• Indietro

Cielo ed inferno

Chi si dà a Me, non lo lascio più cadere in eterno. Ma chi rimane nella resistenza contro di Me, è in gran pericolo di dover far a meno della Mia Forza d’Amore e di indurire nella sua sostanza ur, uno stato oltremodo tormentoso che vorrei evitare. Questa Verità ora che sin dal principio non è stata nascosta agli uomini, ha creato il concetto di “Cielo ed inferno”, uno stato beato ed uno stato infelice, che nell’immaginazione dell’uomo è limitato nello spazio, finché alla fine la vera Verità, la situazione, è retrocessa nell’immaginazione dell’uomo e rimaneva soltanto sussistente il luogo che la fantasia si è dipinta in tutti i colori e da ciò ha dato spazio a molti pensieri errati in modo che la Verità è totalmente sfigurata e l’uomo non ha più nessuna vera conoscenza di ciò che significa veramente Cielo e inferno. Via e morte sono Cielo ed inferno. L’attività fervente, che rende felice nella Luce più raggiante è la Vita – l’assenza di Forza, l’impotenza e la più profonda oscurità è la morte. Ogni situazione può aumentare costantemente verso l’Alto oppure verso il basso, finché è raggiunta la meta più alta, la beata fusione con Me, oppure il precipizio più profondo, l’infinita lontananza da Me. La Beatitudine è inimmaginabile, inimmaginabile è il tormento e la sofferenza dei dannati che languono nelle Eternità e non hanno più nessuna Forza per la Redenzione. A queste anime dovete pensare. L’insegnamento è errato che non ci sia più nessuna Redenzione dall’inferno, che queste anima siano eternamente dannate da Me. Non Io le condanno, ma loro stesse hanno scelto la dannazione, non Io le precipito nell’abisso, ma loro stessi hanno teso all’abisso più profondo; ma il Mio Amore non lascia nulla in eterno in questa grande distanza e perciò anche dall’inferno esiste una Redenzione, perché Sono morto sulla Croce anche per questi esseri ed ho preso su di Me la loro colpa, perché il Mio Amore è più grande che la Mia Ira, che la Mia Giustizia. Anche l’inferno dovrà restituire le sue ultime vittime, cioè anche la materia più solida verrà una volta dissolta e lo spirituale in essa liberata allo scopo della risalita alla Vita, perché l’inferno, come ve lo immaginate voi uomini, non consiste in un fuoco da focolare che arde in eterno, non è nessun luogo che cela i dannati; l’inferno è uno stato i cui tormenti non si possono descrivere, uno stato che comincia sulla Terra, che gli uomini non Mi riconoscono, quindi si dissociano da Me e rimangono senza la Mia Forza d’Amore. Vivono bensì ancora la vita corporea senza di Me e non percepiscono ancora lo stato senza Forza, che porta con sé la distanza da Me, come tormento, ma appena la vita corporea è terminata, cominciano i tormenti: la consapevolezza di essere totalmente senza Forza e di esistere comunque. Inizialmente esiste ancora la possibilità di rinunciare nell’aldilà alla resistenza, se l’anima da ascolto alle presentazioni di esseri sapienti, ma solo raramente valuteranno queste possibilità e l’anima sprofonda sempre più in basso, e la lontananza da Me diventa sempre maggiore, aumenta l’assenza di Forza fino al definitivo indurimento, la Nuova Relegazione nella solidissima materia. Allora è trascorso un infinitamente lungo periodo di sviluppo senza successo per lo spirituale una volta legato nella materia ed ora libero, che come uomo doveva tender per propria spinta di liberarsi da ogni catena materiale. Che ora abbia fallito, è la sua libera volontà, perché non lascio davvero mancare diretti Ammonimenti ed Avvertimenti. Ma l’inferno ha molta più forza d’attrazione che il Cielo e l’uomo tende con il massimo fervore comunque di nuovo alla materia, che l’anima aveva da tempo superata. Ed ora è anche la sua sorte, diventa di nuovo l’involucro dello spirituale, che ha fallito nella sua ultima prova di volontà. L’inferno ha spalancato le sue porte, e liberamente entrano innumerevoli anime attraverso queste porte nell’oscurità. L’inferno trionferà, cioè il principe ha numericamente grande successo, ma gli svincolo tutte queste anime che genero nuovamente nella nuova Creazione e tolgo al Mio avversario ogni potere su queste entità, mentre lego pure lui in mezzo alla Terra, cioè gli viene data come catena l’involucro più solido, che non può abbandonare, finché attraverso la volontà d’uomo arriva di nuovo al potere, mentre gli uomini desiderano di nuovo dei beni materiali e si allontanano sempre di più da Me. Allora lotta di nuovo per le anime e questa lotta è concessa, affinché le anime si affermino e si decidano per Me oppure per lui, perché senza vera decisione nessun uomo può diventare beato.

Amen

Raiul și iadul....

