• Indietro

Risposta alle domande sulla Concezione immacolata ed il privilegio delle anime di Luce

Vi voglio assistere in ogni miseria terrena e spirituale, affinché crediate nel Mio Amore, nella Mia Sapienza e Potere. Perché vi amo, Mie creature, infinitamente, ed Io voglio anche conquistare il vostro amore. Io so della vostra miseria ed anche come è da estinguere, ed Io ne posseggo la Potenza. E quanto volentieri dimostro il Mio Amore, la Mia Sapienza e Potenza ai figli, che si rivolgono al loro Padre e Lo pregano fiduciosi di aiutarli. Io voglio togliere da voi la miseria terrena e spirituale, ma nella miseria terrena a volte Io chiedo anche la vostra pazienza, perché soltanto Io so perché doveva venire sopra di voi. Ma Io ve la tolgo. Chi si trova però nella miseria spirituale, non ha bisogno di attendere molto, perché appena Mi invoca di pensare a lui, Io Sono già pronto ad aiutare. Miseria spirituale è: debolezza dell’anima, quindi volontà indebolita, oscurità dello spirito e dubbi che sempre si ripetono, la miseria spirituale è l’agire ed influire del Mio avversario, che osa di venire molto sovente vicino agli uomini, che sono già Miei e che vorrebbe riconquistare sotto il suo potere. E finché l’uomo vive sulla Terra, egli cerca di esercitare questa sua influenza e lo vorrà sempre di nuovo indebolire. Ma appena l’uomo si rivolge a Me, respinge costui, ed Io lascio fluire in abbondanza la Mia Forza e porto all’uomo Luce e conoscenza, Io adempio la sua richiesta, di distogliere la miseria spirituale. Dovete sapere che il Mio avversario tenta di spegnere la Luce della Verità, che irrompe ovunque con il suo chiaro splendore e scaccia l’oscurità, nel cui reame soltanto opera il Mio avversario. Quindi cercherà di spegnere la Luce. Vorrà stendervi sopra delle ombre, mentre insinua delle domande di dubbi negli uomini e con ciò cerca di offuscare la Luce della conoscenza. Ma l’ultimo Io non lo permetto, ma la Mia Luce della Verità splenderà ancora più chiara, la Luce che lui cerca di rabbuiare, splenderà più chiara ancora nella notte. E dove esiste ancora un’ombra, questa viene consumata da Me nella Luce che tutto irradia, perché i n questa Luce non può sussistere niente di ciò che è buio. E così l’ “Eterna Luce” Stessa annuncerà:

Voi, che vivete sulla Terra, come tutto lo spirituale che ha già attraversato la vita terrena come uomo, voi siete “dello spirituale una volta caduto”, con poche eccezioni, perché anche degli esseri di Luce si incorporano su questa Terra. Quindi degli esseri che discendono dal Regno di Luce da voi uomini, per aiutarvi nella più profonda miseria spirituale. Dovete perciò discernere: tra spiriti Ur caduti e quelli rimasti con Dio. I primi si trovano come seguito del Mio avversario nell’abisso, e gli ultimi sono rimasti con Me in tutta la perfezione. Inoltre dovete ancora discernere: quelli che portano ancora in sé la volontà dell’avversario e che sono già entrati nella Mia Volontà, ma che sono degli esseri non ancora perfezionati, che perciò sono ancora esposti alla sua influenza. Ed allora potrete anche comprendere, che gli ultimi devono essere aiutati, perché sono troppo deboli verso l’influenza di costui. Quindi vi sarà anche comprensibile la Missione di quegli esseri di Luce, che si incarnano anche liberamente sulla Terra per aiutare quelli. Ed allora comprenderete anche la Missione dell’Uomo Gesù, il Quale voleva compiere come un tale Essere di Luce un’Opera di Salvezza, che spezzava il potere del Mio avversario. (19.10.1956) Tutti erano figli del Mio Amore, sia quegli esseri caduti