• Indietro

La morte precoce – La Misericordia di Dio - L’età avanzata

uomo viene richiamato dalla vita terrena nel Regno spirituale. Questa è anche un’apparente ingiustizia che può rafforzare negli uomini il punto di vista, che Dio abbia eletto determinati uomini nel divenire beati, mentre altri devono languire per la Sua Volontà in uno stato lontano da Dio. E comunque questo punto di vista è totalmente errato, perché anche qui regna l’Amore e la Sapienza divina che conosce sempre la volontà dell’uomo e termina perciò la vita, quando un ulteriore sviluppo in Alto sulla Terra è messo in discussione. Nello stato legato prima dell’incorporazione come uomo esiste solamente uno sviluppo costante verso l’Alto, fino al grado di maturità dell’essenziale che permette quest’ultima incorporazione. Ora però decide la libera volontà dell’uomo stesso e può procedere sia lo sviluppo verso l’Alto come anche un arresto oppure può subentrare una involuzione. E di nuovo si tratta se l’uomo come tale ha già aumentato il suo iniziale grado di maturità e questo succede solo dopo il pericolo in cui il suo sviluppo subisce uno stop, oppure se egli sosta sullo stesso gradino come all’inizio della sua incorporazione ed allora è da temere una involuzione. E’ sempre un’Opera della Misericordia di Dio, se l’uomo viene richiamato, quando è arrivato al punto culminante del suo sviluppo sulla Terra, cioè quando l’Amore di Dio lo preserva dal precipitare ancora più in basso, oppure se una vita ulteriore è lasciata inutilizzata per la sua anima. In questo caso la sua colpa è maggiore, più egli rivendica il tempo di Grazia della sua incorporazione senza approfittarne. L’uomo può tendere in Alto nella sua giovinezza e poi fermare questo suo tendere ed il suo sviluppo non progredisce, allora Dio lo richiama e gli dà un’ulteriore possibilità per maturare nell’aldilà. Ma l’uomo può cambiare la sua volontà anche dopo anni, ed il suo sviluppo imperfetto può poi subire un rilancio ed egli può quindi raggiungere un grado di maturità superiore, anche se prima ha lasciato passare molto tempo senza pensare alla sua anima. Allora gli viene donata da Dio una lunga vita, perché Dio ha notato la volontà dell’uomo dall’Eternità, ed Egli ha determinato relativamente il corso della sua vita. Perché il destino di ogni uomo viene considerato dall’Amore e dalla Sapienza di Dio, però non dipende mai dall’Arbitrio di Dio. Egli non sottrarrebbe a nessun uomo la possibilità per maturare sulla Terra, se questo fosse disposto a sfruttarla. Ma si bada poco alla Sua Grazia e gli uomini non sono disposti ad accettare determinate indicazioni. E dato che Dio sà dall’Eternità quali uomini si comportano in modo di particolare ribellione verso Lui, dato che sà anche, quando l’uomo ha raggiunto il massimo grado di sviluppo sulla Terra, è anche determinata sin dall’Eternità la durata della sua vita terrena e questa di differente lunghezza, come la considera la Sapienza divina se sia utile e di successo. Ma Dio non terminerebbe mai precocemente una vita terrena che promette all’uomo ancora una maturità superiore, perché l’Amore di Dio è continuamente preoccupato affinché l’uomo sulla Terra raggiunga la maturità più alta possibile; ed Egli non preserverebbe mai e poi mai all’uomo una possibilità che avrebbe per conseguenza una maturazione. Ma Dio sà sin dall’Eternità d’ogni moto della volontà umana ed Egli preserva l’anima sovente da una totale decaduta, cioè da un’involuzione che succederebbe se Egli non terminasse la vita terrena. Per questo colui che tende costantemente verso l’Alto, raggiunge un’età avanzata, come viceversa un’età avanzata dimostra sempre ancora un lento sviluppo in Alto, anche se questo non è visto dal mondo circostante. Una vita terrena lunga è sempre una Grazia, ma anche una vita di breve durata dimostra l’Amore di Dio che è sempre all’Opera, anche se l’uomo non è sempre in grado di riconoscere questo.

Amen

Moartea timpurie.... Mila lui Dumnezeu.... Bătrânețe....

