• Indietro

“All’umile dono la Mia Grazia.... ”

Il Mio Spirito è potente nel debole. Ma ciò non deve significare che la fede dell’uomo debba essere debole, ma si tratta unicamente dell’umiltà del cuore, che l’uomo si riconosca debole ed indegno e lo confessi dinanzi a Me e che Mi chiede la Mia Grazia, che gli faccio poi anche affluire abbondantemente. Il Mio Spirito può agire soltanto in un uomo veramente umile, perché costui si dà anche totalmente a Me, non pretende nulla per sé, ma lascia a Me ciò che gli voglio regalare. Un uomo veramente umile verrà anche benedetto abbondantemente con Grazie. Egli le sfrutterà e sarà anche attivo nell’amore per spinta interiore, perché questa è il segno di accompagnamento della vera umiltà, che s’accende l’amore nel cuore per Me ed il prossimo. Un uomo umile si è già liberato dal dominio del Mio avversario, la cui caratteristica di base è l’orgoglio. Quindi anche l’avvicinamento a Me è unicamente desiderabile, un tale desiderio viene anche sostenuto da Parte Mia, oppure: La scintilla spirituale nell’uomo tende all’unificazione con il suo Spirito di Padre dall’Eternità e così posso anche riversare su di lui il Mio Spirito. Ma il Mio Spirito non può mai agire là dove si trova ancora il marchio del Mio avversario, l’orgoglio, perché questo sarebbe per così dire l’agire Mio insieme al suo. L’uomo dev’essere entrato nell’umiltà prima che Io possa diventare efficace in lui. Ma che cosa è da intendere per vera umiltà? La vera umiltà non deve essere evidente a nessun uomo attraverso il comportamento esteriore, attraverso la mimica oppure un atteggiamento esteriore nei confronti del prossimo, bado unicamente all’umiltà del cuore, all’ammissione interiore di debolezza ed empietà, alla confessione dell’indegnità dell’essere nei confronti del suo Dio e Creatore e quindi anche l’ammissione della sua colpa attraverso il peccato di caduta di un tempo. Tutti gli esseri erano una volta bensì le Mie Immagini, che rallegravano nella loro raggiante bellezza anche Me Stesso, come loro Creatore. Ma non sono rimasti ciò che erano, il loro essere si è invertito nel contrario ed in questo stato non potevano più sussistere davanti ai Miei Occhi. Nel loro abbaglio invece si sono ancora ribellati contro di Me, perché avevano assunto l’essere del Mio avversario, che era colmo d‘orgoglio. Il ritorno a Me perciò non è possibile prima che l’essere non abbia deposto il suo orgoglio, finché non l’abbia mutato nella più profonda umiltà, finché non riconosca la sua grande scelleratezza e la grande distanza da Me ed ora stende le sue mani desiderose incontro a Me per la Compassione. Allora non indugerò davvero a lungo, afferrerò le sue mani ed attirerò l’essere a Me, perché nella sua umiltà Mi diventa figlio, che il Padre attira amorevolmente al Suo Cuore e che ora Egli colma anche con le Sue Dimostrazioi d’Amore, con Grazie in ultramisura, che ora Egli può anche di nuovo irradiare con il Suo Spirito. Ora si manifesterà anche visibilmente la Forza dello spirito, l’uomo avrà da mostrare dei Doni che sembrano ultranaturali, che in fondo però sono soltanto quelle caratteristiche che l’essere possedeva nel principio ur senza le quali un essere perfetto non è immaginabile: l’uomo dev’essere colmo di Luce e Forza, cioè disporre di un sapere insolito ed anche di facoltà che altrimenti non sono proprie in un uomo. Ma ora malgrado il suo evidente legame con Dio rimarrà nella profondissima umiltà, perché l’umiltà è una Caratteristica divina, che è mutata nel contrario soltanto attraverso la caduta. Così voi uomini dovrete sempre tendere anche alla vera umiltà, se volete che il Mio Spirito diventi efficace in voi, perché chi porta in sé ancora una scintilla d’orgoglio, non si è ancora staccato dal Mio avversario e sarà sempre il suo sforzo di trattenerlo ancora nelle sue catene. Il mondo gli offre molte occasioni per questo, in modo che l’uomo cerchi sempre più fama ed onore e guarda dall’alto in basso ciò che è piccolo e basso. Ma questo è anche una sicura dimostrazione della sua appartenenza all’avversario, che voi uomini non dovete lasciare inosservato e guardarvi da tali pensieri interiori, che sono davvero ancora molto distanti dalla vera umiltà. Ma se volete che Io Stesso diventi potente in voi, allora dovete anche rendervi conto della vostra debolezza, perché soltanto all’umile dono la Mia Grazia.

Amen

"Celor smeriți le dau harul Meu...."

