• Indietro

Il significato della consapevolezza della responsabilità

Ogni uomo porta da solo la responsabilità per la sua anima. Perciò per lui è della massima importanza sapere che cosa deve fare nella vita terrena, per salvare l’anima dalla caduta nell’abisso, dall’eterna oscurità e tormento, per prepararle una sorte beata, una Vita eterna. Non deve far altro che liberare la sua anima dai fitti involucri che la circondano, di crearle di nuovo la possibilità di lasciarsi nuovamente irradiare dalla divina Luce d’Amore, come una volta prima che l’essere cadesse. L’uomo si deve rendere conto che per questo scopo gli è stata data la vita terrena e quindi la deve anche sfruttare per quello scopo. Ed ogni giorno, ogni ora glie ne dà la possibilità, perché deve soltanto esercitarsi continuamente nell’amore disinteressato. Deve cercare di liberarsi dall’amore dell’io, che quello che ha fatto sorgere quei fitti involucri intorno all’anima. Qualunque cosa l’uomo intraprenda sulla Terra, è totalmente inutile per l’Eternità, per la trasformazione del suo essere, per la maturazione dell’anima, se l’amore disinteressato non è il motivo del suo intraprendere. Ciò che sorge dal motivo dell’amor proprio è utile solamente per il tempo della vita terrena, ma non di sussistenza per l’Eternità.

L’uomo stesso si deve sempre osservare, quali sentimenti lo dominano nel suo pensare ed agire e potrà constatare che l’amor proprio si fa ancora potentemente avanti e l’amore disinteressato per il prossimo è solo raramente la forza di spinta nel suo agire. Con la buona volontà può cambiare sé stesso ed i suoi sentimenti, può lavorare coscientemente su di sé mentre si costringe di retrocedere sé stesso ed i suoi desideri, ed aiutare invece coloro che sono nella miseria. Vedrà sempre della miseria intorno a sé, avrà sempre la possibilità di servire, e gli preparerà anche sempre maggior gioia, più coscientemente lavora su di sé, ma non per via di una ricompensa, ma per propria convinzione, di essere formato difettoso e di utilizzare la vita terrena per diventare perfetto. Deve tendere verso l’Alto, allora gli viene guidata la Forza anche dall’Alto. Deve volere, che la sua vita terrena non sia stata vissuta invano alla fine dei suoi giorni, allora sarà anche sicuro di raggiungere la meta.

Appena l’uomo sarà riuscito a retrocedere il suo io per via del prossimo, è già diventato vincitore, e gli involucri dell’anima si dissolvono e possono far entrare il Raggio della Luce dell’Amore divino, allora non deve più temere di aver percorso invano la via terrena. Proprio questo lavoro su di sé lo deve svolgere anche lui stesso e sapere, che lui stesso porta la responsabilità.

Il sapere però gli giunge tramite la Parola di Dio. Se si lascia toccare dalla Parola di Dio, se riflette su questa e cerca di eseguirla, allora il lavoro su sé stesso comincia già. Ma chi non ascolta la Parola di Dio, chi la lascia passare oltre al suo orecchio, chi non se ne sente interpellato, costui passa da irresponsabile attraverso la vita, persino quando agisce responsabilmente in cose terrene; perché a questo agire lo spinge comunque soltanto il suo amor proprio, che cerca il successo, onore e fama terreni, ma non opera nessuna trasformazione animica. E tali uomini crederanno appena nella continuità dell’anima dopo la morte ed i suoi tormenti nel Regno dell’aldilà. Perché l’amor proprio li pone nell’impossibilità di credere.

