• Retour

Sans amour aucune Libération – la force vitale

Seulement avec la voie de l'amour une Libération est possible. Cette Loi vaut sur la Terre comme aussi dans l'au-delà et elle doit donc être accomplie par tous les êtres, autrement ils restent éternellement liés. Le symbole de la Libération est la Lumière et la Force. Tant que l'être marche encore dans l'absence de Lumière et de Force, il n'est pas racheté, il n'a pas encore reconquis sa liberté originelle ainsi que sa capacité d'agir dans une très pleine connaissance. Pour l'être qui était primordialement dans toute la perfection, l'état imparfait signifie aussi un état de misère et de tourments qu'il s’est lui-même causé à travers sa volonté, à travers son désamour. Seulement à travers l'amour il peut de nouveau devenir ce qu’il était au début. Donc l'amour ne pourra jamais être exclu et il doit être d’une certaine manière le principe de base sans lequel il n'existe aucun développement vers le Haut. Mais si l'amour n’est pas accepté, le parcours de développement se bloque inévitablement, parce que l'afflux de Force et de Lumière est ensuite impossible et là où il manque celles-ci, la conséquence est un état chaotique, parce que dans l'obscurité tout se confond et l'absence de Force rend la substance animique incapable de se libérer de l'état d'imperfection. Lumière et Force, c'est-à-dire Savoir et Pouvoir, sont les signes de la Libération. Un être non racheté ne peut donc rien distribuer, parce que lui-même ne possède rien ; donc il ne peut pas être actif dans l'amour dans l'au-delà et cet état est extrêmement atroce. Sur la Terre cependant cet être a à sa disposition la Force, même dans l'état non racheté, c’est une force qui n'est pas le signe comme quoi l'être est racheté, mais elle est concédée comme une Grâce extraordinaire pour pouvoir se racheter. C’est une force vitale qui lui afflue, qui rend l'homme capable d'agir dans l'amour, pour arriver dans la possession de la Lumière et de la Force spirituelle. Donc la vie terrestre est un acte de Grâce particulière, parce que Dieu fait arriver à la substance animique quelque chose que sa volonté de refus envers Dieu n’a pas vraiment recherchée. Il lui transmet la force pour agir, bien que la réception de la Force soit en principe la marque de l’être racheté. Cet Acte de Grâce est immensément important et malgré cela il reste méconnu et est rendu inutile. L'être devenu faible à cause de la chute de Dieu reçoit la force pour l'auto-libération, et il doit l’utiliser seulement de la manière juste, pour pouvoir revenir dans l'état primordial de liberté, de connaissance et du pouvoir. Dieu a donné à la substance animique une vie qu’elle n'a pas méritée, Il lui envoie la Force et Il lui donne continuellement des possibilités de s'activer dans l'amour, donc d'utiliser la Force vitale qui lui afflue pour agir dans l'amour et avec cela se racheter. Mais la substance animique n'utilise pas cet extraordinaire Don de Grâce, elle continue à vivre dans le désamour et laisse inaperçu sa tâche de vie qui doit lui procurer chaque apport de Force tant qu’elle ne ressent pas en elle l'amour. Donc le parcours de développement dans l'au-delà peut être continué seulement sous des conditions beaucoup plus difficiles s'il n'est pas entièrement interrompu à travers la volonté de l'être lui-même ou bien continué vers le bas, parce qu'une rétrogradation dans le développement peut surgir seulement lorsque l'être est totalement sans Lumière et sans Force et à travers son désamour il s'éloigne toujours davantage de Dieu. Sans amour il n'existe aucune Libération, cependant l'amour doit arriver à se développer librement dans la substance animique et pour cela Dieu lui fournit chaque occasion imaginable. Même si le processus de transformation dans l'amour dure l'Éternité, il ne peut pas être évité, parce que le développement vers le Haut signifie un rapprochement de l'éternelle Divinité, parce qu'Elle-Même est pur Amour et donc dans la substance animique l'amour doit être porté au développement, si elle doit de nouveau devenir ce qu’elle avait été autrefois, un être libre, plein de Lumière et de Force qui pouvait demeurer près de Dieu.

Amen

Fără dragoste nu există răscumpărare.... Forța vieții....