come anche quelli che sono rimasti con Me, ma questi esseri non sono rimasti uguali, ora erano diventati differenti, erano degli esseri raggianti e quelli senza Luce, che non potevano rimanere nemmeno nelle stesse sfere. E quindi il “regno della Luce” ed il “regno dell’oscurità” erano diventati soggiorno di questi esseri così diversi. E non esisteva nessun ponte tra i due Regni fino alla Discesa di Gesù, uno Spirito d’Angelo rimasto con Me, che voleva creare ed ha creato questo ponte mediante un’Opera di Misericordia unico nel suo genere. Gli esseri che una volta hanno perduto la loro perfezione mediante la loro ribellione contro di Me, avevano bisogno di un Aiutante, perché da soli erano troppo deboli, anche se era stato fatto un ponte, perché anche il Mio avversario disponeva di una grande forza, che poteva impiegare nei confronti dei suoi seguaci d’un tempo. Ma anche gli esseri rimasti con Me erano colmi di Forza, perché si lasciavano continuamente irradiare dalla Mia Forza d’Amore. Quindi la Forza di uno Spirito d’Angelo non caduto sarebbe bastato assolutamente, per conquistare una Vittoria sul Mio avversario e di strappargli il suo seguito. Ma questo contravveniva alla Mia Legge dell’eterno Ordine, perché allora la libera volontà di tutti gli esseri, che una volta avevano liberamente seguìto il Mio avversario, sarebbe rimasta inosservata ed una vittoria conquistata così avrebbe escluso il perfezionamento degli esseri. Perciò doveva essere trovata un'altra via, l’ “Amore” doveva portare un Sacrificio, e ad ogni essere caduto doveva essere lasciato libero di servirsi di questo Sacrificio, quindi volere che questo Sacrificio fosse stato portato anche per lui. Portare un Sacrificio però può esser fatto soltanto da un Uomo; un essere di Luce può bensì avere la volontà di sacrificare sé stesso, ma allora deve prestare questo Sacrificio come uomo, perché da essere di Luce non può soffrire e disporre anche di tanta Forza, che tutto gli è possibile. Ma un uomo è un essere debole, imperfetto, sensibile alla sofferenza ed al tormento, che ora deve sviluppare una ultragrande forza di volontà, se prende liberamente su di sé delle sofferenze e tormenti, per ottenere qualcosa non per sé, ma per i suoi prossimi, che il suo amore vorrebbe donare agli uomini infelici. Doveva portarlo “soltanto l’uomo “ un sacrificio per i suoi prossimi. Doveva essere in grado di soffrire e di morire. Ed ora comprenderete, che l’Uomo Gesù non doveva mostrare nessun tipo di vantaggio, che Lo segnasse come un uomo di un genere straordinario, persino quando la Sua Anima era uno Spirito di Luce. Questa non era passata attraverso la Creazione, come le anime degli uomini, dei fratelli caduti; ciononostante quest’Anima, quando è entrata nel corpo di carne, il quale, come il corpo degli altri uomini, era un ammasso di spiriti immaturi, quindi colmato con le stesse sensazioni, brame e passioni, che l’Uomo Gesù doveva imparare a vincere nella Sua vita terrena. La Sua Missione, oltre alla Redenzione, era anche l’estinzione della colpa di peccato più grave, di vivere la vita d’esempio per gli uomini, che da sola assicurava loro il ritorno da Me. Se dunque veniva preteso qualcosa da uomini totalmente imperfetti, deboli e legati da passioni, allora doveva anche essere possibile, di eseguire quello che era stato richiesto. E se l’Uomo Gesù voleva servire da esempio, allora doveva essere costituito esattamente come i Suoi prossimi. La Sua insolita Origine, come anche quella degli esseri di Luce incorporati sulla Terra che vogliono aiutare gli uomini, non