• Indietro

La responsabilità di genitori e figli

Voi iniziate la vostra esistenza terrena come uomo nell’assoluta incoscienza. L’anima è ancora circondata dall’oscurità spirituale, perché deve prima giungere nello stato dell’auto consapevolezza, prima che possa cominciare, a dissolvere il fitto involucro intorno a sé. Questo lo può già fare, senza aver ricevuto un particolare sapere, perché già nella più giovane età può manifestare i buoni sentimenti in sé, anche se non agisce secondo una certa conoscenza. Ma l’uomo deve sempre essere consapevole di sé stesso, altrimenti il suo pensare ed agire non può essere valutato. Un tale figlio sviluppa già molto presto in sé la scintilla d’amore; è bene, perché a ciò viene spinto dall’interiore, mentre invece un altro figlio nello stesso stato dell’auto consapevolezza cede ai cattivi istinti in sé, benché senta in sé la fine sensazione dell’agire sbagliato. In ambedue i casi non si può parlare di conoscenza, ma la scintilla d’amore è posta in ogni uomo, e l’iniziale modo d’agire nei figli è inizialmente diverso, perché le loro anime reagiscono diversamente alle spinte interiori, ma ogni figlio è consapevole, se agisce bene o male, appena egli stesso ha raggiunto una volta lo stadio dell’auto consapevolezza. Ed ora lentamente viene anche conferito al bambino un sapere, impara a conoscere le Leggi dell’Ordine, cioè gli diventa sempre più comprensibile, e sperimenterà anche in sé stesso, ciò che si manifesta nel bene e nel male, gli viene insegnato il concetto di bene e male, e nuovamente gli uomini crescendo reagiscono diversamente, secondo come loro stessi accendono la fiamma dell’amore e si lasciano influenzare dall’interiore. E di conseguenza cresce anche la conoscenza, oppure l’iniziale cecità dell’anima rimane, perché il sapere apportato all’uomo dall’esterno non deve essere necessariamente una conoscenza, ma lo diventa solamente, quando l’amore nell’uomo vivifica il sapere. Il sapere può bensì colmare l’intelletto, ma allora rimane sempre soltanto una luce d’abbaglio, che non ha la forza, di diffondere chiarezza nell’anima dell’uomo, e perciò l’anima rimane circondata dagli involucri. Ma l’uomo viene chiamato alla responsabilità nel momento, in cui è consapevole di sé stesso, quando può percepire in sé la voce della coscienza, quando in lui si è risvegliato il sentimento per il bene o il male, che può essere in un bambino prima, in un altro più tardi, ma per questo c’è la premessa, che deve rispondere per il suo operato. Ma viene sempre tenuto in conto la debolezza di una tale anima, che deve di nuovo dare la vita terrena anzitempo. Viene sempre tenuto in considerazione il grado di maturità ed anche il sapere apportato finora all’uomo. Perché la piena conoscenza non può valere come misura, dato che può essere conquistata soltanto tramite l’amore. Ma l’uomo viene valutato secondo l’amore, e questo può essere acceso e divampare in ogni uomo, ma la scintilla d’amore può anche essere soffocata, e questo significa anche sempre un pensare ed agire cattivo, che si manifesta, appena l’uomo come essere si rende conto, che può usare la sua volontà e che userà la sua volontà secondo la sua anima cattiva, non amorevole, e che si chiuderà anche ad un sapere fornitole, cioè una “conoscenza” non soffoca questo istinto interiore cattivo. Soltanto quando un bambino può essere influenzato a fare qualcosa di buono, questa cattiva impulsività può perdersi ed allora anche la voce della coscienza può di nuovo manifestarsi. E perciò una ultragrande responsabilità giace sui genitori, che ce la devono mettere tutta, a risvegliare l’amore nel bambino, che dovrebbero invitarlo a piccoli sostegni d’aiuto e così sviluppare nei bambini la sensazione di disponibilità per l’aiuto e di soffocare in loro degli istinti troppo egoistici. Perché appena in loro è stata accesa la scintilla d’amore, si diffonderà anche e l’anima non sarà più avvolta nell’oscurità, si farà da sé la luce nel cuore, ed il pensare ed agire del bambino sarà ora consapevole e gli procurerà anche presto il relativo sapere. Perché l’amore è tutto, ed ogni uomo è capace d’amare, perché Dio Stesso ha posto in ogni uomo una scintilla, la Parte di Sé Stesso, per riportarlo dallo stato di morte nello stato della Vita.

Amen

Responsabilitatea părinților și a copiilor....