Perciò non può essere abbastanza ferventemente predicato l’amore per Dio e per il prossimo, perché soltanto con questo l’uomo giunge alla fede ed alla Luce della conoscenza. Ma l’uomo non può venir costretto all’amore, deve svilupparsi liberamente intorno a lui, ed ogni uomo ne è capace, perché ognuno ha ricevuto una scintilla d’amore per questo suo corso di vita terrena, quindi ogni uomo deve soltanto accenderla, per cui serve soltanto la sua volontà. La volontà è libera, ma può essere stimolata attraverso la consapevolezza della responsabilità. E questa può anche essere nuovamente risvegliata in ogni uomo, appena riflette solo seriamente su sé stesso, sul Potere del Creatore Che lo ha fatto sorgere, e sullo scopo della sua esistenza; perché chi riflette seriamente su queste questioni, riceverà anche mentalmente la Risposta, e questa lo indurrà a condurre una vita consapevole con lo scopo del perfezionamento. Inoltre ad ogni uomo giungono anche delle spiegazioni dall’esterno, che può accettare o rifiutare. Per questo viene richiesta la sua propria predisposizione, perché soltanto egli stesso può svolgere l’opera del cambiamento dell’essere. Dato però che anche ogni uomo qual dannoso effetto ha una vita terrena da irresponsabile, conosce anche il significato della consapevolezza di responsabilità e può valutare questa pure per la sua anima, e la caducità di tutto il terreno dovrebbe fortificare ancora molto di più la consapevolezza della responsabilità circa l’eterna imperiturità. Ma senza amore l’uomo rimane cieco nel suo spirito e totalmente inattivo; perché proprio nelle opere dell’amore disinteressato consiste il lavoro dell’uomo sulla sua anima, e finché la volontà dell’uomo non ne è disposta, nemmeno lo scopo della vita terrena viene adempiuto e l’anima è e rimane nella più grande miseria, ed il pericolo dello sprofondare di nuovo nell’abisso è così grande, se entra nel Regno dell’aldilà in questo stato oscuro, a meno che un amore totalmente disinteressato di un uomo sulla Terra la segue in quel Regno e l’aiuta là ancora ad una piccola Luce. Ma non potrà mai essere recuperato o raggiunto ciò che era possibile raggiungere sulla Terra.

Amen

Semnificația conștiinței responsabilității....