lascia dedurre per nulla a delle facoltà insolite o vantaggi, che avrebbero richiesto una lotta meno dura con sé stessi, per trovare quindi sulla Terra l’unificazione con Me, che è meta e compito di ogni uomo sulla Terra per cui però l’Uomo Gesù ha dato l’esempio, che Egli può raggiungere. Tutto ciò che Gesù come Spirito di Luce aveva in vantaggio, Lui ne ha rinunciato prima della Sua Incorporazione come Uomo, altrimenti la Sua Opera non avrebbe potuto essere ciò che è: un Sacrificio portato dall’Amore, la Cui Benedizione doveva essere per tutti gli uomini. Ma non può essere nemmeno mai rinnegato, che “Dio Stesso” ha portato quel Sacrificio, perché era determinante l’amore, che colmava talmente l’Uomo Gesù, che quindi Io Stesso potevo Essere in Lui, dopo che Lui come Uomo Si era formato nella libera volontà in modo che potevo dimorare in Lui che Egli Mi E’ divenuto il Vaso d’accoglienza e quindi Egli possedeva ora in pienezza Forza e Luce, nuovamente un procedimento, che poteva svolgersi non solamente nell’Uomo Gesù, ma che tutti gli uomini devono ed anche possono svolgere in sé, perché questi hanno ora un Aiuto nel divino Redentore Gesù Cristo, perché Lui come Uomo ha conquistato una Misura di Grazia attraverso la Sua Opera di Redenzione, che ora è accessibile ad ogni uomo. E chi si serve di questa, giunge alla meta. Troverà pure sulla Terra l’unificazione con Me, potrà ricevere illimitatamente la Luce e la Forza. (20.10.1956) Ma vi deve essere dato ancora un chiarimento ulteriore, perché finché sorgono in voi ancora delle domande, si dà anche la necessità di farvi giungere una giusta Risposta. E più intimamente desiderate questa Risposta, più velocemente vi giungerà: Quelle anime che si stanno sviluppando dall’abisso devono aspettarsi nel loro ultimo sviluppo sulla Terra l’incorporazione come uomo, poi è terminato il percorso di sviluppo sulla Terra, e l’anima entra nel Regno spirituale, non importa, com’è formata durante la deposizione dell’involucro corporeo. Queste anime quindi percorrono il cammino secondo l’Ordine divino, si liberano dalla dura materia mediante il servire e salgono comunque lentamente verso l’Alto. Ma delle anime di Luce s’incorporano sulla Terra soltanto allo scopo di una missione sulla Terra, loro assumono subito un corpo umano, per poi percorrere anche comunque il cammino sulla Terra, come ogni altro uomo ed essere sottoposti a tutte le leggi della natura. Perciò il loro involucro esteriore avanza le stesse pretese, perché è assemblato da dello spirituale ancora totalmente sottosviluppato, da particelle di anime di uno spirito Ur una volta caduto, che sosta ancora del tutto nella ribellione contro Dio, e che l’anima deve dapprima anche mitigare e cambiare, che richiede sempre una lotta. L’anima non ha la reminiscenza del suo precedente stato di Luce, il corpo terreno comporta per lei lo stesso offuscamento, soltanto l’amore in un tale uomo s’infiammerà più velocemente e più forte e quindi caccerà anche prima l’oscurità. Un’anima dall’Alto rivolgerà anche sempre i suoi occhi verso l’Alto, a Dio, il Quale impara a riconoscere molto velocemente. Una tale anima generalmente non impiega molto tempo, che si unifica con la scintilla divina, che ora la può influenzare facilmente, ed ora lo spirito e l’anima cercano di influenzare anche il loro involucro esteriore e questo con successo. Il fatto ora, che l’anima percorre il cammino sulla Terra, è sempre collegato con la naturalezza, che l’anima debba combattere, perché in questo mondo terreno materiale ha sempre da vincere degli ostacoli, per