• Retour

Le sort des âmes dans l'au-delà

Tant que vous portez le vêtement terrestre, votre âme est encore entourée d'une enveloppe qui vous empêche le vol léger dans le Règne spirituel ; vous êtes encore liés à cette Terre. Mais viendra l'heure où l'âme sortira de son enveloppe charnelle, où la Terre ne peut plus la retenir et où elle s'élève en haut, si elle-même s'est conquise assez de force pour pouvoir s'élever du règne terrestre dans un monde où pour elle il n’existe plus d’obstacles, où elle peut courir à travers le temps et l’espace et pourra jouir de la béatitude des Hauteurs lumineuses. Pour ce vol vers le Haut la force est nécessaire, une force qui ne doit plus être confondue avec la force vitale, mais qui la remplit dès qu’elle est entrée dans un intime lien avec la Source de la Force de l'Éternité, avec son Dieu et Père, lorsque de nouveau elle est revenue dans sa Maison Paternelle, où il n'existe plus aucune misère et aucune souffrance, où il existe seulement la Béatitude et la Vie éternelle. Mais l'heure de la mort peut aussi ne signifier pour l'âme aucun grand changement. Elle peut certes abandonner le corps terrestre et ne pas être libre lorsqu’elle est sans force et ne peut pas s'élever des sphères terrestres, parce que son monde de pensées était seulement la matière, parce que sur la Terre elle s’est laissée totalement dominer par elle et n'a jamais concédé l'entrée à la Force divine de l'Amour. Alors elle demeure certes dans les sphères spirituelles, c'est-à-dire qu’elle se trouve en dehors de ce monde terrestre, mais maintenant il lui manque la force vitale et elle est condamnée à l'inactivité. Et cela est pour l'âme un état de tourment, un état d'impuissance et d’absence de Lumière, mais elle est consciente d'elle-même. La mort est la conclusion d'une période de développement, l'âme change en tout cas son lieu de séjour. Mais combien différente peut être maintenant la sphère dans laquelle l'âme demeure maintenant. Et l'homme crée lui-même sur la Terre le sort de l'âme après la mort. Et donc il devrait évaluer chaque jour comme un inestimable Don de Grâce, il devrait évaluer chaque heure et l'exploiter pour le bien de son âme, il ne devrait pas se contenter avec des joies et des jouissances terrestres, parce que les Béatitudes dans le Règne spirituel les dépassent de plus de milliers de fois. L'homme devrait toujours se rappeler de cela, que lui-même tient dans sa main le pouvoir de se conquérir une grande mesure de bonheur bienheureux, mais qu'ensuite il doit aussi être prêt à renoncer dans le bref temps de la vie terrestre à ce qui crée du bien-être au corps, mais qui ne sert pas à l'âme. Parce que l'âme est renfermée dans une enveloppe dont elle doit se libérer dans la vie terrestre. Les scories qui sont encore attachées à une âme, empêchent l'accès au Rayon de Lumière de l'Amour de Dieu. Celles-ci doivent d'abord être dissoutes, pour que maintenant la Lumière d'Amour puisse irradier totalement l'âme et cette heure signifie aussi que l'âme après sa mort peut s'élever totalement légère et entrer dans le champ des bienheureux. Et la dissolution de ces enveloppes proviendra d’une intime prière à Dieu, d’œuvres d'amour et aussi des souffrances physiques de toutes sortes. L'amour et la souffrance sont les moyens les plus efficaces de purification, l'amour et la souffrance rendent l'homme intériorisé, l'amour et la souffrance créent un détachement du monde avec ses joies. Le chemin de l'amour et de la souffrance est le chemin que Jésus a parcouru. Il a appelé à Le suivre, et Il a promis la Vie à ceux qui Le suivent. Parce que Son chemin mène à coup sûr au but. Il mène hors du règne de l'obscurité dans le Règne de la Lumière, et Il aide chacun qui L'aime et Il l'invite à Le suivre et Il l’aide à porter la petite croix lorsqu’à l'homme elle semble trop lourde et qu’il se tourne vers Lui, le Divin Porteur de la Croix, pour de l’Aide. Mais lorsque l'enveloppe corporelle est déposée, alors l'âme exulte et se réjouit, lorsqu’elle entre à travers la porte dans l'Éternité. Alors elle a accompli le but de sa vie terrestre, elle est revenue dans sa vraie Patrie, où est la Vie éternelle et la Béatitude éternelle.

