• Indietro

Rivedersi nell’aldilà nel Regno di Luce

E’ un momento incomparabilmente beato quando l’anima lascia la Terra ed entra nel Regno di Luce, in sfere, dove non esiste più nulla di brutto, dove l’anima viene avvolta da un’ondata di Luce beatificante, dove le si avvicinano degli esseri ultra belli e le portano incontro una misura d’amore, che quasi la sconvolge. Le irradiazioni di Luce sono adatte al suo stato di maturità, quindi sempre nel grado che la rendono bensì inimmaginabilmente beata, ma non consumano l’anima, cosa che potrebbe succedere con un’ultramisura di Luce, che l’anima non è ancora in grado di sopportare. In infinita lontananza vede le Creazioni più meravigliose, perché il suo occhio spirituale ha ora la capacità di poter contemplare delle Creazioni spirituali, che non sono più materia e le stanno di fronte proprio così vere, quindi non sono auto inganni. Ed in mezzo a questa Bellezza che il suo occhio vede, trova i suoi cari che l’hanno preceduta in quel grado di maturità che il Regno di Luce li ha potuti accogliere. Gli uomini non riescono ad immaginare una beatitudine di un tale rivedersi, ma nel Regno spirituale l’anima è in grado di accogliere impressioni più profonde senza morirne e lei percepisce coscientemente la beatitudine che Dio le ha preparato e Gli canta nel cuore lode e ringraziamento, come lei inoltre, se il Regno di Luce è diventato la sua Patria, arde d’amore per il Padre Che le ha preparato tutte queste beatitudini. L’agire insieme con anime nello stesso grado di maturità accresce la sua forza e la sua volontà d’azione e questa le rivolge ora a quelle anime che si trovano ancora molto al di sotto di lei, per aiutare loro alla stessa beatitudine. E si prende cura con amore compassionevole di coloro che le stavano vicino sulla Terra e che rimangono ancora in sfere inferiori ed a causa della loro miscredenza ed assenza d’amore durante la loro vita terrena e che sono rimasti indietro e perciò giacciono nell’aldilà ancora infelici nell’oscurità o nella luce crepuscolare. Lei riconosce bensì queste anime e si può anche avvicinare a loro ed offrire il suo aiuto, ma lei stessa non viene riconosciuta da quelle anime e per questo anche il suo aiuto viene sovente respinto. Ma l’amore di un essere di Luce si sforza continuamente per queste anime e qualche volta ottiene anche una certa influenza. La sua beatitudine, nel ricevere costantemente l’Irradiazione d’Amore di Dio, le incomparabili Creazioni del Regno di Luce e l’agire insieme con esseri con i quali è unita in un amore che rende felice, le fornisce continuamente la spinta all’attività salvifica, lei stessa trova la sua felicità nel dare ciò che lei stessa riceve e trova sempre l’adempimento della sua nostalgia per Dio e non può fare altro che voler rendere felice. Descrivere agli uomini sulla Terra la Magnificenza del Regno di Luce è impossibile, perché un’anima maturata può sopportare soltanto la pienezza di Luce e perciò anche comprendere la beatitudine, per cui l’uomo ancora imperfetto non ha nessuna comprensione. Ma una cosa deve e può credere, che esiste un rivedersi nel Regno dell’aldilà, che la morte non mette fine alla vera vita dell’anima e che queste anime si riconoscono vicendevolmente, quando è raggiunto un certo grado di maturità, che però molte anime non possiedono ancora. E per questa ragione per certe anime può anche durare a lungo finché sperimenta la felicità dell’unificazione con i suoi cari. Ma il desiderio per ciò è sovente la causa al tendere in Alto. La forza d’amore delle anime è sempre attiva, per liberare le anime dall’abisso e di aiutarle alla beatitudine, all’entrata nel Regno, dove le avvolge la Luce raggiante, dove possono contemplare Dio ed ogni miseria è finita.

Amen

Revederea în lumea de dincolo în împărăția luminii....

