• Volver

Trabajo obligatorio.... Solo se valoran obras de amor....

Solo lo que se realizó bajo voluntad libre tiene valor para la eternidad, si se trata de obras que se deben valorar como tareas de amor. El hombre no debe preguntar por un salario o venganza si realiza una obra por el bien del semejante, tampoco debe realizar un trabajo como obligatorio y pensar que se valora como un servicio que se hace bajo voluntad libre que va encima del trabajo obligatorio.... Dios solo puede valorar lo que se realiza con amor, y amor auténtico siempre es sin egoísmo y sin cálculo. Y tales obras tienen valor para la eternidad, porque tienen impacto para la eternidad, conllevan la maduración del alma que determina el grado de la bendición, y determinan el destino del alma después de la muerte corporal. La vida del hombre en la tierra está llena de exigencias y trabajos obligatorios, y están dispuestos a creer que estos son los objetos de su vida a cumplir, y no son conscientes que no se trata de la manera de su tarea en la tierra, sino del grado del amor con el cual están realizando lo que llena la vida del hombre. Por parte se determina por amor egoísta para poder obtener las exigencias del cuerpo, porque el hombre tiene obligaciones frente su cuerpo y por esto una parte egoísta está permitido por parte del Amor Eterno. Pero el amor egoísta no debe determinar todas las actividades de un hombre, sino solo el trabajo que se hace sin recompensa tiene un valor eterno, donde el empuje de querer ayudar y querer hacer feliz es el anhelo para poder obtener valores espirituales inmortales que trae riqueza al alma si se despide de la tierra. Cualquier trabajo que se hace por obligación puede ser lleno de bendición, si se realiza con gusto y desinteresado, y por esto cada tarea tiene que tener como base el amor si quiere ser beneficioso para el alma del hombre y su destino en la eternidad. Porque lo que se hace por la tierra desvanece con la muerte del cuerpo, el único beneficiario es aquella acción la cual se determinó por el amor egoísta. Por esto no da igual la manera de enfrentarse mentalmente con el trabajo.... Puede ser una “obligación” y conllevar ninguna bendición para el alma; pero también aquel trabajo obligatorio puede ser llenado con alegría y amor, puede servir conscientemente a sus semejantes y hacerlo con gusto y alegría.... entonces ya no es solo un “trabajo obligatorio”, sino a la vez una tarea de amor, porque el empuje es su voluntad libre, y solo la voluntad libre determina si se rechaza el amor egoísta y se saca el amor altruista para llegar a un gran avance. Cada trabajo del hombre en la tierra puede servir para el propósito del servicio, si no se trabaja a propósito en nombre del adversario de Dios, es decir se ve claramente un efecto dañino para el hombre.... Entonces nunca se puede tener un efecto bendito para el actor que sirve tal función que tiene su empuje en el adversario de Dios. Y también esta acción tendrá un valor para la eternidad, pero de manera negativa.... también tendrá efecto en el alma del hombre, y el alma tendrá que sufrir por mucho tiempo, porque el empuje del hombre solo fueron razones egoístas para llevar a cabo aquel trabajo, y tiene que hacerse responsable de esto. Pero cada hombre puede sentir el empuje en su interior, llevando a cabo acciones de amor de manera desinteresada. Si no es posible durante el trabajo obligatorio se puede hacerlo adicional, y se beneficia aún más en su efecto, porque se convierte en una obligación “servicial”, porque únicamente la voluntad del hombre determina su dirección, y aquel que quiere actuar correctamente va a obtener una oportunidad de Dios a utilizar bien la voluntad: para “servir con amor”....

amén

Munca obligatorie.... Numai faptele de iubire sunt apreciate....