Amen

Destinul sufletelor din lumea de dincolo....

Cât încă mai purtați haina pământească, sufletul vostru este încă închis într-un înveliș care îi refuză zborul lipsit de griji în împărăția spirituală; sunteți încă legați de acest Pământ.... Dar vine ceasul în care sufletul iese din carapacea sa trupească, când Pământul nu-l mai poate ține și se înalță în sus, când a dobândit atâta putere încât se ridică din tărâmul pământesc într-o lume în care nu mai există obstacole pentru el, unde se poate grăbi prin timp și spațiu și se poate bucura de fericire în înălțimi strălucitoare. Pentru acest zbor de fantezie, însă, este nevoie de forță.... o forță care nu mai poate fi confundată cu forța vitală, ci care îl umple atunci când a intrat în uniune intimă cu sursa de forță din eternitate, cu Dumnezeul și Tatăl său.... atunci când s-a întors acasă, în casa Tatălui său, unde nu mai există nici o dificultate și nici o suferință, unde există doar fericire și viață veșnică. Dar nici ceasul morții nu poate însemna o mare schimbare pentru suflet.... El poate într-adevăr să părăsească trupul pământesc și totuși să nu fie liber, de îndată ce este neputincios și nu se poate înălța din sferele pământești pentru că lumea sa de gândire a fost doar materie, pentru că s-a lăsat complet dominat de ea pe Pământ și nu a permis niciodată să pătrundă forța divină a iubirii. Atunci, cu siguranță, el locuiește și în sfere spirituale, adică este în afara acestei lumi pământești, dar acum îi lipsește vitalitatea și este condamnat la inactivitate. Și aceasta este o stare de agonie pentru suflet, o stare de neputință și de lipsă de lumină, dar el este conștient de el însuși. Moartea este sfârșitul unei etape de dezvoltare, sufletul își schimbă locul de reședință în fiecare caz.... dar cât de diferită poate fi sfera în care locuiește acum sufletul....? Iar omul își creează pe Pământ singur soarta sufletului său după moarte. Și de aceea trebuie să profite din plin de fiecare zi ca de un dar neprețuit al harului, să fie zgârcit cu fiecare oră și să se folosească de ea pentru mântuirea sufletului său.... nu trebuie să se mulțumească cu bucuriile și plăcerile pământești, căci fericirile din împărăția spirituală le depășesc de o mie de ori. Ființa umană ar trebui să fie mereu conștientă de faptul că este în mâinile sale să dobândească o abundență de fericire, dar că trebuie să fie pregătită să renunțe în timpul scurtei perioade de timp a vieții pământești la ceea ce creează bunăstare pentru trup, dar nu este benefic pentru suflet. Căci sufletul este închis într-un înveliș din care ar trebui să se elibereze în viața pământească. Zgura care se mai agață de un suflet împiedică raza de lumină de iubire de la Dumnezeu să intre în el.... Ea trebuie să fie dizolvată mai întâi pentru ca lumina iubirii să poată pătrunde complet în suflet, iar acest lucru înseamnă, de asemenea, că sufletul se poate înălța după moarte fără griji și poate intra pe tărâmurile celor binecuvântați. Iar dizolvarea acestui înveliș o produce: Rugăciunea intimă către Dumnezeu, faptele de iubire și, de asemenea, suferințe trupești de diferite feluri..... Iubirea și suferința sunt cele mai eficiente mijloace de purificare, iubirea și suferința îi fac pe oameni să se interiorizeze, iubirea și suferința creează o distanță față de lumea cu bucuriile ei.... Calea iubirii și a suferinței este calea pe care a mers Iisus. El a chemat la ucenicie și a promis viață celor care îl urmează. Căci calea Lui duce cu siguranță la țintă. El conduce din împărăția întunericului în împărăția luminii și, de asemenea, ajută pe oricine îl iubește și vrea să îl urmeze să poarte crucea cea mică atunci când aceasta pare prea grea pentru ființa umană și se întoarce la El, purtătorul divin al crucii, pentru ajutor..... Dar când învelișul fizic este lepădat, atunci sufletul se bucură când intră pe poarta veșniciei. Atunci și-a împlinit scopul vieții sale pe Pământ, s-a întors la adevărata sa casă, unde există viață veșnică și fericire eternă....

Amin