raggiungere la meta spirituale. Quindi nessuna anima può giungere in Alto senza tormenti, nemmeno un’anima di Luce, perché all’inizio della sua incorporazione si deve recare nell’abisso, in uno stato d’assenza di conoscenza, dell’essere legato e della debolezza. Questo quindi sempre da menzionare, quando il cammino terreno di un essere di Luce incorporato viene considerato relativamente più facile. Il corpo terreno è e rimane un incatenamento per l’anima, finché lo abbandona. E malgrado ciò anche il corpo può ancora essere differente. La carne può ancora trovarsi profondamente nel peccato, cioè può avere in sé ancora molto del luciferino, quando nasce dal peccato, quando soltanto delle caratteristiche sataniche predominano ancora gli uomini che generano una nuova vita. Ed un essere risvegliato alla nuova vita deve questa alla spinta d’amore di due persone, quindi possono essere anche fluite in sovrappiù buoni istinti in quell’essere e quindi anche l’involucro esteriore sarà costituito in merito. Porterà in sé molto del “bene ereditario” e dovrà lottare più o meno duramente nella vita terrena e quindi raggiungere la meta anche più difficilmente o più facilmente. Ma l’esistenza terrena di nessun uomo rimane senza lotta. E sovente la vita terrena di un essere di Luce è sovente persino straordinariamente difficile, perché l’anima percepisce l’inconscio del motivo del soggiorno nel mondo terreno come tormento e prende anche su di sé sovente una sorte terrena molto difficile per via della sua missione. A causa del fallimento di Adamo il procedimento della procreazione non è benedetto, perché non corrispondeva alla Volontà di Dio, che voleva dare la Sua Benedizione nel tempo giusto alla prima coppia di persone. Nell’atto della procreazione degli uomini partecipava Lucifero (concessogli dalla volontà di Adamo), e lui non rinuncerà mai al suo diritto. Egli parteciperà sempre nel sorgere di una nuova vita, anche se il grado d’amore delle persone può rifiutarlo fino ad un certo limite e quando viene richiesta la Protezione di Dio contro di lui. Ed ora vi sarà anche comprensibile, che Dio Stesso però ostacola il Suo avversario, quando Egli crea per Sé Stesso un involucro corporeo, che Egli vuole prendere una volta in possesso e che Gli deve servire come dimora già sin alla nascita. Perché Dio Stessi non Si unirà mai e poi mai con il Suo avversario nel Suo Operare. E pure così non permetterà di prendere possesso dal Suo avversario nemmeno del naturale Portatore del Suo Involucro, perché Lui, il Dio e Creatore dall’Eternità, il Quale ha fatto sorgere tutto, il Quale ha davvero la Potenza di esternare da Sé tutto ciò che vuole, quindi Gli sarà ben anche possibile far sorgere un Uomo senza l’Atto di procreazione secondo la legge (naturale): e Gli sarà anche veramente possibile tener lontano il Suo avversario, finché la Sua Volontà non si sia realizzata. Perché Dio Si cela soltanto in un Involucro puro, Egli non Si unisce con qualcosa di impuro, che però non esclude che ciononostante un uomo in questo regno dell’imperfezione che appartiene al Suo avversario, è ora esposto anche a tutte le oppressioni, e che il Suo cammino terreno perciò non è meno sofferente e ricco di lotta come quello dei Suoi prossimi. Perché senza lotta non potrebbe esistere nessuna Vittoria, ma l’avversario di Dio doveva essere vinto, e Gesù ha veramente sostenuta la lotta più dura, che mai è stata combattuta sulla Terra, ed Egli l’ha sostenuta come Uomo, non come Dio.

Amen

Răspuns la întrebări despre imaculata concepție și preferința sufletelor de lumină....