Este un moment incomparabil de fericit când sufletul părăsește Pământul și intră în împărăția luminii, în sfere unde nu mai există nimic neatractiv, unde sufletul este îmbrățișat de un val de lumină fericită, unde ființe extrem de frumoase se apropie de el și îi arată o măsură de iubire care aproape îl copleșește. Razele de lumină sunt adaptate la starea sa de maturitate, deci întotdeauna în măsura în care îl fac cu siguranță inimaginabil de fericit, dar nu îi mistuie sufletul, ceea ce un exces de lumină, pentru care sufletul nu este încă receptiv, ar putea cu siguranță să o facă.... În vastitatea infinită el vede cele mai minunate creații, căci ochiul său spiritual are acum capacitatea de a contempla creațiile spirituale care nu mai sunt materie și care, totuși, apar în fața sa la fel de veridice, deci nu sunt o autoamăgire.

Și în mijlocul acestei frumuseți, pe care ochiul său o privește, îi găsește pe cei dragi care l-au precedat în gradul de maturitate, în care împărăția luminii a putut să îi primească. Pentru oameni, fericirea unei astfel de revederi este de neconceput, dar în împărăția spirituală sufletul poate primi impresii mai profunde fără să piară, și simte conștient fericirea pe care Dumnezeu i-a pregătit-o și îi cântă în inima sa laude și mulțumiri, așa cum în general, dacă împărăția luminii i-a devenit casă, strălucește de dragoste pentru Tatăl care i-a pregătit toate aceste fericiri.... Lucrul împreună cu sufletele aflate în același grad de maturitate îi sporește puterea și voința de a lucra, iar acum aceasta se îndreaptă spre sufletele care sunt încă mult sub el, pentru a le ajuta să atingă aceeași beatitudine. Și cu iubire milostivă se îngrijește de cei care i-au fost aproape pe Pământ și care încă locuiesc în sferele inferioare, care au rămas în urmă în dezvoltarea lor spirituală pe Pământ din cauza necredinței și a lipsei de bunătate și, prin urmare, încă trăiesc nefericiți în întuneric sau în amurg în lumea de dincolo.... El recunoaște cu siguranță aceste suflete și poate să se apropie de ele și să le ofere ajutorul său, dar el însuși nu este recunoscut de aceste suflete și, prin urmare, ajutorul său este adesea respins.... Cu toate acestea, dragostea și răbdarea unui suflet de lumină tinde în mod constant spre aceste suflete și, din când în când, reușește să obțină influență. Fericirea sa, pe care o primește în emanația constantă de iubire a lui Dumnezeu, în creațiile incomparabile ale împărăției de lumină și în interacțiunea cu ființele cu care este unit în iubire fericită, îi dă în permanență impulsul pentru o activitate răscumpărătoare, își găsește propria fericire în a dărui ceea ce primește el însuși; își găsește mereu împlinirea dorinței sale de Dumnezeu și nu poate să nu vrea să îi facă fericiți. Este imposibil să descrii oamenilor de pe Pământ slava împărăției luminii, tocmai pentru că un suflet matur poate suporta doar abundența luminii și, prin urmare, poate înțelege și beatitudinea, iar ființa umană încă imperfectă nu are înțelegere pentru aceasta. Dar un lucru pe care el ar trebui și poate să îl creadă este că va exista o revedere în împărăția de dincolo, că moartea nu pune capăt vieții actuale a sufletului și că aceste suflete se recunosc între ele atunci când se atinge un anumit grad de maturitate, dar pe care multe suflete nu îl au încă. De aceea, pentru multe suflete poate dura mult timp până să experimenteze fericirea reunirii cu cei dragi; totuși, dorința de a o obține este adesea motivul pentru a se strădui să se ridice. Forța de iubire a sufletelor este în permanență activă pentru a răscumpăra sufletele din adânc și pentru a le ajuta să ajungă la beatitudine, să intre în împărăția unde îi înconjoară o lumină radiantă, unde Îl pot privi pe Dumnezeu și unde orice adversitate are un sfârșit....

Amin