Duhul Meu este puternic în cei slabi.... Totuși, acest lucru nu înseamnă că credința ființei umane poate fi slabă, ci este vorba doar de umilința inimii, că ființa umană se recunoaște și se mărturisește slabă și nevrednică în fața Mea și că apelează la Mine pentru harul Meu, pe care apoi îl voi lăsa să curgă din belșug și către ea. Spiritul Meu nu poate lucra decât într-o persoană cu adevărat umilă, pentru că și ea Mi se dăruiește complet, nu cere nimic pentru ea însăși, ci lasă la latitudinea Mea ceea ce îi ofer. Iar o persoană cu adevărat umilă va fi și ea binecuvântată din belșug cu binecuvântări. Se va folosi de ele și va fi, de asemenea, activă în mod iubitor din impuls interior, pentru că aceasta este concomitența adevăratei smerenii, că dragostea se aprinde în inimă pentru Mine și pentru aproapele. O persoană umilă s-a eliberat deja de sub dominația adversarului Meu, a cărui caracteristică de bază este aroganța. Prin urmare, merită să se depună eforturi și pentru apropierea doar de Mine, iar o astfel de dorință este susținută și de partea Mea.... sau, de asemenea: Scânteia spirituală din ființa umană se străduiește să se unifice cu Spiritul-Tată din veșnicie, și astfel pot să Îmi revărs și Eu duhul asupra sa. Dar spiritul Meu nu poate lucra niciodată acolo unde se mai găsește încă caracteristica adversarului Meu, mândria. Căci aceasta ar fi, ca să zic așa, o interacțiune a Mea cu el.... Ființa umană trebuie să fi intrat în umilință înainte ca Eu să pot deveni eficient în ea.... Dar ce înseamnă adevărata umilință?.... Adevărata smerenie nu trebuie să fie evidentă pentru nici o ființă umană prin comportamentul exterior, prin expresiile faciale sau prin comportamentul exterior față de alți oameni, Eu mă uit doar la smerenia inimii, la recunoașterea interioară a slăbiciunii și a păcătoșeniei, la mărturisirea nevredniciei ființei față de Dumnezeul și Creatorul său și, prin urmare, și la recunoașterea vinovăției sale prin păcatul trecut al apostaziei. Toate ființele au fost cândva, cu siguranță, imagini ale Mele, care, în frumusețea lor radiantă, Mă încântau și pe Mine Însumi ca și Creator al lor.... Dar ele nu au rămas ceea ce au fost.... întreaga lor ființă s-a transformat în opusul lor, iar în această stare nu mai puteau exista în fața ochilor Mei. Dar, în iluzia lor, s-au aruncat totuși împotriva Mea, deoarece adoptaseră natura adversarului Meu, care era plină de aroganță. Prin urmare, întoarcerea la Mine nu este posibilă până când ființa nu se leapădă de aroganța sa, până când nu o schimbă în cea mai profundă umilință, până când nu-și recunoaște marea depravare și marea sa distanță față de Mine și atunci Îmi întinde mâna pentru milă. Atunci, cu adevărat, nu voi ezita mult timp, îi voi apuca mâinile și voi atrage ființa la Mine, pentru că, în umilința sa, ea va deveni copilul Meu pe care Tatăl îl atrage cu iubire la inima Sa și pe care acum, de asemenea, îl copleșește cu dovezile Sale de iubire, cu binecuvântări din belșug.... pe care acum poate, de asemenea, să le lumineze din nou cu spiritul Său. Și acum, puterea spiritului va deveni și ea vizibilă, ființa umană va prezenta daruri care par supranaturale, dar care, în fond, sunt doar acele caracteristici pe care ființa le poseda la început, fără de care o ființă perfectă este de neconceput: Ființa umană va fi plină de lumină și de putere, adică va avea cunoștințe neobișnuite, dar și capacități care, altfel, nu sunt inerente unei ființe umane. Dar el va rămâne, de asemenea, în cea mai profundă umilință, în ciuda legăturii sale acum evidente cu Dumnezeu, deoarece umilința este unul dintre atributele divine care a fost inversat în opusul său doar prin cădere. Și astfel, și voi, oamenii, va trebui să vă străduiți mereu să ajungeți la adevărata umilință, dacă vreți ca spiritul Meu să devină eficient în voi, căci oricine poartă încă în sine o scânteie de aroganță nu s-a desprins încă de adversarul Meu și va trebui să depună un efort constant pentru a-l ține în lanțurile sale. Iar lumea îi oferă multe ocazii de a face acest lucru, astfel încât ființa umană caută mereu mai multă faimă și onoare și privește cu dispreț tot ceea ce este mic și umil. Dar și aceasta este o dovadă certă a afilierii sale la adversar, pe care voi, oamenii, nu ar trebui să o ignorați și să vă feriți de astfel de atitudini interioare care sunt cu adevărat încă departe de adevărata umilință. Dar dacă vreți ca Eu Însumi să devin puternic în voi, atunci trebuie să fiți conștienți și de slăbiciunea voastră, căci Eu nu acord harul Meu decât celor umili....

Amin