În orice adversitate pământească și spirituală Eu voi fi alături de voi, pentru ca voi să credeți în iubirea Mea, în înțelepciunea și puterea Mea.... Căci vă iubesc infinit, creaturile Mele, și vreau să câștig și dragostea voastră.... Știu despre adversitatea voastră și, de asemenea, despre cum poate fi remediată, iar Eu posed puterea de a o remedia. Și cu câtă plăcere Îmi demonstrez dragostea, înțelepciunea și puterea copiilor care se întorc la Tatăl lor și apelează cu încredere la El pentru a-și aminti de ei și a-i ajuta. Vreau să iau de la voi adversitatea pământească și spirituală, dar în adversitatea pământească vă cer uneori răbdare, pentru că numai Eu știu de ce a trebuit să vină asupra voastră. Dar o voi lua de la voi.... Dar oricine se află în greutăți spirituale nu va trebui să aștepte mult timp, pentru că, dacă doar Mă cheamă să-Mi amintesc de el, Eu sunt deja dispus să-l ajut. Adversitatea spirituală este: Slăbiciunea sufletului, deci voința slăbită, întunericul spiritului și îndoielile recurente.... Adversitatea spirituală este activitatea și influența adversarului Meu, care de foarte multe ori se apropie tocmai de acei oameni care sunt deja ai Mei și pe care ar dori să-i recâștige din nou sub controlul său.... Și atâta timp cât ființa umană trăiește pe Pământ, el va încerca să-și exercite influența și va dori din nou și din nou să o slăbească. Însă, de îndată ce ființa umană se întoarce la Mine, el o înlătură, iar Eu las puterea Mea să se reverse și îi aduc ființei umane lumină și cunoaștere, îi îndeplinesc cererea de a îndepărta adversitatea spirituală.... Trebuie să știți că adversarul Meu este interesat să stingă lumina adevărului care pătrunde pretutindeni cu strălucirea sa strălucitoare și alungă întunericul, în a cărui zonă numai adversarul Meu poate lucra. Astfel, el va încerca să stingă lumina. El va dori să împrăștie umbre peste ea, șoptindu-le oamenilor întrebări îndoielnice și încercând astfel să întunece lumina cunoașterii. Dar Eu nu voi permite aceasta din urmă, în schimb, lumina Mea de adevăr va străluci cu atât mai tare, iar lumina pe care el a încercat să o întunece va străluci cu atât mai tare în noapte.... Iar acolo unde mai există încă o umbră, aceasta va fi mistuită de lumina venită de la Mine care iradiază peste tot, căci în această lumină nu poate exista nimic care să fie întunecat.... Și astfel, "Lumina Eternă Însăși" vă va anunța:

Voi, cei care trăiți pe Pământ.... precum și toate ființele spirituale care au trecut deja prin viața pământească ca ființe umane.... sunteți "spirite căzute cândva", cu puține excepții; căci ființele de lumină se întrupează și pe acest Pământ. Astfel, ființe coboară la voi, oamenii, din împărăția luminii, pentru a vă ajuta în adversități spirituale profunde. Prin urmare, trebuie să faceți diferența între spiritele primordiale care s-au îndepărtat de Dumnezeu și cele care au rămas cu Dumnezeu.... primele se află în abis ca adepți ai adversarului Meu, iar cele din urmă au rămas cu Mine în toată perfecțiunea. Trebuie să faceți, de asemenea, diferența între ființele care încă poartă în ele voința adversarului și ființele care au intrat deja în voința Mea, dar nu sunt încă desăvârșite și, prin urmare, sunt încă expuse influenței sale. Și atunci veți putea înțelege, de asemenea, că acestea din urmă trebuie să fie ajutate, deoarece sunt prea slabe în fața influenței sale. Astfel, veți putea înțelege și misiunea acelor ființe de lumină care se întrupează voluntar pe Pământ pentru a le ajuta. Și atunci veți înțelege și misiunea omului Iisus.... care, în calitate de astfel de ființă de lumină, a dorit să realizeze