Oricine se dăruiește Mie, nu-l voi mai lăsa să cadă niciodată. Dar oricine persistă în a Mi se împotrivi este în mare pericol de a se lipsi complet de puterea Mea de iubire și de a-și întări substanța fundamentală, o stare extrem de chinuitoare pe care vreau să o previn. Or, acest adevăr, care nu a fost ascuns oamenilor încă de la început, a creat conceptul de "rai și iad", de o stare fericită și una nefericită, care este limitată spațial în imaginația oamenilor până când, în cele din urmă, adevărul real.... starea.... s-a retras în cele din urmă în imaginația oamenilor și a rămas doar locul pe care imaginația și l-a imaginat în toate culorile, dând astfel loc multor gânduri eronate, astfel încât adevărul este complet distorsionat și omul nu mai are nicio cunoștință despre ce înseamnă de fapt raiul și iadul. Viața și moartea sunt raiul și iadul. O activitate harnică, încântătoare, în cea mai radiantă lumină este viața.... Lipsa de putere, neputința și întunericul cel mai adânc este moartea.... Și fiecare stare poate crește în mod constant în sus și în jos până când se atinge cel mai înalt țel, fuziunea fericită cu Mine, sau cea mai adâncă cădere, distanța nesfârșită față de Mine.... De neimaginat este fericirea, de neimaginat este chinul și suferința damnaților, care se chinuie pentru veșnicii și nu mai au putere de răscumpărare. Ar trebui să vă amintiți de aceste suflete.... Învățătura este eronată că nu mai există răscumpărare din iad, că aceste suflete sunt condamnate veșnic de Mine.... Nu Eu sunt cel care îi condamnă, ci ei înșiși au ales damnarea, nu Eu sunt cel care îi scufundă în abis, ci ei înșiși se străduiesc spre cea mai adâncă prăpastie; cu toate acestea, iubirea Mea nu lasă nimic în veșnicie în această depărtare și, prin urmare, există și răscumpărare din iad, pentru că și Eu am murit pentru aceste ființe pe cruce și am luat asupra Mea vina lor, pentru că iubirea Mea este mai mare decât mânia Mea, decât dreptatea Mea. Și iadul va trebui să-și predea ultimele victime, adică chiar și cea mai solidă materie va fi dizolvată într-o zi, iar substanța spirituală din ea va fi eliberată pentru a se înălța la viață.... Pentru că iadul, așa cum vi-l imaginați voi, oamenii, nu există ca o vatră de foc care arde veșnic, nu este un loc care îi adăpostește pe cei damnați; iadul este o stare ale cărei chinuri nu pot fi descrise, o stare care începe pe Pământ prin faptul că oamenii nu Mă recunosc, astfel că se leapădă de Mine și rămân fără puterea dragostei Mele. Atunci, cu siguranță, ei își trăiesc încă viața fizică fără Mine și nu trăiesc încă starea de neputință, pe care o presupune distanța față de Mine, ca pe o agonie, dar imediat ce viața lor fizică se termină, încep agoniile: Conștientizarea faptului că sunt complet lipsiți de putere și totuși sunt.... La început există încă posibilitatea de a renunța la rezistență în lumea de dincolo dacă sufletul ascultă ideile ființelor cunoscătoare, dar aceste posibilități sunt rareori folosite și sufletul se scufundă tot mai adânc, iar distanța față de Mine devine tot mai mare, lipsa de putere crește până la împietrirea finală.... spre o nouă izgonire în materie solidă....

Atunci, o perioadă nesfârșită de dezvoltare va fi trecut fără succes pentru ființa spirituală, care a fost odată legată de materie și acum este liberă, care, ca ființă umană, ar trebui să se străduiască din proprie inițiativă să se elibereze de orice sclavie materială. Faptul că a eșuat acum este propria sa voință liberă, pentru că, într-adevăr, nu duce lipsă de avertismente și mustrări directe. Dar iadul are o atracție mult mai mare decât cerul.... și ființa umană se îndreaptă din nou cu cea mai mare nerăbdare spre materia, pe care sufletul o depășise demult. Și acum este și destinul său.... devine din nou carapacea spiritului, care a eșuat în ultimul său test de voință. Iadul și-a deschis larg porțile și, de bună voie, nenumărate suflete intră prin această poartă în întuneric.... Iadul va triumfa, adică prințul său va avea un mare succes din punct de vedere numeric, cu toate acestea, îi voi smulge toate aceste suflete, pe care le voi aduce din nou în Noua Creație și îl voi lipsi pe adversarul Meu de orice putere asupra acestor entități, legându-l, de asemenea, în mijlocul Pământului.... adică i se va da cea mai fermă acoperire ca o cătușă pe care nu o va putea părăsi până când va ajunge din nou la putere prin voința umană, prin oamenii care doresc din nou bunuri materiale și se îndepărtează din ce în ce mai mult de Mine. Apoi va lupta din nou pentru suflete, iar această luptă este permisă pentru ca sufletele să se dovedească și să se decidă pentru Mine sau pentru el, pentru că fără o decizie corectă nici o ființă umană nu poate deveni fericită....

Amin