîncetată conform voinței Sale, care, însă, trebuia să fie în același timp și voința ființei. Ființele spirituale au acționat contrar scopului lor, au vrut să își folosească puterea într-o voință nelegiuită, dar nu mai puteau face acest lucru, deoarece se lipsiseră de puterea lor prin apostazia lor. Acum, dragostea lui Dumnezeu a pus din nou stăpânire pe cele spirituale complet împietrite, care nu se mai recunoșteau pe ele însele, care erau doar un conglomerat de substanțe spirituale opuse lui Dumnezeu. Puterea iubirii Sale a îndepărtat aceste substanțe și a lăsat să se nască din ele cele mai versatile lucrări ale creației..... Astfel, El a remodelat, ca să zicem așa, forța emanată cândva de El, a dat fiecărei lucrări individuale de creație scopul său, care acum se împlinea și în legea constrângerii, astfel încât substanța spirituală dizolvată era acum forțată să intre în activitate, dar fără conștiința egoului pe care o posedase anterior ca ființă spirituală. Prin urmare, creațiile nu sunt, în esență, nimic altceva decât ceea ce a provenit inițial de la Dumnezeu ca ființă, doar că într-o stare complet schimbată în ceea ce privește perfecțiunea sa.... Căci toate creațiile sunt sau conțin doar substanțe spirituale imperfecte care se află pe calea întoarcerii la Dumnezeu. Ființele spirituale perfecte nu au avut nevoie de creații materiale, ci doar și-au scos din ele însele ideile și gândurile, dar acestea erau din nou doar produse spirituale ale voinței și gândirii lor și ale forței lor nelimitate. Era o lume în care se mișca doar perfecțiunea. Nu existau defecte, limitări și neajunsuri în ea..... Pentru că acestea au apărut doar atunci când universul a fost umplut cu ființe de tip Dumnezeu-apostat.... ca niște învelișuri spirituale imperfecte necesare în care acesta era obligat să funcționeze. Oriunde există forme, spiritele imperfecte sunt și ele legate în ele, și cu cât aceste forme sunt mai solide, cu atât mai împietrit și mai opus lui Dumnezeu este spiritualul legat în ele. Dar chiar și forma însăși.... materia.... este formată din astfel de substanțe imperfecte care sunt ținute împreună doar de puterea iubirii lui Dumnezeu pentru a servi unui singur scop: Ca purtătoare de entități spirituale care să le ajute să se înalțe. Forța divină a iubirii învăluie toate aceste substanțe spirituale, dar nu le afectează neapărat în măsura în care rupe violent rezistența.... Lucrarea de creație trebuie cu siguranță să desfășoare o anumită activitate în conformitate cu voința lui Dumnezeu, dar substanța spirituală din ea nu este forțată să se întoarcă spre Dumnezeu. Și de aceea se poate întâmpla de asemenea ca ființa spirituală, care aparține unei ființe primordiale, să parcurgă întregul parcurs prin lucrările creației până la ultima întrupare ca ființă umană și totuși să nu fi renunțat încă la rezistența față de Dumnezeu, deoarece acest lucru trebuie realizat prin voința sa liberă, care poate la fel de bine să se întoarcă din nou către stăpânul întunericului. Dar activitatea constantă în legea constrângerii aduce de obicei o slăbire a rezistenței împotriva lui Dumnezeu, deoarece ființa simte deja o anumită bunăstare cu cea mai mică activitate proprie, deoarece o expresie a forței corespunde ființei sale primordiale. Nenumăratele lumi înstelate, toate creațiile din ele, sunt rezultatul acelei foste apostazii în împărăția spiritelor. Ele vor exista încă pentru eternități, noi creații vor apărea mereu pentru a permite calea de întoarcere la Dumnezeu pentru toți cei care au căzut cândva. Vor trece veacuri până când lucrarea de întoarcere va fi îndeplinită, până când chiar și ultima substanță spirituală împietrită va fi dizolvată și va putea porni pe calea întoarcerii.... Dar într-o zi toate aceste creații se vor fi spiritualizat, într-o zi va exista din nou o singură "lume spirituală", unde toate ființele spirituale vor fi active în aceeași voință cu Dumnezeu și incomparabil de fericite.... Într-o zi, Dumnezeu va fi atins scopul de a avea în jurul său nu doar "creaturi", ci și "copii", cărora le poate pregăti cele mai înalte fericiri, deoarece iubirea sa infinită îl îndeamnă la o fericire constantă și nu-l va lăsa să se odihnească până când nu-și va atinge scopul....

Amin