o operă de salvare care a frânt puterea adversarului Meu.... (19.10.1956) Toți au fost copii ai iubirii Mele.... atât ființele căzute, cât și ființele rămase cu Mine, dar aceste ființe nu rămăseseră la fel, ci deveniseră acum diferite.... erau ființe radiante și lipsite de lumină, care nu puteau locui nici ele în aceleași sfere. Și astfel, "împărăția luminii" și "împărăția întunericului" deveniseră reședința acestor ființe de diferite feluri. Și nu a existat nicio punte între aceste două tărâmuri până la coborârea lui Iisus, un spirit angelic care a rămas cu Mine, care a vrut să construiască această punte și a făcut-o printr-o lucrare unică de milă. Ființele care și-au pierdut odată perfecțiunea din cauza răzvrătirii lor împotriva Mea aveau nevoie de un ajutor, pentru că ele singure erau prea slabe, chiar dacă fusese construit un pod, deoarece adversarul Meu dispunea și el de o mare forță pe care o putea folosi față de foștii săi adepți. Dar ființele rămase alături de Mine erau și ele puternice pentru că se lăsau în permanență pătrunse de forța iubirii Mele.... Astfel, puterea unui spirit de înger necăzut ar fi fost pe deplin suficientă pentru a obține victoria asupra adversarului Meu și pentru a-i smulge pe adepții săi.... Dar acest lucru contrazicea legea Mea de ordine eternă, pentru că atunci liberul arbitru ar fi rămas neobservat de toate ființele care odată l-au urmat în mod voluntar pe adversarul Meu, iar o astfel de victorie ar fi împiedicat ființele să se desăvârșească. Prin urmare, a trebuit să se caute o altă cale.... ,,Iubirea” trebuia să facă un sacrificiu, iar fiecare ființă căzută trebuia să fie liberă să se folosească de acest sacrificiu, deci să dorească ca acesta să fi fost făcut și pentru ea.... Totuși, numai o ființă umană poate face un sacrificiu; o ființă de lumină poate avea cu siguranță voința de a se sacrifica, dar atunci trebuie să facă acest sacrificiu ca ființă umană, deoarece ca ființă de lumină nu poate suferi și, de asemenea, are la dispoziție atât de multă putere, încât orice este posibil pentru ea. O ființă umană, însă, este o ființă slabă, deficitară, sensibilă la suferință și chin și care acum trebuie să facă uz de o voință excesivă dacă își asumă de bună voie suferința și chinul pentru a obține ceva nu pentru ea, ci pentru semenii săi, care ar dori să-și dăruiască iubirea unor oameni nefericiți.... A trebuit să facă un sacrificiu ca "simplă ființă umană" pentru semenii săi.... A trebuit să fie capabilă să sufere și să moară.... Și astfel, veți înțelege acum că omului Iisus nu i s-a permis să aibă merite care să-l marcheze ca ființă umană de un tip excepțional, chiar dacă sufletul său era un spirit de lumină.... Deși nu trecuse prin creație ca sufletele ființelor umane, frații căzuți, acest suflet, atunci când a luat trupul de carne.... care, la fel ca și trupurile celorlalți oameni, era un conglomerat de substanțe spirituale imature, era deci și el plin de aceleași sentimente, pofte și pasiuni pe care omul Iisus avea să învețe să le învingă în timpul vieții Sale pământești. Căci misiunea Sa, în afară de răscumpărare.... răscumpărarea celei mai grave vinovății a păcatului.... era aceea de a exemplifica oamenilor viața care singură le asigura întoarcerea la Mine. Prin urmare, dacă se cerea ceva de la oameni complet inadecvați, slabi și legați de pasiune, trebuia să fie posibilă și îndeplinirea acestei cerințe.... Iar dacă omul Iisus dorea să servească drept exemplu, atunci trebuia să fie exact ca semenii Săi. Originea sa neobișnuită, ca și cea a ființelor de lumină întrupate pe Pământ care vor să ajute oamenii, nu sugerează în niciun caz