Depinde de voia lui Dumnezeu în ce grad de maturitate este chemată ființa umană din viața pământească în împărăția spirituală. Aceasta este, de asemenea, o nedreptate aparentă care poate întări opinia oamenilor că Dumnezeu a ales anumiți oameni pentru a deveni binecuvântați, în timp ce alții trebuie să lâncezească într-o stare îndepărtată de Dumnezeu din cauza voinței Sale. Și totuși, acest punct de vedere este complet eronat.... Căci aici domnește și iubirea și înțelepciunea divină, care știe întotdeauna despre voința ființei umane și, prin urmare, pune capăt vieții atunci când este vorba de o dezvoltare superioară pe Pământ. În starea de legătură dinaintea întrupării ca ființă umană, există doar o perpetuă dezvoltare ascendentă până la gradul de maturitate al ființei care permite această ultimă întrupare. Dar acum, liberul arbitru al ființei umane decide pentru ea însăși, și atât dezvoltarea ascendentă poate continua, cât și o stagnare sau o regresie, și din nou depinde dacă ființa umană ca atare și-a crescut deja gradul inițial de maturitate și atunci riscă doar să se clatine, sau dacă rămâne la același nivel ca la începutul întrupării sale și atunci trebuie să se teamă de o regresie. Atunci este întotdeauna o lucrare a milei lui Dumnezeu dacă ființa umană este chemată când a ajuns la apogeul dezvoltării sale pe Pământ, adică dacă dragostea lui Dumnezeu o împiedică să coboare și mai mult sau să lase o altă viață nefolosită pentru sufletul său. Căci cu cât vina lui devine mai mare, cu atât mai mult folosește timpul de grație al întrupării sale fără să se folosească de el. O persoană se poate strădui să se înalțe în tinerețe și apoi să se oprească din strădanie, iar dezvoltarea sa anterioară să nu continue, atunci Dumnezeu îl cheamă și îi oferă alte oportunități în lumea de dincolo pentru a se maturiza..... Dar și ființa umană își poate schimba voința doar în anii din urmă, iar dezvoltarea sa încă deficitară poate lua atunci un avânt brusc și astfel poate ajunge la un grad mai înalt de maturitate, chiar dacă a lăsat să treacă mult timp înainte fără să se gândească la sufletul său. Atunci Dumnezeu îi va acorda o viață lungă, pentru că Dumnezeu a prevăzut din veșnicie voința ființei umane și a determinat cursul vieții sale în consecință. Căci orice soartă umană este luată în considerare de iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu, dar niciodată nu depinde de bunul-plac al lui Dumnezeu..... Iar Dumnezeu nu ar priva pe nimeni de oportunitatea de a se maturiza pe Pământ, dacă ar fi dispus să se folosească de ea. Cu toate acestea, harul Său este puțin respectat și oamenii nu sunt dispuși să accepte indicațiile corespunzătoare. Și cum Dumnezeu știe din eternitate care sunt oamenii care se comportă într-un mod deosebit de respingător față de El, cum știe de asemenea când ființa umană a atins cel mai înalt grad de dezvoltare pe Pământ, durata vieții sale pământești a fost de asemenea stabilită din eternitate și aceasta este de durate foarte diferite, după cum înțelepciunea divină recunoaște că este oportună și reușită. Cu toate acestea, Dumnezeu nu va pune niciodată capăt prematur unei vieți pământești care încă promite ființei umane un grad mai înalt de maturitate, pentru că dragostea lui Dumnezeu este întotdeauna și în mod constant preocupată ca ființa umană să atingă cel mai înalt grad de maturitate posibil pe Pământ; și El nu ar refuza niciodată o oportunitate pentru ființa umană care ar duce la maturizare. Cu toate acestea, El știe din veșnicie despre fiecare frământare a voinței umane și adesea salvează sufletul de la apostazia completă, adică de la regres, care ar veni dacă nu ar pune capăt vieții pământești. De aceea, o persoană care se străduiește în mod constant va ajunge la o vârstă înaintată, așa cum, invers, o vârstă înaintată dovedește totuși o evoluție ascendentă lentă, chiar dacă acest lucru nu este evident pentru ceilalți oameni. O viață pământească lungă este întotdeauna un har, dar chiar și o viață de scurtă durată demonstrează iubirea lui Dumnezeu, care este mereu la lucru, chiar dacă ființa umană nu este întotdeauna capabilă să o recunoască....

Amin