• Indietro

L’assenza di Forza nell’aldilà – La Legge

L’anima rimane inattiva perché non riceve nessuna Forza. E questo stato d’inattività non può essere sospeso diversamente se non tramite l’agire nell’amore, per cui all’anima però manca la volontà, se si trova nell’aldilà in questo stato inerme. Sulla Terra questa volontà può essere stimolata tramite la Parola di Dio. All’uomo può essere presentato che un agire nell’amore per lui è di Benedizione e può solo prendere a cuore la Parola di Dio, può riflettere su questa ed ora decidersi per propria spinta all’agire nell’amore, perché sulla Terra non gli manca la forza per portare all’esecuzione ciò che vuole. Allora all’anima arriva la Forza spirituale e promuove il suo sviluppo. Diversamente è nell’aldilà, dove l’anima senza forza non può fare nulla che soltanto volere. Dipende da com’è questa volontà, se all’essere viene guidata la Forza. Quindi l’anima nell’aldilà dipende dall’aiuto di esseri più maturi, mentre l’uomo sulla Terra può agire indipendentemente da Forze spirituali secondo la sua volontà. Perciò l’uomo erroneamente non deve rimanere tranquillo nell’opinione che lui, se non raggiunge la sua meta sulla Terra, possa recuperare nell’aldilà ciò che nel suo sviluppo ha mancato di fare sulla Terra. Questa è una speranza ingannevole, di cui una volta si pentirà amaramente, benché lo stato nell’aldilà non rimanga del tutto senza speranza. Sono dei tormenti indicibili che l’anima deve passare ed i quali può evitare facilmente sulla Terra mediante un serio tendere verso l’Alto. L’assenza di Forza è qualcosa di indicibilmente sconsolante, è uno stato il quale l’anima non può sospendere arbitrariamente, ma dipende dall’amore di altri esseri. Questo amore a volte è solo debolmente riconoscibile per l’anima e rispetto al suo proprio amore verso le anime che soffrono come lei. Così può capitare che un anima disamorevole deve rimanere per delle Eternità nella sua assenza di Forza, senza che le si avvicini un essere attivo nell’amore, se lei stessa continua a sostare nell’amor proprio, se pensa soltanto a sé ed alla sua sorte e non ha nessuna sensibilità per la sorte delle anime che la circondano. Secondo la Legge divina non può essere provvisto diversamente per lei, di come lei stessa pensa alle altre anime ed il suo amor proprio è d’ostacolo per gli esseri di Luce di avvicinarsi a lei e di portarle sollievo. Ma dato che lei stessa non è volenterosa di dare e d’aiutare, non le può essere dato nulla e non può essere aiutata. E questa è la cosa più amara, che ora all’anima non può nemmeno essere trasmessa la Parola di Dio che la potrebbe portare fuori dalla sua cecità spirituale, perché la Parola di Dio è Luce e l’anima non è ancora ricettiva per la Luce a causa del suo disamore. Sulla Terra invece la Parola di Dio viene offerta anche agli uomini disamorevoli, perché questa è la Grazia che Dio concede allo spirituale non redento sulla Terra, che possono accettare oppure anche rifiutare secondo la loro volontà. Mentre nell’aldilà la Grazia di Dio tocca l’essere soltanto in quanto egli è lasciato libero di volere e di risvegliare in sé dei pensieri amorevoli, secondo i quali gli viene poi subito trasmessa la Forza. Qualche anima però è così indurita, che non è capace di nessun pensiero amorevole, allora per lei è uno stato insopportabile, il quale non può far cessare da sé. Queste anime sono circondate da compagne di sofferenza e nel loro destino si può accendere l’amore e perciò possono creare in ogni momento da loro stesse un miglioramento della loro situazione, appena fanno sorgere in sé l’amore, perché già la minima volontà di aiutare queste compagne di sofferenza procura la forza ed appena badano a questo apporto di Forza, diventano anche più attive nell’agire d’amore, questa prestazione d’aiuto prepara alle altre anime una felicità interiore e poi lo stato della totale inattività è superato. Allora può essere loro trasmessa anche la Parola di Dio, cioè degli esseri insegnanti possono venir loro vicino e presentare loro quali Comandamenti Dio ha dato e perché questi devono essere osservati. Ora deve iniziare l’attività d’insegnamento degli esseri di Luce, affinché le anime ignare ricevano la Luce e la Forza, cioè un sapere che ora possono guidare oltre nell’amorevole provvidenza per la sorte delle anime sofferenti. Ma tali anime senza Forza possono dover languire per delle Eternità, e questo stato è facilmente evitabile se l’uomo sulla Terra valuta le opportunità per poter entrare nell’aldilà in una maturità che gli procura Luce e Forza e lo rende capace di agire rendendo felice nel Regno spirituale.

Amen

Neputința în lumea de dincolo.... Lege....