capacități sau merite neobișnuite care ar fi necesitat o luptă mai puțin dură cu sine însuși pentru a găsi unitatea cu Mine pe Pământ, care este scopul și sarcina fiecărei ființe umane de pe Pământ și pentru care omul Iisus a dat exemplul că se poate realiza. Tot ceea ce Iisus a avut în avans ca spirit de lumină, a dăruit înainte de întruparea Sa ca ființă umană, altfel lucrarea Sa nu ar fi putut fi ceea ce este: Un sacrificiu făcut prin iubire, a cărui binecuvântare a fost destinată să fie benefică tuturor oamenilor.... Dar, de asemenea, nu poate fi negat niciodată că "Dumnezeu Însuși" a făcut acest sacrificiu, deoarece iubirea a fost factorul determinant care a umplut-o pe ființa umană Iisus, astfel încât Eu Însumi am putut fi în El după ce S-a modelat ca ființă umană de bunăvoie, astfel încât Eu am putut să Mă adăpostesc în El, că El a devenit un recipient pentru Mine și astfel El a posedat acum putere și lumină din abundență..... iarăși un proces care nu putea avea loc doar în ființa umană Iisus, ci pe care toți oamenii ar trebui și pot să-l realizeze în ei înșiși, pentru că acum au ajutor în Răscumpărătorul divin Iisus Hristos.... deoarece ca ființă umană a dobândit o măsură de har prin actul Său de mântuire care este acum accesibil oricărei ființe umane.... Și oricine se folosește de el va ajunge și el la țintă. El va găsi la fel de bine unirea cu Mine pe Pământ, va putea primi lumină și putere nelimitate.... (20/10/1956) Cu toate acestea, vi se vor da în continuare lămuriri suplimentare, căci atâta timp cât în voi vor apărea încă întrebări, va fi necesar să vă dau și răspunsul corect. Și cu cât veți dori mai intens acest răspuns, cu atât mai repede va veni la voi: Sufletele care se dezvoltă din abis trebuie să se aștepte la întruparea ca ființă umană ca ultimă etapă a dezvoltării lor pe Pământ, apoi cursul dezvoltării pe Pământ se încheie și sufletul intră în împărăția spirituală, indiferent de forma pe care o are atunci când se leapădă de învelișul său fizic. Prin urmare, aceste suflete parcurg calea conform ordinii divine, se răscumpără din materia dură prin slujire și totuși urcă încet spre înălțime.... Cu toate acestea, sufletele de lumină întrupate pe Pământ coboară pe Pământ doar în scopul unei misiuni, astfel că ele se instalează imediat în corpul uman pentru ca apoi să parcurgă și ele calea pe Pământ ca orice altă ființă umană și astfel să fie și ele supuse tuturor legilor naturii și să trebuiască să lupte și ele pe Pământ.... Astfel, învelișul lor exterior va avea aceleași cerințe față de ei, deoarece este compus din substanțe spirituale încă complet nedezvoltate, din particule sufletești ale unui spirit primordial căzut cândva, care rămâne încă în opoziție totală cu Dumnezeu și pe care sufletul trebuie mai întâi să îl liniștească și să îl transforme, indiferent de luptă. Sufletul nu este conștient de starea sa anterioară de lumină, trupul pământesc îi va provoca aceeași întunecare, numai că iubirea se va aprinde mai repede și mai puternic într-o astfel de persoană și astfel va alunga și întunericul mai repede.... De asemenea, un suflet de sus își va îndrepta mereu privirea în sus, spre Dumnezeu, pe care va învăța să Îl recunoască extrem de repede. De obicei, un astfel de suflet nu are nevoie de un timp atât de îndelungat încât să se unească cu scânteia divină din el însuși, care acum îl poate influența cu ușurință, iar acum spiritul și sufletul încearcă și ele să influențeze învelișul său exterior, și aceasta cu succes. Acum, faptul că sufletul parcurge traseul pe Pământ este întotdeauna legat de faptul evident că sufletul trebuie să lupte, deoarece trebuie