În ignoranță totală vă începeți existența pământească ca ființă umană. Sufletul este încă închis în întunericul spiritual, deoarece trebuie să atingă mai întâi starea de conștiință a Eu-lui înainte de a putea începe să dizolve învelișul dens din jurul său. El poate face acest lucru și fără să fi primit vreo cunoaștere specială, căci poate lăsa să apară în el sentimentele bune încă din prima tinerețe, deși nu acționează în conformitate cu o anumită cunoaștere. Dar ființa umană trebuie să fie mereu conștientă de ea însăși, altfel gândurile și acțiunile sale nu ar putea fi evaluate. Un astfel de copil dezvoltă scânteia iubirii în el însuși de la o vârstă fragedă; este bun pentru că este împins spre ea din interior, în timp ce un alt copil aflat în aceeași stare de conștiință a eu-lui cedează instinctelor rele din el însuși, deși simte în el însuși sentimentul slab al răului. În ambele cazuri nu se poate vorbi încă de cunoaștere, dar scânteia iubirii este inerentă fiecărei ființe umane și, prin urmare, modul inițial de a acționa este diferit la copii doar pentru că sufletul lor reacționează diferit la impulsul interior, dar fiecare copil este totuși conștient dacă acționează bine sau rău.... odată ce a atins stadiul de conștiință a eu-lui. Și acum copilului i se dă încet cunoștințe.... se familiarizează cu legile ordinii, adică devine din ce în ce mai ușor de înțeles pentru el, și va experimenta în sine și ceea ce este bun sau rău.... va fi învățat conceptul de bine și rău și, din nou, oamenii în creștere vor reacționa diferit, în funcție de faptul dacă vor aprinde flacăra iubirii în ei înșiși și se vor lăsa influențați din interior. Și cunoașterea crește și ea în consecință, ori orbirea inițială a sufletului rămâne, căci cunoașterea furnizată ființei umane din exterior nu trebuie să fie cunoaștere pentru multă vreme, ci devine astfel doar atunci când iubirea din ființa umană însuflețește cunoașterea.... Cunoașterea poate, într-adevăr, să umple intelectul, dar atunci ea va rămâne doar o lumină orbitoare care nu are puterea de a răspândi strălucirea în sufletul ființei umane și, prin urmare, sufletul continuă să fie înconjurat de învelișuri. Cu toate acestea, ființa umană este considerată responsabilă din momentul în care este conștientă de sine, când își poate auzi vocea conștiinței în interiorul său.... când s-a trezit în ea sentimentul binelui sau al răului, care poate fi mai devreme la un copil, mai târziu la altul, dar care este condiția prealabilă pentru ca el să răspundă pentru acțiunile sale. Dar întotdeauna se ia în considerare slăbiciunea unui astfel de suflet, care trebuie să renunțe din nou la viața pământească într-un stadiu timpuriu. Gradul de maturitate este întotdeauna luat în considerare, precum și cunoștințele pe care ființa umană le-a primit până în prezent. Căci cunoașterea deplină nu poate fi considerată un standard, deoarece o astfel de cunoaștere poate fi obținută doar prin iubire. Cu toate acestea, ființa umană este evaluată în funcție de iubire, iar aceasta se se poate aprinde în fiecare persoană, dar scânteia iubirii poate fi, de asemenea, stinsă, iar acest lucru semnifică întotdeauna și gândirea și acțiunile rele, care apar de îndată ce ființa umană devine conștientă de sine ca o ființă care își poate folosi voința și care își va folosi această voință în funcție de sufletul său rău, care nu este dispus să iubească și care se va închide, de asemenea, în fața cunoștințelor care i-au fost furnizate.... Astfel, o "cunoaștere" nu sufocă această pornire interioară a răului. Doar atunci când un copil poate fi influențat să facă ceva bun, se poate pierde acest impuls malefic și atunci vocea conștiinței se poate exprima din nou mai bine. De aceea, părinții au o mare responsabilitate de a face tot ce le stă în putință pentru a trezi dragostea în copil, pentru a-l încuraja să ajute în moduri mărunte și pentru a dezvolta astfel sentimentul de utilitate în rândul copiilor și pentru a înăbuși instinctele prea egoiste ale acestora. Pentru că imediat ce scânteia iubirii a fost aprinsă, ea se va răspândi și sufletul nu va mai fi învăluit în întuneric, ci va deveni lumină în inimă de la sine, iar gândirea și acțiunea copilului vor fi deja conștiente și în curând vor câștiga și ele lumina cunoașterii, precum și cunoștințele corespunzătoare îi vor fi transmise.... Căci iubirea este totul.... și fiecare ființă umană este capabilă să iubească, pentru că Dumnezeu Însuși a pus în fiecare ființă umană o scânteie, o părticică din El Însuși, pentru a o întoarce din starea de moarte în starea de viață....

Amin