• Volver

Condena eterna....

La misericordia de Dios no tiene límites, el amor de Dios es infinito, su paciencia inconmensurable, y por lo tanto sus criaturas no pueden perecer eternamente, de lo contrario no sería perfecto. Por lo tanto, también es erróneo hablar de la condenación eterna si se debe entender como un concepto de tiempo que pretende denotar algo interminable. Porque esa condena eterna significaría entonces algo completamente perdido para Dios.... es decir, algo que finalmente ha sido cedido a su adversario, que originalmente surgió de Dios y le fue arrebatado por su adversario.... Pero entonces este adversario sería más grande que Dios, sería, por así decirlo, el vencedor y superior a Dios en poder y fuerza, lo cual, sin embargo, nunca es ni puede ser, pues ningún ser puede acercarse a Su perfección, a Su fuerza y poder y sabiduría. Lo que ha surgido de Él permanece eternamente de su propiedad, sólo temporalmente separado de Él, es decir, a la mayor distancia, por su propia elección. Pero incluso esta distancia no es un estado permanente, porque el ser, para ser feliz, tiene que ser tocado por la emanación de fuerza de Dios, y.... si no tiene la voluntad de hacerlo por sí mismo, se ve capturado por el amor y la misericordia de Dios, que quiere prepararle el estado de bienaventuranza. Por lo tanto, la condenación eterna también contradiría el amor y la misericordia de Dios, o bien estos serían limitados, lo que implicaría una pérdida de la perfección de Dios. Un ser supremamente perfecto no tiene debilidades humanas, pero la ira eterna sería una característica humana inferior, así como todo estado de castigo de duración eterna no podría llamarse principio divino, pues lo divino se caracteriza por el amor.... El amor, sin embargo, salva y ayuda, perdona y hace feliz y nunca apartará nada para siempre. El adversario de Dios, en cambio, carece del principio divino, el amor, y su objetivo será siempre tirar hacia abajo eternamente el ser hacia sí. Y es él quien confunde el concepto de eternidad de la gente, él es quien trata de presentar a Dios como despiadado y duro para así ahogar el amor por Él.... es el adversario que no conoce la misericordia y por eso busca sin escrupúlos hacer miserables a las almas, él es quien quiere privarlas de toda posibilidad de ayuda para arruinarlas para siempre. Y encuentra seguidores dispuestos a su enseñanza de la condenación eterna.... todos los cuales no reconocen a Dios en su amor infinito, pues de otra manera no podrían creer en esta enseñanza. Sin embargo, siempre se transmitirá la verdad a la gente y se iluminará el error de forma muy clara, para que Dios sea reconocido y amado como el Ser más perfecto, para que la gente se una a Él y deteste a su adversario....

Amén

Damnarea veșnică....

Mila lui Dumnezeu nu cunoaște limite, dragostea lui Dumnezeu este infinită, răbdarea Lui este nemăsurată și, prin urmare, creaturile Lui nu pot pieri veșnic, altfel El nu ar fi perfect. Prin urmare, este de asemenea greșit să vorbim de damnare veșnică dacă aceasta trebuie înțeleasă ca un concept de timp care este menit să însemne ceva fără sfârșit. Căci o astfel de damnare veșnică ar însemna atunci ceva complet pierdut pentru Dumnezeu.... adică ceva care este cedat în cele din urmă adversarului Său, care inițial a ieșit de la Dumnezeu și a fost smuls de la El de către adversarul său..... Dar atunci acest adversar ar fi mai mare decât Dumnezeu, ar fi învingător, ca să spunem așa, și superior lui Dumnezeu în putere și în tărie, ceea ce, totuși, nu este și nu poate fi niciodată, căci nici o ființă nu se poate apropia de perfecțiunea Lui, de tăria, puterea și înțelepciunea Lui. Ceea ce a ieșit din El rămâne veșnic în posesia Lui, doar temporar separat de El, adică stând la cea mai mare distanță, pentru că așa vrea el însuși. Totuși, chiar și această distanță nu este o stare permanentă, pentru că ființa, pentru a fi fericită, trebuie să fie atinsă de emanația de putere a lui Dumnezeu, și dacă nu are voința de a o face ea însăși, este cuprinsă de iubirea și mila lui Dumnezeu care vrea să-i pregătească starea de fericire. Condamnarea veșnică ar contrazice, prin urmare, și dragostea și mila lui Dumnezeu, altfel acestea ar fi limitate, ceea ce ar duce la o pierdere a perfecțiunii lui Dumnezeu. O ființă suprem de perfectă nu are slăbiciuni umane, dar mânia veșnică ar fi o caracteristică umană inferioară, așa cum orice stare de pedeapsă cu durată eternă nu ar putea fi numită principiu divin, căci divinul este caracterizat de iubire.... Iubirea, însă, salvează și ajută, iartă și face fericit și nu va îndepărta niciodată nimic pentru totdeauna. Pe de altă parte, adversarului lui Dumnezeu îi lipsește principiul divin, iubirea, iar scopul său va fi întotdeauna acela de a atrage veșnic ființa la sine. Și el este cel care confundă conceptul de veșnicie al oamenilor, care încearcă să îl prezinte pe Dumnezeu ca fiind nemilos și aspru pentru a înăbuși dragostea pentru El.... el este cel care nu cunoaște nici el însuși mila și de aceea caută să facă sufletele mizerabile fără ezitare, care vrea să le priveze de orice posibilitate de ajutor pentru a le ruina pentru totdeauna. Și găsește adepți de bunăvoie ai învățăturii sale despre damnarea veșnică...., toți cei care nu îl recunosc pe Dumnezeu în iubirea Sa infinită, altfel nu ar fi capabili să creadă această învățătură. Cu toate acestea, adevărul va fi întotdeauna transmis oamenilor, iar eroarea va fi luminată în mod orbitor, astfel încât Dumnezeu va fi recunoscut și iubit ca fiind cea mai perfectă Ființă, astfel încât oamenii i se vor alătura și Îl vor detesta pe adversarul Său....

Amin