Sufletul care nu primește putere rămâne inactiv. Iar această stare de inactivitate nu poate fi remediată decât printr-o activitate iubitoare, pentru care însă sufletul nu are voință dacă se află în această stare de neputință în lumea de dincolo. Pe Pământ, însă, această voință poate fi stimulată prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. Ființei umane i se poate prezenta faptul că o activitate de iubire este o binecuvântare pentru ea, iar atunci ea poate lua la inimă Cuvântul lui Dumnezeu, se poate gândi la el și apoi se poate decide să fie activă în iubire din proprie inițiativă. Căci pe Pământ nu-i lipsește puterea de a realiza ceea ce dorește. Și atunci puterea spirituală ajunge la suflet și îi promovează dezvoltarea. Dar este diferit în lumea de dincolo, unde sufletul neputincios nu poate face nimic mai mult decât să vrea.... Și cum este această voință, depinde dacă ființei i se furnizează sau nu forță. Astfel, sufletul din lumea de dincolo este dependent de ajutorul unor ființe mai mature, în timp ce ființa umană de pe Pământ poate acționa independent de forțele spirituale, conform voinței sale. Și de aceea, ființa umană nu trebuie să rămână în mod eronat nepăsătoare în opinia că, dacă nu-și atinge scopul pe Pământ, poate recupera în lumea de dincolo ceea ce a ratat în dezvoltarea sa pe Pământ. Aceasta este o speranță înșelătoare, pe care o va regreta amarnic într-o zi, chiar dacă starea din lumea de dincolo nu va rămâne cu totul fără speranță. Sunt chinuri de nedescris prin care sufletul trebuie să treacă și pe care le poate evita cu ușurință pe Pământ, străduindu-se serios în sus. Neputința este ceva nespus de dezolant, este o stare pe care sufletul nu o poate remedia după bunul plac, ci depinde de dragostea altor ființe. Iar această iubire este uneori doar slab recognoscibilă pentru suflet și în concordanță cu propria sa iubire față de semenii suferinzi. Astfel, un suflet neiubitor poate fi nevoit să petreacă veacuri întregi în neputința sa, fără a fi abordat de o ființă iubitoare, dacă continuă să persiste în iubirea de sine, dacă se gândește doar la sine și la soarta sa și nu are nicio compasiune pentru soarta sufletului care îl înconjoară. Conform legii divine, nu se poate gândi la el altfel decât se gândește el însuși la alte suflete, iar iubirea sa de sine este un obstacol pentru ca ființele de lumină să se apropie de el și să-i aducă ușurare. Și, din moment ce el însuși nu este dispus să dea sau să ajute, nu poate fi nici el dăruit sau ajutat. Și acesta este lucrul cel mai amar, că nu i se poate împărtăși sufletului nici Cuvântul lui Dumnezeu, care l-ar putea scoate din orbirea sa spirituală, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este lumină, iar sufletul nu este încă receptiv la lumină din cauza lipsei sale de iubire. Pe Pământ, însă, Cuvântul lui Dumnezeu este oferit și oamenilor lipsiți de iubire, căci acesta este harul pe care Dumnezeu îl acordă celor nerăscumpărați pe Pământ, pe care aceștia îl pot accepta, dar și respinge, după voia lor. În timp ce în lumea de dincolo harul lui Dumnezeu afectează ființa doar în măsura în care aceasta este liberă să vrea și să trezească în ea gânduri de iubire, după care i se împărtășește la fel de bine puterea. Dar unele suflete sunt atât de împietrite încât sunt incapabile de gânduri de iubire, și atunci este pentru ele o stare insuportabilă, căreia nu-i pot pune capăt de bunăvoie. Totuși, aceste suflete sunt înconjurate de semeni în suferință a căror soartă le poate aprinde iubirea și, prin urmare, își pot îmbunătăți singure situația în orice moment, de îndată ce lasă să se nască iubirea în ele însele. Căci chiar și cea mai mică voință de a-i ajuta pe acești semeni în suferință le furnizează forță și, de îndată ce acordă atenție acestei rezerve de forță, devin și ele mai active în munca lor de iubire, iar ajutorul acordat altor suflete le oferă fericire interioară și atunci starea de neputință, starea de inactivitate completă, este depășită. Atunci le poate fi transmis și Cuvântul lui Dumnezeu, adică ființe învățătoare se pot apropia de ele și le pot prezenta care sunt poruncile pe care le-a dat Dumnezeu și de ce trebuie îndeplinite. Activitatea de învățătură a ființelor de lumină trebuie să înceapă acum, astfel încât sufletele ignorante să primească lumină și putere, adică cunoștințe pe care le pot transmite acum cu dragoste și grijă pentru soarta sufletelor suferinde. Cu toate acestea, astfel de suflete slabe pot fi nevoite să trăiască în lipsuri timp de veacuri, iar această stare poate fi evitată cu ușurință dacă ființa umană de pe Pământ se folosește de posibilități pentru a putea intra în lumea de dincolo într-o stare de maturitate care să-i ofere lumină și putere și să-i permită să activeze în mod fericit în împărăția spirituală....

Amin