Numai ceea ce a fost făcut prin voință liberă are valoare veșnică, atâta timp cât este vorba de lucrări care trebuie să fie apreciate ca lucrări de iubire. Omul nu trebuie să ceară recompensă sau răsplată atunci când săvârșește o lucrare de iubire față de aproapele și nici nu trebuie să se limiteze la a îndeplini o datorie și să creadă că acest serviciu va fi apreciat în același mod ca o faptă săvârșită prin voință liberă, care depășește măsura îndeplinirii datoriei.... Numai ceea ce realizează iubirea poate fi apreciat în fața lui Dumnezeu, iar adevărata iubire este întotdeauna dezinteresată și fără calcule. Și astfel de fapte au deci o valoare veșnică, deoarece au un efect pentru veșnicie, ele dau sufletului maturitatea care determină gradul de beatitudine al acestuia și astfel determină soarta sufletului după moartea trupului. Cu toate acestea, viața pământească a oamenilor este de cele mai multe ori plină de cerințe sau de munci supuse despre care le place să creadă că le îndeplinesc scopul vieții pământești, dar nu sunt conștienți de faptul că nu este vorba de natura muncii lor pe Pământ, ci de gradul de iubire în care se desfășoară tot ceea ce umple viața oamenilor. Este adevărat că o parte din iubirea de sine este necesară și pentru a satisface cerințele trupului, deoarece ființa umană are și ea îndatoriri față de trupul său, astfel că i s-a acordat și o parte de iubire de sine din partea Iubirii Eterne. Cu toate acestea, nu numai iubirea de sine poate determina fiecare acțiune a unei persoane, ci numai munca care a fost realizată în întregime fără calcul, în care numai iubirea care vrea să dăruiască și să facă oamenii fericiți a fost imboldul, și care, prin urmare, realizează și valori spirituale nepieritoare, care este bogăția sufletului atunci când pleacă de pe Pământ. Orice activitate desfășurată ca datorie poate fi într-adevăr și o binecuvântare, dacă este făcută cu bunăvoință și dezinteres, tocmai de aceea orice lucrare trebuie să se bazeze pe iubire, dacă se dorește ca ea să aibă un efect benefic asupra sufletului uman și a soartei sale în veșnicie. Căci ceea ce se face pentru Pământ trece și el odată cu moartea trupului, care a fost singurul beneficiar al acelei activități determinate de iubirea de sine. Prin urmare, nu este indiferent modul în care ființa umană abordează activitatea sa pământească..... El își poate face "datoria" și totuși nu obține o binecuvântare pentru sufletul său; dar poate, de asemenea, să își îndeplinească fiecare datorie cu bucurie și iubire interioară, poate să își slujească în mod conștient semenii și să o facă cu bucurie și cu plăcere.... atunci nu este doar "muncă de datorie", ci în același timp activitate de iubire, deoarece impulsul provine din liberul său arbitru, iar liberul arbitru este singurul care determină dacă iubirea egoistă este împinsă înapoi și iubirea altruistă iese în prim plan. Orice lucrare a ființei umane pe Pământ își poate îndeplini scopul de slujire dacă nu este făcută în mod conștient în numele adversarului lui Dumnezeu, adică un efect care dăunează oamenilor este destul de clar recognoscibil.... Atunci nici o binecuvântare nu se poate odihni vreodată asupra executantului care se complace într-o astfel de activitate care se face în mod evident sub impulsul adversarului lui Dumnezeu. Iar această activitate va avea într-adevăr și o valoare veșnică, dar într-un mod negativ.... ea va afecta și sufletul ființei umane, iar sufletul va trebui să sufere din nou pentru o perioadă infinit de lungă, deoarece ființa umană a fost motivată doar de motive egoiste pentru a se complace în această activitate și trebuie să răspundă pentru aceasta. Dar fiecare ființă umană poate simți în interiorul său îndemnul de a realiza fapte de iubire altruiste. Iar dacă acest lucru nu este posibil în cadrul împlinirii datoriei sale, atunci el poate face acest lucru în plus, iar acest lucru va avea un efect deosebit de benefic, în sensul că în curând i se va permite să își îndeplinească datoria și într-un mod "slujitor", deoarece numai voința ființei umane determină direcția sa, iar persoanei binevoitoare i se va oferi de asemenea de către Dumnezeu posibilitatea de a-și folosi voința în mod corect: Să "slujească în dragoste".....

Amin