Fiecare om este singur responsabil pentru sufletul său. Și de aceea este extrem de important pentru el să știe ce trebuie să facă în viața pământească pentru a salva sufletul de la căderea în abis, de la întunericul și chinul veșnic.... pentru a-i pregăti o soartă fericită, o viață veșnică.... El nu are nimic altceva de făcut decât să elibereze sufletul de învelișurile dense care îl înconjoară, să creeze posibilitatea ca el să se lase din nou străbătut de lumina divină a iubirii, așa cum a facut-o odinioară înainte ca ființa să cadă.... Omul trebuie să fie conștient că viața pământească i-a fost dată în acest scop și, prin urmare, trebuie să folosească și această viață în acest scop. Și fiecare zi, fiecare ceas îi oferă posibilitatea de a face acest lucru, căci nu trebuie decât să practice în mod constant iubirea dezinteresată.... El trebuie să încerce să se elibereze de iubirea egoistă, care lasă să crească în jurul sufletului acele învelișuri dense. Tot ceea ce întreprinde omul pe Pământ este complet lipsit de valoare pentru eternitate, pentru transformarea ființei sale, pentru maturizarea sufletului, dacă iubirea dezinteresată nu este motivul activității sale. Iar tot ceea ce izvorăște din motivul iubirii de sine este de folos doar pentru timpul vieții pământești, dar nu are o valoare durabilă pentru veșnicie. Omul ar trebui să observe întotdeauna ce sentimente îi domină gândurile și acțiunile. Și va putea constata că iubirea de sine încă se manifestă cu putere, iar iubirea dezinteresată față de aproapele este rareori doar forța motrice a acțiunilor sale. Dar, cu bunăvoință, el se poate schimba pe sine și sentimentele sale, poate lucra conștient asupra lui însuși, forțându-se să se lase deoparte pe sine și dorințele sale pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie în schimb..... Și va vedea mereu greutăți în jurul său, va avea mereu ocazia de a fi de folos și, de asemenea, îi va face mai multă plăcere cu cât va lucra mai conștient asupra sa.... însă nu de dragul unei recompense, ci din convingerea sa de a fi insuficient modelat și de a folosi viața pământească pentru a deveni perfect. El trebuie să se străduiască în sus, atunci și puterea îi va fi furnizată de sus..... El trebuie să dorească ca viața sa pământească să nu fie trăită în zadar la sfârșitul zilelor sale, și atunci va ajunge cu siguranță și el la țintă. De îndată ce omul a reușit să-și lase ego-ul deoparte de dragul semenilor săi, a devenit deja un învingător, iar învelișurile sufletului se dizolvă și poate lăsa să pătrundă raza divină a iubirii, și atunci nu mai trebuie să se teamă că a parcurs în zadar calea pământească.... Dar el însuși trebuie să facă această muncă asupra sa și să știe că el însuși poartă responsabilitatea. Dar cunoașterea îi vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.... Dacă se lasă atins de Cuvântul lui Dumnezeu, dacă se gândește la el și încearcă să îl urmeze, atunci lucrarea asupra lui însuși începe deja.... Dar cine nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, cine doar îl lasă să îi sune în urechi, cine nu se simte abordat de el, merge prin viață în mod iresponsabil, chiar dacă acționează responsabil în problemele pământești.... Căci el este împins la această acțiune doar de iubirea de sine, care caută succesul, onoarea și faima pământeană, dar care nu duce la nicio transformare spirituală.... Iar astfel de oameni vor crede cu greu și în continuarea existenței sufletului după moarte și în chinurile sale în împărăția de dincolo. Căci iubirea de sine îi face imposibil să creadă.... Și, prin urmare, iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nu poate fi predicată cu suficientă sârguință, pentru că numai prin aceasta poate ajunge ființa umană la credință și la lumina cunoașterii. Cu toate acestea, nici ființa umană nu poate fi forțată să iubească, ci aceasta trebuie să se dezvolte în ea în mod liber, dar fiecare ființă umană este capabilă de aceasta, deoarece fiecare ființă umană a primit o scânteie de iubire pentru acest curs al vieții sale pământești, astfel că doar fiecare ființă umană trebuie să o aprindă.... pentru care este necesară doar voința sa. Iar voința este liberă, dar poate fi stimulată de conștiința responsabilității. Iar conștiința responsabilității poate fi de asemenea trezită în fiecare ființă umană de îndată ce aceasta reflectează cu seriozitate asupra sa, asupra puterii creatoare care l-a adus la existență și asupra scopului existenței sale.... Căci oricine reflectă serios asupra acestor întrebări va primi și un răspuns mental, iar acest răspuns îl va îndemna să trăiască o viață conștientă cu scopul perfecțiunii trecute. Și, în plus, fiecare persoană va primi și iluminări din exterior, pe care le poate accepta sau respinge..... Dar este necesară propria sa atitudine, pentru că numai el însuși poate realiza lucrarea de schimbare a naturii sale. Dar, întrucât fiecare ființă umană cunoaște efectele dăunătoare ale unei vieți pământești iresponsabile, cunoaște și importanța simțului responsabilității..... Și el poate să prețuiască și acest lucru pentru sufletul său.... iar caracterul trecător al tuturor lucrurilor pământești ar trebui să întărească și mai mult conștiința responsabilității față de eternul-imortal.... Fără iubire, însă, omul rămâne orb în spiritul său și complet inactiv. Căci lucrarea omului pentru sufletul său constă tocmai în lucrări de iubire dezinteresată și, atâta timp cât voința omului nu este dispusă să facă acest lucru, nici scopul vieții pământești nu va fi împlinit, iar sufletul este și rămâne în cea mai mare adversitate, iar pericolul de a se scufunda din nou în abis este mare dacă intră în împărăția de dincolo în această stare întunecată.... dacă iubirea complet dezinteresată a unei ființe umane de pe Pământ nu îl urmează în acea împărăție și nu îl ajută să obțină acolo puțină lumină.... Dar nu va putea niciodată să recupereze sau să realizeze ceea ce a putut realiza pe Pământ....

Amin