să depășească în mod constant obstacolele din această lume pământesc-materială pentru a ajunge la scopul spiritual. Astfel, niciun suflet nu poate urca fără dificultate, nici măcar un suflet de lumină, deoarece la începutul întrupării sale a intrat în abis, într-o stare de ignoranță, de robie și slăbiciune.... Prin urmare, acest lucru trebuie luat întotdeauna în considerare atunci când parcursul terestru al unei ființe de lumină întrupate este considerat ca fiind corespunzător mai ușor. Corpul pământesc este și rămâne o cătușă pentru suflet până când acesta îl părăsește. Și totuși, corpul poate fi totuși și altfel. Trupul poate fi încă adânc în păcat, deci poate avea încă mult din luciferic în el, atunci când se naște din păcat, când doar calitățile satanice îi domină pe oameni, care produc o viață nouă. Și iarăși, o ființă nou trezită la viață poate să-și datoreze viața îndemnului la iubire a doi oameni, impulsurile bune pot deci și ele să se fi revărsat cu preponderență în acea ființă, și astfel învelișul exterior va fi și el de o natură corespunzătoare.... Ea va purta în sine o mare parte din "materialul genetic" și, prin urmare, va trebui să lupte mai mult sau mai puțin greu în viața pământească și, prin urmare, va trebui să ajungă și ea mai mult sau mai puțin ușor la țintă.... Dar nici o existență a ființei umane pe Pământ nu este lipsită de luptă.... Și adesea viața pământească a unei ființe de lumină este extraordinar de dificilă, deoarece sufletul simte inconștient șederea în lumea pământească ca pe un chin și își asumă adesea o existență pământească foarte dificilă de dragul misiunii sale. Procesul de procreare este unul nefericit din cauza eșecului lui Adam, pentru că nu a corespuns voinței lui Dumnezeu, Care a vrut să dea binecuvântarea Sa primului cuplu uman la momentul potrivit. Lucifer a fost implicat în procrearea ființelor umane și nu va renunța niciodată la dreptul său (care i-a fost acordat prin voința lui Adam)...... El va fi mereu implicat în crearea de noi vieți, chiar dacă gradul de iubire al oamenilor i se poate împotrivi până la o anumită limită și se va cere protecția lui Dumnezeu împotriva lui.... Și acum vă va fi de înțeles și faptul că Dumnezeu Însuși, totuși, se împotrivește adversarului Său atunci când Își creează un înveliș fizic pe care vrea să intre odată în posesia lui și care ar trebui să Îi servească deja ca locuință la naștere. Căci Dumnezeu Însuși nu se va uni niciodată cu adversarul Său în activitatea Sa.... Și, la fel, El nu va permite nici ca purtătorul natural al acestui înveliș al Său să fie însușit de adversarul Său.... Căci El, Dumnezeul și Creatorul din veșnicie, Cel care a adus totul la existență, Cel care a atribuit fiecărui lucru scopul și destinul său, are cu adevărat puterea de a naște din Sine tot ceea ce dorește.... astfel, Îi va fi cu adevărat posibil și să aducă la existență o ființă umană fără actul legal al procreării; și Îi va fi cu adevărat posibil și să țină departe pe adversarul Său până la împlinirea voinței Sale.... Căci Dumnezeu se ascunde doar într-un înveliș pur, nu se unește cu ceva impur.... ceea ce nu exclude însă faptul că ființa umană este totuși expusă tuturor asupririlor în această împărăție a imperfecțiunii, în împărăția care aparține adversarului său, și că viața sa pământească nu este deci mai puțin dureroasă și plină de lupte decât cea a semenilor săi. Căci fără luptă nu ar putea exista nici victoria.... Dar adversarul lui Dumnezeu trebuia să fie învins, iar Iisus a îndurat cu adevărat cea mai dificilă bătălie dusă vreodată pe Pământ.... și a îndurat-o ca ființă umană, nu ca Dumnezeu....

Amin