• Volver

Desarrollo del alma.... Espíritu Primordial....

En cada período de desarrollo hay seres espirituales que alcanzan la madurez, y también puede bastar un solo período para que lo espiritual ascienda a través de las creaciones hasta tal punto que pueda encarnarse como un ser humano y pasar con éxito la última prueba de la voluntad.... Pero también pueden ser necesarios varios periodos de este tipo para esta espiritualización de las sustancias anímicas endurecidas, si su resistencia es tan grande que el desarrollo ascendente sólo avanza lentamente y también cuando la existencia como ser humano es un peligro de que lo espiritual se hunda de nuevo en el abismo. Porque el libre albedrío, que ha de probarse en la etapa como ser humano, es decisivo. Pero este libre albedrío está inicialmente atado.... Lo espiritual endurecido, sin embargo, está resguardado por Dios de la voluntad del adversario durante este curso de desarrollo a través de las creaciones de la tierra.... pero de esta manera las sustancias individuales no pueden moverse en el libre albedrío, sino que están controladas por la voluntad de Dios, es decir, cubren su curso de desarrollo en un estado de compulsión, están bajo la voluntad de Dios, que asigna su tarea a todos los seres en las obras de la creación. Cumpliendo esta tarea en la ley de la compulsión ascienden lentamente, es decir, su resistencia se afloja, llevan a cabo un propósito de servicio y pueden alcanzar lentamente el estado en el que se les puede devolver el libre albedrío. Y este curso de desarrollo requiere un cambio constante de la forma exterior.... es un lento ascenso, es una subordinación a las leyes de la naturaleza y, por tanto, una subordinación a la voluntad de Dios, aunque en una cierta compulsión que, sin embargo, sólo ayuda al ser a aliviarse y está destinada a proporcionarle de nuevo la libertad en la que pueda pensar, querer y actuar según su propia voluntad. Y este camino a través de las obras de la creación no puede ser eliminado si el ser espiritual ha de volver a Dios, de Quien se había distanciado tan infinitamente por su apostasía de Él que nunca podría superar esta distancia por sí mismo y tampoco sería liberado por el adversario de Dios para este retorno si Dios no le arrancara el ser precisamente con el fin de desterrarlo en la materia, en las creaciones de esta tierra. El adversario de Dios tiene derecho a lo espiritual caído porque le ha seguido voluntariamente al abismo.... Pero Dios posee el mismo derecho porque los seres surgieron de su fuerza. Por esta razón, Dios está justificado para arrebatarlos del control del adversario, pero a cambio se le da a éste el derecho de influir de nuevo en el ser espiritual cuando vive en la tierra en el estado humano. Y para ello el ser espiritual debe haber alcanzado de nuevo un grado de madurez en el que sea capaz de utilizar su voluntad para decidir libremente por su Señor. Pero el ser espiritual no puede ser colocado bruscamente en tal estado por Dios, tiene que recorrer el camino hacia arriba por etapas al igual que como lo hizo hacia el abismo, tiene que ceder lentamente su resistencia, que no puede ser rota a la fuerza. Y esto requiere innumerables cambios de forma, a través del mundo de la piedra, a través del mundo vegetal y animal hasta el ser humano.... Con cada cambio de la forma exterior la resistencia también disminuye, porque el ser ha hecho un servicio en el estado de compulsión, lo que le hace ganar formas cada vez mas fáciles. Pero el pecado de apostasía de Dios es tan inconmensurablemente grande que la distancia de Él es, por lo tanto, también inconmensurablemente lejana, lo que significa que son necesarias innumerables nuevas formas para reducir esta distancia, para acercarse de nuevo a Dios, donde ahora sólo es necesaria la última decisión libre de la voluntad para que la última forma asignada también caiga del ser espiritual. (Nota del traductor. La última forma asignada es la forma humana, el ser humano. Fin de la nota). que el ser vuelva de nuevo al Padre, de Quien se originó. Y todo este curso de desarrollo en las creaciones de la tierra es una lucha ininterrumpida.... Lo que es el ser busca romper la forma externa porque la siente como un grillete, pero también siente la ruptura de la forma como una bendición cada vez, sin importar el nivel de madurez que haya alcanzado.... Y es por eso que la lucha que ustedes los humanos pueden observar en el reino animal sólo parece cruel a sus ojos, mientras que cada animal siente el cambio de su forma exterior una y otra vez como un alivio. Por lo tanto, también está permitido o es la intención de Dios que el débil sucumba ante el fuerte, que el fuerte pueda acabar con la vida del débil y así, por así decirlo, también le sirva a lo que es el ser para seguir desarrollándose. Mientras el ser esté bajo la ley de la compulsión, todo está determinado por la voluntad de Dios, también su fin y su nueva forma. Pero en cuanto el ser ha alcanzado la forma final, en la etapa de ser humano, y ha recuperado su libre albedrío, la voluntad de Dios retrocede.... Y entonces se le dan leyes al ser humano que tiene que cumplir si quiere que su vida terrenal tenga éxito.... Por un lado, está limitado por las leyes de la naturaleza y, por otro, se le presenta la voluntad de Dios, a la que debe someterse para que su desarrollo progrese y llegue a su fin, ya que el objetivo es liberarse de toda forma externa y entrar en el reino de la luz como un espíritu libre.... para volver a la casa del Padre, a Dios, de quien el ser se originó una vez....

Amén

Dezvoltarea sufletului.... Spirit original....