Doar pe calea iubirii este posibilă răscumpărarea. Această lege se aplică atât pe Pământ, cât și în lumea de dincolo și, prin urmare, trebuie să fie respectată de toate ființele, altfel ele vor rămâne legate pentru totdeauna. Caracteristica răscumpărării este lumina și puterea. Atâta timp cât ființa este încă lipsită de lumină și de putere, ea nu este răscumpărată, nu și-a recăpătat încă libertatea inițială și, prin urmare, nici capacitatea de a lucra în deplină cunoștință de cauză. Dar pentru ființa care, la origine, se afla în toată perfecțiunea, starea deficientă înseamnă și o stare de greutăți și de chinuri, dar pe care ea însăși și-a provocat-o prin voința sa, prin lipsa sa de iubire. Și numai prin iubire poate redeveni ceea ce a fost de la început. Prin urmare, iubirea nu poate fi niciodată eliminată și trebuie să fie, ca să spunem așa, principiul de bază fără de care nu există dezvoltare superioară. Dar dacă dragostea nu este luată în considerare, cursul dezvoltării trebuie să fie inevitabil inhibat, deoarece atunci este imposibil să existe un flux de forță și lumină, iar acolo unde acesta lipsește, rezultatul este o stare haotică. Căci în întuneric totul devine confuz, iar lipsa de putere face ca ființa să nu se poată elibera de starea de imperfecțiune. Lumină și putere, adică cunoaștere și putere sunt semnele răscumpărării. Prin urmare, o ființă care nu s-a mântuit nu poate distribui nimic, deoarece ea însăși nu posedă nimic; astfel, nu poate fi iubitoare nici în lumea de dincolo, iar această stare este extrem de chinuitoare. Pe Pământ, însă, ființa dispune de forță chiar și în starea de nerăscumpărare, forță care, deși nu este semnul răscumpărării, îi este acordată ca un har extraordinar pentru a se putea răscumpăra. Este forța vitală care îi permite ființei umane să lucreze în iubire pentru a intra în posesia luminii și a forței spirituale. De aceea, viața pământească este un act special de har, pentru că Dumnezeu împărtășește ființei ceva la care, de fapt, ea nu are dreptul din cauza voinței sale de respingere față de Dumnezeu.... El îi transmite puterea de a lucra, chiar dacă primirea puterii este doar o parte a celor răscumpărați. Acest act de har este extrem de semnificativ și totuși rămâne nerecunoscut și nefolosit..... Ceea ce a devenit slab prin apostazia de la Dumnezeu primește putere pentru a se răscumpăra, pe care trebuie doar să o folosească în mod corespunzător pentru a se putea întoarce la starea inițială de libertate, cunoaștere și putere. Dumnezeu a dat ființei o viață pe care nu o merita, îi direcționează forța și îi oferă în mod constant ocazii de a fi activă în iubire, deci de a folosi forța vitală care îi curge pentru a lucra în iubire și astfel să se răscumpere. Dar ființa nu se folosește de acest dar extraordinar al harului, continuă să trăiască fără milă și își ignoră sarcina în viață, care este de a-i aduce lumină și putere în lumea de dincolo. Dar acolo orice sursă de putere este întreruptă atâta timp cât nu simte iubirea în sine. De aceea, cursul dezvoltării în lumea de dincolo nu poate fi continuat decât în condiții foarte dificile, dacă nu este complet întrerupt sau continuat în jos de însăși voința ființei. Pentru că acum poate avea loc o regresie în care ființa este complet lipsită de lumină și putere și, prin lipsa de iubire, se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Fără iubire nu există răscumpărare, dar iubirea trebuie să se dezvolte liber în ființă, iar Dumnezeu îi oferă toate posibilitățile imaginabile de a face acest lucru. Și chiar dacă procesul de transformare în iubire durează eternități, el nu poate fi evitat, pentru că o dezvoltare mai înaltă înseamnă o aliniere cu eternitatea eternă, care este ea însăși iubire pură și, prin urmare, iubirea trebuie să fie adusă la dezvoltare în ființă pentru a redeveni ceea ce a fost odată.... o ființă liberă, plină de lumină și de putere, căreia i se permite să locuiască în proximitatea lui Dumnezeu....

Amin