În fiecare perioadă de dezvoltare, spiritualul se maturizează, iar o singură perioadă poate fi de asemenea suficientă pentru ca spiritualul să se înalțe atât de mult prin creații încât să se poată întrupa ca ființă umană și să treacă cu succes ultimul test al voinței.... Dar pentru această spiritualizare a substanțelor sufletești împietrite pot fi necesare și mai multe astfel de perioade, dacă rezistența lor este atât de mare, încât dezvoltarea ascensională nu se desfășoară decât lent și chiar existența ca ființă umană reprezintă un pericol ca substanța spirituală să se scufunde din nou în abis. Pentru că liberul arbitru este decisiv, care trebuie testat în etapa de ființă umană. Cu toate acestea, acest liber arbitru este legat în prealabil. Spiritualul împietrit este într-adevăr smuls de Dumnezeu din voia potrivnicului prin acest curs de dezvoltare prin creațiile Pământului.... dar substanțele individuale nu se mai pot mișca acum prin voință liberă, ci sunt controlate de voința lui Dumnezeu, adică își parcurg cursul de dezvoltare într-o stare de constrângere, ele se află sub voința lui Dumnezeu, care le atribuie tuturor ființelor sarcina lor în lucrările de creație. Îndeplinind această sarcină în legea constrângerii, ele urcă încet, adică rezistența lor se slăbește, îndeplinesc un scop util și pot ajunge încet la starea în care li se poate reda liberul arbitru. Iar acest curs de dezvoltare necesită o schimbare constantă a formei exterioare.... este o ascensiune lentă, este o asimilare în legile naturii și, prin urmare, o subordonare la voința lui Dumnezeu, deși cu o anumită constrângere care, totuși, nu face decât să ajute ființa să se elibereze și este menită să îi ofere din nou libertatea de a gândi, de a dori și de a acționa din nou după propria voință. Iar această cale prin lucrările creației nu poate fi eliminată pentru ca ființa spirituală să se întoarcă din nou la Dumnezeu, de Care s-a îndepărtat atât de infinit prin apostazia sa față de El, încât nu ar putea niciodată să depășească singură această distanță și nici nu ar fi eliberată de adversarul lui Dumnezeu pentru această întoarcere, dacă Dumnezeu nu i-ar smulge ființa tocmai pentru a o izgoni în materie, în creațiile de pe acest Pământ. Adversarul lui Dumnezeu are un drept asupra substanței spirituale căzute, deoarece aceasta l-a urmat de bună voie în abis.... Dar Dumnezeu are același drept pentru că ființele au apărut din puterea Sa. Din acest motiv, Dumnezeu este îndreptățit să le elibereze de sub controlul adversarului, dar în schimb lui i se dă dreptul de a influența din nou spiritualul atunci când acesta trăiește pe Pământ în stare umană. Iar pentru aceasta, ființa spirituală trebuie să fi ajuns din nou la un grad de maturitate în care să fie capabilă să-și folosească voința pentru a decide liber pentru Domnul său. Dar ființa nu poate fi pusă brusc de Dumnezeu într-o astfel de stare, ea trebuie să parcurgă cursul ascendent la fel de treptat cum a făcut-o în adâncuri, trebuie să renunțe încet la rezistență și nu poate fi frântă violent. Iar acest lucru necesită nenumărate modificări de formă, prin lumea de piatră, prin lumea vegetală și animală până la cea umană.... Cu fiecare schimbare a formei exterioare scade și rezistența, pentru că ființa a făcut un serviciu în starea constrânsă, ceea ce îi aduce o modificare de formă tot mai ușoară. Dar păcatul apostaziei față de Dumnezeu este atât de incomensurabil de mare, încât distanța față de El este, prin urmare, și ea incomensurabil de mare, ceea ce înseamnă că sunt necesare nenumărate modificări de formă pentru a reduce această distanță, pentru a se apropia din nou de Dumnezeu, unde acum ca și ultima modificare de formă este necesară doar ultima decizie liberă a voinței să se desprindă din ființa spirituală.... ca ființa să se întoarcă din nou la Tatăl, de la Care a provenit. Și tot acest curs de dezvoltare a creațiilor Pământului este o luptă neîntreruptă.... Ființa caută să frângă forma exterioară pentru că o simte ca pe o piedică, dar simte de asemenea frângerea formei ca pe o binecuvântare de fiecare dată, indiferent de nivelul de maturitate la care a ajuns.... Și de aceea, lupta pe care voi, oamenii, o puteți observa în regnul animal, pare crudă doar pentru ochii voștri, în timp ce fiecare animal simte schimbarea formei sale exterioare ca pe o ușurare. Prin urmare, Dumnezeu permite sau intenționează ca cel slab să cedeze în fața celui puternic, ca cel puternic să pună capăt vieții celui slab și astfel, ca să spunem așa, să servească creaturii pentru a se dezvolta în continuare. Atâta timp cât creatura se află sub legea constrângerii, totul este determinat de voința lui Dumnezeu, inclusiv sfârșitul și noua ei modificare de formă. Dar de îndată ce creatura a ajuns la stadiul de ființă umană și și-a recăpătat liberul arbitru, voința lui Dumnezeu se retrage.... Și apoi, ființei umane i se dau legi pe care trebuie să le respecte pentru ca viața sa pământeană să aibă succes.... Pe de o parte, el este legat de legile naturii, iar pe de altă parte, i se prezintă voința lui Dumnezeu, căreia trebuie să i se supună pentru ca dezvoltarea sa să progreseze și să fie dusă la bun sfârșit, deoarece scopul este de a se elibera de orice formă exterioară și de a intra în împărăția luminii ca un spirit liber.... să se întoarcă la casa Tatălui, la Dumnezeu, de la care ființa a provenit odată....

Amin